Klaus Iohannis s-a împotmolit puțin
Postat la: 09.09.2018 |
Din nou, președintele României, în războiul său de gherilă declarat împotriva PSD, a făcut o nevăzută. Fapta sa nu este nici prevăzută, și nici permisă de Constituția pe care a jurat, și de celelalte legi ale României. Iohannis a încercat din răsputeri să blocheze rectificarea bugetară. Creând astfel un pericol major de blocare financiară și economică a României. După care ar fi urmat, firește, și o criză socială. Dar nu i-a reușit. S-a împotmolit.
Lui Klaus Iohannis nu i-a convenit faptul că Guvernul a tăiat puțin din bugetul instituției pe care o conduce, în condițiile în care, prin lipsa sa de activitate, se dovedise incapabil să cheltuiască banii alocați. În aceste condiții, mai întâi s-a burzuluit la Guvern prin intermediul purtătorului de cuvânt, iar apoi a recurs la o înșelătorie. Pentru a trage de timp, utilizându-și calitatea de președinte al României, Klaus Iohannis a solicitat instituțiilor de forță, ai căror reprezentanți sunt membri CSAT, să-și dea avizul negativ sau pozitiv asupra rectificării bugetare, precizând și un termen în care aceștia urmează să-și îndeplinească obligația. E greu de imaginat că instituții aflate, într-un fel sau altul, în subordinea președintelui, cum sunt SRI, SIE sau SPP, au ignorat solicitarea acestuia, refuzând să se pronunțe în termenul stabilit. Este mai degrabă rezonabil să ne gândim la altceva. La faptul că președintele a făcut un joc dublu. Incorect. Pe de o parte, de ochii opiniei publice, a cerut instituțiilor de forță să se pronunțe până la o anumită dată, iar pe de altă parte le-a sugerat că ar fi mai bine să amâne sine die acest gest. Tocmai pentru a boicota rectificarea bugetară.
Pe de altă parte, fără o rectificare bugetară pe care guvernele o operează o dată sau de mai multe ori în fiecare an, anumite ministere se pot bloca. Anumite operațiuni, cum este de pildă combaterea catastrofalei epidemii de pestă porcină africană, pot eșua. În consecință, este de datoria Guvernului să facă rectificarea cu orice preț. Și într-un timp rezonabil.
Iar Guvernul României a procedat corect, deși cu întârziere. A descoperit că nu are altă obligație decât aceea - care și ea excede Constituției - de a solicita în scris un audit consultativ din partea CSAT. Dacă CSAT nu se întrunește sau se întrunește cu întârziere, asta nu mai e treaba Guvernului. Executivul poate merge mai departe cu rectificarea. Ceea ce a și făcut.
Președintele Klaus Iohannis a rămas cu ochii în soare. A descoperit cu surprindere că nu mai are ce să facă. Cine l-a sfătuit să procedeze cum a procedat, l-a sfătuit prost. Și cu atât mai rău dacă a făcut-o de capul lui.
O vorbă de duh americană spune că atunci când ai căzut într-o groapă din neatenție sau din neghiobie, nu e bine să mai dai ca gândacul din mâini și din picioare. Pentru că s-ar putea să adâncești groapa. Înainte de a te mișca e preferabil să gândești. Președintele României nu a ținut cont nici de asta. Și a mai comis o nevăzută. A sesizat Avocatul Poporului. Pentru că numai acesta, dacă consideră necesar, poate sesiza Curtea Constituțională. Și aici apare o a treia prostie. Presupunând prin absurd că domnul Victor Ciorbea ar considera că mai e necesar să mai încarce puțin programul Curții Constituționale și ar sesiza această instituție, CCR oare ce ar face? Pe pariu cu oricine că ar aprecia că Guvernul a procedat corect. Iar Klaus Iohannis incorect.
Să mergem însă și mai departe. În aceeași logică. Ca să vedem cât de adânc își sapă președintele propria groapă. Să admitem, tot prin absurd, că judecătorii CCR decid că Guvernul nu are dreptul să facă rectificarea fără binecuvântarea președintelui. Chiar și așa, decizia CCR e valabilă doar pentru viitor.
Așadar Klaus Iohannis a declanșat un război pentru a-l pierde. Crede el că în acest fel, lovind în cetățenii României, chiar și în cei din trupele de asalt #rezist, va obține mai multe voturi? Și va primi un nou mandat după ce patru ani de zile fie nu a făcut nimic, fie a a făcut numai prostii?
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu