O Românie a interimatelor

Postat la: 08.01.2019 |

O Românie a interimatelor

Rând pe rând, instituții dintre cele mai importante ale statului sunt blocate la vârf. Autorul acestor blocaje din Parchete, din Guvern, din Armată, din ambasadele României, este președintele Klaus Iohannis. De ce procedează astfel? Ce urmărește? Care este prejudiciul adus României?

Cu chiu cu vai și abia după insistențele cât se poate de explicite și imperioase ale Curții Constituționale ale României, președintele Klaus Iohannis a catadicsit să dea curs solicitării motivate a ministrului Justiției de a o revoca din funcție pe doamna Laura Codruța Kovesi. În esență, motivele au constat în încălcări repetate ale Constituției și în alte derapaje grave de la legile pe care trebuia să le slujească, și nu să le siluiască. În pasul doi, urma ca, în locul Laurei Codruța Kovesi, să fie numită o altă persoană și, cu acest prilej, firește, trebuia schimbată garnitura de conducere la vârf. Astfel încât, în total, ministrul Justiției a formulat cinci propuneri, toate respinse de președintele Klaus Iohannis, pe motiv că ar contraveni legii. Ori legea se referă explicit la o interdicție privind ocuparea acestor funcții de către persoane care au colaborat cu fosta Securitate. Implicit, candidații avansați de ministrul Justiției sunt acuzați de către Klaus Iohannis nu numai că au colaborat cu fosta Securitate, ci și că au dat declarații în fals și au săvârșit operațiuni de uz de fals. Cu această anatemă, de o gravitate excepțională, ne aflăm astăzi în situația blocajului despre care am vorbit, un blocaj de natură să afecteze grav funcționarea Parchetelor.

Tot la același capitol se joacă și cartea conducerii Parchetului General. Ne aflăm într-o procedură în oglindă cu cea desfășurată la DNA. Tot pentru încălcări repetate ale Constituției și pentru intrepretări eronate sau chiar abuzive ale legilor statului, ministul Justiției, în calitatea pe care o deține, a crezut de cuviință că se impune revocarea procurorului general al României, Augustin Lazăr. În acest sens, a depus toate diligențele necesare. Din nou însă, procesul s-a lovit de cerbicia președintelui Klaus Iohannis. Care pur și simplu refuză să-l revoce. Până când, din nou, va fi forțat de către Curtea Constituțională să procedeze conform Legii Fundamentale a statului, situația la vârful Parchetului General rămâne incertă. Un procuror general dezavuat de Guvern și care, astfel, nu mai are autoritatea necesară în interiorul instituției, este menținut în mod artificial de către președintele Românie. Când, în cele din urmă, va fi obligat de Curtea Constituțională să se conformeze, Klaus Iohannis o va face, dar din nou veți vedea că va refuza să-l numească pe succesor. Un succesor care încă nici măcar nu a fost desemnat.

La Guvern, lucrurile decurg din pespectiva lui Klaus Iohannis după același model. A refuzat revocarea a doi miniștri. Ambii, demisionați. A făcut-o împotriva oricărei rațiuni și, în orice caz, împotriva legii. Într-un târziu, Curtea Constituțională l-a obligat să se conformeze. A făcut-o pe jumătate. A semnat decretele de revocare ale celor doi, în schimb nu a motivat refuzul numiri a doi miniștri și respinge și următoarele două propuneri, anunțând că va face motivările spre sfârșitul acestei săptămâni. Iar Guvernul, oficial, a preluat președinția Uniunii Europene. Practic, miniștrii, cei numiți și cei interimari, trebuie să negocieze - și au început deja de astăzi - marile dosare europene cu omologii lor din celelalte state. Și aici se manifestă un relativ blocaj, întrucât Klaus Iohannis se așează țanțos în capul mesei Consiliului European, unde nu prea știe ce are de spus și de făcut, dat fiind că toate deciziile aparțin Executivului. Este singura situație de acest fel din întreaga Uniune Europeană.

Un alt blocaj a creat același Klaus Iohannis și la cel mai înalt nivel de conducere executivă a Armatei Române. Refuzând retragerea din post după încheierea mandatului legal al șefului Marelui Stat Major și, implicit, numirea unui succesor al acestuia, Klaus Iohannis a introdus o stare de vraiște la vârful oștirii. Pe care o menține și o amplifică cu obstinație.

Iar bomboana pe colivă o identificăm în politica externă a României. Un capitol important al acestei politici externe este reprezentat de activitatea diplomaților, care ne reprezintă în cele mai importante capitale ale lumii. Dar ne reprezintă? Sub președinția lui Klaus Iohannis avem un număr impresionant de mare de ambasade fără ambasadori. Spre finalul anului trecut, Guvernul Dăncilă i-a formulat nu mai puțin de cinci propuneri, toate agreate și de partenerii noștri externi. La care pur și simplu Klaus Iohannis nu a răspuns. Cu titlu de exemplu, un exemplu pe care l-am mai dat, de peste trei ani, România nu are un ambasador în Israel, și asta în ciuda faptului că Israelul se numără printre partenerii noștri strategici.

Exemplele de blocaj sunt însă mult mai numeroase. Din această perspectivă, Klaus Iohannis a devenit specialistul numărul unu din istoria noastră recentă. Pur și simplu, statul român se împiedică de propriul președinte în încercarea de a funcționa în mod corespunzător. În timp ce Iohannis se răsfață, se alintă, gândindu-se că nu poate fi nici demis pentru înaltă trădare, nici suspendat pentru încălcarea repetată a Constituției și nici pentru refuzul deliberat și repetat de a-și îndeplini obligațiile constituționale. Pentru că, având în vedere Președinția exercitată la nivelul Uniunii Europene de către Guvernul României, dar și circumstanțele anului electoral, care tocmai a debutat și va fi urmat de un nou an electoral, o asemeena măsură dramatică nu ar fi oportună.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

O Românie a interimatelor

Postat la: 08.01.2019 |

0

Rând pe rând, instituții dintre cele mai importante ale statului sunt blocate la vârf. Autorul acestor blocaje din Parchete, din Guvern, din Armată, din ambasadele României, este președintele Klaus Iohannis. De ce procedează astfel? Ce urmărește? Care este prejudiciul adus României?

Cu chiu cu vai și abia după insistențele cât se poate de explicite și imperioase ale Curții Constituționale ale României, președintele Klaus Iohannis a catadicsit să dea curs solicitării motivate a ministrului Justiției de a o revoca din funcție pe doamna Laura Codruța Kovesi. În esență, motivele au constat în încălcări repetate ale Constituției și în alte derapaje grave de la legile pe care trebuia să le slujească, și nu să le siluiască. În pasul doi, urma ca, în locul Laurei Codruța Kovesi, să fie numită o altă persoană și, cu acest prilej, firește, trebuia schimbată garnitura de conducere la vârf. Astfel încât, în total, ministrul Justiției a formulat cinci propuneri, toate respinse de președintele Klaus Iohannis, pe motiv că ar contraveni legii. Ori legea se referă explicit la o interdicție privind ocuparea acestor funcții de către persoane care au colaborat cu fosta Securitate. Implicit, candidații avansați de ministrul Justiției sunt acuzați de către Klaus Iohannis nu numai că au colaborat cu fosta Securitate, ci și că au dat declarații în fals și au săvârșit operațiuni de uz de fals. Cu această anatemă, de o gravitate excepțională, ne aflăm astăzi în situația blocajului despre care am vorbit, un blocaj de natură să afecteze grav funcționarea Parchetelor.

Tot la același capitol se joacă și cartea conducerii Parchetului General. Ne aflăm într-o procedură în oglindă cu cea desfășurată la DNA. Tot pentru încălcări repetate ale Constituției și pentru intrepretări eronate sau chiar abuzive ale legilor statului, ministul Justiției, în calitatea pe care o deține, a crezut de cuviință că se impune revocarea procurorului general al României, Augustin Lazăr. În acest sens, a depus toate diligențele necesare. Din nou însă, procesul s-a lovit de cerbicia președintelui Klaus Iohannis. Care pur și simplu refuză să-l revoce. Până când, din nou, va fi forțat de către Curtea Constituțională să procedeze conform Legii Fundamentale a statului, situația la vârful Parchetului General rămâne incertă. Un procuror general dezavuat de Guvern și care, astfel, nu mai are autoritatea necesară în interiorul instituției, este menținut în mod artificial de către președintele Românie. Când, în cele din urmă, va fi obligat de Curtea Constituțională să se conformeze, Klaus Iohannis o va face, dar din nou veți vedea că va refuza să-l numească pe succesor. Un succesor care încă nici măcar nu a fost desemnat.

La Guvern, lucrurile decurg din pespectiva lui Klaus Iohannis după același model. A refuzat revocarea a doi miniștri. Ambii, demisionați. A făcut-o împotriva oricărei rațiuni și, în orice caz, împotriva legii. Într-un târziu, Curtea Constituțională l-a obligat să se conformeze. A făcut-o pe jumătate. A semnat decretele de revocare ale celor doi, în schimb nu a motivat refuzul numiri a doi miniștri și respinge și următoarele două propuneri, anunțând că va face motivările spre sfârșitul acestei săptămâni. Iar Guvernul, oficial, a preluat președinția Uniunii Europene. Practic, miniștrii, cei numiți și cei interimari, trebuie să negocieze - și au început deja de astăzi - marile dosare europene cu omologii lor din celelalte state. Și aici se manifestă un relativ blocaj, întrucât Klaus Iohannis se așează țanțos în capul mesei Consiliului European, unde nu prea știe ce are de spus și de făcut, dat fiind că toate deciziile aparțin Executivului. Este singura situație de acest fel din întreaga Uniune Europeană.

Un alt blocaj a creat același Klaus Iohannis și la cel mai înalt nivel de conducere executivă a Armatei Române. Refuzând retragerea din post după încheierea mandatului legal al șefului Marelui Stat Major și, implicit, numirea unui succesor al acestuia, Klaus Iohannis a introdus o stare de vraiște la vârful oștirii. Pe care o menține și o amplifică cu obstinație.

Iar bomboana pe colivă o identificăm în politica externă a României. Un capitol important al acestei politici externe este reprezentat de activitatea diplomaților, care ne reprezintă în cele mai importante capitale ale lumii. Dar ne reprezintă? Sub președinția lui Klaus Iohannis avem un număr impresionant de mare de ambasade fără ambasadori. Spre finalul anului trecut, Guvernul Dăncilă i-a formulat nu mai puțin de cinci propuneri, toate agreate și de partenerii noștri externi. La care pur și simplu Klaus Iohannis nu a răspuns. Cu titlu de exemplu, un exemplu pe care l-am mai dat, de peste trei ani, România nu are un ambasador în Israel, și asta în ciuda faptului că Israelul se numără printre partenerii noștri strategici.

Exemplele de blocaj sunt însă mult mai numeroase. Din această perspectivă, Klaus Iohannis a devenit specialistul numărul unu din istoria noastră recentă. Pur și simplu, statul român se împiedică de propriul președinte în încercarea de a funcționa în mod corespunzător. În timp ce Iohannis se răsfață, se alintă, gândindu-se că nu poate fi nici demis pentru înaltă trădare, nici suspendat pentru încălcarea repetată a Constituției și nici pentru refuzul deliberat și repetat de a-și îndeplini obligațiile constituționale. Pentru că, având în vedere Președinția exercitată la nivelul Uniunii Europene de către Guvernul României, dar și circumstanțele anului electoral, care tocmai a debutat și va fi urmat de un nou an electoral, o asemeena măsură dramatică nu ar fi oportună.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE