Avem antrenament la dezastre!
Postat la: 16.08.2025 |
Cine nu ar vrea să ne fie finalmente bine împreună? E vară incă și mă bucur ca un copil de toate culorile ei ca și când ceea ce urmează după august o să fie rău. Dar toate anotimpurile din România sunt date nouă așa și nu altfel ca în alte parți, pentru ca noi să ne modelăm sufletul după ele și să fim ceea ce suntem și nu altfel.
Trăim vremuri cu permanente semnale de panică în piața publică iar noi împreună, noi care trăim viața reală a familiilor noastre și a prietenilor pe care-i avem, pare că nu suntem "împreună". Ca mai peste tot în lume, noi ne-am împărțit în două tabere: noi cei luminați și informați care înțelegem totul și voi cei proști care nu înțelegeți nimic.
Din care tabără facem parte eu sau tu sau voi? Din ambele tabere de fapt, pentru că ceea ce credem noi despre noi nu este certificat de toată lumea. Așdar, pare că suntem și deștepți și proști în același timp într-o definire de "împreună". Dar... Dar adevărul nu poate fi văzut decât dacă ne dezbrăcăm de armura aroganței de a spune: "Eu știu, voi nu!". Depre toate în viața reală nu avem cum a ne da cu părerea competent dar despre toate putem avea o opinie cu bun simț.
Ce este de făcut? Vrem să înțelegem ce se întâmplă cu România? Atunci trebuie să ne instruim cu învățătură despre economie și istorie și politică și geografie... și să citim analize competente. Dacă nu avem timp pentru asta sau nu putem învăța căci ne-a pierit deprinderea atunci să apelăm la bunul simț pe care, dacă l-am pierdut, să-l rechemăm spre noi.
Cine crede în Dumnezeu are aceste instrumente să o facă repede. Dar și cine nu crede poate apela la memoria spitiruală care se regăsește în familie, în anii de școală sau faptele bune făcute "împreună". Dar clar ne trebuie o liniștire a tensiunilor din noi, să înlocuim ura cât de repede posibil. Să redevenim ceea ce suntem de fapt... oameni buni la suflet.
Cine poate să îndrepte țara asta? Aici sunt de fapt cele două tabere. Pe de o parte suntem noi toți "împreună" iar pe altă parte sunt politicienii care conduc la propriu această țară în care locuim de fapt împreună cu ei. Cu toții cred că înțelegem acum că este gravă situația financiară a României. Nu cred că mai este cineva care să nu fie lămurit de asta. Oricât de redus ar fi IQ-ul. Nu cred. Sau există dar acolo nu mai funcționează nimic din logica umană.
Prim ministrul al nostru dl. Bolojan are un plan rezultat din multiple consultări cu experți. Așa ne-a zis el și așa ne-a zis și președintele-matematician. Există și un alt plan alternativ? Zic plan și nu sloganuri... plan cu studiu economic și financiar? Există o variantă de plan politic și economic mai viabilă, mai bună pe care să o susținem personal și împreună? Nu există. Nu am văzut. Sunt numai vorbe de tipul: "Jos cu ei că venim noi și veți vedea că o să fie mai bine!".
Clar nu am văzut prezentat un alt plan profesional. Dar îmi convine cel prezentat de primul minstru? Nu, evident că nu. Cui sa-i convină? Ce pot face eu și ce putem face "împreună "? Să transmitem cu toții un semnal către politicieni: "Așa nu mai merge fraților! Acum nu mai este vorba despre voi, e vorba despre noi și țara noastră. Acum ocupați-vă "împreună" numai de salvare. De nimic altceva. De salvare.
Iar noi să ne întoarcem la viața noastră "împreună" și nu divizată. Să ne trăim timpul pe care îl avem cu bucuria fiecărei zile oricât de greu va fi. De ce putem face asta? Pentru că avem ca popor cu un antrenament la dezastre incredibil !
Mike Godoroja
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu