Potopul după Victor Ponta
Postat la: 05.03.2019 |
De când a tulit-o mișelește din PSD, lăsându-i în beznă pe cei care l-au ținut în brațe în partid, Mircea Titus Dobre a devenit guraliv peste măsură, înțelept și extrem de volubil. Ceea ce nu este rău, dacă nu ar abuza de lauda de sine.
Deduc din ultimele reacții că domnia sa este noul șef cu lumina, o stinge și o aprinde, din PRO ROMÂNIA! Ca o paranteză fie spus, funcția de șef cu lumina este una mult râvnită! Cel puțin, în PSD, unde, de curând, Decebal Făgădău, primarul Constanței, a anunțat că, în caz de dezastru, vrea ca el să fie ultimul care stinge lumina în PSD Constanța!
Ca întotdeauna, declarațiile lacrimogene ale lui Făgădău au darul de a ne amuza. Cu o excepție. Viceprimarul Babu, titularul postului de șef cu lumina pe Constanța, nu numai în partid, căruia mai mulți politicieni i-au suflat în lampă ca să-i pună populația orașului în cap, lăsând-o în întuneric! Mircea Dobre spune că nu este o mare filozofie să devii membru al PRO ROMÂNIA. Dar asta nu înseamnă, avertizează domnia sa, că oricine poate prinde imediat, ca în cazul său, o funcție de conducere. Firesc, nu oricine are capacitatea sa creatoare!
În opinia mea, cine trădează din prima, trădează și din a doua! Îmi sună ciudat avertismentul că partidul nu poate avea grijă de orice nou venit! Oare pentru cine bate șaua țigănească fostul ministru? Mesajul său e cu bătaie lungă ca să priceapă cineva anume, știe Dobre, că nu este așteptat cu plăcinte! Că tot veni vorba de noii racolați în partid. Uneori, Mircea Dobre vorbește mai mult decât Ponta! Și, zic eu, nu e bine. Nu e bine, domnule ministru! Să nu uite domnia sa că Victor Ponta tot pesedist rămâne! Iar PRO ROMÂNIA, după cum arată în prezent, pare a fi un PSD mai mic! Ceva în genul lui Tom Degețel. Domnul Ponta a rămas cu discursul de pe Titanicul pesedist, înainte de a se scufunda încet sau lent, cum vreți, dar sigur.
PRO ROMÂNIA a pus bazele pețitului intensiv în politică. Aud că această chestiune a intrat deja în folclor. Cum ridică unul capul, ca să se răzvrătească pe un subiect sau altul, este pus imediat la punct. "Dacă nu ești cuninte, te dau la...PRO ROMÂNIA!" Ca și cum această formațiune politică ar fi o școală de reeducare! V-am spus, e doar un PSD mai mic aflat într-un proces greoi de maturizare. O tribună a lui Victor Ponta. O trambulină, mai bine zis, care să îl propulseze la europarlamentare. După aceea, potopul!
Lucian Cristea
-
De ce Ciutacu rămâne cel mai inteligent jurnalist din istorie
"Sunt extraordinar de deștept și ingrozitor de arogant", sta tatuat pe frontispiciul blogului lui Victor Ciutacu. Pare u ...
-
Cred că Nicușor Dan ne destructurează, pur și simplu, țara
Tot ceea ce a facut și face acest om, de un an incoace, este de o toxicitate neobișnuita. Habar n-am daca e aici prostie ...
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu