De ce zic ce zic: Hellvig vs. Kovesi
Postat la: 07.03.2018 |
SRI suspendă Colegiul Național de Informații (CNI), a scris Emilia Șercan, ieri. Super știre. Atenție, nu e vorba despre Academia SRI, ci despre o școală postuniversitară, pe care o absolveau toți cei care doreau sau erau doriți să intre în siajul SRI. Mulți politicieni, mulți trepăduși, pe scurt, multă lume, puțini oameni.
Pasul e unul deosebit de important, care arată diferența majoră dintre Eduard Hellvig și cuplul Laura Codruța Kovesi - Augustin Lazăr. "Părerea mea!". Bine, Hellvig e om politic vechi, Kovesi - poate doar aspirantă, iar Lazăr, nici măcar atât. El e ancorat mental în epoca trecută. De ce zic ce zic.
Hellvig l-a extirpat din fruntea SRI pe Coldea, imediat ce a fost convins că devine o piatră de moară de gâtul Serviciului. Așa a scăpat de presiunea mediatică, ce s-ar fi transformat într-o sursă de decredibilizare uriașă a SRI. Kovesi l-a protejat până în ultima clipă de Portocală, în ciuda riscului pierderii de credibilitate a DNA. Hellvig a denunțat protocoalele secrete cu sistemul judiciar, deși, culmea, denunțarea ar fi trebui să aparțină procurorilor șefi, adică lui Lazăr și lui Kovesi, căci ei erau păzitorii respectării legii, deci ei ar fi trebuit să sesizeze că sunt ilegale aceste protocoale, nu SRI.
Hellvig renunță la balastul CNI, ca urmare a scandalurilor generate de media, Kovesi și Lazăr se victimizează că îi atacă presa. Păi, domnilor procurori șefi, când presa scoate la iveală gunoiul pe care instituțiile publice îl ascund sub preș, nu se cheamă atac. Atacul ar putea fi reclamat dacă s-ar orienta către viața privată a magistraților, or acum nu este cazul. Nici măcar insistențele cu privire la petrecerile din vilele SRI, via lui Ghiță și sufrageria lui Oprea nu pot fi catalogate drept atacuri, dar, mă rog! Înțelegem diferit noțiunea de misiune a presei.
Revin. Din punctul meu de vedere, are dreptate Cezar Preda, dar numai pe zona când spune că trebuia desființată ASSN, instituția aceea înființată de Gabriel Oprea și care oferă indemnizații viagere tuturor țuțerilor SRI. Nu cred însă că cele două decizii, de suspendare a CNI, și desființarea ASSN, se exclud. Faptul că Cezar Preda a amintit de ea, ar putea fi un buzdugan aruncat de SRI înainte de decizia lui Hellvig, pentru a testa reacțiile publice. Ar fi necesară desființarea și a acestui monstru cu pretenții academice, dar care a denaturat complet noțiunea. Doar că ASSN e înființată prin lege, iar cei care ar trebui s-o desființeze sunt în subordinea lui Dragnea. Nu mi se pare că Dragnea ar lupta cu sistemul. Dimpotrivă.
Narcisa Iorga
-
AI, nu AI, cash-ul contează!
Banul in numerar, pastrat "la saltea", este nu numai libertate și proprietate, este siguranța! Daca il aveți, oricat de ...
-
De ce Ciutacu rămâne cel mai inteligent jurnalist din istorie
"Sunt extraordinar de deștept și ingrozitor de arogant", sta tatuat pe frontispiciul blogului lui Victor Ciutacu. Pare u ...
-
Cred că Nicușor Dan ne destructurează, pur și simplu, țara
Tot ceea ce a facut și face acest om, de un an incoace, este de o toxicitate neobișnuita. Habar n-am daca e aici prostie ...
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu