Este sau nu este penal Klaus Iohannis?

Postat la: 09.10.2018 |

Este sau nu este penal Klaus Iohannis?

La această întrebare, care îl vizează pe cel mai important om din statul român, au datoria de mai mult timp să răspundă procurorii Parchetului General. În legătură cu mult discutatul imobil, despre care Justiția a stabilit în mod definitv și irevocabil că a fost preluat în condiții frauduloase de către soții Iohannis, care știau că la baza acestei preluări existau documente falsificate, s-a depus la DNA o plângere penală. Aceasă plângere penală s-a plimbat pe la Alba Iulia, apoi pe la Curtea de Apel, apoi pe la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, după care a aterizat la Parchetul General. Și a fost închisă într-un dosar. Este total nefiresc. Și grav pentru imaginea României.

Să judecăm lucrurile la rece și să privim în oglindă două situații asemănătoare. Să analizăm acest caz exclusiv prin prisma unei justiții corecte, eficiente și drepte, care servește interesul național. A existat un denunț penal prin care autorul, Ludovic Orban, președintele PNL s-a sinucis politic. Prin respectivul denunț, autorul i-a acuzat pe premierul Viorica Dăncilă și pe președintele Camerei Deputaților, al treilea om în stat, Liviu Dragnea, de înaltă trădare. Cea mai grea infracțiune pe care o poate săvârși un demnitar. Informația a făcut turul planetei. Instantaneu. A fost necesar să treacă o jumătate de an pentru ca, în fine, dosarul să fie închis cu o concluzie de clasare. Pentru că faptele nu au existat. Denunțul a fost calomnios.

De ce a trebuit să treacă atât de mult timp, în condițile în care Serviciul Român de Informații știa din capul locului că nu există niciun fel de informații despre pretinsa trădare? Iar Parchetul General era și el informat de la SRI asupra acestei situații? Dosarul a fost tergiversat pentru a li se produce un rău celor doi demnitari, în ciuda faptului că aceștia erau nevinovați. Se cheamă că a fost instrumentat politic. Numai că acest rău se transformă într-un uriaș prejudiciu adus României. Este un fapt extrem de grav ca timp de șase luni asupra unui premier și asupra celui de-al treilea om în stat să planeze o suspiciune atât de gravă. Iar suspiciunea nu se referea doar la ei. Ca să te faci vinovat de înaltă trădare, trebuie să existe și un beneficiar. Deci timp de șase luni a planat și o suspiciune asupra prezumtivului beneficiar, care era statul Israel. A fost acesta un gest de prietenie față de Tel Aviv al autorităților de la București?

Teoretic cel puțin, în cazul familiei Iohannis situația este similară. Și aici, printr-o plângere penală, a fost lansată o suspiciune de fraudă gravă, prejudiciul ridicându-se la circa 500.000 de euro, în baza utilizării conștiente a unor documente false. În mod normal, un asemenea caz trebuie elucidat cu maximă celeritate, tocmai fiindcă acuzațiile îl vizează pe primul om în stat. Dacă nu se întâmplă așa, atunci în dreptul nu al lui Klaus Iohannis, ci al României, este pus un mare semn de întrebare în sensul că ar fi posibil ca marea corupție să fi ajuns la vârful vârfului din ierarhia națiunii române.

Unde nu se mai aseamănă însă cele două cazuri? În cazul denunțului penal calomnios al lui Ludovic Orban, dosarul deschis împotriva premierului și a președintelui Camerei Deptaților a fost tergiversat de Parchetul General în scopul politic de a ține cât mai mult timp un semn de întrebare deasupra capului celor doi demnitari. În cazul familiei Iohannis, tot Parchetul General este instituția care tergiversează lucrurile, după ce în prealabil dosarul s-a plimbat pe la DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi, dar scopul este diametral opus. Acela de a proteja cât se poate de mult imaginea familiei Iohannis și de a încerca trepat o mușamalizare a cazului.

Problema este că și într-un caz și în celalălalt pierde România. În ipoteza în care familia Iohannis este totuși nevinovată, e bine ca procurorii să afle și să comunice acest lucru cu cât mai multă celeritate, iar în caz contrar interesul României pus în mâna procurorului general este de a afla adevărul, de a duce ancheta până la capăt, pentru a demonstra unei lumi întregi că, în ciuda faptului că marea corupție a ajuns la vârf, statul în sine nu este corupt.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Este sau nu este penal Klaus Iohannis?

Postat la: 09.10.2018 |

0

La această întrebare, care îl vizează pe cel mai important om din statul român, au datoria de mai mult timp să răspundă procurorii Parchetului General. În legătură cu mult discutatul imobil, despre care Justiția a stabilit în mod definitv și irevocabil că a fost preluat în condiții frauduloase de către soții Iohannis, care știau că la baza acestei preluări existau documente falsificate, s-a depus la DNA o plângere penală. Aceasă plângere penală s-a plimbat pe la Alba Iulia, apoi pe la Curtea de Apel, apoi pe la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, după care a aterizat la Parchetul General. Și a fost închisă într-un dosar. Este total nefiresc. Și grav pentru imaginea României.

Să judecăm lucrurile la rece și să privim în oglindă două situații asemănătoare. Să analizăm acest caz exclusiv prin prisma unei justiții corecte, eficiente și drepte, care servește interesul național. A existat un denunț penal prin care autorul, Ludovic Orban, președintele PNL s-a sinucis politic. Prin respectivul denunț, autorul i-a acuzat pe premierul Viorica Dăncilă și pe președintele Camerei Deputaților, al treilea om în stat, Liviu Dragnea, de înaltă trădare. Cea mai grea infracțiune pe care o poate săvârși un demnitar. Informația a făcut turul planetei. Instantaneu. A fost necesar să treacă o jumătate de an pentru ca, în fine, dosarul să fie închis cu o concluzie de clasare. Pentru că faptele nu au existat. Denunțul a fost calomnios.

De ce a trebuit să treacă atât de mult timp, în condițile în care Serviciul Român de Informații știa din capul locului că nu există niciun fel de informații despre pretinsa trădare? Iar Parchetul General era și el informat de la SRI asupra acestei situații? Dosarul a fost tergiversat pentru a li se produce un rău celor doi demnitari, în ciuda faptului că aceștia erau nevinovați. Se cheamă că a fost instrumentat politic. Numai că acest rău se transformă într-un uriaș prejudiciu adus României. Este un fapt extrem de grav ca timp de șase luni asupra unui premier și asupra celui de-al treilea om în stat să planeze o suspiciune atât de gravă. Iar suspiciunea nu se referea doar la ei. Ca să te faci vinovat de înaltă trădare, trebuie să existe și un beneficiar. Deci timp de șase luni a planat și o suspiciune asupra prezumtivului beneficiar, care era statul Israel. A fost acesta un gest de prietenie față de Tel Aviv al autorităților de la București?

Teoretic cel puțin, în cazul familiei Iohannis situația este similară. Și aici, printr-o plângere penală, a fost lansată o suspiciune de fraudă gravă, prejudiciul ridicându-se la circa 500.000 de euro, în baza utilizării conștiente a unor documente false. În mod normal, un asemenea caz trebuie elucidat cu maximă celeritate, tocmai fiindcă acuzațiile îl vizează pe primul om în stat. Dacă nu se întâmplă așa, atunci în dreptul nu al lui Klaus Iohannis, ci al României, este pus un mare semn de întrebare în sensul că ar fi posibil ca marea corupție să fi ajuns la vârful vârfului din ierarhia națiunii române.

Unde nu se mai aseamănă însă cele două cazuri? În cazul denunțului penal calomnios al lui Ludovic Orban, dosarul deschis împotriva premierului și a președintelui Camerei Deptaților a fost tergiversat de Parchetul General în scopul politic de a ține cât mai mult timp un semn de întrebare deasupra capului celor doi demnitari. În cazul familiei Iohannis, tot Parchetul General este instituția care tergiversează lucrurile, după ce în prealabil dosarul s-a plimbat pe la DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi, dar scopul este diametral opus. Acela de a proteja cât se poate de mult imaginea familiei Iohannis și de a încerca trepat o mușamalizare a cazului.

Problema este că și într-un caz și în celalălalt pierde România. În ipoteza în care familia Iohannis este totuși nevinovată, e bine ca procurorii să afle și să comunice acest lucru cu cât mai multă celeritate, iar în caz contrar interesul României pus în mâna procurorului general este de a afla adevărul, de a duce ancheta până la capăt, pentru a demonstra unei lumi întregi că, în ciuda faptului că marea corupție a ajuns la vârf, statul în sine nu este corupt.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE