• Tweet

Guvernul Orban, cu corecțiile aplicate de Parlament, ne traversează din starea de urgență în starea de alertă. Cu o punte între cele două stări de trei zile, creată artificial printr-o ordonanță de urgență. O punte extrem de șubredă. Toate aceste măsuri pornesc de la premiza că, în România, epidemia de coronavirus a poposit pe un „platou". Adică ar bate pasul pe loc. Urmând declinul. Și revenirea la normal. Dar dacă premiza e falsă? Dacă de fapt acest „platou" este înșelător? Pentru a afla răspunsul, haideți să ne numărăm morții.

De cel puțin cinci zile, conform guvernanților, ne-am afla pe „platou". Să vedem acum care sunt rezultatele bătăliei cu coronavirusul de pe perimetrul acestui „platou". În ziua de 10 mai, dimineața, erau înregistrate 952 de decese. Și 7.051 de oameni vindecați. La un număr total de 15.362 de infectați confirmați. Asta înseamnă că, din numărul total al persoanelor infectate, s-ar fi vindecat ceva mai puțin de jumătate. În schimb au murit peste 7% din cei infectați. Pentru a nu mă repeta și în zilele următoare, mă simt obligat să fac acum două observații. Prima și cea mai importantă este că procentul de decese din totalul de oameni infectați este de aproape trei ori mai mare decât în Germania. Dar eu nu îmi pot imagina că sistemul de sănătate din România, care pe parcursul pandemiei nu a fost în niciun moment depășit de numărul de oameni infectați, s-a dovedit de trei ori mai slab decât sistemul de sănătate din Germania, în condițiile în care acolo, timp de o lună, întreg sistemul a fost hipersolicitat. Ceva nu este în regulă. Iar acest ceva am convingerea că se referă la testări, la îmbolnăvirile necontrolate, dar și la vindecările necontrolate. Ca să fiu mai clar, întrucât un număr imens de mare de români nu a putut fi testat, este cât se poate de plauzibil că mulți dintre ei au fost contaminați cu coronavirus și s-au vindecat, după modelul unei viroze mai mult sau mai puțin severe. Și toți aceștia au scăpat din statistici. Acum, în ceea ce privește decesele propriu zise, de fiecare dată ni se vorbește despre comorbidități. Sugerându-se în subliminalul colectiv că, de fapt, decesele sunt cauzate aproape de fiecare dată de alte afecțiuni, coronavirusul nefăcând altceva decât să le agraveze în mod fatal. Am studiat toate definițiile posibile ale cuvântului comorbiditate. Și fără prea mare dificultate am descoperit că aproape nu există ființă umană care să nu sufere de comorbidități. Imaginați-vă că până și anemia intră în această categorie. Să trecem cu aceste observații mai departe, în expediția noastră statistică pe „platoul" pandemiei.

Două zile mai târziu, în 12 mai, numărul de morți semnalat dimineața crescuse cu 20 de persoane. În timp ce numărul celor infectați a crescut și el cu 226 de persoane. În ziua următoare, 13 mai, avem din nou semnalată dimineața o creștere a deceselor cu 30 de persoane. Iar numărul infectaților înregistrați a crescut și el cu 70 de persoane. Azi sunt înregistrați 10.065 de morți. Pe 13 mai erau înregistrați 10002 morți. Pe 12 mai - 962 de morți. Iar pe 10 mai - 952 de morți. Rezultă că în intervalu de referință 10-15 mai avem o creștere constantă a numărului de morți, care în cinci zile aduce un număr suplimentar de 113 morți. Despre ce „platou" vorbim în aceste condiții? În terminologia utilizată la nivel mondial, un „platou" al unei epidemii înseamnă o staționare a ceea ce numim „avans". Numărul îmbolnăvirilor și numărul deceselor ar trebui să rămână o vreme constant, pentru ca apoi să se diminueze. În România nu există, cel puțin până în prezent, acest fenomen. Totuși, relaxarea este anunțată și legiferată.

Așa cum ne aflăm pe un fals „platou", tot așa autoritățile au instituit și o falsă relaxare. Înainte de a mă grăbi să caracterizez acest lucru ca pe o operațiune destul de primitivă de propagandă, mă simt obligat să analizez ceea ce eu denumesc o falsă relaxare. Ea este cel mai bine definită de Raed Arafat, care într-o dezbatere în direct, pe un post important de știri, a spus că ceea ce până acum era restricționat în interiorul localității, de acum încolo devine restricționat între localități. Dar în ce a consat restricția? Cea mai importantă dintre restricții? Restricția de deplasare. Cetățenii nu se puteau deplasa în interiorul localității decât având asupra lor o declarație pe propria răspundere. Unde urma să fie bifat motivul deplasării. Acum ei se pot deplasa fără hârtia respectivă, în interiorul localității, dar între localități sunt obligați să completeze o declarație pe proprie răspundere, care era și înainte obligatorie, și în care să precizeze unul dintre motivele de deplasare admise de lege. Poate pentru localitățile mari s-a creat o înlesnire. Pentru localitățile mici și foarte mici nu s-a schimbat nimic. O rudă apropiată de-a mea locuiește într-o comună dintr-o localitate învecinată unui municipiu. Înainte se putea deplasa liniștită în municipiu cu o declarație pe proprie răspundere, pentru a se aproviziona cu alimente sau cu medicamente. Acum este în aceeași situație aparent, dar în realitate într-o situație mult mai grea. Pentru că, în conformitate cu legea adoptată de Parlament și cu ordonanța de urgență care acoperă vidul celor trei zile, ruda mea nu mai are dreptul să se deplaseze în reședința de județ din imediata vecinătate a comunei în care stă, pentru că între înlesnirile acordate de legiuitor nu mai figurează aprovizionarea cu alimente și medicamente drept motiv de deplasare între localități. Asemenea exemple sunt nenumărate. Din analiza fie ea și sumară a acestora, rezultă că Guvernul, trecând de la starea de urgență la starea de alertă, simulează doar prin măsurile adoptate o relaxare. După modelul în care și „platoul" este tot rezultatul unei simulări. Dar de ce se întâmpă asta? De ce Kaus Iohannis și Ludovic Orban, cu concursul Parlamentului, pe care l-au obligat să adopte pe repede înainte, în 24 de ore, o lege extrem de complicată, care vizează drepturi și libertăți, au simțit nevoia să simuleze existența unui „platou", ca pretext pentru simularea unei relaxări? Oricât m-aș strădui, singurul motiv pe care-l identific este de natură politică. Și mai puțin de natură medicală. Și și mai puțin de natură economică. În plan politic, Klaus Iohannis și Ludovic Orban au fost prinși pe picior greșit atunci când, admițând și înlesnind încălcări flagrante ale legii, au asigurat exportul de forță de muncă în Europa de Vest. Un export din ce în ce mai bine definit drep sclavaj modern, sub forma traficului de ființe umane. Ceea ce ani de zile până acum a fost relativ ascuns opiniei publice și s-a desfășurat într-o oarecare discreție, acum, sub amenințarea letală a epidemiei de coronavirus, devine evident și flagrant. Klaus Iohannis și Ludovic Orban nu se mai pot întoarce din drum. Au încheiat înțelegeri cu alte guverne, peste capul Parlamentului și împotriva interesului național, înțelegeri care pun în pericol sănătatea publică și sănătatea economică a statului român. Aceste înlesniri făcute prin încălcarea flagrantă a legilor, dublate de restricțiile în plan intern practicate prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, contrar prevederilor constituționale, au creat un val puternic de nemulțumiri. Laboratoarele de strategie politică de la Cotroceni și de la Guvern au convenit în această situație să atenueze cumva cele două tipuri de nemulțumiri ale populației prin așa-zise măsuri de relaxare. Iar ca să justifice măsurile de relaxare, ne-au plasat pe un „platou".

În încheiere, în locul unei concluzii radicale, prefer să vă relatez pe scurt ultima glumă a Guvernului Ludovic Orban. Știți cum vor putea practica tenisul în vremuri de relaxare sportivii? Numai câte doi pe teren. Dar cu condiția, atenție, ca mingile de tenis să fie semnate fiecare în parte de câte unul dintre cei doi jucători. Astfel încât jucătorul X să nu atingă cu mâna mingea jucătorului Y. Vă dați seama? Aceste mingi de tenis vor trebui semnate pe toate părțile petru a fi vizibilă semnătura. Și cum vor fi ele trecute dintr-o parte a terenului în cealaltă parte a terenului? Probabil cu piciorul. Și astfel Guvernul Orban, prin ordonanță de urgență și cu ajutorul Ministerului Sportului inventează un sport nou. Un fel de tenis de câmp combinat cu fotbalul în echipe de câte unul. Cam așa funcționează România în coronavirus pe „platou" și într-o înțeleaptă relaxare.

Sorin Rosca Stanescu