• Tweet

Cum a fost organizată și de către cine reprimarea demonstranților din Piața Universității din 14 iunie 1990? Ce se ascunde în spatele Mineriadei? Care sunt, rând pe rând, obiectivele vizate de inițiatori? Cum a fost încheiat, încă de pe atunci, parteneriatul dintre serviciile secrete - și în primul rând SRI - și procurori, având drept obiectiv surprimarea mișcărilor pro-Vest? Cum a fost întârziat cu mulți ani drumul României către civilizație? Ce nu trebuie să uite românii cu niciun preț?

Reprimarea demonstranților, care au participat la protestul maraton din Piața Universității în 1990, a fost o mișcare bine ticluită și bine pusă în practică iar scopul ei nu s-a rezumat doar la pedepsirea unui mare număr de tineri, cei mai mulți studenți, care au fost maltratați și apoi aruncați pentru a fi torturați în infernul de la Măgurele. Atenție, cu ajutorul unor procurori, așa-ziși oameni ai legii, cu un profil asemănător, dacă nu chiar identic cu al unora dintre procurorii de azi, care au lucrat și lucrează în binom cu SRI.

Ce obiective a avut demonstrația maraton din Piața Universității din 1990 la care au participat mai multe organizații ale societății civile în frunte cu Liga Studenților? În primul rând, a fost un semnal că românii nu mai vor să trăiască într-un stat de tip totalitar. Că doresc un regim pluripartit autentic, în care să-și găsească locul și alte partide decât partidul emanaților, numit atunci FSN. Că România trebuie să se desprindă o dată pentru totdeauna din orbita Moscovei și să se deplaseze accelerat către democrațiile occidentale, încheind în acest scop parteneriatele necesare de tip euroatlantic. Iar garanția îndeplinirii unor asemenea obiective ar fi trebuit să fie alegeri libere, o presă diversificată și liberă de orice fel de constrângeri, precum și existența unor televiziuni alternative, care să pună capăt în acest domeniu monopolului televiziunii de stat. Nu era prea mult, dar nu era nici prea puțin.

Sistemul s-a opus. Și a reacționat violent și pervers. Istoria consemnează faptul că Ion Iliescu, primul dintre emanați și jucător al Moscovei, este cel care i-a chemat pe mineri. Lucrurile stau și nu stau așa. În primul rând, e bine să se știe că minerii care au venit în trombă la București nu au fost decât o masă de manevră. Ei au fost conduși încă din Valea Jiului, pe tot traseul de oameni ai Serviciului Român de Informații și ai serviciului secret al Ministerului de Interne, cunoscut sub numele de „Doi și-un sfert". Unii dintre ei erau îmbrăcați în civili. Cei mai mulți în uniforme de mineri. Minerii din Valea Jiului au putut fi ușor transformați într-o masă de manevră, pentru că imediat după revolta lor, care a avut loc câțiva ani mai devreme, Securitatea i-a infliltrat masiv pentru a-i supraveghea. Pentru a-i ține sub un control strict sindicatele minerilor de după 1989 au fost și ele confiscate de foștii și noii securiști.

În București, minerii au fost conduși nu numai în Piața Universității și la sediile partidelor, redacțiilor, presei libere și sindicatelor, ci și la domiciliile celor mai relevanți reprezentanți ai opoziției. Fie politice, fie din sfera societății civile. Cei care îi conduceau erau lucrători ai celor două servicii secrete, transformate în poliții politice și în primul rând lucrători ai Serviciului Român de Informații, înființat la scurt timp după ce își făcuse mâna și se legitimase transformând Târgu Mureș într-un poligon al conflictelor interetnice.

Minuțiozitatea cu care așa-zișii mineri au scotocit Bucureștiul în căutarea victimelor, precizia cu care au acționat demonstrează că în decembrie 1989 Bucureștiul a fost luat cu asalt de fapt de niște trupe de comando, care au dezlănțuit terorismul de stat împotriva unei mase semnificative de cetățeni. Fără a mai intra în alte detalii, care sunt până la urmă accesibile oricui dorește să vizioneze documentarele vremii, mai consemnez doar faptul că infernul de la Măgurele a reprezentat un uriaș loc de detenție ilegal și de tortură pentru sute de tineri, care nu avuseseră altă vină decât aceea de a lupta pentru mai multă libertate. Consecințele vizate de inițiatorii acestei operațiuni de terorism de stat erau însă mult mai ample decât simpla reprimare a unei mișcări de protest. Iar asupra acestora mă voi opri succint în cele ce urmează.

1). În 1990, înainte de Mineriadă, cu toate că lumea liberă era conștientă de faptul că la putere venise un fost comunist, prins de mulți ani în plasa sovietică, porțile pentru România se deschiseseră larg, astfel încât nimic nu ne-ar fi oprit să intrăm în primele valuri în Uniunea Europeană și NATO. Ei bine, acest drum pro Vest trebuia blocat cu orice preț. Uniunea Sovietică, încă nedestrămată, încerca tot posibilul pentru a menține statele din fostul lagăr socialist în sfera de influență a Moscovei. Din punctul de vedere al Moscovei, obiectivul era legitim. Nu însă și din perspectva cârpelor KGB-iste care s-au instalat la putere în România. Pentru a îndepărta România de traseul ei către Vest, trebuia declanșat un eventiment cu adevărat șocant pentru democrațiile occidentale. Așa-zisa Mineriadă din 14 iunie, maltatarea cu bestialitate a studenților, devastarea ziarelor și sindicatelor, toate acțiuni atribuite în mod fals minerilor, dar în realitate regizate minuțios de cele două servicii secrete, și-au atins obiectivul. Șocul a fost imens.

2). Era necesar un impact vizual de o intensitate maximă. Acesta nu putea fi realizat exclusiv prin relatarea vânătorilor bestiale de studenți desfășurate în cel mai important centru universitar al țării. Se cerea ceva mai puternic. Și astfel, fapt pe care l-am dezvăluit și l-am documentat în mod minuțios, în timp ce demonstranții pașnici defilau prin fața televiziunii, exprimându-și protestul în după-amiaza zilei de 13 iunie, după ce greviștii foamei fuseseră bătuți cu sălbăticie, pe intrarea din spate de pe strada Pangrati au pătruns în televiziunea lăsată în mod special cu porțile deschise circa 20 de tineri vânjoși, înarmați cu ciomege. Ei veniseră cu un camion și fuseseră dotați cu respectivele ciomege de o întreprindere numită Didactica din subordinea protocolului de stat, întreprindere care în epoca ceaușistă organiza tot ceea ce înseamnă partea vizuală a manifestațiilor comuniste. Am publicat până și nota de comandă pentru respectivele bâte cu care a fost dotată echipa de comando care a pătruns în forță în televiziune, spărgând ferestre, făcând zgomot și gălăgie și creând impresia că televiziunea publică ar fi fost atacată de demonstranți. Și imediat s-au deschis și porțile intrării din față, de la blocul turn, iar demonstranții aproape au fost invitați înăuntru. Pentru ca în scurt timp să fie maltratați sub pretextul că atacaseră televiziunea, de reprezentanți ai detașamentului de cercetare-diversiune dizlocat în București în aceeași zi în mod premeditat. Și această înscenare și-a atins obiectivul.

3). Dacă a mers o dată, merge de mai multe ori. Pentru ca soarta României să fie pecetluită, au mai fost conduși încă o dată minerii la București, de aceași sforari, în scopul de a debarca prin violență, în mod neconstituțional, Guvernul Roman, care devenise prea reformist după gustul lui Ion Iliescu, lui Bârlădeanu, lui Marțian Dan și altor pioni manevrați de Moscova. Dacă Guvernul Roman, cu Adrian Severin la portofoliul reformei, nu ar fi fost debarcat, România trecea încă de atunci la convertibilitatea leului, declanșând abrupt procesul de liberalizare economică și de trecere la economia concurențială de piață. Așa ceva nu trebuia să se întâmple. Și, din nou, aparent sub forma îndreptării unui segment al populației, minerii contra altor segmente ale populației, cetățenii care visau la euroatlantism, serviciile secrete create ca poliție politică și-au făcut datoria. Drumul României spre Vest a fost întârziat mulți ani. Nici măcar nu a mai putut intra în familia statelor de la Vișegrad, pentru ca împreună cu acestea să încercăm asaltul NATO și UE.

Teroriștii care au acționat în spatele autorității de stat în 1990 și care au produs un rău incalculabil României, sunt cei care ulterior au preluat în mâini ferme pârghiile economiei și pârghiile puterii politice și au creat până la urmă România care nu ne mai place azi. Și pe care începând de la acea Mineriadă, au părăsit-o milioane de oameni în sufletul cărora speranța a fost ucisă.

Sorin Rosca Stanescu