Agentul 00Vișan
Postat la: 10.12.2025 |
Două grupări ale mișcării suveraniste au fost puternic afectate, mai ales imagologic, de așa-zisul analist politic Gelu Vișan, în realitate un răcnet al Sudului înfiltrat în unele televiziuni patronate de mari infractori ai patriei.
Înfiltrat în primele linii și cercuri
Vișan de la Craiova s-a înfiltrat rapid pînă în prima linie a Ancăi Alexandrescu, proaspăta perdantă a alegerilor pentru funcția de primar general al capitalei, participând aproape la toate emisiunile acesteia de la Realitatea Plus, și a ajuns de-a dreapta guru-lui național Călin Georgescu, în ultimele expuneri publice ale acestuia prin piețe, la mitinguri și în fața secției de poliție la care trebuie să se prezinte pentru verificarea controlului judiciar.
Cea mai mare impietate a fost prezența lui Vișan de-a dreapta lui Georgescu pe scena pe care acesta și-a rostit discursul la Alba Iulia, de Ziua Națională a României. Nici Anca Alexandrescu nici Călin Georgescu n-au ținut cont de avertismentele legate de trecutul lui Vișan și de bubele acestuia. După alegerile de duminică , ambele tabere l-au catalogat trădător, dar el și-a râs în barbă întrucât și-a îndeplinit misiunea, demonstrând fragilitatea la penetrare și la intoxicare a grupărilor proclamate suveraniste.
Analistul Vișan nu are a se lăuda cu studii sau profesii deosebite, darmite cu doctorate sau lucrări de specialitate, dar în studiouri face pe fudulul atoateștiutor și pe lătrăul superior cu invitații care nu-i împărtășesc punctele de vedere. În ce privește studiile nu este prea expansiv în CV-ul, menționând doar că a absolvit în 2008 o facultate de științe politice, fără să precizeze universitatea, perioada de studii și obținerea licenței.
A fost un student întârziat (sau poate închipuit), în condițiile în care a absolvit facultatea la vârsta de 42 de ani, ca și camaradul său politic Traian Igaș, fost parlamentar PDL și ministru de interne. Suntem curioși dacă poate să ne spună numele a doi colegi și a doi profesori din facultate, precum și titlul lucrării de licență. În studiouri a manifestat un comportament primitiv și bădăran trădat de trăsături lombrosiene. Mulți moderatori și invitați îi fac temenele de frică, cu Gelu în sus și Gelu în jos, în loc să-l dea afară din studiouri.
În anturajul generalilor Coldea, Hapău, Pahonțu și Ionescu
Înainte și după răsturnarea din decembrie 1989 a fost un pedagog pârlit la Liceul Traian Vuia din Craiova, unde s-a remarcat prin molestarea inclusiv sexuală a unor eleve minore, prin bătăi cu coada măturii și prin chefuri până dimineața. O elevă a făcut plângere împotriva sa acuzându-l că ar fi bătut-o și că a întreținut relații sexuale cu ea. A fost cercetat penal, dar a scăpat basma curată cu sprijinul unuia dintre cei mai omnipotenți politicieni ai vremii, fostul deputat, senator și ministru PD, Radu Berceanu, care i-a dat apoi o pâine bună de mâncat vreo 15 ani.
L-a angajat șofer (și purtător de geantă) și apoi consilier la biroul său parlamentar. În 2008 i-a cedat mandatul său de senator, iar la sfârșitul anului respectiv l-a sprijinit să devină deputat PDL de Dolj. În perioada de apogeu a regimului portocaliu l-a trădat pe binefăcătorul său Radu Berceanu, făcându-l cu ou și oțet în massmedia, și a trecut în slujba fostului președinte Traian Băsescu și a pupilei acesteia Elena Udrea.
În ultimele trei decenii s-a remarcat drept un politician rudimentar, arțăgos, demagog și sforar. În anii 2011 și 2012 l-am întâlnit în studiourile Realitatea TV și Antena 3, în care, în calitate de vector de imagine al PDL, îi apăra, cu ardoare și cu mânie proletară, pe președintele Traian Băsescu, pe ministresa Elena Udrea, pe șeful operativ al SRI, generalul Florian Coldea, pe procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, pe șeful Fiscului, Sorin Blejnar, pe care eu îi criticam , în calitate de senator, prin declarații politice și interpelări parlamentare. A încercat să mă timoreze aruncându-mi invective de genul că am fost un procuror comunist, dar i-am tăiat aplombul replicându-i că a fost norocos că nu am fost procuror în dosarul său de relații sexuale cu minore, pentru că l-aș fi arestat.
Din țuțărul lui Băsescu și Udrea, camaradul revoluționar al lui Georgescu
A făcut parte din serviciul alternativ de informații coordonat de Elena Udrea și a rămas unul dintre ultimii fideli ai acesteia, inclusiv după arestarea pupilei blonde a lui Băsescu. Știu acest lucru pentru că în prima parte a anului 2015, după eliberarea din arest a starletei portocalii, am fost fost sunat de un alt țuțer al cuplului portocaliu suprem, Radu Cristescu (originar din județul pe care-l reprezentam în Senatul România, racolat ulterior în PSD de o altă blondă a politicii românești, Viorica Dăncilă), care m-a întrebat dacă am informații noi despre generalul Coldea, la adresa căruia Udrea făcuse mai multe dezvăluiri. Cu această ocazie, mi-a precizat că se afla la locuința Elenei Udrea împreună cu Băsescu, care se culcase într-o cameră, și cu Vișan, care spăla vasele, după ce serviseră sarmale preparate de acesta.
Luptătorul de mai an împotriva statului paralel a fost, de-a lungul ultimului deceniu și jumătate, un apropiat și un instrument al mai multor șefi de servicii secrete, începând cu generalii Florian Coldea (primul-adjunct al directorului SRI) și Marian Hapău (directorul DGIA) și continuând cu generalii Lucian Pahonțu (longevivul și omnipotentul director al SPP) și Răzvan Ionescu (numit prim-adjunct al directorului SRI în 2017 și desemnat director interimar din septembrie 2023).
Vișan îi alintă pe directorul SPP ,,Paho" și pe directorul interimar al SRI ,,Răzvănel". Și fostul său camarad Cristescu a rămas în relații apropiate și slugarnice cu generalii Pahonțu și Ionescu. Vișan a încercat în ultimul an să-l disculpe pe Ionescu de vreo implicare în lovitura de stat de la finele lunii noiembrie-începutul lunii decembrie 2024. În ultimele luni am sesizat că a pătruns în primul cerc al lui Călin Georgescu, declarându-se frecvent un suferind al revoluției în conștiință clamată de acesta.
Marius din Gorj, colaborator al Securității și al SRI
Gelu Vișan nu este însă singurul înfiltrat al sistemului sau statului paralel în cadrul mișcării suveraniste. Până în prima linie s-a înfiltrat și fostul senator liberal de Gorj, Dian Popescu, mare specialist în energie și în morfologie. A fost președinte al PNL Gorj în perioada 2010-2016 și senator de Gorj în legislatura 2012-2016. În iulie 2013 a fost reținut preventiv de DNA pentru infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dare de mită și uz de fals, pentru care a fost condamnat definitiv în mai 2016 la 5 luni de închisoare cu suspendare. În esență, a fost reținut și condamnat pentru acuzația că firma sa Maserati a încasat de la Primăria comunei Peștișani suma de 154.000 lei pentru lucrări care nu au fost executate.
Popescu este colaborator vechi și dovedit al Securității, cu cu trei săptămâni în urmă rămânând definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție hotărîrea CNSAS privind colaborarea sa cu sinistra instituție, sub numele de cod Marius. Politicianul convertit în analist și consultant economic a devenit colaborator al Securității încă din liceu. Un frate mai mare a fost șef în Securitatea Județeană Prahova. După 1989 a devenit colaborator al SRI, sub pulpana acestuia organizând tot felul de paranghelii îndeosebi cu reprezentanți ai OMV din țară și din Austria la hotelul Sara (numele fiicei sale) din Țicleni județul Gorj, la care asigura masa, danțul și focloriste ale patriei. Locația este lăsată acum de izbeliște, fiind vizibilă doar fosta herghelie auto a vocalistului gorjean (Jaguar, Land Rover, Porsche), care este pusă sub sechestru.
Ardeleanul Iacob, copilul lui Măgureanu și amicul lui Coldea
Un alt emisar al statului paralel în cadrul mișcării suveraniste este sulfurosul afacerist, politician și consultant Dorin Iacob. Odraslă a unei nomenclaturiste comuniste din județul Alba, a absolvit Școala de ofițeri de miliție de la Băneasa și Facultatea de Științe Economice a Universității Babeș Bolyai din Cluj. Și-a început cariera în miliția economică din Alba Iulia, iar după 1989 a fost cooptat în SRI de către directorul Virgil Măgureanu, cu care este în relații de rudenie. Sub tutela acestuia, a făcut demersuri în anii 90 pentru constituirea unei rețele paralele din foști ofițeri de Securitate în cadrul principalului serviciu de informații al României. Măgureanu l-a promovat în funcții cheie în partidulețul pe care l-a pritocit după demisia din fruntea SRI (denumit inițial Partidul Noua Românie și apoi Partidul Național Român). După fuziunea prin absorbție a partidului lui Măgureanu cu Partidul Democrat a lui Băsescu în 2001, Iacob a primit o funcție importantă în PD (secretar executiv), iar în 2005 a fost o perioadă scurtă consilier al fostului președinte.
Iacob a fost și un apropiat al generalului Florian Coldea, în perioada în care acesta era șeful operativ al SRI. Cu circa un deceniu în urmă, un om de afaceri din Satu Mare, cu care a fost coleg de Facultatea de Științe Politice din Cluj, a apelat la Iacob să-l ajute să recupereze o creanță de 5 milioane de euro de la o firmă care i-a dat țeapă. Omul a încercat inițial să-și recupereze creanța prin justiție, formulând acțiuni civile și plângeri penale, dar acestea au fost fie respinse fie tergiversate. Iacob l-a dus într-o zi la sediul SRI din Pădurea Băneasa, unde au avut o discuție cu generalul Coldea, care i-a spus că-l va ajuta, cu condiția să-i remită două din cele cinci milioane de euro. Foarte scump, chiar pipărat, generalul Coldea, despre care am aflat astfel că a fost și un mare recuperator al țării. Patria a priori este deviza SRI.
Rămâne să ne edificăm dacă așa-zisele mișcări suveraniste lansate pe piață au fost create de servicii secrete ori au fost căpușate sau capturate de acestea. Nici AUR și liderul său George Simion nu au fost ocoliți de agenți controlori sau provocatori, gen Lulea, Pușcaș și Cristescu. Dar, despre aceștia, cu altă ocazie. Până atunci și ei și promotorii lor mediatici pot să mă facă în toate chipurile din recuzita fostei Securități (bețiv, homosexual, informator, vîndut ungurilor). Numai că vor trebui să-și dovedeacă afirmațiile calomnioase în justiție, unde am câștigat toate procesele pe aceste teme. Nu mă supără dacă mă acționează și ei în justiție pentru afirmațiile proprii.
Valer Marian
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu