• Tweet

De teamă că după BREXIT, Regina Angliei ar putea să fugă cu aurul României în spate, Liviu Dragnea a decis să repatrieze tezaurul aflat în străinătate. A avut dreptate guvernatorul BNR în urmă cu câţiva ani, când a afirmat că, de-a lungul istoriei, îndată ce rezerva de aur a depășit cantitatea critică de 100 de tone, s-a întâmplat ceva!

Nimeni nu şi-a putut imagina, însă, ca acest pericol să vină taman din fruntea Camerei Deputaţilor, deși, în conformitate cu zicala englezească „bad things come in threes", era de așteptat ca ciuma roșie să fie gata să captureze încă o dată tezaurul Băncii Naţionale. Ideea aducerii acasă a aurului demonstrează din nou că populismul domnului Dragnea, nimerit, probabil, în vremurile când stăpânea Teleormanul, a atins cote planetare. Numai că raționamentul care se aplică preferatelor noului conchistador de la Bucureşti, șosetele flauşate, care se păstrează acasă în dulap, nu poate fi extrapolat la strategia legată de tezaurul unei ţări. Domnul Mugur Isărescu ar trebui să-i explice lui Liviu Dragnea că nu are ce căuta în ciorapii lui norocoși la Banca Angliei.

Conform uzanţelor, rezervele de aur se păstrează în capitalele financiare: New York, Londra sau Paris. Nu Videle, nu Roșiorii de Vede. Bazele celei mai mari pieţi a aurului din lume au fost puse în sec. al XVII-lea de Banca Centrala a Angliei, iar ideea păstrării tezaurului în custodie este tocmai de a-l avea la dispoziţie drept colateral, în situaţii de criză. Așadar devine legitimă o întrebare: care este situația care impune ca tezaurul să fie în România, şi nu acolo unde se țin rezervele în metale preţioase în timp de criză financiară?

Practica la nivel mondial este de a diversifica, din motive de siguranţă, locaţiile unde se păstrează rezervele de aur. Există demersuri similare de repatriere şi în Germania, care în ultimii ani a făcut diferite eforturi de aduce la Frankfurt o parte din tezaurului Bundesbank, aflat în străinătate. Doar că nici nemţii nu iau în calcul să ţină tot aurul acasă şi să reducă rezervele din exterior sub 60%. De ani de zile, Germania ezită să facă acest pas, și nu doar deoarece transportul este extrem de costisitor.

Șeful PSD are pretenția parvenitului care își imaginează că bagă în buzunar experţii finanţei mondiale, oferindu-ne exact înaintea alegerilor europarlamentare o găselniţă populistă inspirată din trauma naţională a unei ţări jefuite în trecut de două ori de tezaur. Dar sunt câteva elemente pe care nu le cunoaște. De pildă, că România are și un profit de pe urma tezaurului ținut în custodie la Londra, căci costurile pentru păstrarea acestuia sunt mai mult decât compensate prin operațiuni specifice cu aur. În plus, un alt motiv pentru care ţările optează să-şi păstreze aurul în străinătate este tocmai de a-l proteja de o putere inamică, în caz de război. Politicienii români ar trebui să cunoască bine acest argument, ca lideri ai unei țări căreia i-a fost confiscat de două ori. Noi nu ştim dacă Liviu Dragnea crede în scenariul ca Rusia să ocupe Mare Britanie şi să ne lase din nou fără aur. Aşa ca probabil îl vrea mai bine în vecinătatea Moscovei, pentru a le ușura ruşilor transportul.

Deoarece nu l-am suspectat niciodată că ar înțelege economie, nu îi putem imputa domnului Dragnea că are un raţionament provincial şi extrem de rudimentar în privinţa tehnicilor şi obiceiurilor băncilor centrale din lume de a administra rezervele în metale preţioase. Dar cui prodest planul său? Cui i-ar mai servi un astfel de demers? Acest talibanism cu accente bolșevice periclitează stabilitatea financiară a României, care se află în fața scăderii ratingului de țară și a scumpirii și mai mari a creditelor. Dar în același timp, ideea aducerii aurului poate poate fi ușor socotită un mesaj de solidaritate cu Moscova. Nu cumva bruscarea Marii Britanii reprezintă un vot de neîncredere față de sancţiunile Londrei împotriva Rusiei după scandalul Skripal? N-ar fi prima mostră recentă de simpatie arătată de PSD față de Kremlin. Al doilea protagonist al inițiativei repatrierii tezaurului, Şerban Nicolae, n-ar mira pe nimeni dacă ar propune direct transportul aurului la Moscova. Nu spunea el recent că partizanii anticomuniști din munți au slăbit capacitatea de apărare a României?

Inițiativa cuplului toxic Dragnea-Nicolae, care riscă să demanteleze stabilitatea financiară a țării, pune în fața tuturor vectorilor de influență, de orientare pro-occidentală, din România, o obligație: aceea de a se uni pentru a-l încuraja și sprijini pe domnul Mugur Isărescu să-și dorească încă un mandat la conducerea BNR. Miza este enormă. Din atacurile frontale sau indirecte ale PSD la adresa guvernatorului devine limpede că Bucureștiul este scena unei expansiuni a totalitarismului, iar stăpânirea asupra BNR reprezintă un obiectiv major. Ce „crimă" a comis Mugur Isărescu? Doar domnia sa îl poate opri pe Dragnea din excesul dărniciei pe banii împrumutați sau tipăriți, exces menit să ducă la serbarea ceremoniei de încoronare peste neam și țară.

Totalitarismul nu este doar un termen din domeniul științelor politice. Acesta definește perfect realitatea românească, unde după demolarea justiției se face pasul către subordonarea băncii centrale. Iar mințile luminate ale țării nu pot permite asta! Dinamitarea ultimului bastion de stabilitate și echilibru, condus cu stoicism de către domnul Isărescu prin cele mai critice momente economice ale perioadei postdecembriste, este un act de trădare națională. Poate ultimul, urmat de o dramă aflată tot mai aproape de materializare: România irelevantă.

Sau o fi vorba despre o componentă psihologică parșivă a totalitarismului? Nu m-ar mira dacă domnul Dragnea, în perspectiva unui timp petrecut într-o bună zi la pușcărie, să-și dorească să vaccineze românii cu ideea că nu hoția, ci repatrierea tezaurului, din postura de recuperator național și combatant al finanței mondiale, i-au răpit libertatea. El știe că poporul are nevoie, periodic, de martiri. Ce n-a aflat este că martirii nu și-au trădat țara.

Radu Golban