Noua Ordine Mondială și conspirația MERKEL - PUTIN (III)
Postat la: 28.01.2016 |
Revenim în acest episod la conspirația inițială, cu câteva detalii extrem de interesante despre cancelarul german, care fac și posibilă și probabilă existența acesteia. În episodul următor va veni rândul țarului Vladimir Vladimirovici Putin.
Angela Dorothea Merkel
Prima femeie cancelar din istoria Germaniei, aleasă de către Bundestag la 22 noiembrie 2005 (cu 397 de voturi pentru, 212 împotrivă și 12 abțineri), realeasă la 28 octombrie 2009 și respectiv la 17 decembrie 2013. Este adesea comparată cu Doamna de Fier a Marii Britanii, Margaret Thatcher, deși nu e nici pe departe o femeie atât de dură și inabordabilă, remarcându-se mai degrabă prin persuasiune, abilitate în negocieri, prudență și, în primul rând, adoptarea acelor măsuri care fac cel mai bine poporului pe care-l păstorește.
Potrivit biografiei oficiale, este fiica pastorului luteran Horst Kasner și al profesoarei de latină și engleză Herlind Kasner, născută Jentzsch. În mod cu totul neașteptat, după nașterea micuței Angela Dorothea (17 iulie 1954), familia s-a mutat de la Hamburg, din fosta Republică Federală Germană, în Republica Democrată Germană controlată de ruși și Partidul Unității Socialiste. Tocmai la vremea când nemții își riscau viața ca să facă drum invers, din RDG către RFG, escaladând Zidul Berlinului. Domnișoara Kasner a studiat fizica la Universitatea „Karl Marx" din Leipzig, până în 1978, iar opt ani mai târziu și-a luat doctoratul, dobândind titlul de „Dr. rer. nat." (Doctor rerum naturalium). Fostă membră a organizației tineretului socialist Freie Deutsche Jungend, pe lângă alte limbi, cancelarul german vorbește fluent rusa. Măritată de două ori, și-a păstrat numele primului soț, fizicianul Ulrich Merkel, după care s-a căsătorit cu chimistul Joachim Sauer. Nu are copii.
Este președinta Uniunii Creștin-Democrate din anul 2000, un partid de orientare conservatoare. În anul 2009, revista Forbes Magazine a numit-o cea mai puternică femeie din lume. Și, nu lipsit de importanță, la 12 octombrie 2010, Angelei Merkel i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, pentru „contribuția de importanță istorică la unificarea europeană și pentru rolul de importanță mondială jucat în înnoirea cooperării internaționale".
Angela, fiica din eprubetă a lui Hitler
În ianuarie 2014 a circulat pe Internet scenariul că Angela Merkel ar fi, nici mai mult nici mai puțin, decât fiica lui... Adolph Hitler, dovezile provenind din documentele secrete ale arhivei STASI (fosta Securitate a RDG). Potrivit acestora, este consemnată nașterea unei fetițe, la data de 20 aprilie 1954, ce s-ar putea identifica cu actuala Angela Dorothea Merkel... Nașterea ar fi fost realizată de Karl Klauberg, supranumit „Îngerul Morții", un medic în care Hitler avea mare încredere. Acesta, care încerca să se specializeze și în inseminarea artificială - domeniu necunoscut la acea vreme - i-ar fi prelevat dictatorului mai multe mostre de spermă pe care le-a înghețat. Condamnat la șapte ani de pușcărie pentru crime de război inimaginabile, Klauberg ar fi fost trimis după ispășirea pedepsei de către KGB, într-o misiune secretă în Germania. Misiunea lui: să facă posibilă nașterea unui copil cu markerii lui Adolph Hitler, la rândul său fiu nelegitim al bancherului Solomon Rothschild și al amantei sale Anna Maria Schicklgruber.
Drept mamă surogat, după cum ar susține documentele secrete ale STASI, a fost aleasă Gretl Braun - sora amantei lui Hitler, Eva Braun -, o militantă socialistă ce făcea parte din Partidul Social Democrat, axat pe ideologiile marxiste. La doi ani de la presupusa inseminare artificială urmată de nașterea fetiței, „Îngerul Morții" a fost asasinat în condiții neelucidate. După nașterea progeniturii dictatorului ar fi fost semnat și parafat un acord între sovietici, americani și reprezentanții Vaticanului, copilul fiind preluat sub tutela Bisericii Catolice și plasat la familia Kasner. Totodată, i-a fost schimbată în acte data de naștere - 20 aprilie - care coincide cu data nașterii lui Adolf Hitler în Braunau am Inn, în Austria, fiind botezată Angela Dorothea. Ciudat este faptul că, așa cum am mai precizat, la scurt timp după nașterea micuței (probabil la presiunea sovieticilor), familia Kasner s-a mutat în Germania controlată de Moscova, când nimeni nu făcea așa ceva.
Tot din presupusele documente secrete ale STASI mai aflăm că, deși a fost crescută în spiritul catolic al luteranismului, ielele i-ar fi interzis Angelei să ajungă la conducerea Germaniei, până când un preot neamț nu va ajunge în fruntea Vaticanului. Iar Joseph Aloisius Ratzinger (fost tânăr nazist înainte de hirotonisire) a îndeplinit această funcție, începând cu 24 aprilie 2005, sub numele de Papa Benedict al XVI-lea, până la demisia din februarie 2013. Iar Merkel a ajuns cancelar în noiembrie același an. La fel de interesant de menționat este faptul că Papa Benedict a ajuns la conducerea Vaticanului la 20 aprilie (anul 2005), care coincide din nou cu data nașterii lui Adolph Hitler și a presupusei nașteri a Andreei Merkel.
Și, dacă tot suntem sub influneța unei pronunțate tendițe de „scenarită", să mai amintim un banc care s-a bucurat de-o mare popularitate în România anului 2005:
„Un tânăr nazist neamț încerca să-l ucidă pe un tânăr evreu, la colțul unei străzi întunecate. Moment în care și-a făcut apariția Dumnezeu:
- Nu-l omorî! Într-o zi va ajunge Papă.
- Și eu?... întrebă nazistul.
- Și tu!"
Cei doi tineri erau viitorii papi Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea.
Dan Coste
(va urma)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu