• Tweet

Alegerile europarlamentare și, mai ales, rezultatul referendumului obligă opoziția și îl obligă și pe Klaus Iohannis să facă toate eforturile posibile pentru răsturnarea imediată a Guvernului majorității PSD plus ALDE. Și să instaureze un Guvern centrat în jurul PNL. Fie că va fi politic, fie că va fi tehnocrat, fie că va fi monocolor, bicolor sau multicolor. Sub acest aspect, al oportunității unei mutații decisive în materie de Executiv, există divergențe pe toate planurile și în toate taberele. Și totuși când se va produce schimbarea solicitată de majoritatea populației?

Referendumul nu a trecut doar de dragul întrebărilor puse de Klaus Iohannis și nici ca o consecință a îndemnurilor acestuia. Iar europarlamentarele nu au fost pierdute de PSD numai pentru că o mare parte dintre români ar fi considerat că la Bruxelles este preferabil să fie trimiși reprezentanți ai Opoziției. Nici vorbă. Aplauzele din țară și din străinătate, cu adrese de acest fel, sunt total false. Prin scrutinul din 26 mai, românii nu au decis că este preferabilă mai puțină suveranitate națională, în beneficiul coeziunii europene, așa cum au clamat partidele din opoziție. Și nici că ar trebui schimbată Constituția și făcută praf protecția cetățeanului în fața a ceea ce specialiștii în drept numesc dreptul forței. Europarlamentarele și referendumul au fost despre altceva.

Acest altceva trebuie descifrat cu multă prudență, atenție și acuratețe, pentru că altfel după flux va urma un reflux. După acest tsunami electoral, ar putea urma un alt tsunami, tot electoral, dar în sens invers. Așadar în ce a constat emoția colectivă de o asemeena anvergură, pe care nu a fost nimeni capabil să o prevadă?

Începând cu sfârșitul de etapă, putem afirma fără riscul de a greși că alegerile nu au fost câștigate de niciun partid. În schimb au fost pierdute în mod categoric de PSD. Nu se poate afirma că vreun partid politic a câștigat, atâta vreme cât primele trei formațiuni politice au terminat la un rezultat cu cifra doi în față, în timp ce alte trei sunt sub 10%. Dar, în mod cert, a pierdut PSD, care nu a mai fost susținut de circa un milion și jumătate de cetățeni, dintre cei care l-au votat anterior. Și mai există trei câștigători, de astă dată persoane fizice. Pe primul loc pe podium se află Klaus Iohannis. A riscat totul pe cartea referendumului și i-a ieșit. Pe locul doi este Dacian Cioloș, care s-a conturat politic chiar înaintea scrutinului drept un critic și un adversar atât al lui Liviu Dragnea cât și al lui Klaus Iohannis. Pe locul trei pe acest podium al persoanelor este Viorica Dăncilă. Prin eliminarea lui Liviu Dragnea, care presupun că s-ar fi produs oricum, chiar și fără încarcerarea acestuia, Dăncilă a devenit cel puțin pentru moment cel mai puternic om din PSD și se vede și cu mâinile dezlegate în fruntea Guvernului, în calitate de premier. Abia după ce am prezentat aceste detalii, putem încerca un răspuns abrupt la întrebarea când va cădea Guvernul. Dacă europarlamentarele și referendumul nu au fost numai despre reprezentanții noștri la Bruxelles și nici doar despre întrebările împiedicate ale președintelui, atunci rezultă clar că acest tsunami electoral vizează solicitarea unei bune părți a populației României de schimbare a Guvernului, considerat de ei neperformant și totodată de resetare a întregii clase politice, începând cu PSD, care a fost drastic penalizat și continuând cu celelalte partide cărora li s-a arătat indirect pisica, dovadă că scorul realizat nu le aduce în situația de a defila liniștite către putere. Prima consecință este că toate partidele trebuie să se autoanalizeze, să vadă în ce măsură au greșit, să identifice ce trebuie fructificat în viitor din ADN-ul lor și ce trebuie aruncat peste bord. Aceasta este o operație care va lua ceva timp. Oricum, până la alegerile prezidențiale. Dar ceea ce este urgent, pentru că a fost solicitat cu un caracter de urgență, este schimbarea Guvernului. Nu pun aici în discuție ce au făcut sau ce nu au făcut din ce trebuia să facă guvernele majorității. Esențială este percepția. Fie că au dreptate, fie că nu au dreptate, dar dreptatea este întotdeauna de partea lor, cei mai mulți dintre alegători au semnalizat faptul că vor un Guvern al opoziției. Fapt perceput imediat după aflarea rezultatelor și exprimat ca atare atât de Klaus Iohannis, cât și de liderii partidelor politice din opoziție. Fără excepție.

De la recunoașterea formală a acestei realități politice, care s-a transformat într-o realitate electorală, până la onorarea dorinței exprimate de cetățeni, este de făcut un singur pas care poate fi mai lung sau mai scurt. Ca durată. Schimbarea Guvernului nu poate rămâne o simplă lozincă rostită rând pe rând sau simultan de adversarii actualei majorități. Schimbarea trebuie săvârșită de îndată. Orice abatere de la această obligație înseamnă dispreț față de majoritatea electoratului și va fi sancționată ca atare prin întoarcerea armelor de către cetățeni. Singurii care au dreptul moral și politic de a încerca să se opună dărâmăriii Guvernului sunt reprezentanții PSD și ALDE, care pot invoca pe bună dreptate, ceea ce au și făcut formal, argumentul că nu-și pot dezamăgi proprii alegători părăsind pur și simplu Palatul Victoria și nemaicontinuându-și proiectele guvernamentale, în contexul în care dețin încă totuși o majoritate în Parlament, dată în urma parlamentarelor din 2016.

Numai că, în realitate, lucrurile nu sunt așa de simple cum par în teorie. În realitate, mulți dintre reprezentanții PSD și ALDE au înțeles că le este foarte greu, dacă nu cumva imposibil, să se reîncarce electoral în condițiile în care exercită o putere, care îi erodează din ce în ce mai abrupt. În timp ce alții - nu se știe dacă acest curent este predominant sau nu - susțin că pentru a recupera ceea ce au pierdut și pentru a câștiga celelate trei runde electorale, prezidențalele, localele și parlamentarele, e mai util să stea la pupitrul de comandă al puterii decât în opoziție. Ei au și un argument destul de puternic în acest sens, pentru că una dintre concluziile la care au ajuns, nu prea vehiculată prin comentarii, este că alegerile europarlamentare și referendumul au fost pierdute și fiindcă primarii locali ai PSD și ALDE și armatele de consilieri au considerat că nu are niciun rost să-și risipească energiile la alegerile din 26 mai și mai ales la referendum și că este preferabil să-și conserve aceste energii și întreaga autoritate în special pentru alegerile locale din primăvara anului viitor. Asta în timp ce primarii partidelor din opoziție și consilierii locali au fost motivați să se agațe de referendum și de o eventuală victorie la europarlamentare. Raționamentul de mai sus este logic și este utilizat în underground pentru pansarea rănilor majorității. Dar și în raport cu tema abandonării sau păstrării puterii executive.

La fel, dar din cu totul alte motive, există serioase divergențe de opinie și în rândul reprezentanților opoziției. Aceștia se simt pe cai mari și știu că împreună, printr-un efort bine conjugat și cu sprijinul președintelui Klaus Iohannis, ar putea, printr-o moțiune de cenzură, să dea jos Guvernul PSD plus ALDE. În felul acesta vor putea da satisfacție cetățenilor care i-au votat și s-au prezentat în număr masiv la referendum și, în același timp, ar putea prelua butoanele puterii, asigurându-și combustibilul necesar câștigării celorlalte trei runde electorale. Alții, nume grele din opoziție, susțin o teză contrară. Și anume că PSD împreună cu ALDE, vulnerabilizate începând din 26 mai și parțial decapitate, ar trebui lăsate să-și înghită până la capăt, la guvernare fiind, medicamentul amar administrat de electorat. Și să se erodeze accelerat în continuare. Acest tip de raționament este pragmatic dar cinic în același timp, întrucât el calcă în picioare și umilește semnalul transmis de electorat. În același timp, dacă este adevărat, cum susține Klaus Iohannis și cum susțin liderii opoziției în mod apăsat și repetat, că guvenarea e proastă, atunci ea trebuie înlocuită degrabă în interes național printr-o guvernare bună.

Deci și puterea și opoziția se confruntă într-o măsură dramatică cu efectele a două curente diametral opuse. În aceste condiții, ce se va întâmpla totuși? Eu unul cred că se va ajunge în scenariul pe care l-am dezvoltat în urmă cu câteva luni, într-un întreg serial de analize, conform căruia PSD se va lăsa degrabă ejectat de la guvernare. Deci va prevala voința celor care se gândesc că, până la alegerile parlamentare din toamna anului viitor, PSD și ALDE ar putea recupera pierderea de electorat marcată în 26 mai. Iar condițiile sunt coapte. În sensul că Executivul este deja știrb. Prin refuzul lui Klaus Iohannis de a numit noii miniștri. În continuare, gura s-ar putea să rămână fără dantură. Pentru că doamna Dăncilă a anunțat noi remanieri, după care ar urma încă o remaniere extinsă. Aceste operații nu pot fi făcute fără sprijnul lui Klaus Iohannis.

Dar ce va face în aceste condiții președintele? Klaus Iohannis e prins între ciocan și nicovală. Este primul câștigător al ultimului scrutin electoral. Dar s-a mai trezit pe podium, chiar în coasta lui, cu o belea. Cu Dacian Cioloș, susținut de un partid relativ la fel de puternic ca și PNL, mai puternic chiar în marile orașe, ca să nu mai discutăm de București, unde are 40% și care este decis să candideze la prezidențiale. În aceste circumstanțe, Iohannis ar trebui să nu se grăbească cu aducerea PNL la guvernare. Unde s-ar putea eroda rapid. Și nici cu aducerea unor tehnocrați, care tot lui i-ar fi puși în cârcă, dacă nu vor performa. Dar același Iohannis nici nu poate să facă altceva, decât ceea ce a promis înainte și imediat după scrutin.

Este motivul pentru care, cred eu, PNL anunță de zor o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, dar întârziată cam cu o lună, cândva spre sfârșitul sesiunii parlamentare, în loc să o trântească în Palament chiar acum, când emoția colectivă de care a beneficiat din plin încă se manifestă. În timp ce USR este încă și mai rezervat.

Toate aceste tendințe se transformă în linii de forță și creează un ciudat balet politic. În care o vedem de pildă pe Dăncilă dând înapoi în privința reformării Justiției, a mutării Ambasadei Române de la Tel Aviv la Ierusalim, important măr al discordiei între Guvern și Președinție, și o vedem și pe Ana Birchall, care s-a făcut că nu aude apelurile telefonice ale lui Liviu Dragnea date înainte de încarcerarea acestuia, și care și-a postat de îndată o fotografie făcută cu ambasadorul Statelor Unite în România. Observăm în acest balet ușor grotesc și modul în care urmează să fie operate schimbările în conducerea partidului și în Executiv.

Există în mod indiscutabil din direcția doamnei Dăncilă o strategie de tatonare. Dacă vom și când pleacă PSD de la guvernare, vom avea răspuns și la celelalte întrebri care generează dispute puternice în interiorul celor trei partide politice din topul fruntaș.

Sorin Rosca Stanescu