• Tweet

În fiecare clipă, de câte ori căutăm o știre, ne izbesc cifrele pandemiei. Sunt numere ale vieții și ale morții. Dacă aceste numere, care ni se derulează de dimineața până seara sub ochi, sunt reale, atunci situația din România este înspăimântătoare. Și vă explic de îndată de ce. Conform acestor date oficiale, chiar în clipa în care redactez această analiză, ni se spune că au fost vindecate de coronavirus 252 de persoane. În timp ce au murit nu mai puțin de 92 de români. Doi s-au însănătoșit, unul a decedat. La trei cazuri, cel puțin un român moare. Oare așa stau lucrurile?

Eu continui să cred că asemenea cifre sunt false. Nu-mi pot imagina că sistemul de sănătate a colapsat într-o asemenea măsură, încât să nu poată salva decât o singură viață atunci când se confruntă cu trei pacienți diagnosticați și care se află în tratament. Cred mai degrabă altceva. Și anume că stăm rău de tot la capitolul statistică. Că, într-un fel sau altul, cei care răspund în această perioadă de combatarea pandemiei nu măsoară corect ceea ce se întâmplă de fapt. Și atâta timp cât măsurătorile se transformă într-o harababură, este cu neputință să obții și să oferi populației informații corecte. Este vorba de o neglijență sistemică gravă sau de un act conștient al celor care au putere de decizie?

O serie întreagă de informații, care ar fi extrem de utile nu numai pentru opinia publică, ci și pentru reprezentanții instituțiilor care au misiunea de a contracara pandemia și efectele acesteia, par a fi clasificate la strict secret. Și dacă e așa, încă e bine. Înseamnă că măcar o mână de oameni își exercită controlul asupra situației.

Mult timp, până când presa a reușit să sape mai adânc, ceea ce s-a întâmplat la „spitalul etalon" de la Suceava a fost un secret bine păstrat. Acolo colcăia coronavirusul, explodau nemulțumirile îndreptățite ale pacienților și cadrelor sanitare, dar, oficial, nu se știa nimic. Spitalul din Suceava părea pur și simplu o conservă închisă ermetic. Dominată de o teroare la propriu, exercitată de așa-numitul secret al informației. Tocmai din acest motiv, medici și asistenți au apelat presa sub protecția anonimatului. Le-a fost și le este în continuare frică să iasă la lumină și să spună ceea ce știu. Această secretomanie a ucis oameni.

Situația se repetă după opinia mea la indigo în cea mai mare unitate spitalicească din Româna. În Spitalul Universitar București. Dezvăluirile făcute ieri de Dana Budeanu, în rubrica ei de succes Verdict Politic, sunt cutremurătoare. Medicii, asistentele și pacienții se îmbolnăvesc și mor pe capete. Iar oficial, opiniei publice nu i se comunică nimic. Din nou, adevărul este ținut la secret. Din nou, moartea este clasificată la strict secret. În final, consecințele nu vor putea fi altele decât cele de la Suceava. Confruntat cu această situație de la Spitalul Universitar București, premierul Ludovic Orban ridică din umeri și îi pasează răspunderea fostului manager. Așa o fi. Numai că oamenii se îmbolnăvesc și mor acum. Și se vor îmbolnăvi și vor muri în viitor, atâta timp cât nu se iau măsuri radicale.

Dar acești bolnavi și acești morți cum sunt numărați? Cine și în ce fel îi numără? Zilnic în România, cu sau fără pandemie, mor în spitale alarmant de mulți oameni. O bună parte dintre ei sunt uciși, culmea, nu de afecțiunile pentru care s-au internat și pentru care sunt tratați, ci de afecțiuni contactate în spitalele neigienizate, în care zburdă virușii, inclusiv în sălile de operații. Intri pe picioarele tale pentru o boală și ieși în sicriu, pentru că în spital te-ai contaminat cu acești viruși. Spitalul Universitar, altădată o emblemă a medicinei românești, nu face nici el excepție de la această regulă. Dar acum se pune o altă întrebare. Cine și cum separă aceste decese de cele cauzate exclusiv de coronavirus? Nimeni! În absența unor testări, nimeni nu poate face diferența. Și nici chiar atunci când testările se fac, dar rezultatele vin prea târziu. Și de aici apar primele cifre aiuristice din statistici.

Aparent stăm bine. După ce România a luat în piept un sfert sau o jumătate de milion de conaționali, care s-au întors dezordonat și nedisciplinat în țara natală, să ai sub o sută de morți la două săptămâni după ce ai declarat starea de urgență reprezintă cel puțin aparent un succes. Tot statistica ne arată că, deși crește zi de zi, numărul cetățenilor contaminați cu coronavirus nu explodează și, mai mult decât atât, este ținut într-un relativ control. Dar dacă toate aceste cifre mint? Dacă de exemplu în uriașul spital universitar care, după opinia mea și nu numai a mea, ar trebui introdus imediat în carantină, numărul pacienților și cadrelor sanitare contaminate cu coronavirus este mult mai mare decât numărul raportat? Dacă, dintre cei care mor zilnic în acest spital, victimele coronavirusului sunt mai numeroase decât cele consemnate în statistica oficială? Cineva, nu mai vreau să vă reamintesc cine, ne explica în campania electorală că un adevărat gospodar măsoară de trei ori și taie o dată. De ce procedăm invers pe parcursul acestui război cu coronavirusul? De ce ne jucăm cu foarfeca, fără a măsura corect în prealabil?

Că aceste cifre oficiale sunt aiuritoare, ne-o demonstrează cele două numere la care m-am referit la începutul acestei analize. Dacă este real numărul celor vindecați de coronavirus și dacă este la fel de real numărul celor decedați, atunci concluzia este ce puțin halucinantă. Din trei pacienți, supraviețuiesc doar doi. Unul se duce înspre cele veșnice. În fiecare zi. Ei bine, eu nu pot să cred așa ceva. Oricât de prăpădit ar fi sistemul nostru sanitar. Niciunde în lume sistemele de sănătate nu dau asemenea rateuri. Se moare într-o proporție de sub 4%, cu excepția Italiei, unde au murit 10%. Dar niciunde pe această planetă nu intră în tratament trei, pentru a ieși doar doi pe picioarele lor.

La fel cum sistemul din Suceava, până ieri decorat, trebuie resetat, la fel cum trebuie resetat după carantinare și cel mai mare spital din România, cel Universitar, cred că trebuie să resetăm întreg mecanismul de măsurare și raportare a cazurilor de pandemie din România. Dar prima mișcare inteligentă este declasificarea urgentă a numărului și situației persoanelor în viață afectate de coronavirus și a deceselor cauzate de pandemie. Cum poți să faci în mod practic acest lucru? Probabil că într-un singur fel. Prin diviziunea muncii. Toate spitalele în care a pătruns virusul, în care există pacienți internați și cadre medicale contaminate, ar trebui să intre imediat și necondiționat în carantină. Și să trateze în continuare exclusiv cazurile de coronavirus, până când nu mai avem nicio epidemie. Iar spitalele necontaminate să se ocupe de pacienții obișnuiți. La fel cum face astăzi sistemul privat.

Și dacă în momentul în care statistica nu va mai minți vom descoperi că avem prea multe cazuri, ce facem? Nu putem face altceva decât ceea ce vrea Raed Arafat și nu poate. Transformarea unor spații uriașe în unități spitalicești la fel de uriașe. Cum este de pildă în București complexul expozițional din proximitatea Casei Presei.

Sorin Rosca Stanescu