• Tweet

Motto: Deasupra oricărui puț de petrol se află un stat terorist. (Veche vorbă americană)

Acest proverb este, de fapt, o butadă ironică, amară, care circulă deja de mai multe decenii. Are ca sursă operațiunile militare prin care SUA, sub diverse pretexte false, au tot dat lovituri de stat și au ocupat țările bogate în resurse diverse, mai ales energetice. În această notă o să comentez și analizez punctual evenimentul ce a zguduit planeta ieri, anume capturarea președintelui Maduro și a soției sale de către o trupă de comando americană, eveniment urmat de declarația parcă preluată din filmele science-fiction, prin care Trump a susținut că SUA preiau conducerea statului venezuelean. Un stat pașnic, care nu amenința militar pe nimeni, nici măcar pe vecinii din zonă, dar un stat care are norocul (devenit acum mare ghinion) să fie extrem de bogat în resurse naturale.

Venezuela are cel mai mare potențial de dezvoltare actualmente din America de Sud. Am vizitat acea regiune de mai multe ori în ultimii 25 de ani. Am cunoscut cu acest prilej mai mulți venezueleni din diverse medii profesionale. Aceștia sunt reprezentanții unui popor ce a stat mereu cu sabia lui Damocles deasupra, din cauza bogăției țării care, ca fapt istoric, a atras până și interesul, apoi ocupația Germaniei încă de la finalul secolului XIX. Multe generații de venezueleni au așteptat astfel, în ultimul secol, momentul de la care să-și poată fructifica extraordinarele resurse naturale, spre a avea o viață mai îmbelșugată, iar în acest an părea că norocul le surâde. Regimul lui Nicolas Maduro a apucat să semneze circa 600 de acorduri comerciale și economice cu China lui Xi Jinping, acorduri care prevăd investiții chineze pentru dezvoltarea infrastructurii țării. Culmea, ultima întâlnire a lui Maduro cu oficialii chinezi a avut loc chiar alaltăieri, cu câteva ore înaintea atacului comandoului american.

Evenimentele de ieri le cunoașteți. Pe la prânz eu însumi am notat pe Facebook următoarele:

„Trump iese prost din treaba cu Venezuela. În orice scenariu! Dacă el a ordonat capturarea lui Maduro, în ciuda mesajelor de sprijin pentru regimul acestuia venite de pe axa Rusia-China (ultimul chiar ieri, din partea lui Xi!), Trump își dinamitează relaționarea informală cu cuplul Putin-Xi, care e vitală pentru supraviețuirea lui la putere în SUA.

Dacă Trump a fost pus în fața faptului împlinit, adică o parte din DEEP STATE l-a capturat pe Maduro fără știrea liderului SUA, el fiind obligat apoi să consemneze doar operațiunea, atunci situația lui Trump ca președinte apare ca extrem de fragilă, spre prăbușire. În fine, SUA și Trump deopotrivă, sunt departe de a înregistra vreo victorie prin operațiunea capturării lui Maduro, de azi înainte capătă un statut internațional de "nefrecventabilitate", care poate deveni ingredientul necesar intrării în derivă a "Imperiului American".

Concluzie: cineva a amorsat o "bombă inteligentă" ce poate genera implozia regimului Trump, dar e limpede că s-a bazat pe sprijin de la vârful puterii SUA. Eu bănuiesc cine poate fi, și voi dezvolta pe măsură ce capăt confirmări (și nu e vorba de Rusia sau China!)."

Asta notam ieri, pe la prânz. Acum revin cu explicații suplimentare. E loc, însă, și pentru a treia variantă, cea în care Trump ar fi acționat cu știrea lui Putin și Xi; eu nu cred însă în această variantă, dar chiar și în această ipoteză am aceeași concluzie referitor la Trump și SUA, care devin astfel nefrecventabile: au declanșat prin evenimentul venezuelean o implozie necontrolată a Imperiului American. Deci, în varianta a treia vorbim despre o capcană meșteșugită în care au fost atrași Trump și ai săi.

America a ajuns să fie un colos cu picioare de lut; la nivel societal este dezagregată, elita americană este una de îmbuibați, fără școli și calități productive; meritocrația nu s-a mai implementat în mediile profesionale americane în ultimele trei decenii; America a stagnat chiar la nivelul dezvoltării de tip militar, fiind azi net depășită de către cuplul Rusia-China; iar la nivel economic SUA trăiesc pe datorie, obținând resursele suplimentare financiare mai ales din vânzarea de obligațiuni, pe care azi, în afara Chinei, nu mai are cine să le cumpere. Clienții tradiționali, ca Europa (care este la pământ în urma războiului ucrainean) sau Japonia (care preferă să vândă aceste obligațiuni spre a-și finanța investițiile) nu mai sunt activi.

Notați că, pentru a se îndestula financiar în 2026, SUA trebuie să vândă obligațiuni de stat de circa 3.000 de miliarde de dolari, 3 trilioane de dolari. Doar vreo 25% din această sumă s-ar putea găsi în statele arabe bogate, dar pentru restul banilor Trump trebuie să bată politicos și umil la ușa lui Xi Jinping. Din punct de vedere energetic, pare că SUA stă bine, dar nu pentru mult timp. Rezervele de petrol compatibile cu rafinăriile americane se vor epuiza în următorii 5 până la 10 ani, timp în care americanii n-au cum să-și construiască rafinării noi; iar pentru cele existente este foarte potrivit (ce credeți?) petrolul din Venezuela, țara care are cele mai mari rezerve mondiale de petrol, mai mari chiar decât cele ale Arabiei Saudite și de patru ori mai bogate decât cele ale SUA. Se observă astfel limpede disperarea regimului Trump, ce a atacat recent chiar și bogata Nigeria, sub pretextul fals al apărării creștinilor prigoniți acolo. De fapt, trebuie să pricepeți că, fără resurse de petrol suplimentare, America știe că epoca petrodolarului va apune brusc.

În aceste condiții americane, cunoscute bine de către specialiștii de pe planetă, Trump a organizat ieri conferința de presă de la Mar-a-Lago, ce a fost o mascaradă penibilă, de care, dacă n-ar fi fost atât de dramatică situația, s-ar fi putut râde mult și bine. Nu mai comentez acum în detaliu; ați reținut, desigur, că a fost doar un laudatio halucinant despre o operație relativ banală de comando; a marcat faptul fără precedent prin care SUA recunosc că oficial nu mai respectă Dreptul Internațional, își asumă ocuparea și viitoarea exploatare a unei țări pașnice precum Venezuela. Pentru mine, conferința a reprezentat, de fapt, intrarea SUA pe o spirală de dezagregare din care nu mai poate ieși în actualul context politic și geopolitic, unul în care a pierdut poziția de lider, iar asumarea dominației de tip militar asupra sferei sale de influență este de natură să-i multiplice rapid numărul de inamici faptici sau potențiali. Curând aceștia vor forma împreună, în mod natural, un bloc ce se va orienta în jurul axei ruso-chineze.

Trump. Spovedania unui învins. Am împrumutat titlul unei cărți epocale a lui Panait Istrati, pe care acesta a scris-o sub spectrul dezamăgirii la întoarcerea sa din URSS, dar exact asta mi-a sugerat discursul și atitudinea americanului din conferința de presă. E drept, mulți specialiști așteptam deja momentul în care Trump va da cu bâta-n baltă în mod decisiv și iremediabil. Politica externă în complicatul secol XXI nu se face cu heirupisme și urechisme, dar Trump a beneficiat până ieri de protecția și înțelegerea Rusiei și Chinei, care nu sunt dispuse ca mediul euroatlantic să fie explodat brusc, deoarece asta ar genera un marasm planetar ce ar afecta și partea lor de lume. Ei bine, cu sau fără voința sa, soțul Melaniei a comis-o grav și, în loc să urmeze disciplinat foaia de parcurs stabilită în triunghiul cu Putin și Xi Jinping, un parcurs ce ferise temporar inclusiv America de crize insurmontabile, a preferat să arate lumii că el e doar un „Manneken Pis" de peste Atlantic, ce vrea să arate că și la 80 de ani mai poate urina cu boltă peste Dreptul Internațional.

E limpede, în același timp, că a realizat greșeala fatală chiar înaintea conferinței de presă de ieri, una întârziată cu 40 de minute. L-au ajutat chiar rușii, care, cu 30 de minute înaintea orei de începere a conferinței de presă, într-o mișcare iscusită de șah geopolitic, au anunțat oficial că îi cer lui Trump și SUA să elibereze de îndată cuplul prezidențial venezuelan și, foarte interesant, exact la 3 minute după ei, aliatul Macron a ieșit și el la rampă și a condamnat operațiunea SUA. Și așa ați putut vedea un Trump gârbovit și răgușit, ce a spus inepții diplomatice pe bandă rulantă, cu un Pete Hegseth, de la Apărare, ce citea un text omagial, dar și cu Marco Rubio, alb la față - de bună seamă că au realizat cu toții brusc marea prostie pe care au săvârșit-o.

Opinia publică mondială să n-aveți nicio îndoială că se va așeza de partea Venezuelei, a cărei conducere interimară a primit asigurări de sprijin militar de pe axa Moscova-Beijing, iar, de azi înainte, începe un dans periculos, al cărui ritm nu-l poate cunoaște nimeni azi, dar e limpede că nu va fi un ritm impus de către americani, din simplul motiv că nu mai sunt în stare; puterea militară nu mai e doar la ei, în orice caz mai au doar o felie minoritară din aceasta. Proasta inspirație a regimului Trump de a da publicității imaginile cu un Maduro umilit, dar demn, va crește în plus valul antiamerican, acum mondializat. Mai notez că printre primii care l-au felicitat pe Trump a fost (cine credeți?) Nathaniel Rothschild, iar eu am citit acest mesaj ca pe unul de tipul: „Încurajează-ți adversarul atunci când greșește". Tot așa să citiți și critica noului primar musulman al New York-ului, tânărul Mamdani, care l-a pus la zid pe Trump aseară, acuzându-l că pune SUA în mare pericol.

Speța războiului ucrainean. Prin ceea ce a făcut în Venezuela, regimul Trump și-a autodinamitat poziția de aranjor al păcii ucrainene. De acum înainte nu mai are decât două posibilități: fie reintră total de partea Ucrainei, repetând astfel experiența fatală a regimului Biden, și va amorsa astfel din nou un război în care acum rușii sunt legitimați să-și cheme și aliații pe câmpul de luptă; fie SUA se retrag total din conflictul pe care tot americanii l-au generat și îi lasă pe ruși să-și termine treaba așa cum cred ei de cuviință. În ambele variante, America pierde, dar e limpede că blocul euroatlantic, azi mult mai slab din punct de vedere economico-militar decât cel euroasiatic, e cel ce va experimenta un marasm, în urma căruia pentru mine e clar că multe state europene se vor reorienta geopolitic.

Știu că v-ați dori să vorbesc despre România în noul context creat; poate o să o fac în următoarea perioadă, acum însă ar fi o abordare neavenită. Statutul nostru actual e unul de râsu'-plânsu'. Pentru ca să pricepeți asta e suficient să urmăriți poziționările publice sau discrete din presa noastră. Idioții utili din mediul politic nici nu resimt măcar grozăvia mondială creată de către americani; ei până și ieri erau preocupați să sară cu gura la prohabul lui Trump. Am distins astfel trei personaje marcante și, fără plăcere, îi nominalizez aici: e vorba de Victor Ponta, Dan Dungaciu, Călin Georgescu, așa-zisele „speranțe" ale suveranismului românesc. Noroc cu Diana Șoșoacă, care a emis singurul comunicat public ce poate fi considerat oportun într-o atare situație. Primii patru oameni ai statului român, Nicușor, Abrudean, Grindeanu, Bolojan, au tăcut cu toții, semn clar că ei nici nu există de fapt.

Cozmin Gușă