Între Mariana Rarinca și Livia Stanciu nu poți fi neutru

Postat la: 12.06.2018 |

Între Mariana Rarinca și Livia Stanciu nu poți fi neutru

În aceste zile de mare mobilizare și mare emoție populară, i-am auzit pe unii spunând că nu pot fi alături de Liviu Dragnea și PSD în lupta împotriva "statului paralel", adică a statului ocult ilegitim, și a abuzurilor justiției selective prin care acesta distruge națiunea română, începând cu identitatea și terminând cu elitele ei, întrucât Dragnea este la fel de detestabil ca Iohannis, singurul său interes fiind acela de a scăpa nepedepsit pentru actele sale de corupție, în timp ce PSD și-a trădat alegătorii printr-o guvernare slabă și mânată de dorința de a acorda imunitate hoților din rândurile sale. Iată un raționament care pornind de la descrierea corectă a copacilor te face să nu mai vezi pădurea.

Înțeleg dezamăgirea legată de PSD. Percepția potrivit căreia acesta a ajuns un fel de clan care administrează prin interpuși averea publică în interesul unui grup privat, privindu-și propriul electorat nu ca pe o comunitate de valori și aspirații față de care este ținut a răspunde, ci ca pe o masă de manevră bună de dus cu zăhărelul, are numeroase argumente. Amărăciunea care derivă dinte-o atare percepție, prefect justificată, nu trebuie să ne întunece, însă, rațiunea.

Am mult mai multe motive decât majoritatea acestor critici, ca să fiu supărat pe PSD. Știu prea bine că mulți dintre liderii săi, de azi și de ieri, se află printre fondatorii "statului paralel". Știu, de asemenea, că unii dintre aceștia au coabitat perfect cu "statul paralel" și au acceptat serviciile lui pentru a reduce concurența politică. Mai știu cum și-au împins colegii sub ghilotina falsei lupte împotriva corupției pentru a obține protecție externă și impunitate internă. Da, mulți lideri PSD nu sunt nemulțumiți de "statul paralel", ci de faptul că acesta nu lucrează pentru ei. De aceea nici nu au făcut mare lucru ca să îl distrugă cu adevărat, preferând să îl aproprieze. Datorăm rigidității, probabil germanice, a dlui Iohannis faptul că nu s-a născut o nouă coabitare pe spatele drepturilor cetățenești și a intereselor națiunii.

Supărarea noastră, supărarea mea, nu este, însă, o scuză pentru a insulta în bloc electoratul PSD, format din oameni mai mult sau mai puțin necăjiți, provenind din toate categoriile sociale, cetățeni responsabili care, lipsiți de alternativă politică, se îndreaptă către singurul partid, care, cel puțin în discurs, arată simpatie pentru cei mulți, care, fie și din motive rele, se face ecou al aspirațiilor lor, și care, chiar și prin metode nepotrivite, le mai pansează rănile. PSD nu este votat numai de pesediști, de cei cu afinități social-democrate (deși ideologia nu mai caracterizează de mult acest partid), ci și de mulți, foarte mulți alții care nu au cu ce alt partid să voteze, care nu vor ca, absentând de la vot, să îi lase pe extremiști a vota pentru ei, și care, iată, nu acceptă ca țara să fie împinsă de o mână de descreierați bolșevico-fasciști (extremele se ating) în haos, teroare, crimă și sclavie (internă și externă).

La manifestarea populară de sâmbătă, 9 iunie, am petrecut o bună bucată de timp cu membrii PNȚCD prezenți acolo. Nu mi-au făcut impresia că au venit împotriva voinței lor. Dimpotrivă, erau pentru a interzice ca mesajul luptei împotriva abuzului să fie confiscat de un singur partid, așa cum lupta pentru statul de drept se încearcă a fi confiscată tocmai de aceia care îl omoară. Am vorbit, de asemenea, cu unii participanți membri ai ALDE, ca și cu unii fără afiliere politică. Desigur, și cu unii membri ai PSD. Erau acolo pentru valorile lor, pentru a-și apăra "sărăcia și nevoile și neamul", iar nu neaparat pentru cei din tribună. Eu însumi eram dintre ei, printre ei și pentru ei, pentru cei care veniseră împinși de un sincer sentiment de revoltă împotriva nedreptății, iar nu pentru cei care poate, după cum acuză unii, și-au folosit autoritatea ca să sporească prezența. (Deși, să nu uităm, razboaiele se luptă și cu recruți iar nu numai cu voluntari.)

Celor care își ascund lașitatea, frustrările sau miopia în spatele refuzului de a lupta alături de "odiosul" Dragnea împotriva "sinistrului" Iohannis, trebuie să le fie reamintite cuvintele democratului Churchill, prin care a răspuns criticilor alianței sale cu dictatorul Stalin împotriva dictatorului Hitler: „Dacă aș auzi că Iadul a fost atacat de Hitler, m-aș alia și cu diavolul pentru a-l înfrânge."

La rândul meu, dincolo de iertarea creștineacă pe care i-o acord PSD pentru păcatele săvârșite față de mine, sunt gata să susțin partidul care m-a trădat (mulțumindu-i chiar pentru șansa pe care mi-a dat-o de a mă despărți de el prin penitența purificatoare) dacă astfel salvăm democrația, libertățile individuale, dreptatea socială și independența națională. Nu mă interesează din ce motive liderii PSD se găsesc pe partea bună a baricadei. Câtă vreme vor rămâne acolo le voi fi alături. După aceea le voi fi împotrivă. Nu eu m-am dus lângă ei. Ei au venit acum lângă mine. Nu eu am adoptat discursul lor. Ei au adoptat discursul meu, al nostru, pe care acum câțiva ani îl respingeau.

Dincolo de toate acestea, nu trebuie să uităm că lupta cea mare care se dă nu este cea între pesedistul Dragnea și #rezistentul Iohannis, ci între Mariana Rarinca - simbolul unui popor victimizat, agresat, umilit, sărăcit și oprimat - și Livia Stanciu - sinteza opresiunii, a aroganței, abuzului, lăcomiei, neomeniei și a trădării oricăror valori morale, civice, profesionale și naționale. Între acestea două nu putem fi neutri, sub cuvânt că aceia care se opun agresorului nu sunt impecabili și o fac conjunctural. Între agresor și victimă nu există neutralitate. Cel care se pretinde neutru este de partea agresorului. Eu unul nu pot fi acolo. Cu orice risc.

Adrian Severin

loading...
PUTETI CITI SI...

Între Mariana Rarinca și Livia Stanciu nu poți fi neutru

Postat la: 12.06.2018 |

0

În aceste zile de mare mobilizare și mare emoție populară, i-am auzit pe unii spunând că nu pot fi alături de Liviu Dragnea și PSD în lupta împotriva "statului paralel", adică a statului ocult ilegitim, și a abuzurilor justiției selective prin care acesta distruge națiunea română, începând cu identitatea și terminând cu elitele ei, întrucât Dragnea este la fel de detestabil ca Iohannis, singurul său interes fiind acela de a scăpa nepedepsit pentru actele sale de corupție, în timp ce PSD și-a trădat alegătorii printr-o guvernare slabă și mânată de dorința de a acorda imunitate hoților din rândurile sale. Iată un raționament care pornind de la descrierea corectă a copacilor te face să nu mai vezi pădurea.

Înțeleg dezamăgirea legată de PSD. Percepția potrivit căreia acesta a ajuns un fel de clan care administrează prin interpuși averea publică în interesul unui grup privat, privindu-și propriul electorat nu ca pe o comunitate de valori și aspirații față de care este ținut a răspunde, ci ca pe o masă de manevră bună de dus cu zăhărelul, are numeroase argumente. Amărăciunea care derivă dinte-o atare percepție, prefect justificată, nu trebuie să ne întunece, însă, rațiunea.

Am mult mai multe motive decât majoritatea acestor critici, ca să fiu supărat pe PSD. Știu prea bine că mulți dintre liderii săi, de azi și de ieri, se află printre fondatorii "statului paralel". Știu, de asemenea, că unii dintre aceștia au coabitat perfect cu "statul paralel" și au acceptat serviciile lui pentru a reduce concurența politică. Mai știu cum și-au împins colegii sub ghilotina falsei lupte împotriva corupției pentru a obține protecție externă și impunitate internă. Da, mulți lideri PSD nu sunt nemulțumiți de "statul paralel", ci de faptul că acesta nu lucrează pentru ei. De aceea nici nu au făcut mare lucru ca să îl distrugă cu adevărat, preferând să îl aproprieze. Datorăm rigidității, probabil germanice, a dlui Iohannis faptul că nu s-a născut o nouă coabitare pe spatele drepturilor cetățenești și a intereselor națiunii.

Supărarea noastră, supărarea mea, nu este, însă, o scuză pentru a insulta în bloc electoratul PSD, format din oameni mai mult sau mai puțin necăjiți, provenind din toate categoriile sociale, cetățeni responsabili care, lipsiți de alternativă politică, se îndreaptă către singurul partid, care, cel puțin în discurs, arată simpatie pentru cei mulți, care, fie și din motive rele, se face ecou al aspirațiilor lor, și care, chiar și prin metode nepotrivite, le mai pansează rănile. PSD nu este votat numai de pesediști, de cei cu afinități social-democrate (deși ideologia nu mai caracterizează de mult acest partid), ci și de mulți, foarte mulți alții care nu au cu ce alt partid să voteze, care nu vor ca, absentând de la vot, să îi lase pe extremiști a vota pentru ei, și care, iată, nu acceptă ca țara să fie împinsă de o mână de descreierați bolșevico-fasciști (extremele se ating) în haos, teroare, crimă și sclavie (internă și externă).

La manifestarea populară de sâmbătă, 9 iunie, am petrecut o bună bucată de timp cu membrii PNȚCD prezenți acolo. Nu mi-au făcut impresia că au venit împotriva voinței lor. Dimpotrivă, erau pentru a interzice ca mesajul luptei împotriva abuzului să fie confiscat de un singur partid, așa cum lupta pentru statul de drept se încearcă a fi confiscată tocmai de aceia care îl omoară. Am vorbit, de asemenea, cu unii participanți membri ai ALDE, ca și cu unii fără afiliere politică. Desigur, și cu unii membri ai PSD. Erau acolo pentru valorile lor, pentru a-și apăra "sărăcia și nevoile și neamul", iar nu neaparat pentru cei din tribună. Eu însumi eram dintre ei, printre ei și pentru ei, pentru cei care veniseră împinși de un sincer sentiment de revoltă împotriva nedreptății, iar nu pentru cei care poate, după cum acuză unii, și-au folosit autoritatea ca să sporească prezența. (Deși, să nu uităm, razboaiele se luptă și cu recruți iar nu numai cu voluntari.)

Celor care își ascund lașitatea, frustrările sau miopia în spatele refuzului de a lupta alături de "odiosul" Dragnea împotriva "sinistrului" Iohannis, trebuie să le fie reamintite cuvintele democratului Churchill, prin care a răspuns criticilor alianței sale cu dictatorul Stalin împotriva dictatorului Hitler: „Dacă aș auzi că Iadul a fost atacat de Hitler, m-aș alia și cu diavolul pentru a-l înfrânge."

La rândul meu, dincolo de iertarea creștineacă pe care i-o acord PSD pentru păcatele săvârșite față de mine, sunt gata să susțin partidul care m-a trădat (mulțumindu-i chiar pentru șansa pe care mi-a dat-o de a mă despărți de el prin penitența purificatoare) dacă astfel salvăm democrația, libertățile individuale, dreptatea socială și independența națională. Nu mă interesează din ce motive liderii PSD se găsesc pe partea bună a baricadei. Câtă vreme vor rămâne acolo le voi fi alături. După aceea le voi fi împotrivă. Nu eu m-am dus lângă ei. Ei au venit acum lângă mine. Nu eu am adoptat discursul lor. Ei au adoptat discursul meu, al nostru, pe care acum câțiva ani îl respingeau.

Dincolo de toate acestea, nu trebuie să uităm că lupta cea mare care se dă nu este cea între pesedistul Dragnea și #rezistentul Iohannis, ci între Mariana Rarinca - simbolul unui popor victimizat, agresat, umilit, sărăcit și oprimat - și Livia Stanciu - sinteza opresiunii, a aroganței, abuzului, lăcomiei, neomeniei și a trădării oricăror valori morale, civice, profesionale și naționale. Între acestea două nu putem fi neutri, sub cuvânt că aceia care se opun agresorului nu sunt impecabili și o fac conjunctural. Între agresor și victimă nu există neutralitate. Cel care se pretinde neutru este de partea agresorului. Eu unul nu pot fi acolo. Cu orice risc.

Adrian Severin

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE