Discordie pe frontul radicalilor liberi
Postat la: 28.12.2017 |
În timp ce Tudorel Toader își pune piciorul în ghips, desigur la figurat și se dă fugit, pentru a nu-și anunța decizia legată de șefii marilor Parchete, la Guvern, Mihai Tudose face o nevăzută. Tocmai i-a legitimat pe radicalii liberi, acoperind prin curtuoazia sa lipsa de legalitate a manifestațiilor de stradă, care s-au desfășurat pe tot parcursul acestui an.
La schimb, a primit nici mai mult nici mai puțin decât un ultimatum. Până aici, nimic nou sub soare. Era previzibil că se va întâmpla așa. Adevărata noutate constă în faptul că s-a putut observa cât de dezbinat este frontul #Rezist. Opoziția civică, la fel ca și opoziția politică. Cine sunt acești radicali liberi, denumiți generic #Rezist? În total, între 70 și 100 de organizații, aproape toate cu un număr nesemnificativ de membri. Aproximația este atât de mare, întrucât nu toate aceste ONG-uri au participat la manifestații pe întreg parcursul anului. Au fost unii care au plecat. Au plecat unii, dar au venit alții. Împreună cu toate partidele politice din opoziție și cu electoratul acestora, deși demonstrațiile au devenit politice, ele nu au atins o masă critică sub aspectul numărului. Dimpotrivă. Se tot subțiază. Pe măsură ce se subțiază, se radicalizează. Și devin chiar factori de anarhie.
La Guvern, solicitarea au făcut-o doar 43 de organizații. Firește, celelalte ONG-uri s-au opărit. Cum de nu le-a informat nimeni în prealabil? Cum de nimeni nu le-a dat să semneze amabila scrisoare adresată primului-ministru? De ce au fost abandonați? După care a fost generat un nou fenomen. Pentru a nu vorbi cu 43 de reprezentanți a 43 de ONG-uri, Mihai Tudose a stabilit ca toate aceste ONG-uri să delege doar șapte reprezentanți. Firește că unii, cei mai mulți, au rămas pe dinafară. S-au supărat și ei. A intervenit o nouă schismă.
Dar marea schismă este între toate ONG-urile care s-au perindat pe parcursul anului la aceste manifestații și cetățenii să le spunem "neafiliați", care au venit și ei să ei să protesteze pentru te miri ce, dar care nu sunt înregimentați nici în ONG-uri și nici în partide politice. Această masă de cetățeni, care la un moment dat era mai mare decât a celorlați, mă refer la luna februarie a acestui an, se simte la rândul ei trădată. Ea nu se mai regăsește în această mișcare de protest, scăpată și de sub controlul autorităților statului, dar scăpată și de orice autocontrol.
Au apărut diverși organizatori sau pretinși organizatori ai manifestațiilor care, înainte de a bate palma cu reprezentanții partidelor politice, au ținut chiar și o conferință de presă, prin care au anunțat ce pun la cale. Totuși, niciunul dintre acești organizatori nu a avut capacitatea de a se prezenta la Primărie cu o cerere, așa cum prevede legea, prin care să solicite autorizarea manifestațiilor și să-și asume răspunderea pentru modul de desfășurare. Una din explicații ar putea fi dorința de-a declanșa o stare de anarhie în România. Și de a se sustrage consecințelor legale. Mai există însă și o altă posibilă cauză. Niciunul dintre organizatori nu este suficient de puternic. Niciunul nu are suficientă autoritate asupra celorlalți. Niciunul nu a reușit să impună câteva obiective clare, dincolo de răsuflatul recurs la statul de drept și la independența Justiției. Niciunul dintre organizatori nu a reușit performanța de a le propune celorlalți un numitor comun. Este și motivul pentru care, în rândul acestor pseudo-organizatori, s-a instaurat dihonia.
S-a văzut clar cu această ocazie, a dialogului de la Guvern, că Executivul nu ar avea cum să identifice printre radicalii liberi unul sau mai mulți parteneri de dialog. Sunt prea multe voci, prea gălăgioase sunt aceste voci, prea stridente chiar și lipsite de argumente.
De aici apar trei concluzii posibile:
1). Mișcările de proteste sunt lipsite de consistență, neasumate de organizatori, pentru că există prea mulți organizatori care se calcă în picioare unii pe alții, și deși au devenit politice prin participarea partdelor, nu pot în niciun fel să atingă o masă critică. Deci sunt total nereprezentative pentru ceea ce înseamnă o opoziție politică și civică.
2). Ascunzându-se în spatele acestei mișcări browniene, partidele politice din opoziție își demonstrează la rândul lor inconsistența doctrinară și, în consecință, neputiința de a participa eficient la dialogul putere-opoziție.
3). Premierul Mihai Tudose, acceptând acest simulacru de dialog, a încercat să dea o lovitură majorității parlamentare, condusă de partidul care l-a instalat în fruntea Executivului, legitimând astfel organizații care, prin comportamentul lor, s-au plasat timp de un an întreg în afara legii. Consecința este că Guvernul s-a ales cu un ultimatum.
4). Ministrul Justiției, care și-a pus la figurat piciorul în ghips, a fost una dintre țintele așa-zișilor reprezentanți ai demonstranților cu care s-a întâlnit Mihai Tudose și, de aceea, nu întâmplător i s-a cerut capul. Pe de altă parte, solicitarea ultimativă ca întregul pachet de legi să fie prezentat spre avizare Comisiei de la Veneția și până atunci să fie suspendată punerea în aplicare a noilor norme este fără precedent și absurdă. Comisa de la Veneția nu se ocupă de toate actele normative elaborate într-un stat sau altul. Comisia de la Veneția dă verdicte care au doar un caracter consultativ. Ca atare, suveranitatea statelor membre ale Uniunii Europene le permite și impune acestor state să-și promoveze în mod liber politicile în domeniul penal. Desigur, fără a încălca drepturile și libertățile fundamentale ale omului sau normele asumate ale Uniunii Europene.
Așadar acest an, sub aspectul dialogului putere - opoziție politică și civică, a fost un veritabil fiasco. Cine e de vină? Majoritata, fiindcă este prea puternică? Sau opoziția, fiindcă este prea inconsistentă?
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu