Arrivederci, Roma!
Postat la: 25.11.2017 |
După ce olandezii au jucat cu noi varianta amicală a "Măgarului la mijloc", Contra a profitat de sfârșitul de sezon al echipei naționale pentru a pleca, la braț cu Mutu, în Italia, la un fel de școlarizare, evident târzie pentru amândoi.
Presa noastră etichetează această plimbărică drept "vizită de lucru" la AS Roma, unde trimișii speciali ai lui Răzvan Burleanu au trecut în revistă baza de pregătire a gazdelor, ba au luat și masa cu șefii giallorossi-lor. De fapt, după cum recunoaște Mutu însuși pe Instagram, n-a fost chiar un prânz, ci doar o gustărică înaintea dejunului, în care cei trei membri ai consiliului director al clubului au avut timp să le sădească adânc convingerea că "a fi șef este o combinație între strategie și caracter"! Hai nu zău?!...Ar trebui să înțelegem, oare, că Burleanu le subvenționează celor doi acest sejur italian, din bugetul FRF, ca să se instruiască ei înșiși pentru viitoare posturi de șefi sau ca să se documenteze în beneficiul următoarei sale candidaturi?
Eu merg pe varianta doi, dar, dacă tot iau Contra și Mutu notiţe pe la Roma, poate bat și la ușa federației italiene. Ca să afle cum stau lucrurile cu combinația dintre strategie și caracter la nivelul șefului suprem al "Federazione Italiana Giuoco Calccio", după ce Squadra azzurra a ratat calificarea la Turneul final al Cupei Mondiale din 2018. Până să-i dea papucii lui Gianpiero Ventura (varianta azzurrilor pentru Christoph Daum), președintele federației italiene, Carlo Tavecchio, care abia dobândise al doilea mandat, a demisionat, declarând public: "Îmi pare rău! Plec, pentru că am pierdut și le cer scuze tuturor italienilor. Am eșuat, așa că voi pleca acasă. Ambițiile și dezbinarea politică ne-au împiedicat să înfruntăm motivele care au dus la rezultatul echipei naționale". Și arrivederci, Roma!, dus a fost, probând și responsabilitate, și tărie de caracter.
Așadar, când fotbalul italian ratează calificarea la Cupa Mondială, președintele federației cere scuze suporterilor și renunță la funcţie, în vreme ce Răzvan Burleanu, șeful FRF, nu numai că nu-și asumă eșecul similar al naționalei noastre, dar trage sfori în continuare, cu tupeul și speranța unui nou mandat! Dar cum ar putea el să denunțe politicul, ca Taveccio, când tocmai din politic a aterizat în fotbal, sau cum să incrimineze dezbinarea, exact arma cu care a făcut ferfeniță fotbalul românesc?
De altfel, combinația lui dintre strategie și lipsă de caracter merge înainte și, așa cum vă puneam în gardă de acum o lună și mai bine, signor Burleanu grupează în jurul lui, contra-cost, mereu mai mulți foști jucători cunoscuţi, pentru a-i opune contestatarilor săi din generația de aur, în cursa pentru un al doilea mandat în fruntea FRF. Și ce să ne mai mirăm că, din temuți până mai ieri, câinii roșii au ajuns să schelălăie și să-și cam ia adio de la play-off, de vreme ce unsprezece dintre foștii lor joacă acum la Casa Fotbalului, după cum le cere șeful haitei? I-auziți ce spune Mitică Dragomir: "Dacă nu iese din nou Burleanu la alegeri, Mutu nu va putea funcţiona niciodată în România. Am ţinut foarte mult la Mutu şi încă ţin. Nu-i băiat prost, dar în momentul în care a început să-i facă propagandă lui Burleanu, s-a nenorocit definitiv şi irevocabil!" Și tot fostul șef al Ligii mai adaugă: "Burleanu ăsta e ajutat politic! Generaţia de Aur vrea să-l pună pe Prunea, cu Pompiliu Popescu. Dar Prunea nu-i iubit de cluburi, dar ştie meserie şi e un tip înfipt.
Ei nu ştiu să-şi aleagă candidatul. Dacă îi uneau pe Cristi Balaj cu Ciprian Marica...Marica e un băiat spălat, are o avere impresionantă, vorbeşte cinci limbi străine. Eu cred că doar uniţi, Balaj cu Marica, puteau să-l bată pe Burleanu. Balaj secretar general, Marica preşedinte. Dar, repet, Gică Popescu merita să fie preşedinte!"Subscriu integral și sunt gata să susțin candidatura unei formule Marica-Balaj , în care putem avea încredere infinit mai mare decât în Burleanu și...tehnocrații plătiţi regește din bugetul FRF. Iar dacă tot a venit vorba despre bani, interesantă declarația făcută zilele trecute de Mircea Sandu, în Pro Sport: "Daum venea şi pe 200.000 de euro, credeţi-mă! Dar nu aveam nevoie de Daum! Pentru că nu s-a pierdut doar un milion şi cât s-a plătit toată echipa lui; prin această necalificare s-au pierdut mult mai mulţi bani, peste zece milioane de euro", a spus Mircea Sandu.
Horia Alexandrescu
Text preluat din România literară
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu