Dragnea și Tăriceanu au fost făcuți K.O. la Strasbourg! Implicațiile
Postat la: 03.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Un veritabil tsunami s-a spart cu zgomot, via Strasbourg, direct în capul puterii de la București: prim-vicepreședintele Comisiei Europene - l-am numit pe Frans Timmermans - a anunțat că ar putea chema în instanță Guvernul României, dacă acesta va continua derapajele la adresa Justiției și a statului de drept! Un avertisment mai grav nici n-ar fi putut lansa Timmermans.
Gravele violențe săvârșite pe 10 august, în Piața Victoriei - la comandă politică și cu largul concurs al Jandarmeriei - au reprezentat, în realitate, picătura care a umplut paharul oficialilor Uniunii Europene. Să servești baliverna unei așa-zise tentative de lovitură de stat chiar în plenul Parlamentului European înseamnă să insulți inteligența unor oameni care nu vor tolera astfel de vagabonțeli însăilate cu sfoară roșie. Europa civilizată știe și vede adevărul.
În aceste condiții, impunerea tenebroasei OUG vizând amnistia și grațierea - dezideratul urmărit cu ardoare de Dragnea - devine mult, mult mai dificil de atins decât până acum. Țara noastră nu numai că se află sub lupa Uniunii Europene, dar va rămâne așa pentru o lungă perioadă - să nu uităm că președinția românească a Consiliului UE se va derula pe o perioadă de șase luni, până în vara anului viitor, iar Liviu Dragnea riscă o condamnare definitivă la închisoare chiar în decembrie-ianuarie, având în vedere că primul termen bate la ușă.
Ce-i drept, Gabriela Firea știa prea bine ce spunea, în urmă cu câteva săptămâni, când a anunțat că, din pricina lui Liviu Dragnea, România va fi pusă la zid în cardul Uniunii Europene. De altfel, Firea a transmis mesajul comisarului Corina Crețu, care știe prea bine că derapajele coaliției PSD-ALDE nu vor fi trecute cu vederea la Bruxelles.
Simona Man
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
-
Junta care conduce România din umbră (I)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Avem antrenament la dezastre!
Cine nu ar vrea sa ne fie finalmente bine impreuna? E vara inca și ma bucur ca un copil de toate culorile ei ca și cand ...
-
Dedesubturile relației Putin-Trump: „E mai mult decât o curtoazie"
Lucrurile sunt clare: cei doi președinți au ajuns la un consens, iar Ucraina și UE trebuie sa stabileasca daca agreeaza ...
-
Putin - Trump - knock-out din prima repriza!
Putin a stiut punctul cel mai slab al delegatiei americane: istoria conflictului. Nu este de mirare care a fost strateg ...
-
Întâlnirea Trump - Putin: S-au pus cartile pe masă!
Peste 100 de ani istoricii vor vedea o stenograma, o inregistrare, un memorandum ceva cu cele 3 ore de discuții. Pana at ...
-
Alaska marilor speranțe înghețate
Aproape 3 ore in loc de 7 așa cum s-a estimat, doua declarații evazive, esopice, sibilinice sau estompate la sfarșitul i ...
-
O invitație la șpagă și evaziune fiscală
Ministerul Finanțelor vehiculeaza un proiect de lege de amnistie fiscala mascata a corporațiilor care practica optimizar ...
-
"Dar noi am furat mai puțin!"
Cand a devenit, oare, Ilie Bolojan virtuosul slujitor public interesat sa opreasca risipirea și jefuirea banului public? ...
-
Cum vede Departamentul de Stat problema anulării alegerilor din România
Raportul pe anul 2024 al Departamentului de Stat al SUA cu privire la drepturile omului in Romania consemneaza in debutu ...
-
Ce vrea Rusia?
a) În UcrainaDemantelarea Ucrainei in actuala forma, transformarea ei intr-un stat marioneta, stat clientelar, sta ...
-
Pe ea n-ar fi violat-o nimeni!
Voi ați observat ca nicușoriștii au o nevoie patologica de a vorbi despre idolul lor? Antinicușoriștii fac caterinca, se ...
-
Taxele pe salarii să scadă cu 30%. Guvernul să ia bani de la șpăguitori!
Masurile de austeritate adoptate de guvernul Bolojan prin Pachetul 1 de masuri și cele care urmeaza in Pachetul 2, vor b ...
-
Avatarurile inteligenței artificiale
Parte din boții lui Musk produși de xAI sunt facuți dupa chipul și asemanarea creatorului lor, de unde și vorba, cum e t ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu