Lepădarea de Burleanu
Postat la: 19.04.2018 |
Mă aflu din nou în situația de a anticipa rezultatul unui meci consumat înainte de apariția revistei noastre. De astă dată, e vorba chiar de meciul-meciurilor, confruntarea decisivă dintre Ionuț Lupescu și Răzvan Burleanu, pentru mandatul de președinte al Federației Române de Fotbal, care s-a tranșat miercuri.
Deci, scriind duminică seară, cu trei zile înainte de aflarea deznodământului, nu pot decât să cred cu tărie că fotbalul va învinge în aceste alegeri politicianismul ieftin, protocoalele secrete și manipulările grosolane, dându-i câștig de cauză lui Ionuț Lupescu. Nu uită nimeni cum a fost influenţat scrutinul de acum patru ani, când Gică Popescu a fost trimis la pușcărie chiar în preziua alegerilor, pentru a-i lăsa cale liberă aerianului Burleanu, aterizat de nicăieri direct la cârma soccerului românesc. Tocmai de aceea și deasupra alegerilor de acum plutea de câteva săptămâni un aer cu iz de viciu, pe fondul declarațiilor sforăitoare și, ca de obicei, obraznice ale politrucului care a infestat fotbalul, parazitându-l cu o întreagă gașcă de neaveniți, plătiți regește din banii federației.
Consecințele s-au văzut: calificarea la Cupa Mondială a fost ratată, iar istoria pensionarului Christoph Daum la cârma naționalei s-a încheiat, perfect previzibil, cu concluzia amară „și necalificați, și cu banii luați!" Dincolo de asta au curs în presa ultimelor zile o mulțime de alte golănii financiare pe care starostele federației le-a semnat cu nepăsarea unuia trezit peste noapte într-un fel de Peșteră a Comorilor, de unde împărțea în neștire grămezi de euro te-miri-cui, neuitând să-și tragă și sieși partea de diurne a leului!
Deloc de mirare, aşadar, că lumea veritabilă a fotbalului românesc l-a contestat non-stop și l-a băgat în carantină, pentru a se grupa acum în spatele lui Ionuț Lupescu. Fostul internațional a renunțat la o carieră de succes și la o funcție de top în cadrul UEFA, la cererea insistentă a foștilor săi colegi din generația de aur, pentru a reveni acasă și a candida la șefia federației. Ar fi de neiertat ca manevre murdare, de culise, să-l scoată din joc și pe Ionuț Lupescu, după Gică Popescu! Lepădarea de Burleanu a devenit firească și obligatorie, dacă vrem, cum și vrem, să ne reclădim fotbalul cu profesioniști autentici, crescuți și consacrați de școala românească și care vor să-i redea strălucirea, cu experiența lor de astăzi.
După cum s-a văzut, Burleanu nu ştie decât să sfideze, pretinzând că va câștiga chiar din primul tur, în ciuda analizei temeinice realizate de Gazeta sporturilor, care a demonstrat, negru pe alb, că dintre cele 8 puncte pe care le-a propus în programul său de acum patru ani, nu a îndeplinit decât... două. Ca să nu mai vorbim și despre Centrele de excelență, de-a dreptul muribunde! Iar peste toate, să reamintim și ultimul sondaj de opinie făcut printre microbiştii autohtoni, potrivit căruia doar 10% dintre ei considerau că Burleanu merita un nou mandat, în timp ce 55% și-l doreau pe Kaiser în fruntea FRF. Cu siguranță însă, dacă de sondaj s-ar fi ocupat IRES-ul lui Vasile Dâncu, procentele erau inversate! Dar poate că, până la apariția acestor rânduri, se mai fabrică vreo "cercetare de piață"... Ar fi totuși inutil, pentru că lucrurile sunt clare: Ionuț Lupescu merită funcţia de președinte al Federației Române de Fotbal. Aşa cred, așa s-ar cuveni și numai așa putem spera într-un viitor frumos al fotbalului românesc!
P.S. Intrucât aranjamentele de culise i-au dat câștig de cauză tot lui Burleanu, nu pot decât să observ că fotbalul românesc a fost învins. Sau, cum s-a mândrit prostește realesul, a fost ciuruit. Definitiv!
Horia Alexandrescu
(preluat din România literară)
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu