Augustin Lazăr are parțial dreptate
Postat la: 31.08.2017 |
A stârnit reacții furibunde afirmația procurorului general Augustin Lazăr conform căreia România nu poate urma modelul Franței, plasând Inspecția Judiciară la Ministerul Justiței. Motivul invocat de ele este că nu avem o democrație consolidată. Cei care contestă argumentele lui Augustin Lazăr consideră că acesta nu are dreptate punând sub semnul întrebării democrația din România. Și, ca atare, Inspecția Judiciară ar trebui transferată la Ministerul Justiției. După cum se poate ușor observa, aceștia sunt partizanii proiectului lui Tudorel Toader. Dar chiar așa stau lucrurile?
Cel mai insistent argument invocat în atacarea punctului de vedere al lui Augustin Lazăr este faptul că, atunci când România a fost primită în Uniunea Europeană, democrația din această țară a fost omologată drept funcțională. Cu alte cuvinte, cosolidată. Și este de neconceput ca, între timp, lucrurile să se fi schimbat. Iar dacă asta este situația, atunci poziția României în UE devine din ce în ce mai precară. Și de ce nu? Nu ar fi pentru prima dată când traseul unui stat este de tip regresiv. În anii 2004-2005 echilibrul puterilor în stat nu era contestat de nimeni. Valorile democratice erau aproape unanim identificate, recunoscute și apărate. Nici atunci democrația nu era consolidată. Totuși, ea era funcțională. Între timp, lucrurile au regresat. Mișcarea parcursă de România sub acest aspect a fost de tip retractil. În 2004-2005 nu eram un stat santinelă la granița NATO și UE. Nu se punea problema militarizării instituțiilor statului. Ci, dimpotrivă, eforturile erau îndreptate în direcția demilitarizării. Iar republica nu era a procurorilor. Era a cetățenilor României, care își disputau opțiunile susținând unul sau altul dintre partidele politice. Astăzi, situația este diferită.
Presa nu mai reprezintă nici pe departe ceea ce reprezenta atunci când am intrat în Uniune Europeană și în NATO. Nu mai este câinele de pază al societății. Este fie goarna serviciilor secrete, fie, așa cum se exprima chiar azi un analist politic, o presă a grefierilor.
Sindicatele erau puternice și încercau să îi reprezinte pe salariați. Liderii sindicali nu erau anchetați și închiși pe capete. Astăzi, cele mai multe sindicate sunt galbene. Vopsite. Cu un discurs duplicitar. Cu manifestări de frondă aparentă.
Atunci, societatea civilă încă funcționa la parametrii normali. ONG-urile finanțate de George Soros sau de alți manipulatori externi funcționau, cel puțin aparent, în parametrii democratici . Nu manipulau ostentativ societatea. Și nu apăruseră la o masă critică semnificativă ONG-uri finanțate și manipulate de serviciile secrete.
Serviciul Român de Informații avea bugete incomparabil mai mici, care nu îi permiteau să transforme justiția, presa, restul societății civile, Parlamentul și Executivul într-un câmp tactic. Iar societățile comerciale acoperite nu proliferaseră încă atât de mult, încât să pună mâna pe cele mai importante pârgii ale economiei și finanțelor.
Aflată în anticamera Uniunii Europene, în care abia fusese primită, și fiind tratată ca o anexă NATO, România nu fusese transformată nici în stat santinelă și nici în colonie. Cea mai mare parte a utilităților și a resurselor de energie încă aparțineau capitalulului autohton. Încă mai avea un sistem financiar bancar național și funcțional.
Asemenea realități au fost treptat răsturnate. Pierdută în jocul marilor puteri, incapabilă să-și urmărească propriile interese, nemaiavând după intrarea în UE și NATO un proiect de țară unificator, România a cedat cercurilor de interese străine și a devenit un fel de stat captiv. O colonie. În aceste condiții, pe nimeni nu a mai interesat faptul că democrația din această țară a regresat. Sub conceptul statului de drept s-a ascuns doar preocuparea de a ține România în frâu din perspectiva intereselor marilor puteri.
De aceea Augustin Lazăr nu are dreptate atunci când susține ca Inspecția Judiciară din România să nu urmeze modelul francez, în schimb are dreptate când afirmă că democrația este neconsolidată. De fapt, este o democrație eșuată. Și tocmai de aceea ar trebui să repornim de unde am rămas. Și din perspectiva justiției. Inclusiv a Inspecției Judiciare.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu