Fața nevazuta a lui Nicusor Dan si cine sunt finantatorii din umbra ai "salvatorului" Bucureștilor!
Postat la: 08.07.2020 |
În perspectiva unei confruntări dintre Gabriela Firea și Nicușor Dan, cel mai probabil bucureștenii se gândesc cât ghinion să aibă ca, încă o dată, să aleagă răul cel mai mic.
Dacă Gabrielei Firea îi cunoaște toată lumea activitatea, în mare parte constând în concerte și târguri, Nicușor Dan este o figură mai exotică desprinsă din show-rile pseudocivice. Activismul acestuia s-a concretizat în pierderi materiale decontate atât de mediul privat cât și de municipalitate, adică de locuitorii Bucureștiului. La acestea se adaugă menținerea, în centrul Bucureștiului, a unor "focare" insalubre în clădirile "salvate", care primejduiesc sănătatea locuitorilor din zonele respective.
Matematician de profesie, Nicușor Dan s-a afirmat ca un activist de mediu, aprig apărător al patrimoniului cultural al Capitalei și nu numai, câștigând popularitate cu instrumente politicianiste prin sabotarea unor proiecte imobiliare. Acest modus operandi este deosebit de păgubos, având, pe lângă pierderile materiale evidente, subdezvoltarea unor zone, și efectul insidios, care lucrează în timp în mentalul social, de a identifica ideea de "salvare" a orașului cu stoparea dezvoltării imobiliare.
Cel mai recent și deopotrivă ilustrativ exemplu al propagării acestei idei nefaste este oferit cu generozitate de o altă exponentă a USR, Clotilde Armand, care nu mai are liniște de câteva zile pentru că pe strada Roma, vis-a-vis de reședința Armand-Moroianu, cineva și-a permis să deschidă un șantier, iar poliția nu îl închide, deși aceasta a contestat în instanță autorizația de construcție. Astfel că Armand face un "public shaming" pe Facebook poliției că nu se ocupă de oprirea șantierului din fața casei dumneaei.
Dacă am analiza ce s-a întâmplat cu toate proiectele zădărnicite de fostul sau actualul USR-ist, toate așa-zisele monumente "salvate" de Nicușor Dan, vom constata că acesta s-a oprit cu salvarea orașului la jumătate - a blocat în instanță proiectele imobiliare dar, din păcate, a lăsat în urmă case în paragină, adăpost pentru oamenii străzii, fără să pună pe tapet niște soluții viabile în locul proiectelor contestate.
Unul dintre exemplele elocvente și revoltătoare îl constituie anularea construcției unei parcări subterane în zona Aviatorilor care ar fi pornit de la monumentul eroilor aerului și ar fi continuat până la piața Charles de Gaulle, din cauza unor așa-zise spații verzi distruse, miza fiind nici mai mult nici mai puțin de 3 copaci. Este important de menționat că la blocarea acestei inițiative și-a adus un aport substanțial Sandra Pralong.
De la momentul lansării sale în politica mare, în postura de candidat independent la Primăriei Capitalei, Nicușor Dan s-a schimbat radical, fiind preluat de o întreagă echipă, în frunte cu Sandra Pralong și Mircea Toma, care l-a prelucrat în cele mai mici detalii. Reamintim faptul că actual consilier al președintelui Iohannis - Sandra Pralong, a fost prima președintă a Fundațiilor Soroș în România, iar Mircea Toma a fondat Asociația Activewatch chiar cu bani primiți pe aceeași filieră, cum el însuși recunoștea în trecut.
Să ne amintim cine este Sandra Pralong. Plecată în la studii pe timpul comunismului în New York, a revenit acasă ca reprezentant al Fundației pentru o Societate Deschisă a lui George Soros, a fost apoi referent al altor ONG-uri pentru magnatul american. Un parcurs profesional tipic pentru cine lucrează cu ONG-uri "Open" şi pentru cine se află în organizaţii născătoare a multor revolte în stradă (inclusiv propagandă şi finanţare).
Din cele 166 de procese cu care se laudă Uniunea Salvați Bucureștiul în chestiuni de urbanism, construcții, protecția mediului sau protecția patrimoniului, câte sunt proiecte de succes? Clădirile respective sunt un pericol pentru locuitorii din zonă, acestea neputând fi decât dărâmate. Știind toate aceste realități incontestabile, Nicușor Dan și-a asumat că unele dintre acele imobile vor trebui lăsate în voia degradării, pentru a se nărui din pricina intemperiilor și nu în cadrul unui proces controlat, care nu ar pune în pericol pe nimeni. Să fie așadar în joc doar clădirea unei imagini de "salvator" pe baza unor procese câștigate, neavând în vedere câtuși de puțin interesul cetățenilor?

Clădirile monumente istorice lăsate în paragină, care constituie mai degrabă un pericol pentru cetățeni decât un reper cultural, lăsate de către organizația lui Nicușor Dan în ruină.

Un alt exemplu este cazul Roșia Montană. Nicușor Dan, finanțat cu aproximativ 160.000 dolari din fondurile Open Society Foundation, a oprit proiectul de exploatare, România înregistrând pierderi de ordinul miliardelor de euro. Cele mai recente demersuri provenite tot din zona USR de includere a zonei în patrimoniul UNESCO vor rezulta în închiderea CUPRUMIN, țara noastră, cel mai probabil va pierde procesul cu Gabriel Resources, în concret, va mai pierde încă 4 miliarde de euro.
Finanțatorii lui Nicușor Dan
Potrivit unor surse apropiate anturajului lui Nicușor Dan, unul dintre oamenii pe care i-a ținut aproape și pe care se bazează în această luptă este Matei Păun, bancherul de investiții care a condus în 2016 campania USR. Legătura celor doi este atestată print-o privire rapidă pe pagina de Facebook a lui Păun arată că cei doi sunt foarte apropiați. La trei-patru zile, acesta distribuie conștiincios postările lui Nicușor Dan. Fie îl numește „genul meu de tip" („my kind of guy"), fie îi admiră la scenă deschisă tenacitatea („Tenacity is the greatest of political characteristics").
Pentru politica mare, însă, este nevoie de mulți bani. La începutul acestui an, Păun a mai ridicat un fond de investiții - Black Sea Fund I - cu o capitalizare de aproape 43 de milioane de euro, alături de alți trei investitori - Arin Ion, Adrian Vasile (cu poziții anterioare la Țiriac Holdings și Rompetrol) și Cornel Fumea. Matei Păun este și fondatorul băncii de investiții BAC Investments, cu operațiuni în România, Bulgaria, Serbia, Macedonia și Belarus.
În 2016, mai multe articole din presă au speculat legături cu Rusia, unul dintre argumente fiind faptul că în anii '90, viaţa şi job-ul l-au dus pe Păun la Moscova, într-o perioadă în care se puneau bazele noilor miliardari ruşi pe ruinele fostului imperiu sovietic. În perioada crizei financiare din 2007, BAC a intermediat mai multe finanțări pentru România din partea Băncii Internaționale de Investiții (BII, cu sediul la Moscova și un fel de BERD al zonei estice care investește doar în cele nouă state membre ale sale: România, Slovacia, Mongolia, Bulgaria, Cuba, Cehia, Ungaria, Vietnam și Rusia).
La o lună după ce Păun ridica noul fond de investiții, senatorul PNL, Florin Câțu susținea că vehiculul financiar prin care Rusia încearcă să obțină controlul asupra unor zone economice din România este Banca Internațională de Investiții (urmând să fie principalul finanțator și partener al controversatului Fond Suveran). Păun a mai ținut prima pagină a ziarelor la finalul lui 2016, după ce Sergiu Moroianu, soțul lui Clotilde Armand a lansat în spațiul public, după alegerile locale, acuzații grave la adresa acestuia - "S-au comis abuzuri și greșeli din partea „echipei de comunicare/campanie" coordonate de Matei Păun. Venit la USB inițial ca voluntar, Păun urmează să fie plătit cu o sumă consistentă. (...) Matei Păun este un personaj controversat. Nu știm unde și pentru cine a lucrat, ce avere și surse de venit are, nici măcar ce cetățenie are. Păun este susținut în USR de Roxana Wring, apropiată de ONG-urile din rețeaua Soros. (...) Păun a purtat în privat discuții cu PNL în numele USR, afectând grav imaginea de independentă a USR fată de partidele corupte din fosta USL. In urma acestor discuții, Păun a încercat să o determine pe Clotilde să „atace" la TV niște membri PNL al căror nume ea nici măcar nu-l cunoștea, în scopul de a ajuta anumite facțiuni din PNL să-și regleze conturile. In urma refuzului primit, Păun a filtrat invitațiile lui Clotilde la TV în perioada campaniei electorale, neinformând-o când era invitată (în campanie CNA impune televiziunilor să se coordoneze cu partidele)", scria Moroianu pe Facebook la acel moment.
În contextul alegerilor din 2016, printre sponsorii importanți lui Nicușor Dan s-au numărat Iulian Stanciu (Emag), Florin Talpeș (Bitdefender), Radu Octavian (RTC-Diverta), Roxana Sanda Wring și Dragoș Manda (Axxess Capital). Cei oficiali... Printre cei neoficiali s-ar fi numărat proprietarul UTI, Tiberiu Urdăreanu și Petre Badea de la Aedificia Carpați.
Petre Badea - omul lui Florian Coldea
În luna octombrie 2019, Nicușor Dan s-a întâlnit cu mentorul său, Florian Coldea. Întâlnirea ar fi fost găzduită de un apropiat al celor doi, omul de afaceri Petre Badea, iar lui Nicușor Dan i s-ar fi promis atât sprijin pentru preluarea înapoi a USR de la Barna, cât și pentru candidatura la Primăria București, fondatorul USR având șanse foarte mari să câștige Capitala.
Este cunoscut faptul că Florian Coldea, după trecerea în rezervă a continuat să își susțină proiectul de suflet, USR, inițiat pe baza lui personajelor Nicușor Dan și Clotide Armand, cărora fostul prim-adjunct al SRI le furnizează sprijin de la diverși oameni politici. Mai mult, se vorbește despre un plan de back-up al lui Florian Coldea, respectiv susținerea lui Nicușor Dan de către creatorul lui Florian Coldea, Traian Băsescu, în cazul în care Dan nu ar câștiga lupta internă cu Vlad Voiculescu.
Controverse
Încă din anul 2016 s-au insinuat în spațiul public zvonuri privitoare la faptul că Nicușor Dan solicită bani celor interesați de renovarea unor clădiri din zone istorice, sub amenințarea că vor fi bombardați cu acțiuni în instanță si cu plângeri penale. Acesta utilizează cabinetul de avocatură a lui Dumitru Dobrev, fostul său consilier și membru de vază al USR, și pe avocata Verginica Tanți Dumitrescu pentru a colecta șpaga.
Printre dezvoltatorii imobiliari bucureșteni se vehiculează sume importante, sub formă de cash, care au fost oferite lui Nicușor Dan pentru ca avocații acestuia să facă non-combat în instanță pentru a închide mai repede litigiile. Se pare că mulți dintre aceștia și-au imortalizat, din precauție, aceste tranzacții însă, din motive evidente, nu sunt foarte dornici să le dea publicității.
Astfel de acuzații au fost făcute de sociologul Marian Preda și de fostul șef ANAF Sebastian Bodu. Președintele Senatului Universității București, sociologul Marian Preda, a scris, pe Facebook, că Nicușor Dan a dat în judecată această universitate, încercând să blocheze construirea unor cămine. Scopul: apărarea intereselor firmei Edificia Carpați. A urmat o reacție a lui Mircea Kivu, o nouă replică a lui Marian Preda și un atac surprinzător al lui Sebastian Bodu.
Sebastian Bodu: "Si eu am auzit de bani ceruți de cei de la ASB Desigur, cineva ar putea face o statistică o acțiunilor si plângerilor începute si apoi retrase, pentru a-l întreba pe Nicușor Dan ce-i cu ele si daca exista vreo legătura intre renuntarea/retragerea unor astfel de actiuni/plângeri si finantarea ASB. Eu l-as întreba pe Nicusor Dan, avand in vedere că, din estimarile campaniei lui, pare că are un buget nelimitat, doar daca nu cumva toti profesioniștii care lucrează pentru el nu și-au lăsat joburile de mii de euro pe lună pe la posturi TV si agenții de publicitate pentru a face muncă pro-bono. Dacă as fi contracandidatul lui sau procuror, l-as întreba. Dar nu sunt. De asemenea, daca as fi contracandidatul lui sau procuror, l-as întreba daca donațiile făcute publice au fost primite din inițiativa donatorilor, care au alergat dupa el sa ii dea bani, sau au fost cerute de el, in calitate de candidat si, la fel ca Ludovic Orban, persoana cu funcție de conducere in cadrul unui partid, pentru ca, daca suntem in cazul din urmă, fapta lui Nicușor Dan este identică cu cea a lui Orban. Dar, cum spuneam, nu sunt nici contracandidat, nici procuror, ci doar un cetatean, un elector care vrea sa fie sigur ca Nicușor Dan nu este victima unor informații false, care să îi afecteze candidatura, mai ales că mesajul pe care il propaga este acela de curățenie morală."
Rugat să precizeze de unde știe, Sebastian Bodu a replicat imediat: "Un cumpărător al unui astfel de imobil (evident că l-am întrebat de ce nu a facut plângere penală si el a raspuns că nu era pregătit pentru a-si preconstitui o probă, adica o inregistrare a celor doi care au venit sa ii ceara bani) si un avocat. Niciunul nu are nicio treaba cu politica. Cum spuneam, faptele se pot usor verifica pe baza acțiunilor/plângerilor la care s-a renuntat/retras. Nu am spus deci ca Nicușor Dan a cerut bani personal, ci unii de la ASB. Desigur, Nicușor Dan putea sa nu stie de asta. Cat priveste partea cu donațiile, cred că este evident si pentru nejuriști că, dacă Nicușor Dan le-a cerut bani (că doar nu o fi fost invers), fapta este identică cu cea săvârșită de Orban. Doar că, in cazul lui Nicușor Dan, nu există un denunț. Așadar Orban a fost ghinionist că i-a cerut bani unui ticălos."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
-
Marea înlocuire: nu mai este o teorie a conspirației legat de resetarea populațiilor
Cu mai multi ani in urma, la un post de radio britanic, un ascultator a adus in discutie tema marii inlocuiri. Realizato ...
-
Putin pariază pe timp. Semnificația victoriei rusești în războiul ucrainean în contextul istoriei Rusiei
De la inceputul campaniei Rusiei in Ucraina, in urma cu mai bine de patru ani și jumatate, o mare parte din comentariile ...
-
Fost spion care a ajutat un deceniu CIA să oprească atacuri teroriste, reținut de ICE. "Am fost trădat. Dacă cred că voi tăcea, se înșală"
Blerim Skoro, un refugiat kosovar care a petrecut un deceniu ajutand SUA sa opreasca atacurile teroriste dupa 11 septemb ...
-
Fost consilier al lui Anthony Fauci recunoaște că a încercat să ascundă documente despre finanțarea cercetărilor COVID-19
Un fost consilier al lui Anthony Fauci a recunoscut in fața justiției americane ca a participat la un complot menit sa i ...
-
Adevărata poveste despre topirea tancurilor rusești la graniță în '68 cu laserul românesc sub comanda lui Nicolae Ceaușescu
În 1968, Romania ar fi avut o arma secreta capabila sa opreasca tancurile sovietice: un laser atat de puternic inc ...
-
Rușii retrag sume record din bănci, temându-se că Kremlinul le va confisca depozitele pentru a finanța războiul
Rușii retrag miliarde de ruble din sistemul bancar al țarii - un flux record de ieșiri de numerar pe fondul intensificar ...
-
Amenințare pentru aliații NATO: Rusia instalează baze secrete pentru a lansa drone cu rază lungă de acțiune
O investigație realizata de publicația The Telegraph scoate la iveala faptul ca Rusia a instalat cateva baze secrete dot ...
-
Un verdict tulburător: Cel puțin 55 de elemente chimice nedeclarate din vaccinurile Covid
"Cu acel ser 'magic' pe care-l conțineau acele sticluțe, ser care-a fost inoculat milioanelor de oameni prin minciuna și ...
-
Povești cu spioni: O escortă de lux din Rusia plătită în criptomonede de serviciile secrete ucrainene ca să-l asasineze pe comandantul trădător
O femeie in varsta de 32 de ani ar fi amplasat bomba care a ucis un ofițer cautat de Kiev pentru inalta tradare. Ea este ...
-
Cazurile foarte diferite ale Hidroelectrica, Romgaz și Nuclearelectrica: Ce legătură au taxele mai mici și prețurile energiei cu profiturile de miliarde
Hidroelectrica, Romgaz și Nuclearelectrica au obținut impreuna un profit net consolidat de aproape 5,4 miliarde de lei i ...
