Descoperire de groază la primul lagăr de concentrare nazist. Cum au reacţionat soldaţii americani cand au vazut munti de cadavre

Postat la: 05.04.2021 |

Trupele americane care au eliberat lagărul de concentrare de la Dachau, la finele războiului, au fost terifiaţi de ororile comise în spatele gardurilor de sârmă ghimpată. Mii de cadavre şi alte mărturii ale crimelor comise de nazişti au ieşit la iveală.

Sistemul lagărelor de concentrare a fost iniţiat în anul 1933, sub oblăduirea lui Heinrich Himmler, un adept al epurărilor etnice susţinute de Hitler. Din 1933 şi până la finalul celui de-al doilea război mondial pe teritoriul Europei au funcţionat numeroase lagăre de concentrare în care a fost practicată exterminarea sistematică a câteva milioane de oameni.

Au fost vizaţi atât opozanţii politici ai nazismului, homosexualii, populaţiile de etnie romă, dar mai ales evreii din toate regiunile cucerite de armata nazistă. Iniţial concepute ca tabere de muncă forţată pentru rivalii partidului, lagărele au devenit mai ales după 1934, tabere de exterminare pe principii etnice şi rasiale. Întregul sistem de exterminare şi dezumanizare a fost gândit de Theodor Eicke, comandatul primului lagăr de exterminare, cel de la Dachau, înfiinţat în 1933.

De altfel tot de la Dachau, în 1945, trupele americane aveau să descopere o imagine atât de răvăşitoare şi o realitate atât de cumplită încât i-a făcut până şi pe veteranii trupelor de asalt americane să-şi piardă cumpătul. Şi era doar o parte a ororilor comise de nazişti în sistemul Konzentrazionslager. Pe 29 aprilie 1945, regimul nazist se prăbuşea în Germania iar finalul unui război cumplit care a răvăşit lumea, se apropia.

În dimineaţa acelei zile, "Rainbow Division" a Armatei a 7 a Americană intra pe porţile lagărului de la Dachau. La scurt timp, la faţa locului a ajuns şi o parte din "Thunderbird Division", un alt corp de armată american. Erau soldaţi care înduraseră toate ororile războiului şi care de aproape 500 de zile se aflau pe front. Cu toate acestea ceea ce au văzut la Dachau i-a şocat. Nu mai era nimeni care să apere lagărul. Trupele regulate fugiseră de mult. La fel şi cele SS.

Prima dată soldaţii americani au simţit o duhoare cumplită venind din zona de îmbarcare a prizonierilor în trenuri. Odată trecuţi de sârma ghimpată au dat cu ochii de trenurile morţii. Era o garnitură cu 40 de vagoane înţesată cu cadavrele prizonierilor. Peste 2.000 de oameni morţi din cauza foamei, deshidratării şi a bolilor. Erau munţi de cadavre.

Guy Prestia, un soldat american, veteran al luptelor din Europa, mărturisea că aşa ceva mai văzuse şi că vagoanele erau pline cu bărbaţi, femei şi copii. O adevărată oroare. Dincolo de gardurile de sârmă ghimpată, soldaţii americani au găsit alte cadavre, dezbrăcate şi aruncate în movile de trupuri. Pe lângă ei, cei care supravieţuiseră, nişte schelete ambulante, fără vârstă, fără mimică. Mulţi abia se mai puteau ţine pe picioare, plini de păduchi şi bolnavi de tifos.

"În spatele sârmei ghimpate şi a gardului electrificat, oameni scheletici stăteau la soare şi se căutau de păduchi. Nu aveau vârstă şi nici chip. Toţi arătau la fel. (...) Am străbătut curtea spaţioasă dintre barăcile prizonierilor şi am mers la spitalul lagărului. În salon stăteau mai mulţi oameni scheletici de la care emana un miros de boală şi moarte. Ne priveau dar nu se mişcau. Nici o expresie nu se zărea pe chipul lor, acoperit cu o piele galbenă întinsă pe oase", mărturisea jurnalista de război Martha Gellhorn, care însoţea armata americană.

Într-o singură baracă menită să adăpostească doar 250 de persoane erau înghesuiţi peste 1600 de prizonieri în condiţii greu de imaginat. Erau morţi de foame, deshidrataţi şi bolnavi. "Cel mai mult i-a ucis foametea. Să mori de foame era ceva obişnuit aici (...) Cineva care muncea toată ziua pe raţii de nimic şi trăia într-un spaţiu atât de aglomerat, trup lângă trup, în barăci, fără aer, se trezea tot mai slăbit în fiecare dimineaţă, aşteptând moartea", scria Martha Gellhron.

Trenurile morţii descoperite de soldaţii americani erau înţesate, de fapt, cu prizonieri aduşi de la Buchenwald, un alt lagăr al morţii. Prizonierii erau duşi dintr-un loc în altul, pe măsură ce aliaţii cucerea teritoriile ocupate de cel de-al Treilea Reich, într-o încercare de a acoperi urmele ororilor. Trenul trebuia să fi ajuns la Dachau în doar câteva zile, dar din cauza războiului a bântuit pe şine, trei săptămâni. A adus doar un munte de cadavre la Dachau.

Pe deasupra aşa cum mărturiseşte Guy Prestia, gardienii lagărului de la Dachau pregăteau o supă cu otravă pentru prizonieri, tocmai pentru a-i ucide şi a nu exista martori care să povestească despre ce s-a întâmplat acolo. Venirea trupelor americane le-a zădărnicit însă planul. Alţi 7.000 de prizonieri, majoritatea evrei au fost trimişi, înainte de venirea americanilor într-un marş al morţii, de-a lungul liniei de cale ferată, către sud. Majoritatea au murit iar cadavrele lor au fost abandonate pe linia de tren.

Mulţi soldaţi americani au cedat nervos în faţa acestui peisaj dezolant al morţii şi dezumanizării. Când patru ofiţeri germani s-au predat ieşind din pădurea apropiată, un locotenent american i-a obligat să intre într-un vagon plin cu cadavre, din lagăr şi i-a împuşcat. Alţi 50 de prizonieri germani, în special ofiţeri SS au fost adunaţi într-o curte a lagărului şi împuşcaţi de soldaţii americani.

Lagărul de la Dachau a fost fondat în 1933 şi a fost lagărul model, transformat de comandatul SS Theodor Eicke într-un adevărat şablon al taberelor de exterminare. Tot aici au fost elaborate şi cele mai cumplite metode de exterminare şi tortură. Dachau a reprezentant, de fapt, modelul întregului sistem. Înainte ca americanii să ajungă la Dachau aici erau înregistraţi peste 67.000 de prizonieri, dintre care o bună parte evrei. Din 1942 până în 1945, se presupune că la Dachau au murit nu mai puţin de 45.000 de oameni.