Băsescu, vlăstarul răsfățat al Securității

• Tweet

După mai multe încercări eșuate în mod suspect, CNSAS l-a prins pe Traian Băsescu cu fofârlica. E confirmat. Acesta a făcut poliție politică. Conform legislației în vigoare, Curtea de Apel urmează să bată în cuie verdictul. Moment începând de la care se produc o serie întreagă de consecințe. Care sunt acestea?

Pentru moment, din sursele CNSAS, la care au avut acces Europa Liberă și ulterior alte redacții, prin reporterii lor de investigații, rezultă că, în ciuda faptului că dosarul lui Traian Băsescu a fost sustras din alte dosare existente în arhivă, s-au găsit note informative aparțindu-i fostului președinte, prin care denunța diverse alte persoane într-o manieră tipică poliției politice. Indiciile confirmă faptul că acesta a fost recrutat și a acționat în beneficiul Securității încă din vremea în care era student la Institutul de Marină din Constanța. Aici intervine o noutate pe care o prezint în premieră.

Traian Băsescu ar fi fost recrutat de un ofițer de Securitate pe nume Aframidis, care în 1972 a absolvit Academia de Miliție. Ulterior a fost înrolat ca ofițer de Securitate. Desigur, această dezvăluire urmează să fie verificată de cei în drept.

Parcurgând traseul securistic al lui Traian Băsescu, mai există o etapă importantă, care și ea ar trebui cercetată de CNSAS, în cooperare cu Serviciul Român de Informații, când Traian Băsescu s-a transformat din informator-colaborator al poliției politice în ofițer acoperit. Asta s-a întâmplat atunci când, devenit comandant de navă, acesta își desfășura cea mai mare parte a activității peste hotare, primind frecvent misiunea de a transporta în mod camuflat armament în zone supuse embargoului ONU. Într-una dintre aceste misiuni, a avut loc și un incident extrem de grav la Rouen, un port din Franța, când, pentru a nu fi surprins în flagrant cu armamentul la bord, Traian Băsescu a dat foc navei, provocând cu această ocazie un incendiu în întreg portul. În felul acesta și-a acoperit urmele.

Mai târziu s-a lăudat cu această ispravă, inclusiv într-o emisiune realizată de mine la Prima TV și care a fost preluată de mai multe ori de diverse televiziuni de știri. Tot într-o emisiune pe care am realizat-o în acea perioadă, când Traian Băsescu era primar general al Capitalei, acesta a confirmat faptul că, în calitate de comandant de navă, semnase un angajament cu Securitatea, căreia îi raporta tot ce se întâmpla semnificativ pe parcursul misiunilor pe mare. Opinia mea este că Băsescu recunoscuse că era autorul unor asemenea rapoarte, dintre care unul a și fost de altfel publicat, pentru a ascunde faptul că nu era un simplu colaborator, ci ditamai ofițerul acoperit.

În această perioadă și ulterior, ofițerul său de legătură sau de rețea, ca să utlizez terminologia de atunci a Securității, era Silvian Ionescu, cel pe care, după 1990, același Traian Băsescu l-a desemnat în poziții politice importante. Ulterior cei doi sau certat iar Silvian Ionescu a făcut declarații publice din care reieșea fără echivoc legătura dintre Traian Băsescu și Securitate.

Când, mai târziu, Traian Băsescu a fost promovat șef al agenției Navrom la Anvers, statutul său era cu certitudine bătut în cuie. Conform unei decizii a Comitetului Central, care pevedea că toți șefii agențiilor române din străinătate trebuiau în mod oblgatoriu să dețină calitatea de ofițeri de Securitate.

Până aici, toate informațiile pe care le-am consemnat au un grad extrem de mare de autenticitate, în ciuda faptului că de-a lungul timpului, până acum câteva zile, au existat mai multe constatări scrise ale CNSAS, conform cărora Traian Băsescu nu ar fi colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Abia acum există un verdict diametral opus. Ceea ce însă ar merita să fie cercetat în profunzime, pentru că vizează nu doar statutul unui important politican care a fost informator al Securității și apoi ofițer de Securitate ci și o gravă bănuială de spionaj în favoarea unei alte țări, este natura exactă a legăturilor pe care Traian Băsescu le-a avut la Anvers, atunci când conducea agenția Navrom, cu omologul său sovietic Vițtor Bout, care în imediata vecintate conducea la rândul său o agenție economică a Moscovei. Vițtor Bout, acum când este încarcerat în Statele Unite, se știe cu precizie, a fost în acele timpuri un important ofițer al serviciului secret sovietic, iar ulterior a devenit cel mai mare traficant de arme din lume și, în această caltate, a colaborat ani de zile, după 1990, cu Traian Băsescu. Cum ar fi putut scăpa ocazia Viktor Bout de a-l recruta pentru serviciul secret sovietic pe omologul său român? Cum s-ar fi putut împrieteni Traian Băsescu cu acesta și întovărăși, pentru decenii la rând, dacă nu ar fi jucat tontoroiul sub steagul Moscovei? Dar aceste legături urmează să fie cândva dovedite, de preferință cât mai repede, la fel cum, iată, au ieșit la lumină informațiile care confirmă că, încă de pe băncile Institutului de Marină, Traian Băsescu devenise copilul răsfățat al Securității.

Toate bune și frumoase, dar întreaga tevatură nu poate să nu aibă consecințe politice și juridice. Prima consecință politică este că, dintre toți candidații la europarlamentare, singurul care nu a primit confirmarea că nu ar fi făcut poliție politică în colaborarea sa cu Securitatea este Traian Băsescu. Dacă în câteva zile Curtea de Apel a confirmă constatările CNSAS, atunci acesta nu mai poate candida, iar dacă va candida și va obține numărul necesar de voturi, va fi invalidat de autoritatea electorală. Aceasta este prima consecință de natură politică. Celelalte vor fi administrate de cetățeni. E vor hotărî dacă Traian Băsescu rămâne un politician expirat sau urmează să fie transformat într-o simplă zdreanță, care urmează să fie aruncată la lada de gunoi a istoriei, istoricii urmând să consemneze de acum încolo faptul că un personaj, care a fost șef de partid, ministru sub mai multe guverne, primar general al Capitalei și președinte al României cu două mandate a făcut parte din poliția politică română, și-a prigonit concetățenii în bună înțelegere cu Securitatea ceaușistă și a încălcat în mod repetat legile statului, dând declarații olografe cum că nu ar fi avut acest dublu statut.

De aici pot să apară și consecințele juridice. Dacă a semnat de mai multe ori documente conform cărora nu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică și nu a făcut parte din structurile Securității, atunci a comis tot atâtea infracțiuni de fals și de uz de fals. Iar ultima cu certitudine nu s-a prescris.

Sorin Rosca Stanescu