-
Noaptea minții: România cumpără trenuri noi, dar nu are gări pregătite pentru ele
Romania investește sute de milioane de euro in modernizarea materialului rulant, insa o parte dintre beneficiile noilor ...
-
La pușcărie cu ei! Benzinarii au crescut artificial prețurile înainte de intrarea în vigoare a Legii carburantului pentru a avea - chipurile - de unde să scadă
Cu o saptamana inainte ca Nicușor Dan sa promulge Legea carburanților, Romania a consemnat cel mai ridicat avans al preț ...
-
Radiografia unui sabotaj: Cum a fost amanetată siguranța energetică a României
Romania nu traverseaza o criza energetica aparuta peste noapte, ci traiește deznodamantul logic al unui faliment adminis ...
-
Taxele pe pensii și salarii și cota TVA, obligații convenite la Washington printr-un Acord semnat pe 16 aprilie
Un Acord de imprumut financiar semnat de Romania pe 16 aprilie prin ministrul Finanțelor și ratificat joi de Parlament c ...
-
Adevărata panică nu este în Golf. Este în bilanțuri. Iar Trump vrea prabusirea actualului sistem financiar mondial
În timp ce lumea se concentreaza pe faptul daca ultima amenințare „fixata și incarcata” a lui Trump es ...
-
Notele informative scrise pentru Securitate de Dan Șucu, alias „Mircea Crișan": „Sar în evidență dinții săi de aur" + Cum îl turna pe atașatul militar SUA
În volumul 2 al dosarului de rețea R303384, aflat in evidența Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Secu ...
-
Documentul care-l aruncă la gunoi pe Radu Miruță: TAROM avea planul de salvare dar ministrul l-a ținut în sertar ca să facă jocuri de culise
TAROM funcționeaza, din 2024, sub un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeana, prin care statul roman a primit ...
-
CJ Vrancea construiește un drum județean cu 2,06 milioane de euro/km din fonduri europene
Consiliul Județean Vrancea anunța triumfator ca lucrarile pe cei 18 kilometri ai drumului județean DJ 204E, intre Mirceș ...
-
De ce tac Diana Buzoianu și Cyntia Păun? Misterul bălților toxice de la Glina care continuă să afecteze sudul Capitalei
Valul de reclamații privind mirosurile provenite din zona fostei gropi de gunoi Glina continua, iar tot mai mulți locuit ...
-
Henț cu mâna lui Trump: Dezvăluire despre planurile lui Gianni Infantino, care ar fi dispus să vândă o parte din Cupa Mondială
La puțin mai mult de o saptamana dupa incheierea Cupei Mondiale din 2026, marcata de numeroase controverse, președintele ...
-
Dezvăluiri The Wall Street Journal: ChatGPT a oferit instrucțiuni detaliate pentru arme biologice și substanțe toxice. OpenAI nu a alertat autoritățile
Experții in biologie și terorism au analizat platforma ChatGPT și au constatat ca unele intrebari sunt extrem de precise ...
-
Omul care a petrecut 20 de ani studiind un război cu Iranul tocmai a lansat un avertisment îngrozitor pentru întreaga Omenire
Autor: Jack Hopkins Robert Pape considera ca America a intrat intr-o capcana a escaladarii - și ca urmatoarea mișcare ar ...
-
Anchetă la Muntele Athos: Românii sunt principalii clienți ai unei rețele subterane care speculează locurile sfinte pe bani grei
O investigație publicata de platforma Voicenews din Grecia dezvaluie modul in care misticismul și pelerinajul tradiționa ...
-
Raport DNSC după "spargerea" Cadastrului: unul dintre cele mai grave atacuri din Europa
Directoratul Național de Securitate Cibernetica (DNSC) a prezentat azi un raport intermediar privind incidentul de secur ...
-
Dosarele Epstein: Oamenii încă se mănâncă între ei. De ce și "cei puternici" au o înclinație spre canibalism
Autor: Dr. Heather Lynn Pe 9 februarie 2021, in Chickasha, Oklahoma, Lawrence Paul Anderson a patruns in casa unei vecin ...
-
Filosoful din cadrul departamentului de IA al Google DeepMind: "Există acest mister profund legat de întrebarea: ce este, de fapt, chestia asta?"
În 2017, un filosof politic in varsta de 33 de ani, pe nume Iason Gabriel, a fost sfatuit de un prieten sa-și depu ...


comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu