Cioloș, altă Mărie, aceeași pălărie

Postat la: 27.01.2019 |

Cioloș, altă Mărie, aceeași pălărie

Gata! Partidul oamenilor noi a fost lansat la apă. Cu toată pompa. Actul de botez al formațiunii PLUS a fost emis. PLUS are un președinte. Și o listă a unui Consiliu Național. Ambele, livrate pe tavă. De acum încolo, nu-i mai rămâne decât să schimbe din temelii România.

România noastră, cea pe care o socotim în calendar nou, începând din decembrie 1989, a făcut cunoștință literalmente cu sute de partide. Înființate peste noapte. Doar trei dintre acestea erau istorice. Și, cu oarecare îngăduință, patru. PNȚCD. Care, practic, a dispărut. Distrus de sistemul instalat în afara și în interiorul lui. Partidul Social Liberal. Condus în 1990 de un fost militant și deținut politic, Sergiu Cunescu. A fost înghițit de urmașii comuniștilor și le-a dat legitimitate pentru a se înscrie în internaționala socialistă. S-a dus. Poate pentru totdeauna. Moștenitorul său ar putea fi, la limită, cel de-al patrulea partid, în măsura în care am avea generozitatea să considerăm că PSD, prin această ramură social-democrată a lui Cunescu, ar putea îndeplini caracteristicile unui partid istoric. Și ultimul partid moștenit din perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial ar fi putut fi - și chiar a fost o vreme - Partidul Național Liberal.

Acest partid s-a altoit cu PDL, o ramură desprinsă din Frontul Salvării Naționale, și nu se știe dacă nu care cumva altoiul a schimba rădăcina. Dacă luăm în calcul definiția PNL, cu cele două componente, cea liberală, implicând o preocupare majoră pentru drepturile și libertățile fundamenale ale omului și pentru domnia legii, și cea națională, care presupune o precupare pentru dezvoltarea capitalului autohton și a valorilor intrinseci ale poporului român, se poate spune fără a greși că nici acest partid istoric nu mai există. Așa că ne-au rămas celelalte.

Celelalte partide sunt o puzderie de făcături. Sute de făcături, apărute ca ciupercile înaintea unor campanii electorale și dispărute pe parcurs prin alianțe ciudate, prin absorbții, prin comasări sau pur și simplu prin dizolvare. Toată această constelație de partidulețe, de efemeride politice, aflate într-o permanentă neliniște și transformare, însoțește ca un nor singurul partid consistent, PSD. Practic, fostul partid comunist, transformat, modernizat, adaptat logicii democratice.

PSD este un partid care mimează lupta cu celelalte formațiuni, care, în bună măsură, îi sunt rude sărace, incluzându-se aici și noul PNL, și conduce ferm în diverse chipuri România, îndreptând exasperant de încet și cu multe ocolișuri acest stat către o democrație de tip occidental.

Singura excepție care confirmă regula de mai sus este UDMR. O organizație civică, etnică, transformată printr-un artificiu nu prea constituțional în partid politic. Dar, așa cum e, UDMR ține totuși un echilibru iar, la schimb, este lăsată uneori să-și facă jocurile proprii. Jocuri care, de fiecare dată, îi vizează pe conaționalii noștri magiari și interesele acestora.

Ei bine, în acest peisaj, agitat ca întotdeauna înaintea unor runde de alegeri, un domn de la țară, numit Dacian Cioloș, moșit de securiști nomenclaturiști și cu o educație făcută la viteză și pe picior, a fost proiectat în politica mare, la nivel național și european. Și, cu acest background, a fost împins de protectorii săi, reprezentând factorul intern și factorul extern, în brațele lu Klaus Iohannis, care l-a cadorisit, timp de un an, cu o funcție de premier. Dacian Cioloș este cel care a condus faimosul Guvern Zero. O mișcare planificată de sacrificiu a PSD, care i-a asigurat după un an acestui partid posibilitatea unui salt electoral nemaiîntâlnit. După care, îndrumat de sistem, Cioloș a adunat de pe jos cioburile guvernării lui sparte și, din Piața Victoriei, cele mai radicale grupuri prezente vreodată în România de la legionari încoace, și a constituit, iată, partidul PLUS.

Dacian Cioloș s-a așezat în capul mesei, pozând într-un lider de tip nou, cu ADN occidental, comunitar, vezi Doamne anticomunist, și s-a angajat să livreze acestei națiuni, la cheie, un partid după chipul și asemănarea lui. Și s-a ținut de cuvânt.

Ca dovadă că așa stau lucrurile, la prima întrunire oficială a partidului, participanții au putut remarca faptul că au ales un președinte absolut controversat, un produs al sistemul pe care pretind că îl urăsc și, în cel mai bun caz, îl disprețuiesc, și care le-a dat o formațiune politică cu o conducere desemnată netransparent, pe niște liste întocmite în ceas de noapte. Către ce s-au dus acești oameni, mă refer desigur la radicalii bine intenționați, și ce au găsit? S-au dus către o speranță, iar ceea ce au găsit nu le mai place deloc. Au găsit aceeași Mărie, cu altă pălărie.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Cioloș, altă Mărie, aceeași pălărie

Postat la: 27.01.2019 |

0

Gata! Partidul oamenilor noi a fost lansat la apă. Cu toată pompa. Actul de botez al formațiunii PLUS a fost emis. PLUS are un președinte. Și o listă a unui Consiliu Național. Ambele, livrate pe tavă. De acum încolo, nu-i mai rămâne decât să schimbe din temelii România.

România noastră, cea pe care o socotim în calendar nou, începând din decembrie 1989, a făcut cunoștință literalmente cu sute de partide. Înființate peste noapte. Doar trei dintre acestea erau istorice. Și, cu oarecare îngăduință, patru. PNȚCD. Care, practic, a dispărut. Distrus de sistemul instalat în afara și în interiorul lui. Partidul Social Liberal. Condus în 1990 de un fost militant și deținut politic, Sergiu Cunescu. A fost înghițit de urmașii comuniștilor și le-a dat legitimitate pentru a se înscrie în internaționala socialistă. S-a dus. Poate pentru totdeauna. Moștenitorul său ar putea fi, la limită, cel de-al patrulea partid, în măsura în care am avea generozitatea să considerăm că PSD, prin această ramură social-democrată a lui Cunescu, ar putea îndeplini caracteristicile unui partid istoric. Și ultimul partid moștenit din perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial ar fi putut fi - și chiar a fost o vreme - Partidul Național Liberal.

Acest partid s-a altoit cu PDL, o ramură desprinsă din Frontul Salvării Naționale, și nu se știe dacă nu care cumva altoiul a schimba rădăcina. Dacă luăm în calcul definiția PNL, cu cele două componente, cea liberală, implicând o preocupare majoră pentru drepturile și libertățile fundamenale ale omului și pentru domnia legii, și cea națională, care presupune o precupare pentru dezvoltarea capitalului autohton și a valorilor intrinseci ale poporului român, se poate spune fără a greși că nici acest partid istoric nu mai există. Așa că ne-au rămas celelalte.

Celelalte partide sunt o puzderie de făcături. Sute de făcături, apărute ca ciupercile înaintea unor campanii electorale și dispărute pe parcurs prin alianțe ciudate, prin absorbții, prin comasări sau pur și simplu prin dizolvare. Toată această constelație de partidulețe, de efemeride politice, aflate într-o permanentă neliniște și transformare, însoțește ca un nor singurul partid consistent, PSD. Practic, fostul partid comunist, transformat, modernizat, adaptat logicii democratice.

PSD este un partid care mimează lupta cu celelalte formațiuni, care, în bună măsură, îi sunt rude sărace, incluzându-se aici și noul PNL, și conduce ferm în diverse chipuri România, îndreptând exasperant de încet și cu multe ocolișuri acest stat către o democrație de tip occidental.

Singura excepție care confirmă regula de mai sus este UDMR. O organizație civică, etnică, transformată printr-un artificiu nu prea constituțional în partid politic. Dar, așa cum e, UDMR ține totuși un echilibru iar, la schimb, este lăsată uneori să-și facă jocurile proprii. Jocuri care, de fiecare dată, îi vizează pe conaționalii noștri magiari și interesele acestora.

Ei bine, în acest peisaj, agitat ca întotdeauna înaintea unor runde de alegeri, un domn de la țară, numit Dacian Cioloș, moșit de securiști nomenclaturiști și cu o educație făcută la viteză și pe picior, a fost proiectat în politica mare, la nivel național și european. Și, cu acest background, a fost împins de protectorii săi, reprezentând factorul intern și factorul extern, în brațele lu Klaus Iohannis, care l-a cadorisit, timp de un an, cu o funcție de premier. Dacian Cioloș este cel care a condus faimosul Guvern Zero. O mișcare planificată de sacrificiu a PSD, care i-a asigurat după un an acestui partid posibilitatea unui salt electoral nemaiîntâlnit. După care, îndrumat de sistem, Cioloș a adunat de pe jos cioburile guvernării lui sparte și, din Piața Victoriei, cele mai radicale grupuri prezente vreodată în România de la legionari încoace, și a constituit, iată, partidul PLUS.

Dacian Cioloș s-a așezat în capul mesei, pozând într-un lider de tip nou, cu ADN occidental, comunitar, vezi Doamne anticomunist, și s-a angajat să livreze acestei națiuni, la cheie, un partid după chipul și asemănarea lui. Și s-a ținut de cuvânt.

Ca dovadă că așa stau lucrurile, la prima întrunire oficială a partidului, participanții au putut remarca faptul că au ales un președinte absolut controversat, un produs al sistemul pe care pretind că îl urăsc și, în cel mai bun caz, îl disprețuiesc, și care le-a dat o formațiune politică cu o conducere desemnată netransparent, pe niște liste întocmite în ceas de noapte. Către ce s-au dus acești oameni, mă refer desigur la radicalii bine intenționați, și ce au găsit? S-au dus către o speranță, iar ceea ce au găsit nu le mai place deloc. Au găsit aceeași Mărie, cu altă pălărie.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE