De la democrația pluralistă înapoi la democrația populară

Postat la: 18.06.2018 |

De la democrația pluralistă înapoi la democrația populară

Refuzul Președintelui Iohannis de a se conforma Deciziilor CCR, refuz care, pentru orice om de bun simț, a depășit limita întârzierii rezonabile, nu mai ține de confruntarea dintre republica parlamentară (prevăzută de Constituție) și republica semiprezidențială (dorită de Președinții care nu vor să fie mediatori, ci jucători). El substituie democrația pluralistă cu democrația populară. Ceea ce este mai mult decât o schimbare de regim. Este o schimbare de sistem.

Când spune că „nu există decât un singur stat și acela este reprezentat de mine", nu trebuie să ne lăsăm înșelați. Președintele nu folosește termenul „reprezentare" în sens metaforic, ci în sens juridic. El nu este un „simbol", ci un mandatar plătit cu un cec în alb. Pentru el „a reprezenta" nu înseamnă „a personifica", ci „a personaliza". Cu alte cuvinte statul este el. Între el și stat nu există diferență. Cine atentează la puterile Președintelui, atentează la puterea statului. Mă mir că până acum judecătorii CCR care cred altfel nu au fost deja arestați și președinția s-a limitat doar la șantajarea unuia dintre ei. În ceea ce privește puterile Președintelui, în viziunea sa ele sunt absolute, totale, nelimitate, discreționare. Asta indiferent de ce spune Constituția. De ce? Pentru că Președintele este ales de popor prin vot direct, universal și presupus liber. Or, poporul este suveran. Puterea vine de la popor iar nu de la Constituție. Oare nu chiar Constituția spune asta?

„Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere..." (art 2.1) Prin urmare poporul este deasupra Constituției. Cum Constituția este legea legilor, înseamnă că poporul este și deasupra legii. Iar cel dintâi reprezentant al poporului este chiar Președintele, căci el a fost ales cu cele mai multe voturi. Prin urmare el este deasupra Constituției și a oricărei legi. Asta îi dă dreptul să refuze aplicarea oricărei decizii, indiferent cine a pronunțat-o, pe care o consideră contrară intereselor poporului. Interese pe care numai el este îndreptățit să le interpreteze și să le proclame.

Puterea Președintelui vine direct de la popor și nu de la Constituție. Ea se întemeiază pe suveranitatea poporului iar nu pe definiția constituțională și legală a limitelor mandatului său. Relația Președintelui cu poporul este nemijlocită; ea nu trece prin Constituție. Desigur, Președintele este garantul aplicării Constituției dar garanțiile se oferă și se execută împotriva abuzurilor comise de terți, iar nu de garantul însuși. Domnul Iohannis este gata să garanteze respectarea Constituției, ca și a independenței și suveranității naționale, a ordinii statului de drept sau a drepturilor omului și cetățeanului, dar numai împotriva altora, nu și împotriva lui însuși. Asta înseamnă că, la nevoie, poate face apel și la trupe străine, dacă apreciază necesar, pentru a garanta astfel suveranitatea sa personală, identică cu cea a poporului și statului, împotriva celor care îi aduc atingere cerându-i respectarea Constituției.

Am auzit, în multele misiuni diplomatice pe care le-am avut de îndeplinit, ca trimis al Consiliului Europei, ca Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE sau ca Raportor Special ONU pentru drepturile omului, exact aceleași teorii formulate de nostalgicii democrației populare sovietice, de la Saparmurat Niiazov, președintele Turkmenistanului, până la Aleksandr Lukașenka, Președintele Belarusului. Și nu putem decât să ne mirăm că ele sunt susținute de adepții mișcării #rezist care se pronunță în același timp împotriva comunismului și îi denunță ca neo-comuniști pe cei care li se opun. Dacă o obligație nu este respectată de cineva este un lucru grav. Dacă cel care nu o execută este chiar garantul executării ei, faptul este de o gravitate maximă. Încălcarea unei obligații prejudiciază un creditor. Încălcarea unei garanții pune în pericol un sistem. Dacă cineva nu respectă Constituția țării sau deciziile CCR este grav. Dacă acela care nu le respectă este chiar garantul respectării lor, avem de a face cu o lovitură împotriva ordinii constituționale.

Dacă Președintele unei republici parlamentare își asumă dincolo de puterile conferite de Constituție, puteri îngăduite celor care sunt președinți ai unor republici (semi)prezidențiale, acela este un abuz. Dacă însă abuzul duce la schimbarea sistemului democrației pluraliste cu cel al democrației populare, nimic altceva decât dictatura, el devine lovitură de stat. Peste abuz se mai poate trece cu vederea. Peste lovitura de stat, nu. Iar lovitura de stat nu se contracarează prin suspendări din funcție, ci prin măsuri mult mai radicale și mai expeditive. Nu este vorba de gust, ci de necesitate. Cine în asemenea situații de urgență recurge la tactici politicianist-electoraliste este condamnat la moarte. Din păcate trage după el în mormânt și poporul...suveran.

Adrian Severin

loading...
PUTETI CITI SI...

De la democrația pluralistă înapoi la democrația populară

Postat la: 18.06.2018 |

0

Refuzul Președintelui Iohannis de a se conforma Deciziilor CCR, refuz care, pentru orice om de bun simț, a depășit limita întârzierii rezonabile, nu mai ține de confruntarea dintre republica parlamentară (prevăzută de Constituție) și republica semiprezidențială (dorită de Președinții care nu vor să fie mediatori, ci jucători). El substituie democrația pluralistă cu democrația populară. Ceea ce este mai mult decât o schimbare de regim. Este o schimbare de sistem.

Când spune că „nu există decât un singur stat și acela este reprezentat de mine", nu trebuie să ne lăsăm înșelați. Președintele nu folosește termenul „reprezentare" în sens metaforic, ci în sens juridic. El nu este un „simbol", ci un mandatar plătit cu un cec în alb. Pentru el „a reprezenta" nu înseamnă „a personifica", ci „a personaliza". Cu alte cuvinte statul este el. Între el și stat nu există diferență. Cine atentează la puterile Președintelui, atentează la puterea statului. Mă mir că până acum judecătorii CCR care cred altfel nu au fost deja arestați și președinția s-a limitat doar la șantajarea unuia dintre ei. În ceea ce privește puterile Președintelui, în viziunea sa ele sunt absolute, totale, nelimitate, discreționare. Asta indiferent de ce spune Constituția. De ce? Pentru că Președintele este ales de popor prin vot direct, universal și presupus liber. Or, poporul este suveran. Puterea vine de la popor iar nu de la Constituție. Oare nu chiar Constituția spune asta?

„Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere..." (art 2.1) Prin urmare poporul este deasupra Constituției. Cum Constituția este legea legilor, înseamnă că poporul este și deasupra legii. Iar cel dintâi reprezentant al poporului este chiar Președintele, căci el a fost ales cu cele mai multe voturi. Prin urmare el este deasupra Constituției și a oricărei legi. Asta îi dă dreptul să refuze aplicarea oricărei decizii, indiferent cine a pronunțat-o, pe care o consideră contrară intereselor poporului. Interese pe care numai el este îndreptățit să le interpreteze și să le proclame.

Puterea Președintelui vine direct de la popor și nu de la Constituție. Ea se întemeiază pe suveranitatea poporului iar nu pe definiția constituțională și legală a limitelor mandatului său. Relația Președintelui cu poporul este nemijlocită; ea nu trece prin Constituție. Desigur, Președintele este garantul aplicării Constituției dar garanțiile se oferă și se execută împotriva abuzurilor comise de terți, iar nu de garantul însuși. Domnul Iohannis este gata să garanteze respectarea Constituției, ca și a independenței și suveranității naționale, a ordinii statului de drept sau a drepturilor omului și cetățeanului, dar numai împotriva altora, nu și împotriva lui însuși. Asta înseamnă că, la nevoie, poate face apel și la trupe străine, dacă apreciază necesar, pentru a garanta astfel suveranitatea sa personală, identică cu cea a poporului și statului, împotriva celor care îi aduc atingere cerându-i respectarea Constituției.

Am auzit, în multele misiuni diplomatice pe care le-am avut de îndeplinit, ca trimis al Consiliului Europei, ca Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE sau ca Raportor Special ONU pentru drepturile omului, exact aceleași teorii formulate de nostalgicii democrației populare sovietice, de la Saparmurat Niiazov, președintele Turkmenistanului, până la Aleksandr Lukașenka, Președintele Belarusului. Și nu putem decât să ne mirăm că ele sunt susținute de adepții mișcării #rezist care se pronunță în același timp împotriva comunismului și îi denunță ca neo-comuniști pe cei care li se opun. Dacă o obligație nu este respectată de cineva este un lucru grav. Dacă cel care nu o execută este chiar garantul executării ei, faptul este de o gravitate maximă. Încălcarea unei obligații prejudiciază un creditor. Încălcarea unei garanții pune în pericol un sistem. Dacă cineva nu respectă Constituția țării sau deciziile CCR este grav. Dacă acela care nu le respectă este chiar garantul respectării lor, avem de a face cu o lovitură împotriva ordinii constituționale.

Dacă Președintele unei republici parlamentare își asumă dincolo de puterile conferite de Constituție, puteri îngăduite celor care sunt președinți ai unor republici (semi)prezidențiale, acela este un abuz. Dacă însă abuzul duce la schimbarea sistemului democrației pluraliste cu cel al democrației populare, nimic altceva decât dictatura, el devine lovitură de stat. Peste abuz se mai poate trece cu vederea. Peste lovitura de stat, nu. Iar lovitura de stat nu se contracarează prin suspendări din funcție, ci prin măsuri mult mai radicale și mai expeditive. Nu este vorba de gust, ci de necesitate. Cine în asemenea situații de urgență recurge la tactici politicianist-electoraliste este condamnat la moarte. Din păcate trage după el în mormânt și poporul...suveran.

Adrian Severin

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE