A plecat și marele Voinescu!

Postat la: 15.03.2018 |

A plecat și marele Voinescu!

M-am născut și am copilărit pe strada Izvor din București, la vreo 500 de metri de fostul Stadion Republicii, care era în anii aceia leagănul marilor întreceri sportive, de la atletism, la fotbal, cu un intermezzo destinat Campionatului mondial de handbal feminin, la care echipa națională a României a cucerit titlul suprem.

La faimoasele "internaționale" de atletism ale României, la care veneau atunci mari campioni din peste 20 de țări, i-am văzut pe celebrii Zatopek, Bob Gutowski, Vladimir Kuț și, evident, Iolanda Balaș Soter, cum aveam să asist și la prima reprezentație susținută în țara noastră de faimoșii baschetbaliști de la Harlem Globettroters. Asta era în 1958 când, puști din cartier fiind, mă strecuram în stadion prin curtea IEFS-ului, care avea chiar o mică tribună de băncuțe , sus pe deal, în dreptul tribunei întâi! Cel mai adesea veneam însă la "Republicii" pentru meciurile de fotbal, la care portarii ne lăsau să intrăm fără bilet, ba chiar să stăm în spatele porților, în rolurile de copii de mingi. Așa l-am cunoscut eu pe Ion Voinescu, marele portar al CCA-ului din prima echipă de aur a clubului militar, pe care v-aș recita-o și acum, cu ochii închiși: Voinescu -Zavoda II, Apolzan, Onisie, Jenei, Apolzan, Bone, Cacoveanu, Constantin, Alecsandrescu, Tătaru!

Că l-am cunoscut atunci pe marele Voinescu e doar un fel de a spune , însă, de vreme ce el era "nea Țop", iar eu doar unul dintre puștii din spatele porții, grăbit să-i aducă mingea pentru următoarea degajare. Dar preferam să cred că mă cunoaște, ba mă și lăudam printre băieți că știe și cum mă cheamă! Sigur că eram un mincinos, dar nu vă puteți închipui cu ce bucurie așteptam meciurile CCA-ului și cum îmi plăteam, după pauză, locul din spatele... celeilalte porți, renunțând la câte un "campion" , dintre... nasturii lipiți cu smoală, cu care jucam noi fotbal pe băncile de la școală!

Târziu, peste ani, când am dat mâna cu colonelul Ion Voinescu, m-am lăudat, în treacăt, că sunt unul dintre puștii din spatele porții sale de pe Stadionul Republicii și mi-a mulțumit rîzând, crezând probabil că o spun doar așa, ca să-i fac un compliment, de vreme ce mă mîndrisem și că sunt stelist de când mă știu. E la fel de adevărat și că el, marele Voinescu, nu s-a lăudat nici atunci, nici altădată, că el l-a crescut pe marele Duckadam, ca demn urmaș al său în poarta Stelei, că i-a fost profesorul și îndrumătorul cel mai nimerit pentru a apăra cele patru penalty-uri de la Sevilla!

"Nea Țop",venit la clubul militar în 1947, a rămas în Ghencea până la capătul zilelor sale, cu o modestie și o fidelitate absolut rarissime, iar dincolo de această impresionantă probă de caracter, lasă în spate o carieră fabuloasă, în care a adunat 22 de prezențe în echipa națională, șase titluri de campion , câștigarea a cinci " Cupe ale României" și o prezență la Olimpiada de la Helsinki, în 1952, unde a fost desemnat cel mai bun portar al turneului olimpic de fotbal. Nu mai puțin de 13 ani a apărat Voinescu poarta CCA-ului și a Stelei, după care a crescut , ca antrenor, alte și alte generații de copii și juniori, deși fusese curtat și cerut cu insistență de marele club britanic Arsenal, după turneul intreprins în 1956 de CCA în Anglia!

La 18 aprilie ar fi împlinit 89 de ani, dar recidiva unui accident vascular a făcut zadarnice toate eforturile medicilor de la "Elias", marele Voinescu devenind astfel încă o stea a Stelei care se înalță la cer, lăsând în urmă imense regrete și amintri de neuitat. Înmormântat cu toate onorurile militare cuvenite, colonelul Ion Voinescu - singurul mare sportiv român decorat cu înaltul ordin "Steaua Republicii" - a fost deplâns de întreaga suflare a fotbalului românesc la toate meciurile din play-off, la care s-a păstrat un moment de reculegere în memoria sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar din partea mea un sincer "Mulțumesc, Nea Țop!"

Horia Alexandrescu
(text preluat din Romania literara)

loading...
PUTETI CITI SI...

A plecat și marele Voinescu!

Postat la: 15.03.2018 |

0

M-am născut și am copilărit pe strada Izvor din București, la vreo 500 de metri de fostul Stadion Republicii, care era în anii aceia leagănul marilor întreceri sportive, de la atletism, la fotbal, cu un intermezzo destinat Campionatului mondial de handbal feminin, la care echipa națională a României a cucerit titlul suprem.

La faimoasele "internaționale" de atletism ale României, la care veneau atunci mari campioni din peste 20 de țări, i-am văzut pe celebrii Zatopek, Bob Gutowski, Vladimir Kuț și, evident, Iolanda Balaș Soter, cum aveam să asist și la prima reprezentație susținută în țara noastră de faimoșii baschetbaliști de la Harlem Globettroters. Asta era în 1958 când, puști din cartier fiind, mă strecuram în stadion prin curtea IEFS-ului, care avea chiar o mică tribună de băncuțe , sus pe deal, în dreptul tribunei întâi! Cel mai adesea veneam însă la "Republicii" pentru meciurile de fotbal, la care portarii ne lăsau să intrăm fără bilet, ba chiar să stăm în spatele porților, în rolurile de copii de mingi. Așa l-am cunoscut eu pe Ion Voinescu, marele portar al CCA-ului din prima echipă de aur a clubului militar, pe care v-aș recita-o și acum, cu ochii închiși: Voinescu -Zavoda II, Apolzan, Onisie, Jenei, Apolzan, Bone, Cacoveanu, Constantin, Alecsandrescu, Tătaru!

Că l-am cunoscut atunci pe marele Voinescu e doar un fel de a spune , însă, de vreme ce el era "nea Țop", iar eu doar unul dintre puștii din spatele porții, grăbit să-i aducă mingea pentru următoarea degajare. Dar preferam să cred că mă cunoaște, ba mă și lăudam printre băieți că știe și cum mă cheamă! Sigur că eram un mincinos, dar nu vă puteți închipui cu ce bucurie așteptam meciurile CCA-ului și cum îmi plăteam, după pauză, locul din spatele... celeilalte porți, renunțând la câte un "campion" , dintre... nasturii lipiți cu smoală, cu care jucam noi fotbal pe băncile de la școală!

Târziu, peste ani, când am dat mâna cu colonelul Ion Voinescu, m-am lăudat, în treacăt, că sunt unul dintre puștii din spatele porții sale de pe Stadionul Republicii și mi-a mulțumit rîzând, crezând probabil că o spun doar așa, ca să-i fac un compliment, de vreme ce mă mîndrisem și că sunt stelist de când mă știu. E la fel de adevărat și că el, marele Voinescu, nu s-a lăudat nici atunci, nici altădată, că el l-a crescut pe marele Duckadam, ca demn urmaș al său în poarta Stelei, că i-a fost profesorul și îndrumătorul cel mai nimerit pentru a apăra cele patru penalty-uri de la Sevilla!

"Nea Țop",venit la clubul militar în 1947, a rămas în Ghencea până la capătul zilelor sale, cu o modestie și o fidelitate absolut rarissime, iar dincolo de această impresionantă probă de caracter, lasă în spate o carieră fabuloasă, în care a adunat 22 de prezențe în echipa națională, șase titluri de campion , câștigarea a cinci " Cupe ale României" și o prezență la Olimpiada de la Helsinki, în 1952, unde a fost desemnat cel mai bun portar al turneului olimpic de fotbal. Nu mai puțin de 13 ani a apărat Voinescu poarta CCA-ului și a Stelei, după care a crescut , ca antrenor, alte și alte generații de copii și juniori, deși fusese curtat și cerut cu insistență de marele club britanic Arsenal, după turneul intreprins în 1956 de CCA în Anglia!

La 18 aprilie ar fi împlinit 89 de ani, dar recidiva unui accident vascular a făcut zadarnice toate eforturile medicilor de la "Elias", marele Voinescu devenind astfel încă o stea a Stelei care se înalță la cer, lăsând în urmă imense regrete și amintri de neuitat. Înmormântat cu toate onorurile militare cuvenite, colonelul Ion Voinescu - singurul mare sportiv român decorat cu înaltul ordin "Steaua Republicii" - a fost deplâns de întreaga suflare a fotbalului românesc la toate meciurile din play-off, la care s-a păstrat un moment de reculegere în memoria sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar din partea mea un sincer "Mulțumesc, Nea Țop!"

Horia Alexandrescu
(text preluat din Romania literara)

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE