Subversiunea prin trecut

Postat la: 29.08.2026 |

Subversiunea prin trecut

Se ia o personalitate autohtonă, X, care a murit. Nu contează în ce domeniu a activat sau a excelat X.

E de preferat ca X să fi fost legat cumva de politică și să fi trăit în ultima sută de ani, fiindcă atunci apar două avantaje:

1) a fost implicat în situații controversate, care continuă să ne afecteze și pe noi, cei vii;

2) memoria faptelor sale e relativ proaspătă, deci destinatarul va rezona, cât de cât, cu acel nume.

Se postează în rețea povestea vieții lui X, cu accent pe "ieșirile din timp", adică pe acele puncte de inflexiune în care respectivul om a influențat mersul lucrurilor sau a creat ceva remarcabil.

Cunoașteți cu toții acest tip de postări, de regulă anonime, fiindcă sunt din ce în ce mai frecvente și mai bine întocmite.

Astfel se transmite, prin intermediul stilului (și al informațiilor bine alese), un prim (și obligatoriu) mesaj subliminal: "uite ce puține știi despre istoria și valorile țării tale..."

Dar mesajul esențial care este indus prin aceste demersuri, cel cu care rămâi în final, după ce citești povestea lui X, se regăsește în cel puțin una din următoarele categorii:

a) X a fost uitat (părăsit sau chiar omorât) de ai săi, adică de noi;

b) lui X nu i-a fost recunoscută valoarea (sau străinii i-au furat principala realizare);

c) există vreun termen de comparație, se apropie vreunul dintre corespondenții săi de azi de anvergura lui X?

(Aici, prin "corespondenți" înțeleg cei care au funcții similare sau activități similare.)

În cazurile cele mai delicate, se bifează toate cele trei căsuțe de mai sus. De exemplu, Ion Antonescu sau Nicolae Paulescu sau Adrian Păunescu.

Ce efecte au aceste postări și, în general, aceste campanii?

Primul și cel mai vizibil efect este întoarcerea omului simplu cu fața spre trecut.

În mod normal, omul simplu își vede – și e bine că e așa! – de viața prezentă, îndreptată înspre atingerea propriilor scopuri sau, în cazul complicat, înspre asigurarea celor necesare.

Dacă scopul acestor campanii ar fi educarea maselor cu privire la istoria și personalitățile noastre, atunci ele nu ar conține unghiuri, interpretări incluse, trimiteri intenționate.

Ceea ce se petrece, prin urmare, este o desprindere a omului simplu de prezent și o deturnare a sa către chestiuni la care pur și simplu nu se pricepe, cu atât mai mult cu cât acele chestiuni se referă la evenimente nuanțate sau la personalități sofisticate ale istoriei noastre comune.

Dar, pentru că nu se pricepe, din momentul doi i se va induce senzația (și satisfacția!) că, uite, deja se pricepe. Iar asta are alte consecințe, despre care nu am timp să vorbesc acum.

Un al doilea efect, mai puțin vizibil, dar evident, este disprețul de sine care ne este inoculat cu privire la trăsăturile noastre comune, ca popor.

Acest efect poate fi rezumat astfel: din moment ce ni-i renegăm sau chiar ni-i ucidem pe cei mai buni, din moment ce îi uităm pe cei care ies din rând și creează ceva semnificativ și din moment ce nu avem cum să ne mai ridicăm la înălțimea curajului și a viziunii lor (fiindcă toată vitejia și tot geniul sunt, nu-i așa, demult apuse), înseamnă că noi, ca națiune, nu putem fi altfel decât detestabili.

Iar dacă suntem detestabili, nu prea are rost să ne mai străduim pentru un viitor împreună și, mai mult decât atât, merităm să fim și pedepsiți.

Pe cel de-al treilea efect, poate cel mai insidios, l-aș numi înlocuirea lui Dumnezeu cu rețeaua.

Asemenea postări ne induc, subtil, gândul că suntem capabili să evaluăm viața unui om, și nu a oricărui om, ci a unuia care a contat și contează. Dar despre care om, adesea, nu știm decât ce am aflat în ultimele 10 minute, din rețea.

Și nu doar că nu știm resorturile mentale ale acelui om, nu doar că nu am trăit în acele vremuri și nu doar că nu avem cum să cuprindem multitudinea interacțiunilor sale, dar ceea ce se întâmplă e că ajungem să credem că deținem elementele necesare pentru a-i judeca alegerile.

Îl aprobăm sau îl negăm, îl condamnăm sau îl salvăm în imaginație, îl căinăm sau îl respingem – nici nu mai are importanță. Fiindcă toate acestea nu sunt decât modalități de a ne substitui lui Dumnezeu.

Judecarea unui om care a trăit cândva, cu păcatele și virtuțile sale inerente, se petrece acum în rețea și este făcută de către un număr de necunoscuți care nu au habar unul de altul.

Astfel, viața acelui om, și mai ales momentele ei supra-istorice, se transformă în vectori de subminare a necesarei coeziuni din prezent.

E o subversiune prin proxy-uri, dacă stăm să ne gândim: nu e pe față și nu se folosește de lucrurile care nu funcționează astăzi în societatea noastră.

Se folosesc proxy-uri, adică obiecte puse la mijloc, momeli, capcane, și dintre cele mai importante: numele, ideile și alegerile care ne-au făcut ceea ce suntem astăzi, cu bune și rele.

Identitatea națională, în cel mai limpede sens.

A aduce în prezent cât mai multe necunoscute ale celor de altădată, precum și a-i îmboldi pe cei de azi să efectueze judecăți sumare ale acelor vieți și ale acelor decizii se constituie în tot atâtea destrămări intenționate ale țesăturii oricum fragile care ne ține laolaltă.

Fitile și dinamită, asta e viața oricărui mort, nu doar a unuia faimos, dacă e aruncată în arena publică și lăsată acolo, singură, să fie sfârtecată.

Fiindcă unei asemenea invitații nu-i poate urma decât îmbulzeală, delir, explozie, încețoșare, praf și pulbere. 

Mihnea Măruță
Substack

loading...
PUTETI CITI SI...

Subversiunea prin trecut

Postat la: 29.08.2026 |

0

Se ia o personalitate autohtonă, X, care a murit. Nu contează în ce domeniu a activat sau a excelat X.

E de preferat ca X să fi fost legat cumva de politică și să fi trăit în ultima sută de ani, fiindcă atunci apar două avantaje:

1) a fost implicat în situații controversate, care continuă să ne afecteze și pe noi, cei vii;

2) memoria faptelor sale e relativ proaspătă, deci destinatarul va rezona, cât de cât, cu acel nume.

Se postează în rețea povestea vieții lui X, cu accent pe "ieșirile din timp", adică pe acele puncte de inflexiune în care respectivul om a influențat mersul lucrurilor sau a creat ceva remarcabil.

Cunoașteți cu toții acest tip de postări, de regulă anonime, fiindcă sunt din ce în ce mai frecvente și mai bine întocmite.

Astfel se transmite, prin intermediul stilului (și al informațiilor bine alese), un prim (și obligatoriu) mesaj subliminal: "uite ce puține știi despre istoria și valorile țării tale..."

Dar mesajul esențial care este indus prin aceste demersuri, cel cu care rămâi în final, după ce citești povestea lui X, se regăsește în cel puțin una din următoarele categorii:

a) X a fost uitat (părăsit sau chiar omorât) de ai săi, adică de noi;

b) lui X nu i-a fost recunoscută valoarea (sau străinii i-au furat principala realizare);

c) există vreun termen de comparație, se apropie vreunul dintre corespondenții săi de azi de anvergura lui X?

(Aici, prin "corespondenți" înțeleg cei care au funcții similare sau activități similare.)

În cazurile cele mai delicate, se bifează toate cele trei căsuțe de mai sus. De exemplu, Ion Antonescu sau Nicolae Paulescu sau Adrian Păunescu.

Ce efecte au aceste postări și, în general, aceste campanii?

Primul și cel mai vizibil efect este întoarcerea omului simplu cu fața spre trecut.

În mod normal, omul simplu își vede – și e bine că e așa! – de viața prezentă, îndreptată înspre atingerea propriilor scopuri sau, în cazul complicat, înspre asigurarea celor necesare.

Dacă scopul acestor campanii ar fi educarea maselor cu privire la istoria și personalitățile noastre, atunci ele nu ar conține unghiuri, interpretări incluse, trimiteri intenționate.

Ceea ce se petrece, prin urmare, este o desprindere a omului simplu de prezent și o deturnare a sa către chestiuni la care pur și simplu nu se pricepe, cu atât mai mult cu cât acele chestiuni se referă la evenimente nuanțate sau la personalități sofisticate ale istoriei noastre comune.

Dar, pentru că nu se pricepe, din momentul doi i se va induce senzația (și satisfacția!) că, uite, deja se pricepe. Iar asta are alte consecințe, despre care nu am timp să vorbesc acum.

Un al doilea efect, mai puțin vizibil, dar evident, este disprețul de sine care ne este inoculat cu privire la trăsăturile noastre comune, ca popor.

Acest efect poate fi rezumat astfel: din moment ce ni-i renegăm sau chiar ni-i ucidem pe cei mai buni, din moment ce îi uităm pe cei care ies din rând și creează ceva semnificativ și din moment ce nu avem cum să ne mai ridicăm la înălțimea curajului și a viziunii lor (fiindcă toată vitejia și tot geniul sunt, nu-i așa, demult apuse), înseamnă că noi, ca națiune, nu putem fi altfel decât detestabili.

Iar dacă suntem detestabili, nu prea are rost să ne mai străduim pentru un viitor împreună și, mai mult decât atât, merităm să fim și pedepsiți.

Pe cel de-al treilea efect, poate cel mai insidios, l-aș numi înlocuirea lui Dumnezeu cu rețeaua.

Asemenea postări ne induc, subtil, gândul că suntem capabili să evaluăm viața unui om, și nu a oricărui om, ci a unuia care a contat și contează. Dar despre care om, adesea, nu știm decât ce am aflat în ultimele 10 minute, din rețea.

Și nu doar că nu știm resorturile mentale ale acelui om, nu doar că nu am trăit în acele vremuri și nu doar că nu avem cum să cuprindem multitudinea interacțiunilor sale, dar ceea ce se întâmplă e că ajungem să credem că deținem elementele necesare pentru a-i judeca alegerile.

Îl aprobăm sau îl negăm, îl condamnăm sau îl salvăm în imaginație, îl căinăm sau îl respingem – nici nu mai are importanță. Fiindcă toate acestea nu sunt decât modalități de a ne substitui lui Dumnezeu.

Judecarea unui om care a trăit cândva, cu păcatele și virtuțile sale inerente, se petrece acum în rețea și este făcută de către un număr de necunoscuți care nu au habar unul de altul.

Astfel, viața acelui om, și mai ales momentele ei supra-istorice, se transformă în vectori de subminare a necesarei coeziuni din prezent.

E o subversiune prin proxy-uri, dacă stăm să ne gândim: nu e pe față și nu se folosește de lucrurile care nu funcționează astăzi în societatea noastră.

Se folosesc proxy-uri, adică obiecte puse la mijloc, momeli, capcane, și dintre cele mai importante: numele, ideile și alegerile care ne-au făcut ceea ce suntem astăzi, cu bune și rele.

Identitatea națională, în cel mai limpede sens.

A aduce în prezent cât mai multe necunoscute ale celor de altădată, precum și a-i îmboldi pe cei de azi să efectueze judecăți sumare ale acelor vieți și ale acelor decizii se constituie în tot atâtea destrămări intenționate ale țesăturii oricum fragile care ne ține laolaltă.

Fitile și dinamită, asta e viața oricărui mort, nu doar a unuia faimos, dacă e aruncată în arena publică și lăsată acolo, singură, să fie sfârtecată.

Fiindcă unei asemenea invitații nu-i poate urma decât îmbulzeală, delir, explozie, încețoșare, praf și pulbere. 

Mihnea Măruță
Substack

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE