Pauza letală
Postat la: 14.04.2020 |
De-a lungul și de-a latul lumii, sportul e aproape muribund. Carantina prelungită a pustiit stadioanele, sălile polivalente, piscinele olimpice și toate celelalte arene, în vreme ce actorii competițiilor mimează antrenamentele acasă, inventând diverse exerciții, chipurile de întreținere, dar care nu sunt altceva decât noi feluri de a face haz de necaz. Tot e bine că sunt încă sănătoși și neatinși de pandemie, dar necazul e deja cu mult mai mare decât ne-am închipui.
Lumea sportului mondial a intrat în vrie, generând pierderi inimaginabile, iar dacă pauza mai ține mult, ar putea deveni chiar letală pentru această veritabilă industrie! În spatele tuturor competițiilor se află structuri și mecanisme economico-financiare din care trăiesc nu numai sportivii în sine, ci și cluburile lor, federațiile interne și internaționale, ministerele de resort, administrațiile locale, medicina de profil, ca să nu mai vorbim de gospodarii arenelor, de agențiile de publicitate sau de canalele tv și de presa sportivă. Cu toții funcţionează din și pentru sport, activitate lovită crunt de pandemia Covid-19, la fel ca turismul și industria divertismentului.
Cât va mai dura oare această năpastă și ce șanse avem ca, la finele ei, să ne întoarcem în tribune, la spectacolul sportiv, în aceleași condiții care erau până de curând? Eu sunt sceptic și iau în calcul doar semnalele venite în ultimele zile, care sunt cu adevărat îngrijorătoare. Iată, bunăoară, că incredibila, dar fireasca amânare a Jocurilor Olimpice de la Tokio nu mai este certă nici pentru... anul viitor! Directorul executiv al JO 2020, Toshiro Muto, a declarat sâmbătă că, în cazul în care molima va rămâne necontrolată, e posibil ca Olimpiada de vară să nu aibă loc nici în 2021.
Principala problemă a organizatorilor privește asigurarea tuturor facilităților existente prin menținerea contractelor deja perfectate pentru anul în curs și ar trebui să ne întrebăm dacă respectivele companii vor mai fi dispuse sau în măsură să accepte solicitarea CIO. Sau chiar dacă vor mai exista până anul viitor!
În tenisul mondial, lovitura e năprasnică! Circuitele WTA și ATP au fost suspendate până la jumătatea lui iulie, Simona Halep a declarat că nu se joacă nimic până în august, ba chiar crede că anul acesta nu se va mai juca deloc! La nivelul WTA se discută ca, în absența turneelor, jucătoarele cu cote reduse să fie ajutate lunar cu câte 2500 de euro, o măsură similară fiind așteptată și pentru jucătorii de plan secund din circuitul ATP.
La rândul său, FIFA a decis săptămâna trecută crearea unui fond de urgență pentru combaterea crizei generate de pandemie în fotbal, președintele Gianni Infantino afirmând:"Trebuie să protejăm viitorul echipelor naționale. Studiem contractele jucătorilor și noile piețe de transferuri, pentru a arăta flexibilitate și bun simț!" Un semnal extrem de interesant, care ar putea prefața o prăbușire a nivelului la care au ajuns salariile actuale ale jucătorilor. De altfel, toate cotele fotbaliştilor care contează au scăzut considerabil, iar cine are curiozitatea poate consulta situația pe transfermarkt.
Spre exemplu, cota lui Neymar a coborât cu...32 de milioane, a lui Mbappe " doar" cu 20, Messi are cea mai slabă cotă din ultimii 8 ani, iar Ronaldo e plasat abia pe locul 46, cu o cotă de numai 60 milioane dolari. S-au diminuat, evident, și cotele fotbaliștilor români, de la Ionuț Radu, la Răzvan Marin, Florinel Coman și Ianis Hagi. Cluburile românești sunt în găleată, Dinamo e în pragul falimentului, iar Gigi Becali și-a trimis jucătorii acasă și oferă ajutoare consistente spitalelor și medicilor care luptă cu coronavirusul. Federația lui Burleanu o scaldă ca de obicei, anunțând vreo trei scenarii de reluare a Ligii I (27 mai, 3 iunie și 13 iunie), președintele FRF precizând, totuși, că titlul va trebui câștigat pe teren, nu prin înghețarea campionatului.
În fine, se anunță deranj și pentru handbalistele de la CSM București, cu mai vechi restanțe salariale, deși sunt plătite regește în comparație cu colegele lor din Rusia, spre exemplu. S-a cam ajuns la fundul sacului și la primăria capitalei, care are deja alte priorități, sponsorii gâfâie la rândul lor și, încet-încet, se stinge lumina și pe partea asta. Pauza riscă să devină letală pentru toată lumea sportului!...
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu