Cum se calculează prețul final al gigacaloriei. Câți bani vor scoate din buzunar bucureștenii pentru căldură iarna aceasta
Postat la: 05.11.2025 |
Prețul pe care îl vor plăti bucureștenii pentru căldura livrată în apartamentele care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare este în plin proces de stabilire, după ce a trecut, recent, de decizia de la cel mai înalt nivel al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.
Prima decizie care stă la baza prețului din factura la căldură a bucureștenilor, pentru sezonul rece care a început la 1 noiembrie și până în vara anului viitor, a fost luată la finalul lunii trecute de responsabilii ANRE, iar în această etapă, nivelul aprobat este sub cel anterior.
„Atât valorile bonusurilor de referinţă cât şi preţurile de referinţă pentru energia termică, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 63/2025, sunt mai mici decât cele aprobate prin Ordinul ANRE nr. 24/2025, excepţie făcând valorile aprobate pentru centralele care utilizează combustibil solid", au transmis oficialii ANRE.
Preţurile de referinţă pentru energia termică, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 64/2025, stau la baza determinări preţurilor reglementate pentru energia termică livrată în SACET aplicabile în perioada noiembrie-decembrie 2025 și semestrul I al anului 2026.
Deciziile, pe baza solicitărilor producărilor, în acest caz, al companiei Electrocentrale București (ELCEN), au fost aprobate în şedinţa Comitetului de Reglementar al ANRE din data de 24 octrombrie.
Potrivit procedurii, preţurile reglementate aprobate sunt pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte şi destinată SACET, în perioada noiembrie - decembrie 2025 și în anul 2026, din centrale de cogenerare care au accesat schema de sprijin de tip bonus şi din centrale de cogenerare care nu au accesat această schemă de sprijin, respectiv preţul de producere.
Conform documentelor, preţurile reglementate aprobate sunt pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte şi destinată SACET, din centralele CET București Sud, CET București Vest, CET Progresu și CET Grozăvești aparținând ELCEN, sunt:
În noiembrie 2025 - martie 2026:
De 290,20 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru consumatorii casnici,
De 354,98 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru consumatorii noncasnici,
Din 1 aprilie, prețul reglementat aprobat este de 354,98 lei/MWh, exclusiv TVA, atât pentru consumatorii casnici, cât și cei noncasnici.
Aceste prețuri sunt sub nivel aprobat în deciziile ANRE anterioare:
În noiembrie 2023 - martie 2024:
De 341,89 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru consumatorii casnici,
De 483,21 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru consumatorii noncasnici,
Din aprilie - iunie 2024, de 483,21 lei/MWh, exclusiv TVA, atât pentru consumatorii casnici, cât și cei noncasnici,
Din iulie - octombrie 2024, de 310,78 lei/MWh, exclusiv TVA, atât pentru consumatorii casnici, cât și cei noncasnici.
În noiembrie 2024 - martie 2025:
De 278,51 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru consumatorii casnici,
De 323,18 lei/MWh, exclusiv TVA, pentru consumatorii noncasnici,
Din aprilie - iunie 2025, de 338,56 lei /MWh, exclusiv TVA, atât pentru consumatorii casnici, cât și cei noncasnici,
Din iulie - octombrie 2025, de 368,60 lei/MWh, exclusiv TVA, atât pentru consumatorii casnici, cât și cei noncasnici.
Prețul final al gigacaloriei va fi decis după ce va fi dezbătut - luând în calcul și componentele de transport și distribuție - și aprobat la nivelul administrației locale.
„Aceste preţuri nu sunt preţuri local finale aplicabile consumatorilor de energie termică alimentaţi din SACET cu apă fierbinte. Pe baza acestor preţuri, a tarifelor de transport, a celor de distribuţie şi furnizare energie termică se determină preţul local pentru energia termică, preţ care trebuie aprobat prin hotărâre a Consiliului Local respectiv. De asemenea, tot prin hotărâre, Consiliului Local stabileşte şi nivelul subvenţiei acordate consumatorilor de energie termică de tip populaţie. Astfel, preţul de facturare a energiei termice către populaţie este suma dintre preţul de producere şi tarifele menţionate mai sus, din care se scade subvenţia acordată de consilul Local respectiv, dacă acesta acordă o asemenea subvenţie", a explicat ANRE.
Potrivit ANRE, atât Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), principalul producător de energie termică al Capitalei, cât și compania Termoenergetica, operatorul sistemului de alimentare cu energie termică, depun la ANRE documentația specifică prin care își argumentează prețul propus pentru gigacalorie.
În esență, prețul final facturat al gigacaloriei este decisiv influențat de cuantumul subvenției pe care decid consilierii general ai Capitalei să o acorde. Astfel, procedura de revizuire a tarifului presupune etapele de fundamentare, avizare de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și aprobarea finală prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.
ELCEN propune un preț de producere a gigacaloriei, dar în baza metodologiei specifice pentru cogenerare, nu pe cea generală SACET (Sistemele de Alimentare Centralizată cu Energie Termică), dar rezultatul, prețul aprobat de ANRE, intră în lanțul SACET și devine baza pentru calculul prețului final.
Potrivit oficialilor Termoenergetica, ultimele ajustări pentru prețul către populație au fost realizate prin HCGMB nr. 169/30.03.2022, când s-a decis stabilirea valorii de 330 lei/Gcal, urmată de HCGMB nr. 13/2023, când s-a stabilit modificarea unității de măsură la 283,75 lei/MWh, însă fără creștere de valoare.
De precizat că facturile bucureștenilor la apă caldă și încălzire au crescut, începând cu consumul aferent lunii august, ca urmare a majorării taxei pe valoare adăugată standard și a celei reduse, pentru sezonul rece.
Specialiștii Termoenergetica au calculat cât înseamnă de fapt această majorare pentru buzunarul oamenilor ale căror locuințe sunt racordate la sistemul de termoficare, pentru un apartament mediu, într-o lună de vară și una de iarnă.
ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi este principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de termoficare din București (90%), cu o cotă de piață de energie electrică livrată în rețele la nivel național de aproximativ 4%, potrivit datelor publice. Compania asigură căldură în sistem centralizat pentru aproximativ 550.000 de apartamente din Capitală și 5,3% din energia electrică produsă la nivel național.
Ministerul Energiei este cel care are în subordonare ELCEN, proprietar al CET-urilor, în timp ce Termoenergetica este o companie a Primăriei Municipiului București. ELCEN, la care Ministerul Energiei deține 97,51% din acţiuni, alături de SNGN Romgaz (2,49%), este proprietarul celor patru termocentrale în Bucureşti, cu o putere electrică instalată de 636,25 MW și puterea termică de 4.375,25 Gcal/h, respectiv CET Vest, CET Sud, CET Grozăvești și CET Progresu.
Termoenergetica, succesoarea RADET, este, din 1 decembrie 2019, operatorul regional al serviciului public de alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov și are în exploatare sistemul de transport şi distribuţie (954,09 km conducte - reţele termice primare și 2.963,3 km conducte - reţele termice secundare), pe lângă alte peste 1.000 de puncte termice, staţii centralizatoare sau centrale termice de cvartal.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Eroarea pe care o fac mulți când pun aerul condiționat pe căldură: există un truc simplu care îți încălzește casa rapid cu consum minim de curent
Aparatele de aer condiționat cu tehnologie inverter pot incalzi eficient locuința, mai ales sufrageria, consumand mult m ...
-
Americanii pun mâna pe petrolul rușilor din România: Donald Trump susține o tranzacție de 20 de miliarde de dolari
Rafinaria Petrotel-Lukoil din Ploiești, aflata in insolvența și cu producția oprita de aproape un an, ar putea ajunge su ...
-
Cum reușesc rachetele rebelilor Houthi să străpungă apărarea aeriană a Arabiei Saudite pe sub nasul americanilor
Rebelii Houthii din Yemen, gruparea armata cunoscuta și sub numele de Ansar Allah (in araba Susținatori ai lui Dumnezeu) ...
-
Mobilizare generală împotriva unui cerșetor acuzat că fură și sedează câini pentru a cerși apoi i-ar ucide
Prezenta unui barbat care cerseste in diverse zone din Bucuresti, insotit de un caine, provoaca nemultumire din partea i ...
-
În 1909, Adolph Whitman a construit un robot care putea merge, vorbi și chiar cânta…
Întalniți-l pe Adolph, cunoscut și sub numele de Otto Widmann, un inginer german asociat cu crearea lui Occultus, ...
-
200 de îngeri căzuți au aterizat pe vârful Muntelui Hermon pentru a semna un pact de sânge care a condamnat lumea antică
Cartea lui Enoh, un text antic studiat profund de primii creștini și citat de Apostolul Iuda in Biblie, detaliaza exact ...
-
Supra-Sufletul: O rețea de legături prin "fire de argint" energetic care conduc către o entitate colectivă a tuturor reîncarnărilor
O schița virala desenata de o femeie dupa ce a murit clinic a rupt internetul - și se potrivește cu o descoperire infric ...
-
Astronomii au detectat un semnal radio misterios care a călătorit 10.000.000.000 de ani până la Pământ
Un impuls intens de unde radio are o vechime de peste 10 miliarde de ani și a parcurs „aproximativ 80% din istoria ...
-
Aer toxic pentru jumătate de populație: Poluarea cu ozon a scăpat de sub control. Dr. Beatrice Mahler explică legătura cu explozia cazurilor de astm
Dr. Beatrice Mahler, medic primar pneumolog la Institutul Marius Nasta din București, analizeaza, intr-un interviu pentr ...
-
Gruparea de români care a terorizat Germania: cum au ajuns banii din spargeri în mașini de lux și proprietăți în România
Mașini de lux, arme și bijuterii au fost descoperite de anchetatorii germani in cadrul unei investigații care vizeaza o ...
-
Groază la ZOO după ce un tigru a ucis un bărbat sub privirile vizitatorilor: „L-a târât, se vedea foarte mult sânge"
Un barbat a murit dupa ce a intrat in țarcul unui tigru siberian, intr-un parc zoologic din Marea Britanie. Atacul s-a p ...
-
Stare de alertă la nivel mondial, după incidentele din laboratorul din Siberia: OMS recunoaște că nu a reușit să afle ce s-a întâmplat cu adevărat
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a declarat sambata ca inca nu stie ce a cauzat pneumonia care a dus, in aceasta l ...
-
Decizie istorică în medicină: Diabetul de tip 5, recunoscut oficial după decenii de controverse. Boala ar putea afecta milioane de oameni
O forma de diabet asociata cu malnutriția, ignorata timp de decenii și adesea confundata cu alte tipuri ale bolii, a pri ...
-
Claudiu Târziu: "Cui îi este frică de ACT? Sau despre mici manipulări pe marginea unei alianțe care încă nu a luat naștere"
Vineri, 9 octombrie a.c., am participat la o reuniune naționala a Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL), la care ...
-
Structuri ciudate au fost descoperite în sângele persoanelor cu COVID de lungă durată
Oamenii de știința au gasit mici aglomerari de proteine de coagulare incurcate cu material celular imun in probe de sang ...
-
Winston Churchill - simplu și eficient: "Îmi plac porcii. Câinii ne privesc cu admirație. Pisicile ne privesc de sus. Porcii ne tratează ca pe egali!"
„Îmi plac porcii." Cainii ne privesc cu admirație. Pisicile ne privesc de sus. „Porcii ne trateaza ...
-
Fructele și legumele sunt cu 50% mai puțin nutritive decât în anii 1960: „Ne golim treptat alimentele de nutrienți"
Fructele și legumele de astazi au doar jumatate din valoarea nutritiva pe care o aveau in urma cu 60 de ani, arata un no ...
-
Apocalipsa se va încheia în 2100. Principalele amenințări majore la adresa umanității, potrivit unei evaluări Lancet
Omenirea ar putea disparea pana in anul 2100 din cauza utilizarii malițioase a inteligenței artificiale sau a unui confl ...
-
Care sunt investițiile preferate ale românilor la bursă și greșelile amatoricești care costă cel mai mult
Bancile și marile companii energetice se afla printre cele mai urmarite de investitorii de pe piața romaneasca, dar popu ...
-
SUA amenință Kievul cu oprirea schimbului de informații din cauza atacurilor asupra rafinăriilor rusești
Administrația președintelui american Donald Trump a intensificat presiunile asupra Ucrainei pentru a opri atacurile asup ...
-
Misterul seismului din Panama: Cutremurul de 7,7 grade care nu a provocat deloc decese și nici avarii foarte mari. Recent, în Columbia și Venezuela seismele au făcut prăpăd
Un cutremur cu magnitudinea de 7,7, care s-a produs la adancimea de 12,6 km, a lovit vineri sudul Panama, avariind cladi ...
-
Otrăvit și apoi strangulat: cazul care a șocat Ucraina. O fată de 14 ani a ucis un soldat ucrainean, la ordinul Rusiei
O adolescenta in varsta de 14 ani din Rivne, Ucraina, va fi judecata pentru uciderea unui militar ucrainean de 27 de ani ...
-
Călin Georgescu, mesaj din arest pentru susținători. Cum a apărut postarea de pe Facebook, el neavând acces la telefon
Calin Georgescu a publicat un mesaj scurt pe pagina sa de Facebook, in care le mulțumește celor care il susțin și le tra ...
-
Război cu AI: Companiile de inteligență artificială se pregătesc pentru un posibil dezastru la scară mare. Ce scenarii analizează în secret
Liderii unor companii precum Anthropic și OpenAI simuleaza consecințele unui incident catastrofal provocat de inteligenț ...
-
300 de dolari pentru un „leac" care te scapă de ciumă. Afacerea aparține unui adept al teoriilor conspirației care alimentează panica oamenilor
O firma americana vinde un kit in valoare de 300 de dolari, supranumit „leac" pentru ciuma din Siberia. Persoana c ...
-
Va fi extrem! Specialiștii privesc cu îngrijorare la fenomenul din Oceanul Pacific care dă peste cap toate calculele cunoscute de până acum
Daca atunci cand ai mers la mare apa ți s-a parut mai calda și nu ai mai avut nevoie se te acomodezi dupa o zi intreaga ...
-
Un model de AI a luat inițiativa și a trimis o sesizare total inventată către poliție: Mărturie falsă despre o crimă nerezolvată
Un model de inteligenta artificiala (IA) al companiei Anthropic a transmis politiei din Philadelphia o sesizare inventat ...
-
Furtună la ANM după ce Diana Buzoianu i-a cerut în direct demisia Elenei Mateescu pentru că angajații își cumpărau sutiene de lux, parfumuri sau pijamale cu cardurile instituției
Un scandal de mari proporții a izbucnit la Administrația Naționala de Meteorologie (ANM), dupa ce ministrul Mediului, Di ...
-
Țeapă cu investițiile în titluri de stat? În ce condiții se pot încasa dobânzile din economiile „blocate" zece ani - Ce merită și ce nu!
Pentru 10.000 de euro imprumutați statului prin emisiunea Fidelis pe zece ani din octombrie, dobanda anuala este de 660 ...
-
Vladimir Putin jubilează, după ce a ajuns la un acord cu Donald Trump și Rusia poate din nou să exporte combustibil. Zelensky in schimb e isterizat!
Presedintele rus Vladimir Putin se declara convins, dupa convorbirea cu presedintele SUA Donald Trump si anuntul acestui ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu