• Tweet

Seamănă teribil de mult cu un al pact. Mai vechi. Cu Pactul Ribbentrop-Molotov. Prin care a fost împărțită Europa. Cu forța. Ei bine, și acum Europa a fost împărțită. De către aceeași actori ai scenei internaționale. Rusia și Germania. Numai că împărțeala s-a făcut exclusiv în plan economic. Nu și teritorial. Nu încă.

Inevitabil, resorturile economice împing Germania mereu și mereu spre Est. Germania are o nevoie de vitală să absoarbă resursele Estului, pentru ca economia ei să duduie. Rusia, la rândul ei, este la fel de inevitabil împinsă, cel puțin din rațuni comerciale, spre Vest. Iar cele două puteri, a Berlinului și a Moscovei, se întâlnesc și pactizează în statele tampon din estul Europei și din vestul Rusiei. Acestea fiind sacrificate.

În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, sacrificarea Estului a fost amplă, brutală și a presupus sfârtecări teritoriale. Germania a ocupat Austria, Cehoslovacia, a anexat o parte a Poloniei și a forțat alte state, cum sunt Ungaria și România, să-i devină aliate. Pentru România, de pildă, prețul acestei alianțe cu Germania a fost cedarea fără luptă a Ardealului de Nord.

Rusia, la rândul ei, a sfârtecat o parte din Polonia și a ocupat în baza unui ultimatum Basarabia și Bucovina de Nord.

Cheia pentru toată desfășurarea de forțe premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial a fost nevoia Germaniei de a avansa spre Est și nevoia Rusiei de a avansa spre Vest, ambele necesități fiind concretizate în așa numitul Pact Ribbentrop-Molotov, care niciodată până în prezent nu a fost condamnat de către Moscova. Ce se întâmplă azi din aceeași perspectivă?

Toate semnalele pe care le avem indică, la cel mai înalt grad, pericolul reizbucnirii unui război în Europa. Niciodată până în prezent, cu excepția crizei rachetelor, Războiul Rece dintre Rusia și statele occidentale nu a cunoscut cote atât de ridicate. Și, la fel ca și atunci, preludiul este dat de un pact blestemat. Care împarte economic Europa în două. Între doi poli de putere. Moscova și Berlinul. Iar nota de plată este achitată de Europa de Est.

Să nu-și imagineze cineva că eu construiesc un scenariu. Nu fac decât să reproduc, într-un limbaj cât se poate de accesibil, concluzia la care au ajuns, după o lungă investigație, autoritățile de la nivelul Comisiei Europene. Și Parlamentului European. S-a constatat indubitabil că Rusia a acționat pentru o împărțire inechitabilă din punct de vedere economic a Europei, protejând la maximum interesele Germaniei și lovind năprasnic în cele ale statelor din Est. Levierul utilizat a fost cea mai importantă resursă a momentului. Gazul metan. La rândul ei, Germania a acceptat deliberat discriminarea Estului, care a plătit pentru gazul metan rusesc sume exorbitant de mari în comparație cu prețul pe metru cub achitat de Berlin.

Evident că, pentru a funcționa o asemenea înțelegere, a fost nevoie de concesii politice de o parte și de alta. Concesiile s-au făcut tot pe seama coridorului de state estice. Culmea este că acestor state li se cerea, uneori chiar pe un ton imperativ, să-și accelereze ritmul de dezvoltare, pentru a se integra cât mai repede din punct de vedere economic în Europa vitezei celei mai mari, a statelor industriale dezvoltate. Dar cum să își accelereze dezvoltarea statele din Est, dacă resursele lor se pierd ca urmare a înșelătoriei puse la cale pe axa Berlin-Moscova?

Ceea ce a stabilit Uniunea Europeană legat de acestă discriminare deliberată, de jocul egoist și perfid al Berlinului, pe de-o parte, și Moscovei, pe de altă parte, reprezintă din mai multe puncte de vedere o performanță. 1). Este pentru prima dată când lucrurilor li se spune pe nume și când este denunțat rolul hegemonic al Berlinului, demonstrându-se că Germania nu joacă de fapt în folosul comunității europene, ci își face cu cinism un joc propriu; 2) Uluitor este că a fost posibilă această anchetă și consluzia de mai sus, în condițile în care, se știe, Germania domină, încă de la crearea Uniunii Europene, stucturile de decizie ale acesteia; 3). Pentru prima dată, nu li se mai arată bățul statelor din Est, ci li se prezintă un bilanț real și trist al păcatelor Vestului față de Est.

Și, de aici încolo, nimic nu mă mai împiedică să mă uit cu curiozitate și interes la câteva coincidențe. Vladimir Putin, pe cale de a deveni cel mai longeviv conducător al Rusiei după Stalin, s-a afirmat ca tânăr ofițer KGB la Dresda. Vorbește la perfecție, la propriu, dar poate și la figurat, limba Angelei Merkel. Cam în aceeași perioadă, lângă Dresda, dintr-o familie de vechi comuniști, nu se știe dacă nu care cumva și membri STASI, s-a născut și a trăit viitoarea doamnă Angela Merkel. Dacă nu l-a cunoscut pe atunci pe Vladimir Putin, oricum drumurile lor s-au intersectat. Iar dacă nu s-au intersectat atunci, se intersectează azi.

Și lucrurile sunt chiar mai complicate. Un alt cancelar german, Gerhard Schröder a dus aceeași politică duplicitară cu Moscova, dezvoltând același parteneriat bazat pe importul din Rusia la prețuri mici al gazelor naturale și pe discriminarea prin multiple feluri a statelor din Est, iar după ce și-a încheiat mandatul de la Berlin, a ajuns cât se poate de oficial consultant la Gazprom.

Dacă statele est-europene s-au întâlnit la București, pentru a discuta despre securitatea lor în cadrul securității europene și a securității asigurate de NATO, bine ar fi ca măcar în culise să fie stabilite modalitățile de contracarare a efectelor devastatoare ale pactului Merkel-Putin.

Cât privește România, nu este nici acum prea târziu ca uriașele depozite de gaze naturale existente în subsolul Mării Negre să fie exploatate nu în beneficiul exclusiv al unor multinaționale, ci în folosul Bucureștiului și a motorului de dezvotare al acestei țări și, pe cale comercială, în beneficiul unor state est-europene, lipsite de resurse și care stau în prezent la mâna Moscovei și Berlinului.

Sorin Rosca Stanescu