• Tweet

Una dintre cele mai vechi și aprinse dispute din jurul Mănăstirii Nicula primește o concluzie surprinzătoare. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în fața căreia se roagă anual zeci de mii de oameni ar fi chiar originalul atribuit zugravului Luca din Iclod, și nu o copie, așa cum s-a susținut timp de decenii.

Concluzia îi aparține istoricului și muzeografului Ana Dumitran, specialist în artă religioasă transilvăneană. Cercetarea aduce însă și o informație mai puțin cunoscută: icoana autentică a fost restaurată agresiv și parțial repictată. Iar o altă imagine, păstrată în Biserica Piaristă din centrul Clujului, a fost considerată mult timp adevărata icoană care ar fi lăcrimat la Nicula.

Doar în august 2026, zeci de mii de credincioși au trecut prin Mănăstirea Nicula pentru marele pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului. Mitropolia Clujului estima peste 70.000 de oameni în zilele dinaintea hramului, iar aproximativ 25.000 la Liturghia din 15 august. Toți vin, înainte de toate, pentru icoana Maicii Domnului, centrul spiritual al pelerinajului de la Nicula.

Dar de aproape un secol planează aceeași întrebare: este aceasta chiar icoana veche despre care tradiția spune că a lăcrimat sau credincioșii se închină unei copii?

„Este originalul". Concluzia prezentată chiar la Nicula

Dr. Ana Dumitran, șefa secției Museikon din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și cercetătoare care a studiat ani la rând pictura religioasă din Transilvania, a prezentat pe 8 septembrie, chiar la Mănăstirea Nicula, conferința „Adevărata Icoană de la Nicula. Istoria unei dispute".

Potrivit informațiilor publicate în exclusivitate de Cluj24, concluzia cercetătoarei este că icoana aflată astăzi la Nicula este originalul, atribuit lui Luca din Iclod.

Asta contrazice teoria răspândită de-a lungul timpului potrivit căreia originalul ar fi fost mutat la Cluj, iar la Nicula ar fi rămas doar o copie.

Noua interpretare prezentată de Dumitran merge chiar mai departe: icoana de la Nicula ar fi lăcrimat în 1694, în biserica mănăstirii, și ar fi fost donată așezământului cândva între 1670 și 1680. Ar fi rămas acolo până în 1948 și ar fi revenit la mănăstire în 1992.

Surpriza din spatele originalului: icoana a fost parțial repictată

Faptul că icoana este considerată autentică nu înseamnă însă că imaginea păstrată astăzi arată exact ca în urmă cu peste trei secole.

Ana Dumitran spune că piesa a trecut printr-o restaurare agresivă și a fost parțial repictată.

Această intervenție este importantă inclusiv pentru înțelegerea disputei privind autenticitatea.

Surse istorice despre Nicula consemnează că icoana a fost restaurată în 1991 la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, după perioada comunistă, iar intervenția a fost descrisă ulterior drept una invazivă sau defectuoasă. În 1992, icoana a fost reinstalată la mănăstire.

Cu alte cuvinte, originalitatea obiectului și autenticitatea integrală a stratului pictural vizibil astăzi sunt două lucruri diferite.

Cum a apărut „cealaltă" icoană, aflată în centrul Clujului

Misterul este complicat de existența unei alte icoane celebre a Maicii Domnului, păstrată în Biserica Piaristă „Sfânta Treime" de pe strada Universității din Cluj-Napoca.

Timp de generații, numeroase relatări au susținut că tocmai aceasta ar fi originalul provenit de la Nicula.

Unele prezentări publice ale Bisericii Piariste spun chiar și astăzi că icoana pictată de Luca din Iclod ar fi ajuns în posesia iezuiților în 1724 și că la Nicula ar fi rămas o copie.

Disputa este atât de adânc înrădăcinată încât și baza de date a Institutului Național al Patrimoniului conține, în descrierea unor icoane inspirate de acest model, referirea la imaginea din biserica iezuită de la Cluj drept cea „considerată adevărata icoană" care a lăcrimat la Nicula. Aceasta este însă o descriere istorico-iconografică, nu o hotărâre oficială a INP asupra autenticității celor două obiecte.

În 1938 se scria că pelerinii de la Nicula se închină unei „pseudo-icoane"

Controversa nu este deloc recentă.

În 1938, săptămânalul „Renașterea", publicație a Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, publica un articol intitulat „Baza pelerinajului de la Nicula", în care autorul susținea că icoana aflată atunci la mănăstire nu era originalul.

Formularea era extrem de categorică: la Nicula s-ar afla o „pseudo-icoană", iar adevărata icoană ar fi ajuns la biserica din Cluj cunoscută astăzi drept Biserica Piaristă. Documentul din 1938 poate fi consultat în colecția digitală a Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj.

Disputa avea și o componentă confesională puternică. Mănăstirea Nicula era atunci greco-catolică, iar polemica asupra icoanei s-a suprapus tensiunilor dintre ortodocși și greco-catolici.

După 1948, raporturile s-au inversat: Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii de regimul comunist, iar mănăstirea a trecut în administrare ortodoxă.

Icoana a fost ascunsă într-un zid pentru a nu fi luată

Istoria obiectului în perioada comunistă are aproape toate elementele unei povești.

Relatările despre traseul icoanei spun că, după desființarea mănăstirii greco-catolice în 1948, un fost îngrijitor al așezământului a ascuns-o, zidind-o într-un perete al casei sale.

În 1964, înainte de moarte, ar fi dezvăluit ascunzătoarea starețului de la Nicula. Icoana a revenit pentru scurt timp la mănăstire, după care autoritățile comuniste au preluat-o. Ulterior a fost păstrată în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj.

După restaurarea din 1991, a revenit la Nicula în anul următor.

Tocmai traseul sinuos, restaurările și existența unei alte icoane prestigioase la Cluj au alimentat vreme de decenii teoriile privind originalul.

O răsturnare importantă: 1694 sau 1699?

Noua concluzie prezentată la Nicula ridică însă o problemă istorică foarte interesantă.

Ana Dumitran spune acum, potrivit relatării conferinței, că icoana de la mănăstire a lăcrimat în 1694, iar o altă icoană ar fi lăcrimat în 1699, în biserica parohială, imagine care era deja pierdută la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Această cronologie diferă de cea consacrată în numeroase lucrări mai vechi.

Inclusiv cercetările publicate anterior de Ana Dumitran indicau 15 februarie - 12 martie 1699 drept perioada lăcrimării icoanei atribuite lui Luca din Iclod. În studiul său despre pictor, prezentat în 2014, cercetătoarea cita declarația preotului din Nicula din martie 1699 și copii ale raportului anchetei bisericești păstrate la Cluj, Budapesta și Biblioteca Batthyaneum.

Cartea „Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei", publicată în 2011 de Ana Dumitran împreună cu Enikő Hegedüs și Vasile Rus, pornea de asemenea de la lăcrimarea din februarie 1699.

Prin urmare, data de 1694 prezentată acum nu este un simplu detaliu, ci pare să reprezinte o revizuire importantă a interpretării istorice anterioare.

Deocamdată, relatarea publică a conferinței nu oferă întregul aparat documentar pe baza căruia cercetătoarea a ajuns la noua cronologie. Tocmai de aceea, este corect ca afirmația să fie prezentată drept noua concluzie a specialistului, nu ca un consens deja stabilit al istoricilor.

O icoană care a schimbat și arta populară din Transilvania

Indiferent de disputa privind traseul exact al originalului, influența icoanei de la Nicula este enormă.

Cercetările de istoria artei îl identifică pe Luca din Iclod drept un pictor transilvănean din secolul al XVII-lea, autorul unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul donate comunității de la Nicula.

Faima imaginii și vestea lăcrimării au transformat Nicula într-un centru major de pelerinaj și au stimulat răspândirea reproducerilor. Cercetări recente asupra patrimoniului transilvănean leagă dezvoltarea centrului de pictură pe sticlă de la Nicula tocmai de cererea uriașă pentru copii ale icoanei.

Modelul s-a răspândit ulterior în alte centre de pictură pe sticlă din Transilvania.

Astfel, disputa nu privește doar un obiect de cult, ci și una dintre imaginile care au influențat decisiv arta religioasă populară românească.

Zeci de mii de oameni se roagă în fiecare an în fața ei

Miza emoțională a concluziei este ușor de înțeles.

Nicula este astăzi cel mai mare centru de pelerinaj ortodox din Transilvania, iar icoana Maicii Domnului reprezintă punctul central al hramului din august.

În 2026, Mitropolia Clujului a anunțat că peste 70.000 de oameni trecuseră prin mănăstire în zilele dinaintea praznicului pentru a se închina icoanei, iar aproximativ 25.000 au participat la Liturghia din 15 august.