• Tweet

Fertilitatea la nivel global este acum, probabil, sub rata de inlocuire a populatiilor pentru prima data in istorie. Aceasta situatie nu s-a mai intamplat pana acum, nici in timp de razboaie sau pandemie.

Este concluzia studiului “Terra Incognita: The Economics of a Shrinking World”, scris de profesorii Jesús Fernández-Villaverde si Patrick Norrick.

1. Omenirea a ajuns probabil sub rata de inlocuire pentru prima data in istorie. Autorii estimeaza rata globala de inlocuire la aproximativ 2,20 copii/femeie si fertilitatea mondiala reala in 2026 la cel mult 2,19. ONU estimeaza inca 2,23, dar autorii considera ca ONU supraestimeaza nasterile.

2. Nu conteaza foarte mult daca momentul exact este 2025, 2026 sau 2027. Diferenta este de cateva sutimi si marja de eroare este mai mare. Concluzia lor este ca cele doua curbe se intersecteaza acum, iar toate erorile de masurare pe care le identifica merg in directia unei fertilitati mai mici.

3. Este un fenomen fara precedent cunoscut: autorii spun ca, din cate pot determina, omenirea in ansamblu nu a mai fost niciodata sub rata de inlocuire, nici macar in timpul razboaielor sau al pandemiilor.

4. Prabusirea fertilitatii este aproape globala. Din 236 de tari si teritorii analizate, 219 au trend negativ, cu o scadere medie de ~0,062 copii/femeie/an, fara semne statistice de stabilizare.

5. Scaderea cea mai mare nu mai este in tarile bogate, ci in tari cu venituri mici si medii si, in interiorul acestora, in special printre femeile mai sarace si mai putin educate. Exemple pentru 2025: Thailanda 0,87 Columbia 1,01 Iran 1,35 Brazilia 1,52 Mexic 1,51.

6. Relatia traditionala „mai bogat inseamna mai putini copii” incepe sa se inverseze. Unele tari cu venituri medii au acum fertilitate mai mica decat tari occidentale mult mai bogate. Autorii considera acest lucru una dintre cele mai importante schimbari demografice recente.

7. Israelul este exceptia evidenta dintre economiile dezvoltate: rata totala de fertilitate ~2,86 in 2024, aproape neschimbata fata de 2,91 in 1991. In schimb, SUA si Franta au coborat mult sub vechiul prag de ~1,8.

8. Explicatiile economice clasice nu sunt suficiente. Pretul locuintelor, dificultatile tinerilor pe piata muncii, costurile cresterii unui copil, contraceptia etc pot fi explicatii pentru anumite tari, dar nu explica de ce fertilitatea scade aproape simultan peste tot.

9. Smartphone urile/social media probabil au accelerat fenomenul, nu l-au provocat. Autorii cred ca acestea accelereaza propagarea normelor sociale, dar declinul fertilitatii incepuse deja inainte de aparitia lor.

10. Ipoteza centrala si speculativa a autorilor este „modernitatea”: societatea moderna face al treilea copil foarte scump si viata fara copii relativ ieftina. Educatia indelungata, carierele, costul de oportunitate al timpului, disparitia retelelor familiale traditionale, pensiile si sistemele sociale modifica radical calculul economic si social al familiei.

11. Este nevoie de surprinzator de putine schimbari individuale pentru prabusirea ratei totale de fertilitate. In exemplul lor, trecerea de la 1,8 la 1,3 apare daca o parte relativ mica dintre femei trece de la 2 copii la 1 sau de la 1 la 0. 75% dintre femei pot avea exact acelasi comportament ca inainte.

12. Nu exista un mecanisn economic automat care sa readuca fertilitatea la 2,1. Spre deosebire de o piata, unde preturile tind sa corecteze dezechilibrele, autorii nu vad o solutie comparabila pentru fertilitate.

13. Politicile pronataliste functioneaza, dar efectele observate sunt relativ mici. Ajutoarele, concediul parental si locuintele mai accesibile pot ridica fertilitatea, dar autorii sunt sceptici ca politicile cunoscute pot readuce usor societatile de la 1,2–1,5 la nivelul de inlocuire.

14. Populatia nu incepe sa scada imediat, datorita inertiei demografice. Exista inca generatii numeroase aflate la varsta reproductiva. 

Dar autorii estimeaza un varf de 9 miliarde in jurul lui 2056, urmat de declin. ONU, in schimb, estimeaza 10,29 miliarde si varful in 2084. Autorii cred ca ONU continua sa proiecteze o revenire prea optimista a fertilitatii. 

Interesant este ca ONU si-a revizuit deja repetat estimarile in jos: populatia proiectata pentru 2100 a scazut de la 11,21 miliarde in editia 2015 la 10,18 miliarde in editia 2024.

Scenariul autorilor este, de fapt, foarte apropiat de „Low Variant” al ONU, care indica un varf de 8,949 miliarde in 2053.

15. Principala consecinta economica va fi cresterea mult mai lenta a PIB. Daca populatia activa scade, potentialul economiei scade chiar daca productivitatea individuala continua sa creasca. Exemplul lor pentru SUA: o economie obisnuita cu 3% crestere ar putea ajunge la un „new normal” de 1,5% in jurul lui 2050.

16. PIB/capita poate continua sa creasca, deci oamenii nu devin neaparat mai saraci. Japonia este exemplul folosit de autori: PIB total +0,79%/an intre 1991–2023, dar PIB per adult de varsta activa a fost de +1,33%.

17. Insa PIB-ul total conteaza enorm pentru stat: datoria publica, pensiile, sanatatea si apararea sunt finantae din productia totala, nu din PIB/capita. O tara poate avea cetateni relativ prosperi si totusi sa aiba probleme fiscale grave daca baza economica si numarul contribuabililor scade.

18. Conflictul economic central al societatilor imbatranite va fi intre generatii. Cu tot mai putini lucratori pentru fiecare pensionar, o proportie tot mai mare din productia celor activi trebuie transferata seniorilor. Autorii cred ca aceasta redistribuire poate deveni profund destabilizatoare politic.

19. Exista posibilitatea ca deficitul de forta de munca sa stimuleze automatizarea si AIul, dar autorii avertizeaza ca nu avem precedent istoric pentru fertilitati de 0,7 - 1,0 mentinute pe termen lung. O rata totala de fertilitate de 1,56 si una de 0,75 sunt regimuri demografice complet diferite: la 1,56 ramane ~ 40% din populatia initiala dupa un secol. La 0,75 doar ~ 3,5%, in ipoteza simplificata folosita de ei.

20. Ideea centrala: problema nu mai este daca fertilitatea globala va cobori spre nivelul de inlocuire. Probabil tocmai am trecut deja pragul. Marea necunoscuta este daca exista vreun mecanism care sa opreasca scaderea la 1,7 - 1,8 sau daca o parte mare a lumii va ajunge la 1,0 - 1,3, cum vedem deja in Asia de Est si in unele tari latino-americane. 

Orlando Nicoara