• Tweet

Toate victoriile și toate înfrângerile înregistrate la Congresul PSD au fost previzibile. Cu o singură excepție. Scorul excepțional obținut de Liviu Pleșoianu. Acesta se transformă într-o singură zi în noua stea politică a acestui partid, care se cere insistent la reformare. Ce prefigurează succesul său?

Aparent, Liviu Pleșoianu nu a obținut nimic. El s-a înscris în cursa pentru președinția partidului, dar nu a câștigat-o. Cum era de așteptat, a câștigat Viorica Dăncilă. Care este și premier. Dar tânărul politician PSD a reușit totuși să-i sufle în ceafă. A obținut al doilea scor. Mult peste doi grei ai partidului, care s-au bătut pentru această funcție. Ecaterina Andronescu și Șerban Nicolae. Ambii având o vastă experiență și un background de invidiat în istoria celui mai mare partid politic din România. Oameni cu o cultură și cu un exercițiu instituțional greu de egalat. Liviu Pleșoianu, politician apărut aparent din neant la ultimele alegeri parlamentare, i-a spulberat. Și s-a întâmplat mai mult decât atât.

Modest, Liviu Pleșoianu a anunțat că are o singură intenție reală. Era conștient de faptul că jocurile vor fi făcute. Cum era și firesc, pentru Viorica Dăncilă. PSD nu putea rata în niciun fel oportunitatea de a reveni la o formulă clasică și în definitiv extrem de adecvată. Premierul să fie și președintele partidului. Și viceversa. Astfel încât, în mod simbolic, partidul să fie cel care să-și asume succesul unei guvernări. Dar și eventualul eșec. Iar în cazul unui eșec, premierul să-și piardă nu numai cea mai înaltă funcție în executiv, ci și statutul de lider al partidului. Suficient de inteligent, de perspicace și, în definitiv, de prudent, Liviu Pleșoianu a înțeles din capul locului că nu va câștiga președinția partidului. Cel puțin pentru moment. Și atunci de ce nu s-a oprit din acest demers? Explicația a dat-o chiar el. Congresul i-a oferit o oportunitate de a se exprima liber în fața celui mai legitim organism al unui partid politic. De a se adresa transmițându-și mesajul în fața reprezentanților din întreaga țară. Și de a-și testa astfel valabilitatea opiniilor. Și a făcut-o. A fost cel mai interesant discurs pe care țara l-a auzit. Pentru că a fost transmis pe toate canalele televiziunilor de știri. Sau preluate. Iar discursul, deși a reprezentat un atac frontal la adresa candidatului favorit, respectiv a doamnei Dăncilă, s-a bucurat de un mare succes. De mai multe ori, Pleșoianu a fost aplaudat la scenă deschisă.

Ce a conținut acest discurs contondent, reprezentând practic un atac la ultima parte a mandatului doamnei Dăncilă, de a fost în stare să miște emoțional Sala Palatului, în care erau adunați nu numai activiști tineri, ci mai ales activiști cu experiență, hârșâiți în ale politicii? Câteva adevăruri simple. În esență, Pleșoianu afirmă, și pe bună dreptate, că Dăncilă s-a schimbat. Că nu mai e aceeași, așa cum a cunoscut-o opinia publică din țară și din străinătate în epoca Dragnea. Că s-a metamorfozat în altceva. Că și-a schimbat radical unele dintre mesaje. Lăsând-o moale cu statul subteran care, pentru Dăncilă, nu mai există sau, și mai rău, nu a existat niciodată. Că nu mai dorește ca politicienii din PSD să se aplece prea mult asupra reformei din Justiție. Și că reforma, dacă ea va exista, va trebui făcut din interior. Cu așa ceva, Liviu Pleșoianu nu se împacă. Și nici o bună parte din PSD nu se împacă.

Dăncilă a fost votată fără ca schimbarea mesajelor ei să consitituie, cel puțin aparent, un impediment. Pentru că oricum mesajul și atitudinea ei s-ar fi schimbat. În definitiv, nu mai era numărul doi, ci devenise numărul unu în partid. Devenise controlorul ei însăși. Puțini s-au așteptat însă la o schimbare atât de abruptă și de dramatică. Și mai puțini sunt cei care au avut curajul să o sesizeze în mod public și să protesteze. Unul dintre aceștia a fost Codrin Ștefănescu. Numai că Ștefănescu s-a bătut pe un cal mort. Pe o funcție de secretar general. Inutilă bătălie. În condițiile în care era de așteptat ca acest Congres să o lase pe Dăncilă să-și formeze propria echipă de conducere. Așa cum crede ea. Și a crezut că e mai bine fără Codrin Șrefănescu. Mesajul lui Codrin Ștefănescu însă, mă refer mai ales la cel transmis în scris înaintea Congresului, și-a produs efectul. A pus pe gânduri organizațiile. Și, într-un fel, a pregătit terenul pentru succesul fulminant al lui Liviu Pleșoianu. Care aparent a țintit chiar la vârful partidului, respectiv funcția de președinte. Și nu și-a ales ca pretext lupta pentru o poziție secundă.

Pentru o bună parte a activului și electoratului PSD, faptul că acest demers și-a atins obiectivul s-a văzut în aplauzele repetate pe care le-a primit Pleșoianu și chiar în numărul surprinzător de voturi cu care a fost onorat.

Acest Liviu Pleșoianu nu este o surpriză pentru cei câțiva analiști ai vieții politice care funcționează ca niște seismografe. El a avut întotdeauna atitudinea unui rebel în interiorul PSD. Dar nu a fost, în ciuda criticilor formulate și a pozițiilor sale radicale, niciodată un rebel. El a reprezentat și reprezintă opoziția din interiorul puterii. Opoziția din interiorul partidului. Vocea necruțătoare a rațiunii, care la nevoie funcționează ca un bisturiu de câte ori vârfurile din PSD derapează. Și pe vremea lui Dragnea, Pleșoianu a fost cel mai incomod membru al partidului. Uneori criticile sale la adresa lui Dragnea au fost vehemente. De câte ori a avut sentimentul sau informațiile conform cărora liderul PSD acționa duplicitar. Încercând compromisuri cu statul subteran. Iar Dragnea a avut înțelepciunea să nu-l exileze.

La fel se va întâmpla și acum. În ciuda faptului că Pleșoianu devine principalul opozant și cenzorul intern numărul unu al spuselor, al actelor și faptelor doameni Viorica Dăncilă în calitate de premier și președinte al partidului, Pleșoianu nu va fi excomunicat. Va fi lăsat și chiar încurajat să lupte din interior. De fapt, el reprezintă anticorpii unui organism care din când în când se poate îmbolnăvi grav.

Ei bine, Liviu Pleșoianu, pe care acum nu numai seismografele, ci întreaga opinie publică îl identifică drept o nouă stea a partidului, nu ezită să ne anunțe că se va bate pentru funcția prezidențială. Cu sau fără sprijinul PSD. Și o va face. A dovedit cu prisosință că are cuvânt și onoare. Că este hotărât și motivat. Și nu e de glumă. A sosit momentul când partidul trebuie să îl ia în serios pe acest om politic, care devine pe zi ce trece tot mai puternic, fără a avea vreo organizație în spate și cu atât mai puțin vreun grup de interese legitime sau ilegitime din interiorul PSD. Pleșoianu trebuie evaluat cu atenție, confruntat cu alte opțiuni și, după opinia mea, aruncat în final în marele ring a politicii românești. Pentru PSD, pierderea prezidențialelor nu reprezintă neapărat o catastrofă. Dar în orice caz va reprezenta un mare handicap. Pentru că s-ar produce înaintea localelor. Ar fi un semnal negativ pentru locale. Dar și pentru parlamentare. Prin urmare, PSD trebuie să iasă pe piață cu un candidat suficient de fidel partidului și în același timp suficent de liber în mișcări, în atitudine și în mesaj, pentru a atrage de partea acestei candidaturi și un alt bazin electoral decât cel tradițional. Iar Liviu Pleșoianu e în stare.

Sorin Rosca Stanescu