Eugen Teodorovici, curentat de SRI
Postat la: 19.10.2017 |
Așa cum reiese din propriile sale declarații, Eugen Teodorovici, de două ori ministru în Guvernul Ponta, a primit cadou de la Serviciul Român de Informații, prin intermediul instituției sale de învățământ, Academia de Informații, o diplomă de absolvire a unui curs de trei luni, de la care însă a lipsit cu desăvârșire. O diplomă pe gratis. Care nu a fost acordată în schimbul muncii. Ci în schimbul a altceva. Conform Deutsche Welle, acest "altceva" ar putea însemna sprijinul necondiționat pe care Teodorovici l-ar acorda, la rândul lui, Serviciului Român de Informații. Așa să fie? E doar atât?
De ce nu primim toți diplome pe gratis de la Academia SRI? De ce a primit doar Eugen Teodorovici? Și, fiindcă tot a venit vorba, mai este utilă o întrebare. O fi fost singurul în această situație? Deși nu am nicio probă, îmi permit să avansez teoria conform căreia este cu neputiință ca Teodorovici să fie o anomalie a naturii. Evident, mai sunt și alții în situația lui. Pe care încă nu-i cunoaștem.
Serviciul Român de Informații a ridicat din umeri. Și ne-a comunicat că nu este treaba lui. Ci a Academiei de Informații, care face în prezent o anchetă internă pe acest caz. Avem în această simplă afirmație alte două noi semne de întrebare. Primul este că nu prea înțelegem de ce mai este necesară o investigație. Ce să se investigheze? Situația e clară. Ne-a comunicat-o Eugen Teodorovici cu subiect și predicat. Nu a dat niciodată pe la cursuri și totuși a primit diploma de absolvire. Livrată "ad labam". Nici măcar nu s-a obosit să se ducă după dilomă. Sau să trimită un curier. Mai rămâne să aflăm că nu știe nici măcar unde este sediu respectivei Academii. Ce ar trebui să descopere așa-zisa anchetă internă? Absolut nimic.Totul este scris și la vedere. Diploma a fost scrisă și semnată de cineva. Presupun că de rector. Prezența este consemnată undeva. În cazul lui Teodorovici nu este consemnată nicio prezență la cursuri. Ancheta internă ar trebui, în mod normal, să constate instantaneu că Academia SRI a săvârșit un fals și nu ar urma decât să i se ia capul celui care a luat decizia și a semnat diploma. Iar acesta ar trebui deferit justiției.
A doua întrebare generată de răspunsul sibilitic al SRI este de ce Dumnezeu instituția în sine nu se implică pentru a face curățenie în trecut și pentru a curma în viitor asemenea practici. O dată observând că a apărut un gândac în bucătărie, orice gospodar se întreabă dacă acesta este singurul. Dacă nu cumva sunt mai mulți gândaci. Iar după ce constată că s-a umplut bucătăria cu gândaci, dacă e gospodar, îi elimină. Dacă nu, doarme cu ei.
Prin urmare SRI, în mod normal, dacă avem de-a face cu o instituție responsabilă, ar trebui să ia la puricat toate diplomele eliberate. Și să încerce cel puțin să afle dacă beneficiarii au urmat sau nu cursurile. Și să ne spună și nouă. Pentru că SRI este plătit din bani publici. Și pentru că diplomele de absolvire a Academiei subordonate SRI nu ar trebui să fie secret de stat. În felul acesta, am avea și noi o imagine mai clară asupra personajelor sau personalităților, care au ținut neapărat să-și completeze vastele cunoștințe cu informații ținând de știința securității. Și ar mai fi interesat de observat, în continuare, și care a fost traseul acestor concetățeni. Ce demnități au primit ei? Ce oase au ros? Ce au dat în schimb societății? Și ce au oferit în schimb Serviciului Român de Informații, transformat în fabrică de diplome?
Cât îl privește pe domnul Teodorovici, acesta, cu musca pe căciulă fiind, nici măcar nu și-a trecut în CV respectiva diplomă. Pentru că CV-ul este pentru popor. Cine trebuia să știe, știa și fără CV. Numai că a uitat un detaliu. Atunci când îți faci un CV, nu pur și simplu pentru a-l posta pe pagina ta de Facebook, ci pentru a-l prezenta ca argument angajatorului, atunci îți asumi și răspunderea de a scrie totul în el. Pentru că, nu-i așa, altfel este fals prin omisiune. Fals sub semnătură. Și uz de fals.
Iată de ce mă aștept totuși, în ciuda laconicului răspuns al SRI, ca onorabila instituție să se pună în mișcare și, pornind de la acest caz, al unui demnitar curentat de Serviciul Inteligent, să vadă în ce măsură acest experiment interesant a fost sau nu generalizat.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu