• Tweet

Data de 15 noiembrie 2018 a fost stabilită de către oculta hegemonilor vest-europeni ca dată limită pentru răsturnarea Guvernului Dăncilă și înlocuirea lui fie cu un executiv de tehnicieni, tip Cioloș, fie cu unul de așa-zisă „uniune națională", condus de un agent al Franței sau de unul al Germaniei. Acesta va trebui să exercite președinția rotativă a UE în prima jumătate a anului 2019, atunci când cadrul bugetar multianual va trebui convenit iar Brexitul finalizat, în condițiile în care Parlamentul va intra în alegeri, iar Comisia va intra pe ultima sută de metri a mandatului său.

Perioada va fi critică și pentru cancelarul german Angela Merkel, obligată să se apere pe baricadele unui guvern aflat la discreția partidului a cărui președinție este constrânsă să o părăsească peste doar câteva săptămâni, precum și pentru Președintele francez Emmanuel Macron, în curs de bricolare a unui mare partid globalist cu nucleu franco-flamand, etichetat ca liberal. Cea dintâi se grăbește să își pună la adăpost moștenirea iohannistă din România. Cel din urmă, să împingă la guvernarea României o grupare politică dispusă să mărșăluiască în cadența muzicii comandate de el.

Așa se explică mizeria care se va turna în capul României în această săptămână. Am trimis factorilor de decizie din România opinia mea în legătură cu ceea ce este de făcut. Aici voi încerca să explic scenariul care ne-a fost rezervat pentru a contribui astfel la calmarea spiritelor și zădărnicirea manipulării. Pe fondul unor realizări concrete obținute pe plan socio-economic, România nu se află în prezent în ceea ce Lenin numea „o situație revoluționară". În lipsa acesteia strada nu se poate mobiliza suficient iar acțiunea ei, oricât de violentă ar fi, nu poate avea succes.

Spre a sprijini crearea unei stări de spirit propice unei lovituri de stat, „Europa" va declanșa începând de azi un amplu baraj de artilerie propagandistică. Parlamentul European va vota Rezoluția referitoare la starea justiției din România. Comisia Europeană va da publicității Raportul privind rezultatele aplicării Macanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției. În termeni pugilistici se poate spune că României i se va aplica stânga la ficat și dreapta la figură.

În context se vor invoca și criticile formulate de GRECO (un grup de state care, în numele luptei împotriva corupției, și-au autoatribuit dreptul de a da lecții altora și a se amesteca în treburile lor), ca și recomandările Comisiei de la Veneția (o structură tehnică a Consiliului Europei fără nici o competență în emiterea de directive cu valoare obligatorie). României i se va cere imperativ să se supună verdictelor acestora. Să se supună sau...ce? Dincolo de conținutul acestor documente care este discriminatoriu, inexact (mincinos) și potrivnic chiar principiilor și valorilor pe care autorii lor pretind că le apără, totul este o mare cacialma.

În ciuda a ceea ce nu încetează să scrie sau spună presa română, Rezoluția PE nu se dezbate și nu trece prin procedurile prealabile plenului menite a conduce la adoptarea unui punct de vedere instituțional unitar, cu putere mai mult sau mai puțin constrângătoare. Potrivit regulilor de procedură aplicabile ei, această rezoluție este un proces-verbal al discuțiilor avute anterior pe marginea informațiilor comunicate de Comisie și Consiliu. De aceea și considerentele documentului sunt mult mai ample și mai concrete decât concluziile. Primele adună tot ceea ce s-a spus, fără ca opiniile astfel exprimate să constituie un ansamblu coerent. Celelalte aproximează cel mai mic numitor comun al dorințelor deduse din dezbateri. În atari condiții nu se pot propune termene sau sancțiuni. Și nici nu se propun. Prin urmare, consecințe zero.

Despre Raportul MCV trebuie spus doar că el este lipsit nu numai de efecte angajatorii, ci chiar de bază legală. Mai exact este produsul unei proceduri ilegale (desfășurată, în plus, cu o totală lipsă de transparență și cu o absolută rea-credință) care nu obligă și nu poate obliga România la nimic. Accesoriu al clauzei de salvgardare introdusă în tratatul de aderare a României la UE, acest mecanism a expirat odată cu validitatea clauzei respective, respectiv la 1 ianuarie 2010. El continuă să funcționeze prin abuzul eurocraților și, după caz, trădarea sau lașitatea autorităților române, care nu îndrăznesc să îl denunțe notificând caducitatea sa.

Pentru ca avizele Comisiei de la Veneția să aibă un efect juridic sau politic oarecare, ele trebuie să parcurgă o procedură specială care le transformă din simple opinii ale unor experți în decizii cu putere fie numai politică fie și juridică. Această procedură constă în trimiterea avizului către Comitetul de miniștri al Consiliului Europei, sau/și către Adunarea Parlamentară a acestuia, unde și România este reprezentată, urmând ca acestea să și le însușească așa cum au fost formulate sau cu modificări. Există și posibilitatea respingerii lor cu totul.

Procedura nu a fost urmată. Dacă ar fi fost, concluziile ar fi fost altele. Nu pentru că România ar fi făcut opoziție, dar s-ar fi ridicat împotrivă state mai demne, mai lucide și mai curajoase decât reprezentanții ei, precum Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Italia, Grecia etc. Despre GRECO nici nu merită vorbit. Aceasta nici nu există în ordinea de drept internațional stricto sensu. Iar de ficțiuni narcisiste nu avem de ce ne ocupa.

Cum se explică atunci toată tevatura aceasta? De ce România este umilită prin critici nedrepte, nefondate și nedovedite, care nu duc la nici o măsură concretă? De ce toată această coreografie înșelătoare la punerea în scenă a căreia contribuie din plin și Monica Macovei, în PE, Corina Crețu, în CE, și Klaus Iohannis însuși, în Consiliul European? Foarte simplu. Pentru a se creea confuzie în România, acolo unde la primire așteaptă Cioloș, Barna, Orban, Ponta, Firea și alții din același aluat, precum și batalioanele de asalt ale societății „în civil" apărătoare a „statului de drepți". Acțiunile destabilizatoare ale acestora primesc un superb și indispensabil combustibil de la aceste rapoarte, rezoluții și recomandări cu aer de condamnare la moarte.

„Dacă vrei ca o minciună să fie crezută, fă-o cât mai gogonată!" - spunea maestrul nazist al dezinformării, Joseph Goebbels. Este exact metoda aplicată de autorii documentelor internaționale amintite. Referirea la „reacția disproporționată" a jandarmeriei române față de „pașnicele violențe" (sic!) ale demonstranților neautorizați care luaseră cu asalt sediul Guvernului, fiind doar una dintre ele.

Tocmai enormitatea minciunii este, însă, aceea care îi face pe oamenii de bun simț să își zică: „Ceva tot trebuie să fie adevărat căci altminteri nu se putea ca un om normal și repspectabil să spună lucruri atât de fanteziste cu atâta seriozitate!" „Probabil că Dragnea chiar că vrea să o omoare pe Firea ca să poată desființa Bucureștiul și să îl predea, astfel desființat, rușilor." (sic!) „Este imposbil ca un om serios ca Timmermans, cu burtă și cu barbă albă, să nu ia în seamă deloc explicațiile Guvernului român atunci când o ține de-a surda că legile justiției și abolirea lazărocrației la Ministerul Public, compromit lupta împotriva corupției." Acești oameni, în majoritate din categoria pasivilor sau nehotărâților, vor putea astfel fi determinați să susțină sau măcar să accepte lovitura de stat.

Dar și ceilalți români, rezonabili și chiar mulțumiți de viața lor, sub asaltul acestei propagande ostile vor ajunge să spună că este mai bine să cadă Guvernul și să se termine odată scandalul, decât să trăiască sub teroarea acestei lovituri de stat continui. Un popor adus la nevroză face inacceptabilul inevitabil, iar situația sa i se pare cu atât mai intolerabilă cu cât în realitate este mai bună.

Intimidarea organelor de ordine închide cercul. Cuplul de forțe reprezentat de instituțiile europene și procuratura română, macină voința jandarmeriei, ai cărei comandanți sunt puși sub aberante și umilitoare acte de urmărire penală. În nici un caz nu se caută vinovații de presupuse excese, ci timorarea celor chemați și deciși să apere Constituția României cu prețul propriei lor integrități corporale. Parola a care declanșează operațiunea a fost lansată: „România nu este pregătită pentru a prelua președinția UE!" Sunt cuvintele rostite de însuși Președintele Iohannis. Cel care, involuntar autocritic, tocmai recunoscuse că un infractor a ajuns în vârful statului.

Dacă nu ar fi strigăt de declanșare a insurecției, și această afirmație tot caracter autocritic ar avea, întrucât Președintele este cel care, exploatând o decizie partizană a CCR-Zegrean, a monopolizat, chipurile „ca reprezentant al statului", relația României cu UE. Nu este domnia sa pregătit să prezideze UE? Nu numai că nu este, dar potrivit Constituției României, ca și tratatelor europene, nu are nici instrumentele nici dreptul să o facă. Dacă nu se grăbește, lucrul va deveni evident. De aceea este în schimb pregătit de o altă lovitură de stat.

Vestea - bună pentru unii și proastă pentru alții - este aceea că Guvernul va supraviețui. Nu pentru că este atât de ferm, ci pentru că este elastic. Nu pentru că este atât de abil, ci pentru că este calm. Nu pentru că se avântă, ci pentru că amână. Nu pentru că este mânat de elanuri eroice, ci pentru că este dominat de conformismul prudent.

La aceste explicații se adaugă altele trei. Pentru că nu toți actorii globali au interesul ca România să se dizolve în UE sau să cadă sub blestemul protagoniștilor Europei politice, reducându-se la un simplu satelit al acestora. Pentru că forțele de ordine române, „factorul intern", nu sunt contaminate în întregime de lașitate și trădare, și vor acționa la nevoie pe măsura sfidării. Și cel mai important, pentru că mai sunt și români care departe de zgomotul zilnic, s-au organizat și s-au pregătit pentru ceea ce este mai rău. Aceștia vor susține și salva și cel mai de nesusținut Guvern care are singura calitate de a fi românesc.

Adrian Severin