• Tweet

Lui Blaze Bernstein îi plăcea să gătească. La cumpăna dintre anii 2017 și 2018, înainte de a se întoarce acasă, în California, pentru a își petrece vacanța de iarnă alături de familie, tânărul student de la Universitatea din Pennsylvania fusese votat redactor șef al unei publicații de gătit și rețete culinare din campus, denumită Penn Appétit. Era bucuros că brioșele lui kosher fuseseră aplaudate la scenă deschisă de către populația campusului. În trenul care îl aducea acasă, tânărul credea într-un viitor plin de muncă dar și de reușite. Nu a mai ajuns niciodată să și-l construiască.

În dimineața zilei de 2 ianuarie 2018, părinții lui au observat că plecase de acasă fără să le spună nimic. Fără să bănuiască ceva rău aceștia au încercat să-l contacteze. Când nu a răspuns, i-au verificat contul Snapchat și au găsit cîteva mesaje între fiul lor și un fost coleg de clasă. Cei doi plănuiseră să se întâlnească într-un parc împădurit. Tânărul Bernstein era homosexual și de religie iudaică. Părinții, aflând de la începutul adolescenței băiatului despre orientarea lui sexuală i-au asigurat un mediu calm și discret. Mesajele dintre el și fostul coleg indicau clar că întîlnirea avea caracter sexual. Mai puțin de o săptămână după dispariție, anchetatorii îi vor descoperi cadavrul, ascuns sub o ramură de copac și o movilă de pământ. Bernstein avea 19 ani și fusese înjunghiat de 19 ori în zona gâtului.

Autoritățile l-au identificat rapid pe colegul de școală drept suspect, dovezile obținute în timpul anchetei identificându-l ca fiind ucigașul. Spre stupoarea micului orășel, s-a descoperit că era membru al diviziei Atomwaffen - unul dintre cele mai extremiste grupări techno-anarhiste, cu ramificații peste tot în lume. Victima era homosexual și evreu. Dublul păcat, de parcă unul singur nu ar fi fost de ajuns, îl condamnă inexorabil. Alegerea victimei, ritualul și tehnologia comunicării au fost simple, mai mult asasinatul a transmis exact mesajul segmentului social căruia îi era destinat. Antisemit și homofob.

Simetria neagră a consecințelor acestei crime este însă și mai dramatică. Exact ca și numărul de lovituri de cuțit egale cu vârsta victimei, așa și centrul local al comunității evreiești a dorit să onoreze memoria lui Bernstein, dându-i numele școlii de gătit. De cealaltă parte, Atomwaffen l-a sărbătorit pe ucigaș făcând tricouri imprimate cu portretul lui și cu extrase din manifestul personal publicat on-line. Membrii unei întregi celule secrete ale organizației anarhiste globale, unii dintre ei nefiind cetățeni americani, le-au purtat cu mândrie pe aleile parcului unde a avut loc crima. Totul filmat și transmis, în direct, pe unul dintre canalele media electronice criptate ale lumii de astăzi.

Pentru două lumi diferite și opuse, cei doi tineri din tragica, dar atât de reala poveste, sunt eroii. Pentru analiștii serioși ai lumii de astăzi crima poartă nu numai substanța viitorului dar anunță și obiectivul ei: lumi separate, realitate și virtual aflate în coliziune totală, dar o singură umanitate de apărat sau distrus. Toți cei care studiază crima rasială, mecanica și componentele sale, combustibilii apariției și răspândirii ei, tehnologia și metoda, discursul și teologia gesturilor, sunt de acord că asasinatul din 2018 a marcat începutul celei mai violente etape de cristalizare a războiului asimetric, la nivel celular și fără front militar real pe care societatea contemporană o cunoaște.

Atacul din octombrie 2018 de la sinagoga Arborele Vieții din Pittsburgh a fost cel mai letal act de violență antisemită din istoria SUA. Atacul a fost filmat și transmis în direct. Atacul din martie 2019 asupra moscheii din Christchurch, Noua Zeelandă, a fost cel mai mortal din istoria acestei țări. A fost anunțat în direct de către atacator. A fost urmat, în aprilie de un alt atac asupra unei sinagogi americane (de data aceasta în Poway, California) și de cel din august 2019, organizat asupra unui magazin Walmart din El Paso. A fost unul dintre cele mai brutale atacuri vizând hispanicii americani din istoria SUA. Toate aceste atacuri au fost ori anunțate online ori filmate până când atacatorul (atacatorii) a/au fost ucis(și) sau capturat(ți) de forțele de intervenție. Astăzi când scriu străzile Americii sunt în flăcări. Și nu sunt negrii care demonstrează legitim pentru crimele aberante ale unor albi cu insigne de polițiști la piept. America arde pentru că are loc legitimizarea prin forță a unei noi forme de tehnologie a revoluției anarhice.

Pentru simplificarea leagală a pedepsei, până acum un deceniu, aceste evenimente recurente au fost legate de ideologia de dreapta, descrisă ca o evoluție sinusoidală. Dar mulți dintre acești ucigași, de la cei din Atomwaffen până la trăgătorul din moscheea din Noua Zeelandă sau până la atacatorul sinagogii Poway, sunt mult mai strâns conectați la o ideologie nouă și infinit mai radicală, una care respinge atât lupta de clasă cît și perceptele ariene ale nazismului. Se numește „acceleraționism" și se bazează pe ideea că guvernele lumii sunt iremediabil corupte. Drept urmare, cel mai bun lucru, pe care îl pot face adepții acestei noi tehnici revoluționare, este să le accelereze dispariția, semănând haosul și creând tensiuni socio-politice care să distrugă mecanismele societale existente.

Ideile acceleraționiste au fost citate în manifestele personale ale atentatorilor în masă - în mod explicit, în cazul criminalului din Noua Zeelandă - și sunt adesea menționate pe forumurile web și în camerele de chat ale diverselor grupări anarhiste contemporane. Acceleraționistii resping orice efort de obținere a puterii politice prin vot democratic, repudiind tentativele de stânga sau de dreapta de a se angaja în politica națională. Noii revoluționari consideră toate formele de expresie politică ca fiind inutile. În viziunea lor, tactica preferată pentru adâncirea contradicțiilor sociale, economice, culturale sau militare nu este reprezentată de către dialogul prin urnele de vot, ci violența - atacarea minorităților rasiale, sexuale, culturale sau religioase - ca o modalitate de a declanșa un război civil total. Scopul final este de a prăbuși autoritatea și organizarea socială. Adepții acestei noi tehnologii revoluționare speră la un viitor dominat de o singură civilizație, de o singură religie, de o singură rasă. De preferință cea albă. De aceea în interirorul noii comunități revoluționare vom regăsii nu numai comuniști, maoiști, naziști hitlerieni sau doar simpli fasciști ci și eco-teroriști, techno-teroriști, sau simplu nebuni religioși. Fiecare dorește să îi anihileze pe ceilalți și să rămână singur.

Acceleraționismul are rădăcini bizare în mediul ideologic clasic. Experții cred că dorința de a accelera distrugerea socială a jucat un rol semnificativ și subapreciat în valul actual de violență extremistă. Nefiind o ideologie care există în sens teoretic, acceleraționismul s-a manifestat de fapt în violența reală. Cărțile de căpătâi nu sunt scrise de un om, ci sunt formate din experiențe personale, insignifiante pentru societatea largă, dar eroizate de comunitatea din care ele provin. Pentru cei care astăzi, în orașele SUA, dau foc la simbolurile opresiunii de rasă sau economice, capitalismul nu este decât un mecanism techno-productiv care a scăpat de sub control. Capitalismul contemporan este și automat reproductiv, adică eternizează diferențele dintre rase, adâncește dezechilibrul, afectează liberatea individuală. Este un proces autodevorator, care, deși non uman, reușeste să subjuge oamenii. Ca atare el trebuie să fie complet distrus.

Pentru revoluționarii din marile centre urbane americane nu comunismul este soluția. Cinică și anarhică așa cum este ea, pentru ei ecuația este simplă. Cine căștigă mănâncă întreg tortul. Ceilalți nu au nici o altă soluție decât dispariția fizică, totală și imediată. Ca atare tehnologia revoluționară este reprezentată de un val de violență, repetitiv, dar individualizat de etapa istorică pe care o traversează. El anunță nu numai maturizarea techno-extremismului, e-marxismului unificat prin osatura e-nazismului, dar și ceea ce profilorii au identificat ca fiind produsul nou, cel mai toxic, cel al neoreacțiunii. Natalitatea neo-reacției este produsul endogen și final care se revarsă prin toate canalele de comunicare spre o generație bine hrănită, împlinită sexual prin libertatea tehnică de a nu procrea, dezechilibrată emoțional de tocmai lipsa răspunderii imediate, speriată de lipsa de identitate promovată în virtual, amenințată de extinția diferențelor valorice și greșit perceputa lipsa de onoare a victoriei. Sclavul definit astfel devine obiectul de distrus.

Exact și identic ca în toate marile ideologii totalitare, sinele sclav, definit prin apartenența la o formă de organizare socială percepută ca dominatoare și lipsită de viitor, trebuie eliminat. Singura realitate acceptată apare doar prin valorizarea gestului distrugător personal. Crima asumată ca formă de sacrificiu autarhic devine, ciudat de real, singura armă de distrugere în masă eficientă. Ca atare, perioada violentă pe care o trăim promovează martiriul personal și unicat, mic în natura sa obiectiv-personală dar global prin comunicarea sa electronică. Din generator istoric de teologie constructoare, martiriul uman se transformă în expresia supremă individuală a distrugerii societăților împotriva cărora se îndreaptă. Armatele regulare, polițiile, serviciile de informații, birocrațiile statale nu au nici un fel de soluție de a opri nebunia. Democrația este atacată exact de principiul său fundamental și anume liberul arbitru.

O serie de crime individuale sau succesive execuții în masă, devin semnele similitudinii cu timpurile marilor epoci de cucerire. Dacă au loc și evenimente dramatice precum moartea nedreaptă a unui negru sub genunchiul unui polițist alb, atunci condițiile unui nou val de rebeliune violentă sunt întrunite. Dați-ne război, incendiem ca să stingem, dărâmăm ca să construim, distrugem ca să ne jertfim, pacea înseamnă război, viața este o minciună computerizată, moartea este noua viață, toate aceste construcții mentale sunt perfect oxigenate de lumea paralelă pe care noua e-societate le-a creat. Întreaga experiență acumulată a umanității de la începuturi până astăzi este doar un Watergate cosmic. Nimic nu este adevărat. Totul trebuie ars, distrus și în special, o singură rasă, pură, superioară spiritual și capabilă să ducă rebeliunea la final, trebuie să învingă.

Iar Donald Trump nu este victima inocentă a stângii radicale. Departe de adevăr. Cel care a creat o universitate care, pe lângă aberația anti academică și imposibilitatea pedagogică de a produce o singură idee, îi mai purta și numele, cel care a condus un spectacol de televiziune în care era unul singur și ceilalți, oameni extrem de serioși si mai citiți ca el, deveneau pupili umili ai marelui om de afaceri, cel care a cerut ziduri de izolare pentru o națiune lungi cît un continent, nu poate susține că nu știa exact ce face atunci când scria că în spatele gardului de la Casa Albă sunt căini fioroși și Supermani clonați gata oricând să dea piept cu rebelii. Dorind el însuși accelerarea procesului revoluționar anarhic de pe străzile Americii, el se va folosi, exact ca partea opozantă, de toate canalele de comunicare moderne pentru a pune benzină pe foc. Dacă anarhiștii doresc distrugerea societății, Trump dorește doar să își distrugă oponenții. Nu asta inseamnă democrație, fapt care îl aduce foarte aproape de jocul acceleraționist al insurgenților care îi incendiază orașele.

Donald Trump face o greșeală de analiză tipică epocii pe care o reprezintă. Acuză anarhismul modern de a fi de stânga. El, președintele american votat de clasa muncitoare americană, în baza unor promisiuni de un naționalism economic cu impunerea exportului prin măsuri etatiste, de mult eradicate în lume, pictat pe fundalul unei aroganțe civilizaționale și tehnice americane tipice propagandei din timpul Uniunii Sovietice, unde tot ce era produs sovietic era de calitate supremă, el populistul de stânga care utilizează rasa ca formator de opinie și bogăția ca semn că Dumnezeu l-a ales, tocmai el spune că AntiFa este de stânga. Nici de cum și perfect neadevărat. Cei care astăzi dau foc Americii nu sunt nici de stânga nici de dreapta. Sunt acceleraționiștii pe care ideologul trumpismului victorios, celebrul Steve Bannon îi lăuda la Casa Albă numai acum un an sau pe care tocmai administrația Obama îi primea cu brațele deschise dacă dărâmau guvernele stabile, dar autoritare ale lumii arabe.

Din nefericire, istoria nu se repetă, dar alege acelaș accelarator. Dominația unei civilizații asupra alteia, anihilarea celei căzute, construirea uneia noi, rasial mai puternice, mai valorizante și obținute prin sânge și foc. Zeii din Olimpul, uitat în istorie, își ocupă deja locurile în sala de teatru. Incendiile din orașele omului le permit să observe umanitatea în întregul său.

H.D. Hartmann