ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




A plecat și Pilică, antrenorul de aur!

Postat la: 07.11.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

A plecat și Pilică, antrenorul de aur!

Săptămâna trecută, când deplângeam starea jalnică la care a ajuns gimnastica românească, eram tentat să o compar cu prăbușirea similară a handbalului nostru.

Dacă gimnastica nu a mai avut un Nicolae Vieru în fruntea federației, nici handbalul nu l-a mai avut pe Lucian Grigorescu, iar dacă Octavian Bellu și Mariana Bitang nu mai conduc loturile naționale, nici handbalul nu-i mai are pe Oprea Vlase, Nicolae Nedef și Constantin Pilică Popescu. Vlase s-a stins acum șapte ani, Nedef anul trecut, iar Pilică Popescu, ultimul dintre ei, a plecat acum, după ce împlinise 90 de ani la începutul lui septembrie. Dumnezeu să-i odihnească!

M-am numărat printre cei care l-au condus pe ultimul drum, duminică, la Cimitirul Ghencea Civil, unde mărturisesc că m-aș fi așteptat cel puțin la prezența unei gărzi de onoare, gândindu-mă că, recent, Franța declarase funerarii naționale pentru neuitatul Aznavour, un monstru sacru, fără îndoială, care a dăruit Hexagonului și celebritatea vocii sale unice. La rândul său, profesorul Pilică Popescu a dăruit României și handbalului feminin tricolor nu mai puțin de trei titluri mondiale, două la handbal în 11 (1956 și 1960) și unul la handbal în 7 (1962), pentru care a binemeritat supranumele de "Antrenorul de aur".

În palmaresul său au mai existat însă o mulțime de alte titluri și medalii, dintre care amintesc argintul de vicecampioane ale lumii din 1973, câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1961, a Cupei IHF în 1984 și a City Cup în 2000, plus 7 titluri naţionale, cu patru echipe diferite, de-a lungul unei cariere fabuloase, extinsă la...57 de ani! Profesorul Pilică Popescu a fost primul Antrenor emerit al handbalului românesc (1960) și tot primul Antrenor Internațional de Excelență (2007), iar cele peste 80 de lucrări ale sale dedicate handbalului au fost și au rămas de referință pentru toți pasionaţii acestui sport.

Nu în ultimul rând, monumentala sa "Istorie a handbalului românesc", însumând peste 1.000 de pagini în două volume, este cronica inegalabilă a tuturor anilor de glorie, scrisă de cel care i-a trăit aproape de la un capăt la altul! A fost, fără îndoială, cel mai mare antrenor al handbalului românesc și m-aș fi așteptat să fie onorat ca atare și la finalul vieții! Din păcate, n-a gândit nimeni și cuvenita gardă de onoare, Ministerul Tineretului și Sportului nu a trimis nici măcar o coroană, cum a făcut doar federația, dar prezența impresionantă a oamenilor de handbal a compensat, din fericire, aceste lipsuri de neiertat.

Copleșitor a fost faptul că au ţinut să ia parte la ceremonie fostele campioane ale lumii, distinse profesoare universitare ajunse astăzi la vârsta senectuții, care au pus mână de la mână depunând la catafalc cea mai mare și mai frumoasă coroană! Le-am revăzut acolo pe doamnele Elena Pădureanu, Maria Constaninescu, Aurora Leonte, Lenuța Dobârceanu, Aurora Bran-Alexandrescu și Elena Hedeșiu, marea absentă fiind Elena Jianu, căpitanul naționalei, astăzi în vîrstă de 90 de ani! Stăteau grupate, una lângă alta, cu ochii în lacrimi, dar degajând astfel puternicul sentiment de unitate care le-a purtat spre marile victorii mondiale, sub bagheta reputatului lor profesor.

Doar ele mai erau în viață dintre cele care cuceriseră primul titlu mondial din 1956, alături aflându-se și nepotul regretatei Carolina Cârligeanu. Și mai veniseră să-l omagieze pe Pilică Popescu foștii lui colegi de liceu, câţiva profesori de la Școala sportivă 2 cărora le-a fost director, ca și o serie de alte handbaliste crescute de antrenorul de aur. Nu știu câți dintre cei de faţă le mai cunoșteau sau recunoșteau pe fostele triple campioane ale lumii, dar presupun că preotul care a slujit rânduiala înmormântării nu era la curent cu prezența celebrelor doamne din asistență, pentru că, dacă ar fi știut, cu siguranță că le-ar fi binecuvântat! Așa însă...

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe profesorul Constantin Pilică Popescu, cel mai mare antrenor din istoria handbalului românesc. Ne va lipsi, cum ne lipsesc astăzi și Oprea Vlase, și Nicolae Nedef, iar așa ne putem explica de ce tot căutăm și aducem antrenori din țări care au învățat cândva de la noi, consecința fiind că handbalul autohton nu mai e ce-a fost. Ca dovadă, iată, fetele de la CSM București s-au mai făcut de râs o dată, fiind învinse chiar duminică, pe propriul teren, de norvegiencele de la Kristiansand, cu 26-31!!!

Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)

loading...
PUTETI CITI SI...

A plecat și Pilică, antrenorul de aur!

Postat la: 07.11.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Săptămâna trecută, când deplângeam starea jalnică la care a ajuns gimnastica românească, eram tentat să o compar cu prăbușirea similară a handbalului nostru.

Dacă gimnastica nu a mai avut un Nicolae Vieru în fruntea federației, nici handbalul nu l-a mai avut pe Lucian Grigorescu, iar dacă Octavian Bellu și Mariana Bitang nu mai conduc loturile naționale, nici handbalul nu-i mai are pe Oprea Vlase, Nicolae Nedef și Constantin Pilică Popescu. Vlase s-a stins acum șapte ani, Nedef anul trecut, iar Pilică Popescu, ultimul dintre ei, a plecat acum, după ce împlinise 90 de ani la începutul lui septembrie. Dumnezeu să-i odihnească!

M-am numărat printre cei care l-au condus pe ultimul drum, duminică, la Cimitirul Ghencea Civil, unde mărturisesc că m-aș fi așteptat cel puțin la prezența unei gărzi de onoare, gândindu-mă că, recent, Franța declarase funerarii naționale pentru neuitatul Aznavour, un monstru sacru, fără îndoială, care a dăruit Hexagonului și celebritatea vocii sale unice. La rândul său, profesorul Pilică Popescu a dăruit României și handbalului feminin tricolor nu mai puțin de trei titluri mondiale, două la handbal în 11 (1956 și 1960) și unul la handbal în 7 (1962), pentru care a binemeritat supranumele de "Antrenorul de aur".

În palmaresul său au mai existat însă o mulțime de alte titluri și medalii, dintre care amintesc argintul de vicecampioane ale lumii din 1973, câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1961, a Cupei IHF în 1984 și a City Cup în 2000, plus 7 titluri naţionale, cu patru echipe diferite, de-a lungul unei cariere fabuloase, extinsă la...57 de ani! Profesorul Pilică Popescu a fost primul Antrenor emerit al handbalului românesc (1960) și tot primul Antrenor Internațional de Excelență (2007), iar cele peste 80 de lucrări ale sale dedicate handbalului au fost și au rămas de referință pentru toți pasionaţii acestui sport.

Nu în ultimul rând, monumentala sa "Istorie a handbalului românesc", însumând peste 1.000 de pagini în două volume, este cronica inegalabilă a tuturor anilor de glorie, scrisă de cel care i-a trăit aproape de la un capăt la altul! A fost, fără îndoială, cel mai mare antrenor al handbalului românesc și m-aș fi așteptat să fie onorat ca atare și la finalul vieții! Din păcate, n-a gândit nimeni și cuvenita gardă de onoare, Ministerul Tineretului și Sportului nu a trimis nici măcar o coroană, cum a făcut doar federația, dar prezența impresionantă a oamenilor de handbal a compensat, din fericire, aceste lipsuri de neiertat.

Copleșitor a fost faptul că au ţinut să ia parte la ceremonie fostele campioane ale lumii, distinse profesoare universitare ajunse astăzi la vârsta senectuții, care au pus mână de la mână depunând la catafalc cea mai mare și mai frumoasă coroană! Le-am revăzut acolo pe doamnele Elena Pădureanu, Maria Constaninescu, Aurora Leonte, Lenuța Dobârceanu, Aurora Bran-Alexandrescu și Elena Hedeșiu, marea absentă fiind Elena Jianu, căpitanul naționalei, astăzi în vîrstă de 90 de ani! Stăteau grupate, una lângă alta, cu ochii în lacrimi, dar degajând astfel puternicul sentiment de unitate care le-a purtat spre marile victorii mondiale, sub bagheta reputatului lor profesor.

Doar ele mai erau în viață dintre cele care cuceriseră primul titlu mondial din 1956, alături aflându-se și nepotul regretatei Carolina Cârligeanu. Și mai veniseră să-l omagieze pe Pilică Popescu foștii lui colegi de liceu, câţiva profesori de la Școala sportivă 2 cărora le-a fost director, ca și o serie de alte handbaliste crescute de antrenorul de aur. Nu știu câți dintre cei de faţă le mai cunoșteau sau recunoșteau pe fostele triple campioane ale lumii, dar presupun că preotul care a slujit rânduiala înmormântării nu era la curent cu prezența celebrelor doamne din asistență, pentru că, dacă ar fi știut, cu siguranță că le-ar fi binecuvântat! Așa însă...

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe profesorul Constantin Pilică Popescu, cel mai mare antrenor din istoria handbalului românesc. Ne va lipsi, cum ne lipsesc astăzi și Oprea Vlase, și Nicolae Nedef, iar așa ne putem explica de ce tot căutăm și aducem antrenori din țări care au învățat cândva de la noi, consecința fiind că handbalul autohton nu mai e ce-a fost. Ca dovadă, iată, fetele de la CSM București s-au mai făcut de râs o dată, fiind învinse chiar duminică, pe propriul teren, de norvegiencele de la Kristiansand, cu 26-31!!!

Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE