• Tweet

Un stat slab se lasă cu ușurință invadat de serviciile secrete. Care tind să se extindă, acaparând în primul rând lumea politicii și lumea afacerilor. Și, în continuare, un stat slab se lasă acaparat și de rezerviștii acestor servicii. Care, de câte ori li se permite, accesează poziții cheie în marea politică și în marile afaceri. Iar cordonul ombilical dintre servicii și rezerviști funcționează. Aceștia din urmă devin șefi de partide, se instalează la vârful corporațiilor și, în cel mai rău caz, lucrează din umbră în calitate de consultanți. De ce e imoral? De ce nu e legal? Ce e de făcut pentru ca statul să devină puternic?

Ofițerii serviciilor secrete ies încă tineri în rezervă. Este adevărat, au pensii mari și mulți dintre ei mai au și rezerve importante ascunse în cămară. Dar ce să facă acești oameni în putere, inteligenți, extrem de bine informați și foarte activi prin natura lor? Să prindă fluturi? Să cultive zorele? Să facă agroturism? Este de înțeles dorința fiecăruia dintre ei de a valorifica ceea ce știu. Și cei mai mulți sunt veritabile bănci de informații.

Într-un stat normal la cap, care știe să se protejeze, acestor rezerviști nu li se permite un anumit număr de ani nici să intre în marea politică și nici să dețină poziții cheie ori de consultanți în corporații. Este de înțeles de ce. Informațiile pe care le dețin, atât în politică, cât și în marile afaceri, sunt arme letale. Utilizarea lor viciază climatul de competiție și de concurență. Utilizarea lor preferențială poate aduce prejudicii ireparabile unor oameni politici percepuți drept adversari ori unor partide politice sau, în zona afacerilor, prejudiciază în mod ilegal șansele unei societăți comerciale aflate în concurență cu alta, la dispoziția căreia „rezervistul s-a pus". În plus, cel puțin câțiva ani de la ieșirea la pensie, legăturile cu foștii camarazi, aflați încă în priză, se mențin intacte, și există pericolul antrenării în continuare a serviciilor în scopuri care exced atribuțiile acestora. Și atunci ce să facă rezerviștii timp de câțiva ani? În statele normale la cap, dacă nu vor să dea cu undița la pește și doresc să rămână în activitate, ei pot face acest lucru în domeniile profesionale în care s-au specializat inițial. De exemplu, dacă la orgine este jurist, reervistul ar putea lucra ca notar sau ca avocat. Dacă este inginer, în fabrici și uzine. S-a înțeles?

Iar după scurgerea câtorva ani, evident ar avea și rezerviștii acces în marea politică sau în marile corporații, ca oricare alți cetățeni.

În România, lucrurile stau pe dos. În țara Securității, serviciile, lăsate de capul lor de către legiuitori, luate în brațe pe rând de puterile politice, extrem de răsfățate financiar prin capitole generoase ale bugetelor de stat, au invadat treptat întreg teritorul. Pe orizontală și pe verticală. Iar ceea ce fac ofițerii de informații după trecerea lor în rezervă, nu este decât o prelungire a ceea ce au făcut, atunci când au fost activi. Cârtițele din politică și cârtițele din corporații ies la suprafață și preiau ostil conducerea unor partide politice sau, în cel mai rău caz, devin eminențe cenușii din poziția de consultanți.

Am întâlnit un argument, pe care nu-l pot ignora, de natură să justifice această stare de lucruri. Conform acestuia, cei mai mulți ofițeri de informații sunt patrioți. Printre cei mai loiali slujitori ai statului. Și la fel rămân și după ce-și încheie oficial activitatea, trecând în rezervă. În același timp, prin natura actvității lor, ei cunosc mai bine decât mulți alții starea de spirit a populației. Adevăratele nemulțumiri, dorințe și aspirații ale cetățenilor. În aceste condiții, de ce nu ar fi ei mai buni politicieni decât cei mai mulți reprezentanți ai partidelor, care vin total nepregătiți în acest domeniu și care îl ignoră de multe ori pe cetățean? Este un argument. Dar numai și numai după ce cei care îl invocă sunt capabili să răspundă la următoarea întrebare: dacă serviciile secrete sunt animate de atât de mult patriotism și, la fel, aproape toți dintre lucrătorii acestora, cum se face că ele au transformat cu cinism în caricaturi principalele instituții democratice ale statului? Dacă sunt animate de patriotism, de ce distrg democrația?

Sunt nenumărate exemple de cârtițe plasate în politică. Unele au rămas, cum arătam mai sus, acolo și după trecerea în rezervă. Au ajuns la vârf nu numai datorită calităților lor, uneori indiscutabile. Ci și fiindcă li s-a făcut pârtie. Și, la rândul lor, ajută la plasarea și proliferarea în același spațiu a noilor cârtițe. Așa se creează treptat ceea ce astăzi numim statul paralel. Dar cum poate societatea românească să se elibereze de un asemenea blestem?

Răspunsul la întrebarea de mai sus teoretic este ușor de dat. Practic, nu-i chiar așa ușor. Pentru ca România să se transforme într-un stat democratic, dintr-o caricatură de stat democratic, este obligatoriu ca serviciile secrete să fie îngrădite. Strict în limitele atribuțiilor pe care le au în orice stat în care domnește legea și nu dreptul forței. Asta înseamnă să avem noi legi ale securității. Un obiectiv pentru atingerea căruia s-au scremut până acum inutil mai multe parlamente și mai multe majorități parlamentare. Nu avem aceste legi și funcționăm după normele confuze ale anilor '90, pentru că serviciile secrete s-au opus din răsputeri unei legislații democratice, iar partidele infestate de cârtițe, de consultanți și chiar de lideri s-au opus. Evident, nu ostentativ. În al doilea rând, este necesară o lege, care să interzică un anumit număr de ani - în general în lume pactica este de cinci ani - ca un ofițer de informații să intre în conducerea unui partd politic ori a unei corporații sau să devin consultant al acestora. Sancțiunea trebuie să fie o pedeapsă penală cu închisoarea. Așa cum ar trebui să fie și în cazul ofițerului de informații și, respectiv, colaboratorului sau agentului sub acoperire, care face parte dintr-un partid politic sau care a ordonat ori acceptat o atare inflitrare. Aceeași situație în ceea ce privește Executivul sau Justiția. Sancțiunile pentru ca interdicția să devină operanță trebuie să fie nu simbolice, ci închisoarea cu executare.

Pentru ca toate acestea să se întâmple, este necesară însă o voință politică fermă a politicienilor care nu fac parte din acest cerc vicios. Iar dacă asta nu ajunge, atunci nu ne va mântui, dacă ne va mântui vreodată, decât marele licurici, care ar putea într-o bună zi să ne ceară să procedăm și noi după modelul practicat în Statele Unite ori în alte state democratice ale lumii.

P.S.: Poate că unii cititori s-au așteptat să fac cu acest prilej numeroase exemplificări, începând cu ultimul caz devoalat, cel al legăturii dintre ultimul șef SIE Silviu Predoiu și Victor Ponta, al cărui consultant oficial a devenit. Cazurile sunt mult prea numeroase. Lista posibilelor exemple este din nefericire aproape nesfârșită. Cazurile cele mai multe sunt publice. Prin urmare, mi s-a părut mai interesant să analizez fenomenul în sine.

Sorin Rosca Stanescu