• Tweet

Situația Partidului Național Liberal, analizată la rece, lasă impresia existenței unei intenții ascunse. Pusă la cale în scopul de a submina șansa lui Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat. Oricât ar părea de straniu, nu este deloc exclus ca așa să stea lucrurile. Cum poate scăpa un câine din lesă? Fie smucindu-se până când stăpânul scapă lesa din mână, fie făcând în așa fel încât să îi iasă zgarda de pe cap. Ceea ce presupune să slăbească atât cât e necesar.

Dacă, de exemplu, Ludovic Orban, în calitatea sa de președinte ales democratic de către Congresul PNL, investit prn urmare cu o autoritate deplină, ar intenționa să scoată partidul de sub autoritatea președintelui României, soluția cea mai la îndemână ar fi să se revolte împotriva acestuia. Și să-i ridice partidul în cap. Ar mai putea utiliza însă și un alt scenariu. Să procedeze astfel încât PNL să devină atât de slab ca vehicul electoral, încât președintele însuși să se debaraseze de el și să încerce o altă formulă. Adresându-se direct electoratului. Ocolind partidele politice.

Dacă Ludovic Orban are această intenție, atunci este de presupus că a luat în calcul ambele scenarii. Și a ajuns la concluzia că primul scenariu este prea riscant. Atât pentru el însuși, ținând cont de faptul că are pe rol un proces penal îndreptat împotriva sa și că Iohannis oricând ar putea sugera o mișcare fulgerătoare a sabiei lui Damocles, iar, pe de altă parte, luând în considerare și realitatea că o parte consistentă din electoratul PNL, deci și dintre activiști, îl susține pe președinte. Ceea ce l-ar putea determina să pună în aplicare scenariul numărul doi. Care și el prezintă riscuri.

Cum de am ajuns să formulez ipoteza de mai sus? Pur și simplu analizând o situație ieșită din comun și care, în plan politic, s-a petrecut extrem de rar. Care este această situație? În partea stângă a spectrului politic, PSD împreună cu ALDE guvernează, iar prin măsurile luate de Executiv încearcă să acapareze și electoratul de centru. Inclusiv de centru-dreapta. Din pespectiva programului guvernamental pus în operă de PSD, spațiul de manevră al Opoziției se îngustează în mod dramatic. Asta se întâmplă în plan teoretic. În plan practic, însă, numeroasele bâlbâieli de care s-a făcut vinovat Guvernul Grindeanu și, mai nou, Guvernul condus de premierul Star Trek Mihai Tudose, ezitările, renunțările la anumite măsuri, reorientarea cu 180 de grade în cazul altora, tind să depuncteze majoritatea PSD plus ALDE. Dincolo de erodarea firească a unui partid aflat la guvernare, simpla aritmetică, care uneori are efecte dramatice, poate reduce în curând destul de consistent credibilitatea partidului aflat la putere. Să ne gândim doar că noua lege a salarizării și-a pierdut pe drum principalul atu. Nu mai avem de-a face cu o lege unitară. Diferențele între salariile obișnuite și cee privilegiate s-au menținut. Ca și durata diferită a anilor de muncă. Urmează legea pensiilor, care nici ea nu are un caracter unitar, astfel încât vor persista inechități extrem de grave de unu la peste o sută între cele mai mici și cele mai mari pensii. Pentru un guvern socialist, această realitate este dramatică. În luna februarie, bugetarii și nebugetarii își vor număra banii. Și unii și alții vor descoperi că există mari diferențe între ceea ce a promis PSD și ceea ce a făcut. Bugetarii se vor alege cu creșteri nesemnificative și asta se va întâmpla prin trecerea unor impozite și taxe direct către bugetul de stat, prin reducerea semnificativă a investițiilor. Nebugetarii, care reprezintă două treimi din masa salarială, vor avea venituri nete mai mici, pentru că patronii nu vor putea fi constrânși să mărească salariul brut. Iar de câteva zile, deja jocul de-a accizele crește semnificativ prețul combustibilor, ceea ce va determina scumpiri în lanț.

Desigur, exemplele de contraperformanțe pot fi mult mai numeroase, dacă am include și o analiză a creșterii amenințătoare a gradului de îndatorare a României sau a eșecurilor repetate din domeniul reformării Justiției. Fapt este că, inevitabil, PSD va începe să piardă din cee în ce mai mult puncte electorale.

Aceste pierderi, pe care le suferă orice partid aflat la putere atunci când se apropie de cea de-a doua parte a ciclului electoral, au două particularități. Unu - sunt accelerate de greșeli unele foarte grave ale guvernanțilr și, doi - nu se contabilizeaă în favoarea Opoziției. Voturile se pierd pur și simplu.
În mod normal, principalul partid de Opoziție, PNL ar trebui să fie beneficiarul hemoragiei electorale pe cale să se declanșeze. Condiția ar fi ca PNL să reprezinte o alternativă. Acest lucru nu se întâmplă. Voturile pierdute măresc pur și simplu spațiul României tăcute. Numărul indecișilor va crește exponențial.

Ce ar trebui să facă și nu face PNL pentru a se transforma în beneficiarul acestui proces politic? Las la o parte, pentru a nu fi acuzat de idei preconcepute, care ar sta la baza prognozei mele, o analiză și ea extrem de importantă a poziționării PNL vis-a-vis de Justiție, de staul de drept, de drepturile și libertățile fundamentale ale omului și de modul în care alterează caracterul liberal al acestui partid sau a modului în care PNL se poziționează față de capitalul străin în general și multinaționale în special, fapt care lovește năprasnic în caracterul național al acestui partid. Mă voi referi, în schimb, la mecanismele de conducere, care continuă să fie moarte, chiar și după încheierea procesului de fuziune.

Mă așteptam și întregul electorat liberal se aștepta ca, după încheierea unui proces de fuziune mult prea dureros și mult prea îndelungat și organizarea în fine a unor alegeri de jos în sus și stabilizarea conducerilor locale și a conducerii centrale, PNL să înceapă să strângă lucrurile și să se organizeze, atât pentru a face față exigențelor principalului partid de Opoziție cât și pentru a demonstra că este oricând apt să preia conducerea Executivului. Ceea ce presupunea în primul și în primul rând crearea unor comisii de politicieni, buni profesioniști în domeniile lor de acvitate, care să acopere toate zonele guvernării, să fie capabile să culeagă informații, să le sintetizeze, să formuleze critici bine argumentate și, deci, credibile în toate zonele guverării și să propună alternative atrăgătoare pentru cetățeni. Ei bine, aceste comisii au fost create dar nu funcționează. Iar dacă cumva funcționează, deși aud că oamenii nu prea se întâlnesc între ei, nu reușesc să producă nimic substanțial. PNL bate prin urmare pasul pe loc.

Este o situație care nu are cum să nu dezamăgească profund electoratul liberal. Opoziția făcută de PNL este lipsită de substanță și de eficiență. Și nu are niciun fel de impact mediatic. Iar vectori de imagineai partidului, cu excepția a două-trei persoane, se comportă ca și când ar fi drogați sau pur și simplu anesteziați în dezbaterile din platourile televiziunilor de știri. În felul acesta nu se poate face Opoziție. Și nici măcar o politică onorabilă cât de cât.

Aceasta fiind situația, mă întorc la raționamentul formulat ca simplă ipoteză la începutul acestei analize. Căutând o explicație cât de cât logică, nu găsesc alta, decât aceea că PNL încearcă să scape elegant de ceea ce îl leagă de Klaus Iohannis. Și să-l determine pe acesta ca, de voie de nevoie, să caute o ală formulă pentru a candida din nou la funcția prezidențială, decât călărirea partidului care l-a propulsat la Cotroceni. Este un mod elegant de a scăpa de Klaus Iohannis, dacă acesta este perceput ca o povară dar, până la un punct, cel puțin, această mișcare de sacrificiu este de tip sinucigaș.
Oricare ar fi însă adevărul, e clar că, în mod conștient sau inconștient, PNL nu își turează motoarele atunci când trebuie și își abandonează statulul de partid de Opoziție. Dacă nu e nici la putere și dacă nici nu acționează ca partid de Opoziție, atunci ce mai e PNL? Un partid de sacrificiu? Sau un partid care îi joacă o cacealma urâtă lui Iohannnis?

Sorin Rosca Stanescu