Guvernul Opoziției
Postat la: 30.05.2019 |
Să trecem cu eleganță peste ezitările Opoziției. Să considerăm că PNL și USR vor decide să dărâme Guvernul. Și să pună alt Executiv în loc. Să omitem pentru moment că, la numai o zi după ce a spus că Guvernul trebuie să plece, președintele Klaus Iohannis a cerut doar demisia a doi miniștri. Să trecem peste asta. Și să ne imaginăm cum ar arăta noul Guvern.
Interesant de observat că mulți dintre fruntașii celor două partide, care se consideră a fi pe cai mari după europarlamentare și referendum, afirmă că dacă nu pot schimba Guvernul acum, printr-o moțiune de cenzură, o vor face după prezidențiale, atunci când, constituțional, este posibil teoretic să fie declanșate alegeri anticipate. Sigur că este o inepție să nu poți să dărâmi Guvernul o singură dată, dar să afirmi că-l poți dărâma de două ori la rând ca să faci anticipate. Dar să trecem și peste asta. Să presupunem că azi este mâine. Și, cum-necum, a căzut Guvernul Dăncilă. Sau pur și simplu a abandonat lupta, constatând că prin remanieri succesive, fără finalizare, întrucât președintele se face că plouă, nu mai poate funcționa. Și să ne apucăm să facem un scenariu al noului Guvern.
Să începem din Parlamentul României. Acest nou Guvern va trebui să fie susținut de o majoritate parlamentară, majoritate la care să participe toate partidele din Opoziție, plus neafiliații și minoritățile. Plus o serie de parlamentari smulși de la PSD și de a ALDE. Această nouă majoritate va impune un algoritm al împărțirii puterii executive. La limită, este posibilă formarea unui Guvern minoritar, dar susținut și de formațiunile care nu participă la guvernare, evident tot în schimbul unui algoritm al împărțirii puterii. În schimbul îndeplinirii unor condiții dinainte convenite. Ei bine, cum ar arăta acest Guvern?
Cade decizia PNL și angajamentul lui Klaus Iohannis de a-l numi premier pe Ludovic Orban. Pentru că nu vrea Pro România. Și fără Pro România nu există majoritate. Va trebui deci identificată o altă persoană, care să preia această sarcină. Nu poate fi nici din USR-PLUS, întrucât acest partid se conturează ca un rival înauntrul actualei Opoziții și implicit în interiorul viitoarei majorități a PNL. Cu atât mai mult cu cât cele două partide vor avea candidați diferiți la alegerile pezidențiale. Va trebui căutată o persoană neutră. În acest scop, vor exista doi candidați de serviciu, reprezentând partidele mici intrate în Parlament. Traian Băsescu sau Victor Ponta. Ambii se vor oferi în mare viteză. Dacă nu cumva Klaus Iohannis va încerca să convingă partidele să accepte un așa-zis tehnocrat. Un fel de Dacian Cioloș doi. Să admitem că avem un candidat X desemnat pentru a forma un Guvern. Ce urmează să facă acesta?
Premierul desemnat va trebui să negocieze rând pe rând un program comun de guvernare și o echipă a Executivului, formată din reprezentanți ai tuturor formațiunilor cu liderii politici din două partide mari și din trei partide mici, cărora li se adaugă minoritățile altele decât cea maghiară, precum și neafiliații. Fiecare va trebui să primească satisfacție prin programul de guvernare și prin modul în care este împărțită puterea. Pentru că fiecare va trebui într-un fel sau altul, direct sau prin intrepuși, să se afle la butoane. Executivul va fi un fel de pian la care lovesc clapele simultan circa opt interpreți. Dacă toți ar reprezenta aceeași linie de gândire politică sau măcar linii înrudite, ar putea funcționa. Numai că în acest scenariu avem de-a face cu partide care susțin doctrine extrem de diferite. Și care au și interese uneori diametral opuse. Un asemenea mecanism probabil că nu va funcționa. Sau dacă cumva, la limită, va funcționa, va funcționa prost. Nu e greu să ne imaginăm cum va decurge o ședință a Coaliției la care vor participa atât de mulți lideri incompatibili. Ce performanțe ar putea să aibă un asemenea Guvern? Și care vor fi consecințele electorale la localele și parlamentarele de anul viitor, după ce electoratul se va fi trezit înșelat din nou?
Pentru a guverna, este indispensabilă voința politică de a face acest lucru. O voință fermă. Și o mare abilitate de a negocia politic zilnic în forță, dar și cu inteligență, diversele decizii, care trebuie să întrunească finalmente o majoritate în Parlament. Sunt în acest moment capabile cele două partide mari din actuala Opoziție să impună un program de guvernare, cel puțin în datele lui esențiale, celorlalte fromațiuni mai mici? Sunt PNL și USR în stare să convină asupra unui program comun? Au voința politică și abilitatea de a negocia cu ceilalți? La toate aceste întrebări, până una alta, răspunsul este negativ. După cum s-a văzut miercuri în Parlament, PNL s-a dovedit incapabil să adune pentru desemnarea Ralucăi Turcan chiar și voturile acestui partid în totalitatea lor. Au lipsit peste 10 voturi considerate anterior sigure ale deputaților PNL. Ce se va întâmpla, în ipoteza în care vor avea un Guvern, atunci când se vor supune la vot acte normative importante?
PNL și USR au afirmat în repetate rânduri, împreună cu Klaus Iohannis, că Guvernele PSD plus ALDE sunt catastrofale. Și că trebuie să plece imediat. Iar „imediat înseamnă imediat". Acum aceleași partide și același Klaus Iohannis cum vor proceda în condițiile în care, după cum ei înșiși recunosc, o uriașă masă de cetățeni ai României i-au crezut și așteaptă o altă guvernare?
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu