• Tweet

Același eveniment, summitul NATO de la Bruxelles, are conotații diferite. Totul depinde de perspectiva din care analizezi, în mare sau în detaliu, pe fond sau sub aspect anecdotic, ce s-a întâmplat acolo. Cum se vede pantomima NATO din spatele micilor ecrane? Pentru români, probabil cel mai interesant fenomen este modul în care s-a evaporat ministrul Apărării, Mihai Fifor. Pentru alții, cum s-a împleticit Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

În mod normal, o reuniune NATO, cum este cea care tocmai a avut loc zilele trecute la Bruxelles, are o greutate specifică, care o transformă în prima știre pe întregul mapamond. În definitiv, s-au întâlnit cei mai importați oameni de decizie ai planetei și au reglat ceasul funcționării politice și militare a alianței.

Ca de obicei, vom afla mai târziu, văzând consecințele, în ce termeni s-a negociat la Bruxelles, ce s-a negociat și care sunt pericolele pentru alianță. Până una alta, cum precizam, fiecare ia de pe această masă a bucatelor ceea ce i se pare mai apetisant. Pentru mine unul, cu adevărat senzațională este dispariția lui Mihai Fifor, ministrul Apărării, din imaginea de grup postată pe site-ul oficial al instituției prezidențiale.

Imaginea, așa cum s-a stabilit fără echivoc, a fost photoshopată de către consilierii de imagine ai președintelui Klaus Iohannis. Se observă cum, spre deosebire de celelalte delegații, cea a României nu se deplasează în linie, ci total diferit. Președintele Klaus Iohannis merge țanțoș, mărind mereu pasul cu câțiva metri în fața delegației oficiale a României, din care au făcut parte, cel puțin în această fază a preumblării pe peluza de la Bruxelles, Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe, Mihai Fifor, ministrul Apărării, și ambasadorul nostru în capitala Belgiei. Este clar, dintr-o lectură fie ea și rapidă a acestei scurte deplasări, că președintele Klaus Iohannis încearcă din răsputeri, aproape alergând, să separe imaginea sa de a celorlalți. Oare de ce?

Intervine din nou o temă mai veche , cea a rivalității dinte palate. Dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria. Președintele Klaus Iohannis, cum a făcut de altfel și celălalt jucător, ex-președintele Traian Băsescu, încearcă din răsputeri să acrediteze ideea, printr-o interpretare subtilă și originală a Constituției, că el și nimeni altul este cel care face agenda de politică externă a României. Că nu Guvernul, reprezentat în acest caz de Teodor Meleșcanu, decide și construiește în materie de politică externă, ci el, în calitate de președinte. Nu uriașa infrastrucură a Guvernului, concentrat în acest caz în aparatul diplomației românești, asigură suportul și laboratorul de creație al promovării demersurilor de politică externă, ci nucleul redus numeric și discutabil calitativ al consilierilor în acest domeniu de la Cotroceni.

Dar, treacă-meargă. În definitiv, componenta politică a acestui summit NATO a trecut, conform ordinii de zi, pe plan secund. Primadona acestei reuniuni de vârf a fost componenta militară. Iar în ceea ce privește componenta militară, vârful de lance l-a reprezentat, în viziunea de altfel corectă a lui Donald Trump, președintele statului cu cea mai mare contribuție la bugetul NATO, procentul din Produsul Intern Brut pe care statele membre sunt dispuse să-l aloce politicii de securitate colectivă. Dar cine în România decide acest lucru? Cine a decis și cine decide în continuare ca România să aloce securității colective 2% sau chiar mai mult din Produsul Intern Brut? Și cine hotărăște cum anume vor fi alocate cele patru miliarde de euro pe an? Evident, Executivul. Adică Guvernul României. Alt palat. Palatul Victoria. Nu Palatul Cotroceni.

Numai că domnul Klaus Iohannis a dorit musai să fure startul. În vizita sa la Washingon, la invitația lui Donald Trump, după ce acesta l-a bătut pe umăr la intrarea în Casa Albă, Klaus Iohannis s-a grăbit să se angajeze, desigur nu în numele său, ci al Guvernului României, pentru un efort reprezentând 2% din PIB. Executivul de la București fiind la acest capitol în deplin acord cu Donald Trump nu a schițat niciun gest de împotrivire. Dimpotrivă. A făcut toate diligențele, mai întâi prin intermediul fostului ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu, apoi pe mâna actualului ministru al Apărării, Mihai Fifor, pentru a pune în operă angajamentul colectiv luat de București.

Dar pe peluza de la Bruxelles, pe care defilau VIP-urile NATO, președintele a dorit să fie singur. Să rămână doar el în fotografiile istorice care urmau să fie postate pe site-ul instituției de la Cotroceni. Chiar singur-singur nu se putea. Astfel încât el a luat o decizie strategică. Să-l elimine pe Mihai Fifor.

Și astfel, printr-o operațiune laborioasă de photoshopare, imaginile au fost falsificate, iar falsul a fost postat. Mihai Fifor a dispărut literalmente. Dar nu și integral. Aparatul prezidențial de la Cotroceni nu a dorit să lucreze metodic, pas cu pas, și să construiască un lucru bine făcut. Consilierii pentru imagine ai lui Klaus Iohannis s-au grăbit săi satisfacă acestuia apetitul de tip narcisist. Și, grăbindu-se, l-au eliminat, e drept, pe Fifor, dar au uitat să-i șteargă și mânuța, care continuă să apară supărător pe post de termometru la subrațul președintelui României.

Această operațiune, dacă o analizăm cu atenție, trădează modul de operare a lui Klaus Iohannis, maniera în care acesta își materializează orgoliul și umorile, graba care îl încearcă, atunci când se pune problema eliminării adversarilor politici, și amatorismul plus primitivismul instituției pe care o conduce.

Dacă românii, pe mâna lui Klaus Iohannis, și-au evaporat ditamai ministrul Apărării printr-o simplă operațiune de photoshopare, mă întreb de ce oficialii de la Bruxelles nu au procedat la fel cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care se bâțâia ceva mai târziu, în același spațiu, scurtcircuitat de aburii alcoolului - el pretinde că de sciatică. Oare de ce nu l-au evaporat pe Juncker? Eu cred că nu a avut cine să le dea dispoziție, pitorescul președinte al Comisiei UE fiind mult prea preocupat de propria echilibristică.

În raport cu ceea ce a făcut Klaus Iohannis, eliminându-l printr-un fals pe ministrul Apărării din imaginile postate pe site-ul instituției pe care o conduce, lipsa de reacție a staff-ului Comisiei Europene pare de-a dreptul suspectă. Oare acolo, la Bruxelles, nu se photoshopează deloc? L-am văzut pe Donald Trump - și nu numai pe el - strâmbând dezgustat din nas și făcându-se că nu vede scena penibilă jucată de Juncker. În schimb, trucul utilizat de instituția prezidențială de la București a trecut, în plan extern vorbind, cu totul și cu totul neobservat. Mult mai neobservat decât umbrela sub care a stat Putin la Moscova, în timp ce rafalele de apă șiroiau pe fețele unei numeroase asistențe, între care se aflau chiar și doamne șefi de stat. Și, apropo. Cum ar fi fost dacă Kremlinul ar fi photoshopat această imagine, făcând să dispară umbrela, dar păstrându-l pe Putin curat și uscat? Sau cum ar fi fost ca președintele Macron să decidă photoshoparea accidentului de motocicletă din timpul paradei sau imaginea deformată a steagului Franței, desenat de avioanele cu reacție pe cerul Parisului?

Sorin Rosca Stanescu