Ce va mânca Ponta la prezidențiale. Popcorn?
Postat la: 07.01.2019 |
Permanenta neliniște a liderului noului partid Pro România ne spune câte ceva despre ceea ce intenționează. La prezidențiale. Cunoscându-l bine, voi încerca să-i analizez comportamentul. Și să văd cum va proceda în acest an atât de important. Pentru că votul lui contează. Și va aduna în jurul lui cel puțin câteva procente din bazinul PSD. Cum va mânca popcorn în această campanie Victor Ponta?
Interesant de observat că acesta, probabil supărat că a fost împins să se autodebarce de la Palatul Victoria și de la conducerea partidului, a declanșat o campanie furibundă împotriva lui Liviu Dragnea, pe care o menține la un nivel ridicat. Iar Liviu Dragnea este acuzat de Victor Ponta de toate relele pe care el însuși le-a săvârșit.
Victor Ponta îl acuză pe Liviu Dragnea, cu argumentele domniei sale, nicidecum cu argumentele mai raționale ale altora, că s-ar putea afla într-un blat cu Klaus Iohannis. Și că, în mod deliberat, la prezidențiale se transformă în iepurașul acestuia. Dar Victor Ponta însuși, când a anunțat ironic, în propria sa campanie electorală, că va sta liniștit la televizor și va mânca poporn, s-a transformat într-un iepuraș al aceluiași Klaus Iohannis, gonflat la acea dată mai puternic de către servicii, decât va fi gonflat acum.
Îl acuză Ponta pe Dragnea de nenumărate ori că e mână în mână cu statul paralel. Probele - sau mai bine zis indiciile - sunt însă destul de vechi și de răsuflate. În schimb, Ponta a semnat cu „capo di tutti capi" al sistemului un pact de coabitare. Un document infamant, prin care s-a angajat cu subiect și predicat și în detaliu să colaboreze în calitate de prim ministru, de șef al PSD și de lider USL cu Traian Băsescu. A făcut-o chiar la Cotroceni, în fața partenerului său Crin Antonescu, stupefiat și paralizat de ticăloșia acestui aranjament. În plus, despre Liviu Dragnea, slavă Domnului, încă nu au apărut probe cum că ar fi fost sau ar mai fi ofițer acoperit, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Ponta.
Victor Ponta îl acuză pe Liviu Dragnea că este corupt. Că este tatăl corupților. Că, vezi Doamne, Teleormanul a devenit un fel de centru al pirateriei moderne și de aceea, nu întâmplător, Liviu Dragnea a instalat la cârma partidului și statului un grup criminal organizat, zămislit și pregătit tocmai în Teleorman. Uită Victor Ponta cu desăvârșire sau pur și simplu se preface că uită, faptul că, la rândul său, în calitate de prim-ministru, a fost zi de zi demonizat pentru prezumtive acte și fapte de corupție, care ar fi fost săvârșite tot într-un grup organizat. Și că aceste acuzații au încetat ca prin minune după ce s-a ejectat de două ori, o dată din poziția de pilot al guvernului și a doua oară din cea de pilot PSD. Astăzi, Victor Ponta este curat și uscat, total reșapat și, din această poziție, îl acuză de corupție pe fostul său partener politic, alături de care a mers pe sârmă atât de mulți ani.
În viziunea lui Victor Ponta și chiar conform ultimei declarații politice a a acestuia, Liviu Dragnea a declarat un război deschis structurilor euroatlantice, într-o intenție explicită de a ne scoate afară și de a ne arunca în plin război rece în brațele adversarilor acestor două alianțe. Uită domnul Ponta că, la rândul său, a fost acuzat insistent și demonizat, în sensul că intenționează să scoată România din Europa și să o așeze într-o nefericită alianță, conform spuselor de atunci, ba cu Turcia, ba cu China, ba cu țările arabe și, desigur, cu Federația Rusă, condusă cu mână de fier de Vladimir Putin.
Nu mai insist. Toate lăturile care i s-au aruncat în cap lui Victor Ponta, iată, el le preia ca un bun gospodar din lada de gunoi și i le întoarce fostului său partener politic, Liviu Dragnea. Și ce concluzie am putea să tragem, dincolo de a contempla jenați manifestarea într-un asemenea grad a precarității morale a unui om politic? Poate ar fi bine să încercăm să-i anticipăm intențiile. Ponta nu acționează întâmplător așa cum acționează, tăindu-și toate punțile nu numai cu Liviu Dragnea, dar și cu întreaga conducere a partidului. Atunci ce face? Atunci ce vrea?
Mie, cel puțin, intențiile lui Ponta mi se pare cât se poate de transparente. Și-a făcut un partid, în care a reușit să atragă câteva personaități ale PSD, nemulțumite de prestația lui Liviu Dragnea. Acum, întreprinde un efort de a atrage de partea lui, cu ajutorul acestor oameni politici, o anumită parte a electoratului PSD. Să nu ne amăgim. În ciuda defectelor lui, în ciuda marilor greșeli pe care le-a săvârșit, Ponta are și o serie de calități și va reuși, dezvoltând o astfel de strategie, să adune în jurul său la alegeri câteva procente, nu multe, dar totuși importante, din electoratul PSD. Ceea ce i-ar putea fi fatal lui Liviu Dragnea, în măsura în care acesta va face greșeala de a candida pentru funcția prezidențială. Dar strategia lui Victor Ponta nu se oprește aici. Cu cele câteva procente de partea lui, poate punându-se în fruntea unui nucleu de personalități ale partidului, el ar putea, în eventualitatea debarcării lui Liviu Dragnea sau, cine știe, a aruncării acestuia după gratii, să revină în PSD pe cai mari, preluând din nou conducerea partidului. Cel puțin, asta visează.
Și mai poate face un joc Victor Ponta. Mie unul mi se pare limpede că la alegerile prezidențiale el va candida în primul tur, fie și numai pentru a ridica scorul partidului Pro România, în eventualitatea în care, până atunci, nu se va întoarce cu partid cu tot la nava mamă. Dar ce va face în turul doi? Va trăda la fel de scandalos și de violent, cum a făcut-o atunci când a votat nu cu Ion Iliescu, ci cu Emil Constantinescu la prezidențiale? Sau când, deși era purtător de cuvânt al lui Mircea Geoană, nu i-a dat acestuia votul? Nu. De data asta cred că Ponta va alege altfel. Se va îndrepta către Călin Popescu Tăriceanu, în eventualitatea în care acesta va intra în turul doi. Dacă nu care cumva o va face chiar din primul tur. Va spune că este mai apropiat de Tăriceanu decât de contracandidatul sau contracandidații acestuia. Cu ajutorul lui Tăriceanu, mizând pe faptul că acest lider liberal se săturase să fie marginalizat într-un PNL care , la putere fiind o luase razna, Victor Ponta a încercat odată să rupă frontul liberal. Acum, în mintea lui cred că s-a strecurat un nou șarpe. Să rupă frontul PSD, susținându-l pe Tăriceanu de astă dată într-un ipotetic și probabil iluzoriu conflict al acestuia cu Liviu Dragnea.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu