• Tweet

Cum ar fi ieri, în ziua de Crăciun a anului 1989, președintele României a fost asasinat. Cadavrul lui a fost înfășurat într-un covor, azvârlit într-un elicopter aparținând Armatei, descărcat pe stadionul Steaua, pierdut, regăsit apoi și îngropat în cimitirul Ghencea. Într-un coșciug pe capacul interior al căruia Gelu Voican Voiculescu a scrijelit semne cabalistice. De ce a fost asasinat? Care e motivul real?

Înainte de a identifica o explicație, este cât se poate de normal să remarcăm faptul că în acel an, 1989, s-au prăbușit practic ca la comandă toate regimurile din Europa Centrală și de Est, fiind măturați de la conducere, fără excepție, toți liderii Partidului Comunist. Singurul asasinat în tot acest spactacol concertat a fost Nicolae Ceaușescu. La începulul deceniului următor, s-a destrămat Uniunea Sovietică și o serie de foste republici s-au separat de Moscova, în cele mai multe dintre acestea producându-se și schimbări semnificative la vârf. Dar niciunul dintre conducători nu a fost asasinat. De ce doar în România am asistat la un asemenea eveniment sângeros, și încă în ziua de Crăciun? Pentru a identifica motivul, una dintre soluții este să încercăm să eliminăm diverse scenarii.

Semnele cabalistice făcute pe coșciug de către Gelu Voican Voiculescu și asasinarea lui Ceaușescu sub forma unui simulacru de proces și a unei execuții sumare, vezi Doamne în numele poporului, care a avut loc fix în ziua de Crăciun, ne-ar putea conduce la presupunerea că am avut de-a face cu o jertfă rituală. Așezată la temelia unei noi zidiri. O jertfă menită să asigure trăinicia unui nou tip de stat. Atunci poate așa părea. Acum, din perspectiva celor 29 de ani care au urmat, știm cu certitudine că explicația nu trebuie căutată în acest tip de mistică. E clar că echipa care a preluat conducerea statului nu a dorit să o rupă în mod radical cu trecutul. Ci doar să preia conducerea și să cosmetizeze regimul comunist. De aceea, cei mai mulți componenți erau comuniști. Și încă dintre cei mai înrăiți. Școliți la Moscova. Și documentați într-o măsură mai mică sau mai mare de legături vinovate, trădătoare, cu servicile secrete sovietice. Deci, prin prisma rezultatelor și a modului în care, treptat, s-a produs o schimbare, putem elimina acest scenariu al sacrificiului ritual.

O altă marotă intens vehculată, în special de reprezentanți de frunte ai fostei Securități și împărtășită asiăzi și de adepții noi Securități, este că Ceaușescu a fost asasinat, pentru că trebuia pedepsit. Trebuia pedepsit de Moscova, pentru că a fost copilul rebel al lagărului socialist, nemaiacceptând ca România să participe la manevrele militare ale Tratatului de la Varșovia, condamnând invazia în Cehoslovacia din 1968 și întreținând relații mult prea apropiate cu guvernele lumii libere. Dar și cu China, care se opunea din ce în ce mai tranșant hegemoniei Uniunii Sovietice. Un argument suplimentar ar putea fi și faptul că cei mai mulți membrii ai echipei care preluau puterea în decembrie 1989 erau agenți ai unor servicii secrete sovietice, care fuseseră eliminați cu brutalitate de Ceaușescu din conducerea statului comunist. Nici această explicație nu ține. Într-o situație asemănătoare s-a aflat, ca să dau doar un singur exemplu, și primul comunist al Albaniei. Iar acesta nu a fost asasinat. Ce ar fi câștigat Moscova, printr-o decizie de a-l elimina pe Ceaușescu printr-o crimă evidentă? Nu avea ea oricum posibilitatea, manevrându-și numeroșii agenți implantați la București, să găsească un succesor convenabil al lui Ceaușescu, fără ca acesta să fi fost în prealabil împroșcat de gloanțe? Nu exista deja un asemenea succesor în persoana lui Ion Iliescu? Pentru mine, cel puțin, cade în mod evident și acest scenariu.

Un al treilea scenariu, nu neapărat în ordinea importanței, este că Ceaușescu trebuia executat în mod exemplar chiar din perspectiva Occidentului, întrucât refuza să se mai îndatoreze la Fondul Monetar Internațional și intenționa, în parteneriat cu alte state, în special nealiniate, să întemeieze la concurență un nou fond internațional, mai accesibil statelor în curs de dezvoltare. Nu rezistă nici această explicație, întrucât, odată Ceaușescu îndepărtat, încă de la mijlocul zilei de 22 decembrie 1989, el nu mai avea posibilitatea, indiferent în ce peșteri s-ar fi ascuns, dacă s-ar fi ascuns, să pună piatra de temelie a unui nou și mare fond internațional, care să lipsească Statele Unite de posibilitatea de a manevra guvernele țărilor mai puțin dezvoltate ale lumii.

Există și scenariul cel mai des invocat de către „emanații Revoluției", potrivit căruia Ceaușescu, deși a fugit în mod rușinos cu un elicopter de pe clădirea Comitetului Central, părăsind practic pupitrul de comandă al puterii, și în ciuda faptului că a fost capurat două-trei ore mai târziu, era încă suficient de puternic pentru a răsturna situația. Prin intermediul cui? S-a spus că prin intermediul teroriștilor de orgine română. Fără ca vreun terorist să fie vreodată prins și deferit Justiției. Sau a teroriștilor altor state, în special din lumea arabă, care au fost antrenați pe teritoriul României și s-ar fi aflat într-un parteneriat direct cu dictatorul. Dar nici urmă de acești teroriști nu a existat. În schimb, au fost identificați mii de „turiști" sovietici, exclusiv bărbați, traversând în lung și în lat România în autoturisme Lada. Dacă aceștia s-ar fi aflat cumva în parteneriat cu Ceaușescu, cu certitudine el ar fi fost smuls din ghearele consipiratorilor și reinstalat la putere. Dar comandourile sovietice nu au schițat nici cel mai mic gest în acest sens. Și, în plus, au rămas pe teritoriul României până în august 1990, când, în fine, cedând unor insistențe, Ion Iliescu a contactat prin firul roșu Moscova, solicitând rechemarea comandourilor la vatră.

A existat și un alt scenariu intens vehiculat și care a condus până la urmă la arestarea și încarcerarea capilor Securității și Armatei. Și anume că, de fapt, Securitatea, prin Iulian Vlad, făcea un joc dublu, ea rămânând de fapt fidelă lui Nicolae Ceaușescu. Sau Armata, dacă ne gândim la faptul că, înainte de a fi fost asasinat, dictatorul comunist a fost captiv într-o unitate militară. Sau și Securitatea și Armata, pentru că altfel cum s-ar explica - nu-i așa? - faptul că ambii reprezentanți au fost arestați și încarcerați la sfârșitul anului 1989? Acest scenariu nu rezistă nici celei mai rudimentare analize. Securitatea sau Armata și, evident, împreună, amândouă, dacă ar fi dorit, i-ar fi putut mătura în câteva minute pe conspiratori din sediile Comitetului Central, Televizunii Române și MApN și în niciun caz nu ar fi pactizat cu demonstranții.

Să mai notăm, pentru a completa acest tablou, că în România nu a avut loc o revoluție anticeaușistă și anticomunistă, pentru că, dacă așa ceva s-ar fi întâmplat, în fruntea statului nu ar fi putut veni atât de mulți reprezentanți de seamă ai fostului regim comunist. Dacă ar fi fost revoluție, revoluționarii nu ar fi permis așa ceva. Dar un val revoluționar cu certitudine a existat. La Timișoara, la București și în alte orașe au fost mii de cetățeni, care au crezut în mod sincer că pot răsturna cu pieptul gol prin simpla lor voință, prin curajul de care au dat dovadă, un regim mizerabil.

Și tocmai aici trebuie căutată explicația asasinatului. O lovitură de stat s-a suprapus peste o stare revoluționară. Cine trebuia să câștige? Dacă ar fi fost anunțată în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 capturarea lui Ceaușescu, atunci altul ar fi fost rezultatul evenimentelor din acele zile. La putere s-ar fi instalat reprezentanți autentici ai cetățenilor, care, din capul locului, ar fi instaurat instituții cu adevărat democratice și ar fi lăsat cu adevărat liber diversele segmente cetățenești să-și alcătuiască partide politice democratice, acestea urmând să intre între ele într-o competiție liberă. Cursul evenimentelor însă a fost deturnat de o mână de vechi comuniști, care, transformându-se aproape ad-hoc într-o conspirație, au decis să pună ei înșiși mâna pe putere. Pentru a reuși însă, trebuia ascuns faptul că Ceaușescu a fost capurat încă de la bun început, și au mai trebuit să moară peste o mie de oameni în așa-zisele bătălii cu „teroriștii".

Iar Nicolae Ceaușescu, cu certitudine afirm acest lucru, a fost asasinat atunci când conspiratorii au ajuns la concluzia că stăpânesc pârghiile puterii. Decizia fatală a fost luată tot în ziua de Crăciun, în toaleta aferentă cabinetului ministrului Apărării Naționale. În timp ce unul dinte conspiratori, de teama de a nu exista veodată o înregistare, trăgea de zor apa la closet. Ceaușescu a fost asasinat pentru că, dacă ar fi fost lăsat în libertate sau supus unui proces, așa cum scrie la carte, ar fi vorbit. Și i-ar fi arătat rând pe rând cu degetul pe conspiratori. Având în vedere faptul că avea o memorie fenomenală, el ar fi putut oferi opiniei publice interne și externe toate informațiile și dovezile necesare, pentru a nu mai exista niciun dubiu asupra faptului că se producea pentru început o restaurație de esență comunistă și extrem de convenabilă Moscovei.

Sorin Rosca Stanescu