Câteva gânduri despre pacea din Ucraina

Postat la: 01.01.2026 |

Câteva gânduri despre pacea din Ucraina.

Dacă ar fi să aleg un lucru care m-a impresionat anul trecut, în materie de politică externă, aș pune fără ezitare în top capacitatea de „aburire" a diplomației ruse. Nu este o abilitate accidentală, ci un mecanism sofisticat, bine rodat, care funcționează aproape impecabil.

Serghei Riabkov, Maria Zaharova, Dmitri Peskov și Serghei Lavrov comunică pe registre diferite, dar într-un sincron aproape perfect. Fiecare spune altceva, dar niciodată contradictoriu. Mesajele se completează, se nuanțează, se retractează parțial, iar atunci când este nevoie ca mesajul să fie întărit, intervine șeful lor, Vladimir Putin.

Este un tip de diplomație bazată pe ambiguitate calculată, pe oboseala interlocutorului și pe testarea constantă a limitelor. Ai impresia că ai prins mesajul, că l-ai încadrat logic, iar în clipa următoare îți scapă printre degete. Din nou. Ca un pește alunecos pe care erai sigur că l-ai prins bine.

Precizare necesară: impresionat în sens negativ. Nu este o apreciere, ci o constatare rece a eficienței unui instrument de putere pe care rușii l-au perfecționat.

Cred că Putin vrea să obțină pacea cu Ucraina. Dar știe foarte bine că Ucraina se află într-o situație mai presantă decât Rusia. De aceea forțează lucrurile pentru a obține maximum posibil din această invazie, suficient cât să-și întărească poziția, atât personal, cât și pe cea a Rusiei.

Putin nu caută pacea dintr-o poziție morală sau conciliantă. Forțează un maxim strategic local. Vrea să închidă conflictul într-un moment în care costurile pentru Rusia sunt încă gestionabile, chiar dacă economia este afectată, iar Ucraina este structural mai vulnerabilă decât Moscova.

Miza este clară pentru el: să obțină maximum de teritoriu și legitimitate politică, suficient cât să poată repoziționa războiul drept un „succes" și să-și consolideze poziția internă și externă.

Pentru a continua să reziste, Ucraina are nevoie simultan de cinci lucruri:
1. Armament
2. Bani
3. Soldați
4. Voință politică
5. Susținerea populației

Armamentul vine în principal din SUA, banii din Europa, soldații din interior și din exterior, voința din capacitatea liderilor de a continua războiul, iar susținerea populației din reziliența acumulată după patru ani de atacuri constante. Dacă unul singur dintre aceste elemente se rupe, întregul sistem poate ceda. Putin știe acest lucru și acționează în consecință.

Pentru Donald Trump, care luna aceasta marchează un an de la preluarea celui de-al doilea mandat, faptul că războiul din Ucraina nu este încă închis reprezintă deja un semieșec politic. Trump a promis rapiditate, rezultate și „deals". Realitatea negocierilor complicate contrazice această narațiune.

Pe măsură ce timpul trece, răbdarea lui Trump se va reduce, iar reflexul său politic va intra în funcțiune: căutarea vinovaților externi. Obama, Biden, Democrații și, la nevoie, alții. În această logică, vina va fi transferată, probabil, în special către Volodimir Zelenski și către europeni, acuzați că cer prea mult, ezită prea mult și nu își asumă suficient din costuri. Nu ar fi ceva nou. A mai făcut-o.

Dacă negocierile nu produc un rezultat vizibil în următoarele săptămâni, este foarte probabil ca Trump să își schimbe tonul: de la mediator nerăbdător la lider frustrat, dispus să pună presiune publică pe Kiev și pe capitalele europene. Implicarea lui Jared Kushner, ginerele său, cel care a negociat pacea din Gaza, sugerează că răbdarea sa este pe terminate.

Din ceea ce se poate deduce din discuțiile recente purtate în Florida, problema teritorială pare să fi rămas ultimul mare blocaj, după ce Trump ar fi acceptat ideea unor garanții de securitate pe termen lung pentru Ucraina, mai exact pe 15 ani. Ideal, acestea ar trebui să fie comparabile cu Articolul 5 NATO și/sau să includă prezență militară americană. Altfel ...

Cedarea unor teritorii din Donbas care nu sunt în prezent ocupate de Rusia rămâne pe masă. Zelenski pare dispus să accepte doar cu ratificare parlamentară și referendum, iar Trump pare dispus să meargă la Kiev pentru a convinge atât parlamentul, cât și populația. Însă acest lucru nu este o formalitate: este un potențial detonator politic intern, cu riscuri majore pentru stabilitatea conducerii de la Kiev. Mai exact, poate însemna sfârșitul politic al lui Zelenski.

Următoarele 2-3 luni sunt decisive. Dacă un acord nu se conturează până în martie-aprilie, SUA vor intra în logica campaniei pentru alegerile de midterms, iar spațiul de manevră al administrației americane se va îngusta drastic. În paralel, Rusia va continua presiunea militară în est, pregătind o nouă ofensivă de primăvară-vară.

În acest scenariu, Ucraina ar trebui să mai reziste cel puțin un an, până la clarificarea raportului de forțe din Congresul american, dominat azi de Republicani. Este exact intervalul pe care Putin încearcă fie să-l evite, fie să-l transforme într-un avantaj decisiv.
În loc de concluzie: Nu asistăm la o cursă spre pace, ci la o cursă contra timpului. Iar în această cursă, Putin presează, Trump își pierde răbdarea, iar Ucraina riscă să plătească, din păcate, costul.

Orlando Nicoară

loading...
PUTETI CITI SI...

Câteva gânduri despre pacea din Ucraina

Postat la: 01.01.2026 |

0

Dacă ar fi să aleg un lucru care m-a impresionat anul trecut, în materie de politică externă, aș pune fără ezitare în top capacitatea de „aburire" a diplomației ruse. Nu este o abilitate accidentală, ci un mecanism sofisticat, bine rodat, care funcționează aproape impecabil.

Serghei Riabkov, Maria Zaharova, Dmitri Peskov și Serghei Lavrov comunică pe registre diferite, dar într-un sincron aproape perfect. Fiecare spune altceva, dar niciodată contradictoriu. Mesajele se completează, se nuanțează, se retractează parțial, iar atunci când este nevoie ca mesajul să fie întărit, intervine șeful lor, Vladimir Putin.

Este un tip de diplomație bazată pe ambiguitate calculată, pe oboseala interlocutorului și pe testarea constantă a limitelor. Ai impresia că ai prins mesajul, că l-ai încadrat logic, iar în clipa următoare îți scapă printre degete. Din nou. Ca un pește alunecos pe care erai sigur că l-ai prins bine.

Precizare necesară: impresionat în sens negativ. Nu este o apreciere, ci o constatare rece a eficienței unui instrument de putere pe care rușii l-au perfecționat.

Cred că Putin vrea să obțină pacea cu Ucraina. Dar știe foarte bine că Ucraina se află într-o situație mai presantă decât Rusia. De aceea forțează lucrurile pentru a obține maximum posibil din această invazie, suficient cât să-și întărească poziția, atât personal, cât și pe cea a Rusiei.

Putin nu caută pacea dintr-o poziție morală sau conciliantă. Forțează un maxim strategic local. Vrea să închidă conflictul într-un moment în care costurile pentru Rusia sunt încă gestionabile, chiar dacă economia este afectată, iar Ucraina este structural mai vulnerabilă decât Moscova.

Miza este clară pentru el: să obțină maximum de teritoriu și legitimitate politică, suficient cât să poată repoziționa războiul drept un „succes" și să-și consolideze poziția internă și externă.

Pentru a continua să reziste, Ucraina are nevoie simultan de cinci lucruri:
1. Armament
2. Bani
3. Soldați
4. Voință politică
5. Susținerea populației

Armamentul vine în principal din SUA, banii din Europa, soldații din interior și din exterior, voința din capacitatea liderilor de a continua războiul, iar susținerea populației din reziliența acumulată după patru ani de atacuri constante. Dacă unul singur dintre aceste elemente se rupe, întregul sistem poate ceda. Putin știe acest lucru și acționează în consecință.

Pentru Donald Trump, care luna aceasta marchează un an de la preluarea celui de-al doilea mandat, faptul că războiul din Ucraina nu este încă închis reprezintă deja un semieșec politic. Trump a promis rapiditate, rezultate și „deals". Realitatea negocierilor complicate contrazice această narațiune.

Pe măsură ce timpul trece, răbdarea lui Trump se va reduce, iar reflexul său politic va intra în funcțiune: căutarea vinovaților externi. Obama, Biden, Democrații și, la nevoie, alții. În această logică, vina va fi transferată, probabil, în special către Volodimir Zelenski și către europeni, acuzați că cer prea mult, ezită prea mult și nu își asumă suficient din costuri. Nu ar fi ceva nou. A mai făcut-o.

Dacă negocierile nu produc un rezultat vizibil în următoarele săptămâni, este foarte probabil ca Trump să își schimbe tonul: de la mediator nerăbdător la lider frustrat, dispus să pună presiune publică pe Kiev și pe capitalele europene. Implicarea lui Jared Kushner, ginerele său, cel care a negociat pacea din Gaza, sugerează că răbdarea sa este pe terminate.

Din ceea ce se poate deduce din discuțiile recente purtate în Florida, problema teritorială pare să fi rămas ultimul mare blocaj, după ce Trump ar fi acceptat ideea unor garanții de securitate pe termen lung pentru Ucraina, mai exact pe 15 ani. Ideal, acestea ar trebui să fie comparabile cu Articolul 5 NATO și/sau să includă prezență militară americană. Altfel ...

Cedarea unor teritorii din Donbas care nu sunt în prezent ocupate de Rusia rămâne pe masă. Zelenski pare dispus să accepte doar cu ratificare parlamentară și referendum, iar Trump pare dispus să meargă la Kiev pentru a convinge atât parlamentul, cât și populația. Însă acest lucru nu este o formalitate: este un potențial detonator politic intern, cu riscuri majore pentru stabilitatea conducerii de la Kiev. Mai exact, poate însemna sfârșitul politic al lui Zelenski.

Următoarele 2-3 luni sunt decisive. Dacă un acord nu se conturează până în martie-aprilie, SUA vor intra în logica campaniei pentru alegerile de midterms, iar spațiul de manevră al administrației americane se va îngusta drastic. În paralel, Rusia va continua presiunea militară în est, pregătind o nouă ofensivă de primăvară-vară.

În acest scenariu, Ucraina ar trebui să mai reziste cel puțin un an, până la clarificarea raportului de forțe din Congresul american, dominat azi de Republicani. Este exact intervalul pe care Putin încearcă fie să-l evite, fie să-l transforme într-un avantaj decisiv.
În loc de concluzie: Nu asistăm la o cursă spre pace, ci la o cursă contra timpului. Iar în această cursă, Putin presează, Trump își pierde răbdarea, iar Ucraina riscă să plătească, din păcate, costul.

Orlando Nicoară

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE