CSM își pune singur palma în cap

Postat la: 12.12.2018 |

CSM își pune singur palma în cap

Un comunicat al CSM dat publicității ieri, apărut cam din senin, atestă nu doar starea de panică în care se află această instituție, dar și refuzul său de a-și asuma răspunderile constituționale care îi revin. Un refuz susținut de o nefericită combinație între precaritatea conștiinței profesionale și cea a conștiinței morale a membrilor săi. Nu putem decât spera că cea dintâi este numai mimată, iar cea din urmă nu îi caracterizează chiar pe toți.

Despre ce este vorba? Comunicatul vrea, potrivit propriei declarații, să evite răspândirea a ceea ce pretinde a fi o eronată punere de problemă în anumite segmente ale opiniei publice, sub impactul unor vectori mediatici. Problema se referă la neconstituționalitatea completelor (complet-complete; succes-succese) de trei judecători ale ÎCCJ, din care decurge și nulitatea absolută a hotărârilor pronunțate de acestea.

Simțind cum funia neconstituționalității se apropie de parul completelor de trei judecători, CSM încearcă o lovitură preventivă susținând că decizia CCR care a stabilit că fără constituirea aleatorie a formațiunilor de judecată nu se asigură independența și imparțialitatea judecătorilor, încălcându-se, astfel, dreptul justițiabililor la un proces echitabil, a avut în vedere exclusiv completele de cinci judecători. Numai situația acestora, susține CSM, a făcut obiectul conflictului juridic de natură constituțională adus în atenția CCR și soluționat de aceasta.

În plus, se mai spune că dacă legea prevedea formarea aleatorie a completelor de cinci, ea nu dispunea același lucru și pentru cele de trei. Cu alte cuvinte, acestea se puteau constitui și din judecători lipsiți de independență și imparțialitate (sic!). Nu-i așa?

În graba sa de a pune capacul pe oala ÎCCJ care dă în clocot, CSM uită că deciziile CCR sunt general obligatorii și în ceea ce privește considerentele, iar nu numai dispozitivul. Or, în speță, dacă dispozitivul se referă, într-adevăr, numai la completele de cinci, considerentele cuprind aprecieri de ordin principial care acoperă situația oricărui complet. Dacă includerea într-un complet de cinci judecători a unor magistrați numiți de forul administrativ al instanței în cadrul căreia acesta își exercită funcțiile jurisdicționale este neconstituțională, atunci același lucru se întâmplă și dacă metoda se aplică la formarea completelor de trei ale aceleiași instanțe. Este logica simplă și imbatabilă a lui Ion Creangă: „Căci câtu-i de la Târgu-Neamț la Ieși, tot atâtu-i de la Ieși la Târgu-Neamț!"

Crede oare CSM că numai completele de cinci trebuie să asigure un proces echitabil? Și mai crede că ceea ce este inechitabil când un proces este judecat de cinci judecători, devine echitabil atunci când procesul este judecat de trei judecători desemnați de Colegiul ÎCCJ tot fără tragere la sorți? Ori că este mai inechitabil procesul atunci când din cinci judecători doar unul nu este tras la sorți, decât atunci când din trei nici unul nu este stabilit aleatoriu, ci toți în mod arbitrar de șefii lor administrativi? Sau mai socotește CSM că este firesc ca în cadrul aceleiași instanțe, recte ÎCCJ, aceiași judecători să fie distribuiți în complete formate în modalități diferite după numărul membrilor lor, iar asta să întărească încrederea în justiție?

CSM se face a nu ști că la CCR nu se cercetează aplicarea legii, ci constituționalitatea ei. Prin urmare, în cazul conflictului referitor la completele de cinci, nu a fost criticată îndepărtarea de la prevederile legii, ci caracterul neconstituțional al aplicării ei, care, potrivit judecătorilor constituționali, nu avea caracterul unei simple erori de interpretare, ci pe acela de contestare a opțiunilor puterii legislative, de sfidare a Parlamentului. Dacă legea ar fi dispus ceea ce au făcut Colegiul și judecătorii ÎCCJ, lucrurile ar fi stat la fel, în sensul că atât legea cât și procedura subsecventă ar fi fost neconstituționale. Poziția CCR este cât se poate de clară în această privință.

Faptul că legea referitoare la constituirea completelor de trei judecători ale ÎCCJ nu vorbește despre tragerea la sorți (de fapt, în sensul Constituției, acea lege lipsește cu desăvârșire) nu era un impediment pentru a se folosi această procedură și în cazul completelor de trei, tot așa cum (nu) s-a folosit pentru cele de cinci. Asta ar fi fost interpretarea corectă a Constituției și ar fi avut loc în aplicarea ei, până la adoptarea legii organice de organizare a ÎCCJ, impusă de ea. Și așa s-ar fi petrecut lucrurile dacă CSM ar fi intervenit la timp pentru a se evita inechitatea proceselor și condamnările României la CEDO, iar nu cu întârziere pentru a ascunde gunoiul ÎCCJ sub preș.

Prin comunicatul său, CSM nu pune capăt scandalului, ci doar atrage atenția asupra faptului că pe căciula misiunii sale constituționale se lăfăiește musca unei imense vinovății pentru mocirla în care s-a scufundat justiția română, în frunte cu ÎCCJ.

Este, de aceea, momentul unei schimbări radicale de atitudine la nivelul CSM. Printre altele, această instituție trebuie să treacă imediat la adoptarea unei metodologii unitare cu privire la constituirea tuturor completelor de judecată, realizată nu numai în aplicarea legii (și aceea citită în prezent doar ca o carte tehnică), ci și a principiilor constituționale. Independența justiției nu poate fi apărată decât în condițiile apărării dreptului tuturor la un proces echitabil. O justiție care încalcă sistematic drepturile omului nu afectează numai libertățile acestuia, ci și propria ei libertate. Și, până la urmă, libertatea întregii națiuni.

Adrian Severin

loading...
PUTETI CITI SI...

CSM își pune singur palma în cap

Postat la: 12.12.2018 |

0

Un comunicat al CSM dat publicității ieri, apărut cam din senin, atestă nu doar starea de panică în care se află această instituție, dar și refuzul său de a-și asuma răspunderile constituționale care îi revin. Un refuz susținut de o nefericită combinație între precaritatea conștiinței profesionale și cea a conștiinței morale a membrilor săi. Nu putem decât spera că cea dintâi este numai mimată, iar cea din urmă nu îi caracterizează chiar pe toți.

Despre ce este vorba? Comunicatul vrea, potrivit propriei declarații, să evite răspândirea a ceea ce pretinde a fi o eronată punere de problemă în anumite segmente ale opiniei publice, sub impactul unor vectori mediatici. Problema se referă la neconstituționalitatea completelor (complet-complete; succes-succese) de trei judecători ale ÎCCJ, din care decurge și nulitatea absolută a hotărârilor pronunțate de acestea.

Simțind cum funia neconstituționalității se apropie de parul completelor de trei judecători, CSM încearcă o lovitură preventivă susținând că decizia CCR care a stabilit că fără constituirea aleatorie a formațiunilor de judecată nu se asigură independența și imparțialitatea judecătorilor, încălcându-se, astfel, dreptul justițiabililor la un proces echitabil, a avut în vedere exclusiv completele de cinci judecători. Numai situația acestora, susține CSM, a făcut obiectul conflictului juridic de natură constituțională adus în atenția CCR și soluționat de aceasta.

În plus, se mai spune că dacă legea prevedea formarea aleatorie a completelor de cinci, ea nu dispunea același lucru și pentru cele de trei. Cu alte cuvinte, acestea se puteau constitui și din judecători lipsiți de independență și imparțialitate (sic!). Nu-i așa?

În graba sa de a pune capacul pe oala ÎCCJ care dă în clocot, CSM uită că deciziile CCR sunt general obligatorii și în ceea ce privește considerentele, iar nu numai dispozitivul. Or, în speță, dacă dispozitivul se referă, într-adevăr, numai la completele de cinci, considerentele cuprind aprecieri de ordin principial care acoperă situația oricărui complet. Dacă includerea într-un complet de cinci judecători a unor magistrați numiți de forul administrativ al instanței în cadrul căreia acesta își exercită funcțiile jurisdicționale este neconstituțională, atunci același lucru se întâmplă și dacă metoda se aplică la formarea completelor de trei ale aceleiași instanțe. Este logica simplă și imbatabilă a lui Ion Creangă: „Căci câtu-i de la Târgu-Neamț la Ieși, tot atâtu-i de la Ieși la Târgu-Neamț!"

Crede oare CSM că numai completele de cinci trebuie să asigure un proces echitabil? Și mai crede că ceea ce este inechitabil când un proces este judecat de cinci judecători, devine echitabil atunci când procesul este judecat de trei judecători desemnați de Colegiul ÎCCJ tot fără tragere la sorți? Ori că este mai inechitabil procesul atunci când din cinci judecători doar unul nu este tras la sorți, decât atunci când din trei nici unul nu este stabilit aleatoriu, ci toți în mod arbitrar de șefii lor administrativi? Sau mai socotește CSM că este firesc ca în cadrul aceleiași instanțe, recte ÎCCJ, aceiași judecători să fie distribuiți în complete formate în modalități diferite după numărul membrilor lor, iar asta să întărească încrederea în justiție?

CSM se face a nu ști că la CCR nu se cercetează aplicarea legii, ci constituționalitatea ei. Prin urmare, în cazul conflictului referitor la completele de cinci, nu a fost criticată îndepărtarea de la prevederile legii, ci caracterul neconstituțional al aplicării ei, care, potrivit judecătorilor constituționali, nu avea caracterul unei simple erori de interpretare, ci pe acela de contestare a opțiunilor puterii legislative, de sfidare a Parlamentului. Dacă legea ar fi dispus ceea ce au făcut Colegiul și judecătorii ÎCCJ, lucrurile ar fi stat la fel, în sensul că atât legea cât și procedura subsecventă ar fi fost neconstituționale. Poziția CCR este cât se poate de clară în această privință.

Faptul că legea referitoare la constituirea completelor de trei judecători ale ÎCCJ nu vorbește despre tragerea la sorți (de fapt, în sensul Constituției, acea lege lipsește cu desăvârșire) nu era un impediment pentru a se folosi această procedură și în cazul completelor de trei, tot așa cum (nu) s-a folosit pentru cele de cinci. Asta ar fi fost interpretarea corectă a Constituției și ar fi avut loc în aplicarea ei, până la adoptarea legii organice de organizare a ÎCCJ, impusă de ea. Și așa s-ar fi petrecut lucrurile dacă CSM ar fi intervenit la timp pentru a se evita inechitatea proceselor și condamnările României la CEDO, iar nu cu întârziere pentru a ascunde gunoiul ÎCCJ sub preș.

Prin comunicatul său, CSM nu pune capăt scandalului, ci doar atrage atenția asupra faptului că pe căciula misiunii sale constituționale se lăfăiește musca unei imense vinovății pentru mocirla în care s-a scufundat justiția română, în frunte cu ÎCCJ.

Este, de aceea, momentul unei schimbări radicale de atitudine la nivelul CSM. Printre altele, această instituție trebuie să treacă imediat la adoptarea unei metodologii unitare cu privire la constituirea tuturor completelor de judecată, realizată nu numai în aplicarea legii (și aceea citită în prezent doar ca o carte tehnică), ci și a principiilor constituționale. Independența justiției nu poate fi apărată decât în condițiile apărării dreptului tuturor la un proces echitabil. O justiție care încalcă sistematic drepturile omului nu afectează numai libertățile acestuia, ci și propria ei libertate. Și, până la urmă, libertatea întregii națiuni.

Adrian Severin

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE