Președintele Zero și gura sa de tun
Postat la: 15.07.2019 |
Cum ar putea amuți, din postura sa de principal agent electoral, Rareș Bodan, atunci când va fi confruntat cu rezultatele mandatului de cinci ani al președintelui Klaus Iohannis? Cum va rămâne fără replică cea mai importantă gură de tun a lui Iohannis și cum se va gripa în plină campanie electorală? Cum va răguși și-și va pierde vocea Rareș Bodan? Pentru a răspunde la această întrebare aparent șocantă, m-am întors în luna septembrie a anului 2014. Și am studiat din nou proiectul candidatului prezidențial Klaus Iohannis, prezentat drept preambulul unui proiect de țară, moderatorul evenimentului fiind analistul politic Emil Hurezeanu, în prezent ambasadorul României la Berlin. Și m-a luat durerea de cap.
În campania electorală care începe în curând și în care va fi susținut de PNL și de cel mai vocal avocat al său, Rareș Bogdan, președintele Klaus Iohannis va fi obligat să-și amintească că, în urmă cu cinci ani, a promis, citez ad literam, că „veți avea în mine un garant al principiului că cetățeanul este înaintea statului, iar insitutțiile statului servesc și respectă cetățeanul". Și am avut. Am avut serviciile secrete, care și-au bătut literalmente joc de cetățean, de Constituția țării și nu în ultimul rând de Justiție. Luarea drept ostatic a Justiției de către serviciile secrete este întotdeauna un act îndreptat împotriva și nu în interesul cetățeanului.
Dar să vedem ce a promis atunci în mod solemn președintele că va face în acest mandat? Iată principalul angajament căruia i se subsumează toate celealte obiective. „În 2018-2019, românii vor simți deja că trăiesc într-o țară occidentală, în care sunt respectați". Simt românii acest lucru? Nici pomeneală. Cei mai mulți, dacă sunt întrebați, simt că trăiesc într-o colonie exploatată la sânge și mulsă de toate bogățiile ei, de multinaționale, care realizează în România profituri uriașe, impozitate în alte state. Și pe care, în întreg mandatul său de cinci ani, Klaus Iohannis în loc să le descurajeze, le-a încurajat. Vezi uriașul scadal Schweighofer, o societate austriacă responsabilă de defrișarea fără milă a pădurilor României, protejată fapt dovedit, de Klaus Iohannis.
Am notat șapte obiective pe care și le-a fixat în urmă cu cinci ani candidatul Klaus Iohannis, drept repere care urmează să fie îndeplinite în mandatul său. Le enumăr aproape fără comentarii, considerând că de cele mai multe ori comentariile sunt de prisos.
1). Reformarea sistemului public - educație, sănătate, pensii. Aici fac doar precizarea că în ciuda obiecțiilor și rezistenței înverșunate a lui Klaus Iohannis și a PNL, în România a avut totuși loc un început notabil de reformă doar în domeniul sistemului de pensii.
2). Transformarea României într-o țară cu adevărat dezvoltată economic, prosperă și competititivă în Europa și în lume. România a bătut pasul pe loc sub Guvernul Zero al lui Dacian Cioloș, guvern adus la putere de Klaus Iohannis, dar a avut un ritm de creștere notabil sub succesivele guverne PSD, fiecare dintre ele demonizat de Klaus Iohannis și acuzat de măsuri nesustenabile. În mod constant, patru din cinci ani ai președinției sale, Iohannis a contestat, rând pe rând, toate măsurile Executivului, de cele mai multe ori utilizând argumentul că acestea sunt nesustenabile. Prejudiciul financiar, politic și moral creat de asemenea acuzații lansate de la cel mai înalt nivel nu poate fi în niciun fel calculat.
3). „O probă importantă a mandatului meu va fi aderarea României la zona euro". Proba a fost dată. Dar nota lui Iohannis, după cum se vede, nu este de trecere.
4). „O infrastructură funcțională, care să lege România de celelalte state europene". Klaus Iohannis nu a făcut nimic în acest sens. Și nici nu putea. Pentru că angajamentul era demagogic. Nu președintele unei țări, într-un sistem constituțional cum este cel al României, poate face autostrăzi, căi ferate, căi navigabile, aeroporturi și așa mai departe.
5). „În 2015, finalizarea dezbaterilor privind schimbarea Constituției". Nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Constituția nu a fost schimbată. Iar Klaus Iohannis nu a făcut în acest sens nicio tentativă, până în urmă cu câteva zile, când a anunțat un referendum menit să schimbe un singur articol din Legea Fundamentală, referendum care din nou va mutila alegerile, suprapunându-se peste acestea în beneficiul lui. Ca să discutăm în campania electorală despre acel singur articol și nu despre modul în care, timp de cinci ani, Klaus Iohannis și-a îndeplinit sau nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.
6). Regionalizarea și descentralizarea. Nu s-a făcut nimic. Iar Klaus Iohannis în calitate de președinte nu a mișcat niciun deget și nu a mai rostit nicio vorbă în acest sens.
7). Consolidarea relațiilor cu Republica Moldova. Klaus Iohannis nu a făcut nimic. Dacă nu mă înșel, nici măcar nu a călcat vreodată pe la Chișinău. Sau dacă o fi călcat, nu a lăsat nici cea mai mică urmă. În orice caz, Republica Moldova nu s-a apropiat nici măcar cu un pas de România.
În „România lucrului bine făcut" ar fi trebuit, promisiune făcută în discursurile citite pe promter în campania prezidențaială, ca domnul Klaus Iohannis să se lupte din răsputeri pentru ridicarea MCV-ului și acceptarea României în Spațiul Schengen. Nu a întreprins în acest sens niciun demers. Nu a făcut niciun pas. Nu a făcut lucrul care trebuia făcut.
Și, în fine, a promis normalitate. S-a angajat ca, spre deosebire de Traian Băsescu, să fie un președinte echilibrat, neconflictual. Care să unească, nu să dezbine. Și ce a făcut? Ne va explica întâmpinând o dificultate din ce în ce mai mare și răgușind pe parcurs domnul Rareș Bogdan. Până una alta, eu cred că numai cine este orb sau răuvoitor îi va mai da vreun vot președintelui impostor.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu