Soluția "Venezuela" în ecuația globală a rezervelor de petrol

Postat la: 05.01.2026 |

Soluția

Venezuela și-a naționalizat producția de țiței. Dar la fel au procedat și Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. De ce primul stat a ajuns în conflict cu lumea occidentală, iar celelalte s-au dezvoltat constant și, aș spune, strategic?

Pentru că Venezuela și-a folosit exporturile de petrol pentru finanțarea bătăliei politice interne, pe când statele arabe din Golf au avut viziunea unei dezvoltări armonioase, pe termen lung și, mai ales, în domeniile educației și sănătății.

Mai este un amănunt important: nu a fost, pentru arabi, nicio rușine să folosească banii occidentali pentru finanțarea extracției de țiței, nici nu au declanșat conflicte de care nu aveau nevoie. Și-au păstrat identitatea, religia și valorile, deloc apropiate celor occidentale, într-un mod cât se poate de inteligent.

Cea mai mare deținătoare de rezerve certificate de țiței din lume este Venezuela (303 miliarde de barili), urmată de Arabia Saudită (267 de miliarde de barili), Iran (208 miliarde de barili), Canada (163 de miliarde de barili), Irak (145 de miliarde de dolari), Emiratele Arabe Unite (113 miliarde de barili), Kuweit (101 miliarde de barili), Federația Rusă (80 de miliarde de barili), Libia (48 de miliarde de barili), Statele Unite (45 de miliarde de barili).

Aceste zece state sunt cele care dețin, practic, rezerva petrolieră globală. Unele dintre ele sunt mari puteri militare și economice, așa cum este cazul Statelor Unite sau Rusiei. Altele sunt economii fragile, conduse de către regimuri mai mult sau mai puțin autoritare, cum este cazul cu Venezuela sau Iran. Altele sunt state instabile, minate de tensiuni etnice sau militare profund, incapabile să asigure prosperitatea sau dezvoltarea pe termen lung, cum este cazul Libiei sau Irakului.

Posesia unei rezerve uriașe de țiței nu este, așadar, o rețetă sigură de dezvoltare sau de prosperitate pentru propriul popor. Și nici de stabilitate politică sau economică. Printre aceste mari deținătoare de țiței remarcăm un grup interesant de state arabe din zona Golfului, care și-au găsit o cale proprie de dezvoltare: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweit, state care au parcurs ultima jumătate de secol într-un mod cât se poate de liniar, cu o ascendență sigură, puțin studiată, dar spectaculoasă.

A deține petrol nu este același lucru cu a produce petrol, căci acesta trebuie extras. Și iată cât de mare este diferența dintre a avea o resursă și a o folosi pentru dezvoltare: cel mai mare producător de țiței din lume este Statele Unite ale Americii, care extrage 20 de milioane de barili/zi (peste 850 de milioane de tone /an). Urmează Arabia Saudită , cu 10,9 milioane de barili/zi, Federația Rusă cu 10,8 milioane de barili/zi, Canada cu 5,9 milioane de barili /zi, Iran cu 5,1 milioane de barili/zi, Irak cu 4,4 milioane de barili/zi, China cu 4,3 milioane de barili/zi, Emiratele Arabe Unite cu 4 milioane de barili/zi, Brazilia cu 3,5 milioane de barili/zi, Kuweit cu 2,7 milioane de barili/zi și Mexic cu 1,9 milioane de barili/zi.

Deci cea mai mare producție zilnică o are S.U.A, deși acolo se află abia a zecea cea mai mare rezervă a lumii. Venezuela, în schimb, deși are cea mai mare rezervă de pe glob nici nu se regăsește printre primii zece producători globali, este abia pe locul 21 în lume, cu nici 1 milion de barili/zi extrași. Rusia, deși deține abia a opta rezervă din lume este totuși al treilea producător, aproape la egalitate cu producătorul secund, Arabia Saudită. China, Brazilia și Mexic sunt mari producători de țiței, deși nu se află printre marii deținători de rezerve.

Singurele state a căror producție de țiței respectă mărimea rezervelor sunt statele arabe din Golf (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweit) plus Canada și, într-o măsură ceva mai mică Iran și Irak. În cazul primelor patru state din această categorie această coerență ne indică un proiect strategic pe termen lung, o viziune echilibrată, destinată finanțării dezvoltării pe termen lung.

Ceea ce este esențial în înțelegerea fenomenului petrolului este faptul că acesta se manifestă în cea mai complexă și mai volatilă piață de materii prime a lumii. Prețurile pot atinge maxime impresionante sau minime dezolante. În această piață esențială este constanța producției și echilibrul pieței. Cum se pot obține aceste două caracteristici? Prin viziune și prin diplomație.

Viziunea se traduce prin asigurarea condițiilor tehnice și financiare necesare producției (finanțare, echipamente de extracție, infrastructură de transport și personal calificat de exploatare), iar diplomația înseamnă controlul parțial al pieței prin înțelegeri cu grupe de mari producători (OPEC este instrumentul cel mai important), dar și asigurarea unor piețe de export cât se poate de stabile.

Petrișor Peiu

loading...
PUTETI CITI SI...

Soluția "Venezuela" în ecuația globală a rezervelor de petrol

Postat la: 05.01.2026 |

0

Venezuela și-a naționalizat producția de țiței. Dar la fel au procedat și Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. De ce primul stat a ajuns în conflict cu lumea occidentală, iar celelalte s-au dezvoltat constant și, aș spune, strategic?

Pentru că Venezuela și-a folosit exporturile de petrol pentru finanțarea bătăliei politice interne, pe când statele arabe din Golf au avut viziunea unei dezvoltări armonioase, pe termen lung și, mai ales, în domeniile educației și sănătății.

Mai este un amănunt important: nu a fost, pentru arabi, nicio rușine să folosească banii occidentali pentru finanțarea extracției de țiței, nici nu au declanșat conflicte de care nu aveau nevoie. Și-au păstrat identitatea, religia și valorile, deloc apropiate celor occidentale, într-un mod cât se poate de inteligent.

Cea mai mare deținătoare de rezerve certificate de țiței din lume este Venezuela (303 miliarde de barili), urmată de Arabia Saudită (267 de miliarde de barili), Iran (208 miliarde de barili), Canada (163 de miliarde de barili), Irak (145 de miliarde de dolari), Emiratele Arabe Unite (113 miliarde de barili), Kuweit (101 miliarde de barili), Federația Rusă (80 de miliarde de barili), Libia (48 de miliarde de barili), Statele Unite (45 de miliarde de barili).

Aceste zece state sunt cele care dețin, practic, rezerva petrolieră globală. Unele dintre ele sunt mari puteri militare și economice, așa cum este cazul Statelor Unite sau Rusiei. Altele sunt economii fragile, conduse de către regimuri mai mult sau mai puțin autoritare, cum este cazul cu Venezuela sau Iran. Altele sunt state instabile, minate de tensiuni etnice sau militare profund, incapabile să asigure prosperitatea sau dezvoltarea pe termen lung, cum este cazul Libiei sau Irakului.

Posesia unei rezerve uriașe de țiței nu este, așadar, o rețetă sigură de dezvoltare sau de prosperitate pentru propriul popor. Și nici de stabilitate politică sau economică. Printre aceste mari deținătoare de țiței remarcăm un grup interesant de state arabe din zona Golfului, care și-au găsit o cale proprie de dezvoltare: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweit, state care au parcurs ultima jumătate de secol într-un mod cât se poate de liniar, cu o ascendență sigură, puțin studiată, dar spectaculoasă.

A deține petrol nu este același lucru cu a produce petrol, căci acesta trebuie extras. Și iată cât de mare este diferența dintre a avea o resursă și a o folosi pentru dezvoltare: cel mai mare producător de țiței din lume este Statele Unite ale Americii, care extrage 20 de milioane de barili/zi (peste 850 de milioane de tone /an). Urmează Arabia Saudită , cu 10,9 milioane de barili/zi, Federația Rusă cu 10,8 milioane de barili/zi, Canada cu 5,9 milioane de barili /zi, Iran cu 5,1 milioane de barili/zi, Irak cu 4,4 milioane de barili/zi, China cu 4,3 milioane de barili/zi, Emiratele Arabe Unite cu 4 milioane de barili/zi, Brazilia cu 3,5 milioane de barili/zi, Kuweit cu 2,7 milioane de barili/zi și Mexic cu 1,9 milioane de barili/zi.

Deci cea mai mare producție zilnică o are S.U.A, deși acolo se află abia a zecea cea mai mare rezervă a lumii. Venezuela, în schimb, deși are cea mai mare rezervă de pe glob nici nu se regăsește printre primii zece producători globali, este abia pe locul 21 în lume, cu nici 1 milion de barili/zi extrași. Rusia, deși deține abia a opta rezervă din lume este totuși al treilea producător, aproape la egalitate cu producătorul secund, Arabia Saudită. China, Brazilia și Mexic sunt mari producători de țiței, deși nu se află printre marii deținători de rezerve.

Singurele state a căror producție de țiței respectă mărimea rezervelor sunt statele arabe din Golf (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweit) plus Canada și, într-o măsură ceva mai mică Iran și Irak. În cazul primelor patru state din această categorie această coerență ne indică un proiect strategic pe termen lung, o viziune echilibrată, destinată finanțării dezvoltării pe termen lung.

Ceea ce este esențial în înțelegerea fenomenului petrolului este faptul că acesta se manifestă în cea mai complexă și mai volatilă piață de materii prime a lumii. Prețurile pot atinge maxime impresionante sau minime dezolante. În această piață esențială este constanța producției și echilibrul pieței. Cum se pot obține aceste două caracteristici? Prin viziune și prin diplomație.

Viziunea se traduce prin asigurarea condițiilor tehnice și financiare necesare producției (finanțare, echipamente de extracție, infrastructură de transport și personal calificat de exploatare), iar diplomația înseamnă controlul parțial al pieței prin înțelegeri cu grupe de mari producători (OPEC este instrumentul cel mai important), dar și asigurarea unor piețe de export cât se poate de stabile.

Petrișor Peiu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE