• Tweet

Șeful de Cabinet al lui Erdogan a declarat că, pentru Turcia, NATO nu este o necesitate. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că a doua mare putere NATO s-ar putea retrage din organizație. Pentru România, consecințele ar fi uriașe. Dar ce legătură există între pozițiile acestui important jucător geopolitic și achiziția Ministerului Apărării de rachete Patriot? Aparent, niciuna. Dar numai aparent.

Donald Trump l-a bătut amical pe umăr pe președintele Klaus Iohannis la intrarea în Casa Albă iar prețul imediat și cât se poate de palpabil este un contract de patru miliarde de dolari. Prin care achiziționăm baterii de rachete Patriot din Statele Unite. Zilele trecute Rex Tillerson, șeful Departamentul de Stat a făcut o spectaculoasă descindere la București. Extrem de scurtă și foarte eficientă. Imediat după plecarea sa, majoritatea parlamentară s-a mobilizat și a urnit procedura de aprobare pentru prima tranșă în valoare de aproape un miliard de euro. Mai mult, în culisele puterii se vorbește despre o solicitare făcută de înaltul demnitar american ca, începând din 2018, România să mărească procentul destinat Apărării de la 2 la 2,5 %. Aceste informații sunt pur și simplu spectaculoase.

În mediile experților militari nu a avut loc nicio dezbatere la capătul căreia să se stabilească în mod clar, în funcție de provocările prezente și viitoare, prioritățile României în materie de Apărare. În aceste condiții, se încheie totuși fel de fel de contracte prin care achiziționăm coverte, blindate, avioane multirol și, iată, rachete Patriot. Prima întrebarea care se pune este dacă asemenea achiziții extrem de costisitoare sunt făcute pe o logică militară sau comercială sau ele reprezintă doar un deal politic. Iar a doua întrebare se referă la efectele unei eventuale retrageri a Turciei din NATO și dacă aceasta va fi sau nu benefică pentru România. Să încercăm să răspundem.

Achiziția de rachete Patriot nu are aproape nicio logică din punct de vedere militar. Oricât ar părea de curios. Acest sistem a fost creat în urma cu circa 35 de ani și, oricât de mult a fost upgradat între timp, este depășit. Experții afirmă că numai una din trei rachete își atinge ținta. Bateriile nu acoperă o rază de 360 de grade. Ele trebuiesc de fiecare dată poziționate, ceea ce le reduce eficiența. Există un sistem mult mai performant, creat tot de americani și importat de armata israeliană dar decidenții au considerat că România nu trebuie să aibă încă acces la o asemenea tehnologie. Ca și în cazul aeronavelor multirol F16, ne înzestrăm pe bani grei cu armament de recuzită. Și fără a urma o regulă a priorităților stabilită după dezbateri responsabile în interiorul Statului Major. Din această perspectivă, decizia este mai puțin militară și mai mult politică.

Rațiunea care ne-a condus la asemenea achiziții, ultima fiind cea de rachete Patriot, nu este nici de natură comercială. Dacă am fi luat în calcul raportul preț-calitate, altele ar fi fost aeronavele multirol de care avea nevoie Armata Română și altele rachetele destinate apărării antiaeriene. Și cu totul altele condițiile financiare. Ca să dau doar un singur exemplu, Polonia cumpără și ea același tip de rachete Patriot și încă într-un număr mai mare, mai mult decât dublul achizițiilor României, dar a obținut aplicarea procedurii offset. Ceea ce înseamnă că sumele de bani cheltuite se întorc sub formă de investiții americane în industria de Apărare a Poloniei. Noi nu ne-am bătut pentru acestă înlesnire și nu am obținut-o. Mai e necesar să precizez și faptul că aceste rachete Patriot sunt mai scumpe cu circa 20% decât ultima generație de rachete cu tehnologie mult superioară, fabricate tot de americani. În fine, bomboana pe colivă este dată de o informație scăpată de sub control chiar de către înaltul demnitar american. Acesta ne-a cerut ca, pe parcursul acestui an, să luăm legătura cu societatea de consultanță de la Washington și să achităm contravaloarea primului lot de rachete. Așadar avem parte și de un intermediar.

Faptul că noi achiziționăm rachete Patriot și alte tipuri de tehnică, militară fără a exista în spatele deciziilor rațiuni de ordin militar sau măcar de natură comercială, nu este neapărat un lucru rău. Dacă și numai dacă deal-ul făcut, indiferent cât de costisitor ar fi, se dovedește a fi pozitiv sub aspect politic și geostrategic. Este o ipoteză ce merită nu numai avută în vedere ci și dezvoltată.

Din ce în ce mai multe voci afirmă că, pentru parteneriatul strategic cu Statele Unite, care, teoretic cel puțin, dar probabil și practic, ne garantează securitatea, trebuie să plătim un preț. Asemenea achiziții ar reprezenta o parte a respectivului preț. La fel cum prezența noastră cu militari pe toate teatrele de război, alături de trupele americane, reprezintă un alt preț. Dar cât de mare poate fi câștigul?

Câștigul poate fi foarte mare, în măsura în care situația din interiorul NATO evoluează în direcția sugerată de șeful de Cabinet al lui Erdogan și de Erdogan însuși iar România va ști să își joace în mod inteligent rolul în cadrul parteneriatului militar și politic. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla și care poate afecta grav echilibrul militar în întreaga Euroasie, schimbând pur și simplu raporturile de forțe, este ieșirea Turciei din NATO. Una dintre consecințele imediate ar fi necesitatea dizlocării urgente și relocării uriașei baze militare de la Incirlik, care constă în principal într-un depozit operațional de bombe termonucleare. Dacă Turcia părăsește NATO, baza trebuie relocată undeva și, din punct de vedere geostrategic, România ar putea fi candidatul ideal.

Dar la acestă situație se poate ajunge chiar și în condițile în care Turcia nu iese din NATO. Raporturile în prezent sunt extrem de tensionate între Ankara și Washington și nu există nici cel mai mic semn de ameliorare. În aceste condiții, oricând poate fi repetat gravul incident când, ne amintim, la scurt timp după ce lovitura de stat anti-Erdogan a eșuat, Turcia a interzis orice trafic aerian în baza de la Incirlik. Incirlik a devenit astfe neoperațional. Istoria se poate repeta iar consecintele pot fi dramatice pentru Statele Unite și NATO. În consecință, ipotetic cel puțin, relocarea rămâne în picioare, chiar și fără ieșirea Turciei din NATO.

Amplasarea acestei baze termonucleare pe teritoriul României ar crea evident o serie întreagă de complicații. De exemplu, cea mai importantă provocare este, dacă procedând astfel, România se transformă într-o țintă a unui eventual prim atac atomic anti-NATO sau, dimpotrivă, în absența unei conflagrații nucleare, România devine un stat de neatacat. Punctul meu de vedere, pe care nu doresc să-l bag pe gâtul niciunui cititor dar pe care totuși

îmi permit să-l afirm, este că, într-un asemenea scenariu, nu numai parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ar fi pe deplin garantat pentru o lungă perioadă de timp dar și poziția geostrategică a României se va întări considerabil. Dar chiar dacă această bază va fi relocată în altă parte decât în România și chiar dacă Turcia nu iese din NATO, importanța și rolul jucat de România printr-o politică inteligentă elaborată la București poate crește exponențial. În oricare variantă, România poate deveni cel mai important actor politic al flancului sud-estic al NATO.
Și iată cum o decizie care, pentru mulți, poate fi scandaloasă, cea legată de achiziționarea rachetelor Patriot, se poate transforma până la urmă, dacă o analizăm strict din perspectivă politică, chiar dacă calculul este cinic, într-o opțiune pozitivă.

Sorin Rosca Stanescu