Prezentul continuu, calea spre prăpastie

Postat la: 26.05.2018 |

Prezentul continuu, calea spre prăpastie

Privesc înainte și de ceva vreme nu mai pot vedea decât toboganul către prăpastie. Și chiar cred că nu mai putem aștepta nimic bun de la cei ce țin de volanul țării: oameni prea simpli, după vorbă, după port, după școli, adunați cu furcă din satele și orașele patriei, din fabrici sau din cuibușorul asigurat de tati și mami, acești nenorociți de tip #liviusivasilica au venit să și trăiască prezentul infam pe spinarea și pe viața unui popor, neobișnuit să se apere de un astfel de agresiune ghiolbănească.

Problema mare este că acest fel de oameni nu sunt capabili, din cauza propriei lor istorii dar și a lipsei propriei morale, să imagineze un viitor. Nici măcar pentru ei, cu atât mai puțin pentru cei pe care îi conduc, nici măcar pentru copiii lor, odrasle îmbuibate și mediocre care cheltuiesc din banii furați de părinții lor de la părinții care plătesc taxe, dar ai căror copii au haine "second-hand" și nu merg în cluburi.

Astfel, îmi pare clar că România aproape a dispărut în mizerabilul "paradis" al prezentului continuu, pe care ni l-am oferit singuri, votând mereu impostură și poleială. Cu berea în mână sau răcnind manele la petreceri cu caviar, cu sau fără maimuța pe umeri, cu sau fără protocoale, turnători abjecți și lacomi de bani și onoruri, acești "morți vii" pentru care nu există trecut, dar mai ales viitor, românesc, ne sufocă cu duhoare neputinței lor de atâtea și atâtea ori demonstrată... Eșecul economiei, tranzacționarea fabricilor, distrugerea morală a poporului, antireforma statului și a justiției făcută în 10 ani marinărești, devalizarea prin furt grosier a bugetelor de fiecare an, încălcarea flagrantă a drepturilor omului, și alte atâtea ne îndreptățesc pe noi, "boii de contribuabili", să aflăm ce s-a întâmplat.

Vedem bine unde au dus țara, dar nu știm precis cum au funcționat relațiile dintre acești nemernici. Cum s-au înțeles ei, desupra unui popor, să le meargă bine, să-și împartă puterea, obligându-ne și pe noi să trăim prezentul lor, al devenirii și îmbogățirii lor, prezentul continuu în care se simț atât de bine, doar cu vreun mic accident de parcurs prin justiție, ce le tulbură doar temporar "belfereala". Poate dacă am afla cum au funcționat relațiile între domnii Băsescu, Ponta, Dragnea, Oprea, Coldea, Maior etc., și numesc doar personajele de primă mărime, atunci ne-am putea explica mai simplu de ce toate aceste relații toxice au ținut România prizonieră în PREZENTUL LOR. Trădări, mizerii, furturi, afaceri necurate, tranzacționarea avuției naționale și scuipatul pe obrazul oamenilor. Asta am avut, și transpir de nervi când revăd trecutul recent. Probabil că dânșii se iluzionează că n-au să dea seamă. Poate că nu. Dar și Vișinescu a plătit la senectute...

Nu scriu fiindcă mă simt mai deștept decât alții, dovadă că nici nu mă pot lăuda c-am schimbat în bine vreo situație proastă. Și nici n-am pretenția că pot da sfaturi. Dar acum când scriu, mai bine sau mai prost, sublimez în aceste rânduri frica pe care o trăiesc mulți dintre noi. Frica de imensul derizoriu al prezentului, cu perspectiva hăului, ce-o evocam la început. Și ne supunem acestui prezent continuu care durează totuși de aproape 30 de ani, dictat de o lume de belferi fără talent, imorali și ticăloși, dispuși în fiecare clipă să facă orice, dar doar pentru a se îmbogăți în plus sau pentru a scăpa de pușcărie.

Groaznică limitare! Unde mai pui faptul că majoritatea votantă a și căzut "la pace" cu minciuna generalizată... Salvarea personală li s a părut multora mai importantă decât orice. O fi uman, dar este perdant total și dă verdictul de "națiune mică". Exact așa, suntem "mici", dar om fi fost mereu așa?
Eram probabil simpatici, hedoniști și visători. Nu umblam în chiloți pe stradă, nu ne drogam, nu credeam și nici nu ne spunea nimeni că suntem buricul pământului și că țara dispare fără infuzia noastră de tinerețe. Știam limba română, și altele pe deasupra, cunoșteam gramatica și după cum am văzut, țara putea foarte bine să meargă înainte fără să ni se ceară să schimbăm generațiile "expirate". Eram tineri normali. Ne mulțumeam să ascultăm povești despre Iisus, mergeam la Denii, așteptam cadourile de Paști și de Crăciun, și colindam pe la neamuri și străini adunând, înghețați, în buzunare monede și hârtii mototolite de un leu. Minciuna cu Ceaușescu și ceaușismul o luam că pe ceva de care nu puteam scăpa, ca pe un jug care trebuie purtat. Era, totuși, o demarcație clară în demnitatea cu care purta fiecare acest jug. Erau cei care îl strigau entuziast de o parte, iar de cealaltă cei care îl acceptau cu un rictus al ființei. Numai că, într-un fel, cred că exact în acele timpuri ne-am obișnuit să trăim în minciună. Fatală treabă. Adică, mai precis, să nu ne pese că suntem conduși de cei mai nepregătiți dintre noi. Și ne mințim în continuare și căutăm doar soluții individuale, că și când salvarea personală ar fi singurul act la dispoziție. Și plătim pentru asta.

Din fericire, sunt mai expirat decât "decrețeii" care o deranjează aprig pe o tânără liberală, și-mi aduc aminte că nu eram toți geniali, nu puteam face mulți performanță, dar eram măcar îndemnați să punem preț pe prietenie, pe echipă, pe întrajutorare, să inventăm, practic, salvări în grup. O fi fost și-asta o prostie, dar mult mai puțin nocivă decât egoismul cotidian de azi. Practicat cu spor, în țara prezentului continuu mizer, ce se-ndreaptă cu viteză către prăpastia de unde generațiile copiilor copiilor noștri vor ieși cu greutate mare. Dacă vor mai ieși...

Octavian Hoandra

loading...
PUTETI CITI SI...

Prezentul continuu, calea spre prăpastie

Postat la: 26.05.2018 |

0

Privesc înainte și de ceva vreme nu mai pot vedea decât toboganul către prăpastie. Și chiar cred că nu mai putem aștepta nimic bun de la cei ce țin de volanul țării: oameni prea simpli, după vorbă, după port, după școli, adunați cu furcă din satele și orașele patriei, din fabrici sau din cuibușorul asigurat de tati și mami, acești nenorociți de tip #liviusivasilica au venit să și trăiască prezentul infam pe spinarea și pe viața unui popor, neobișnuit să se apere de un astfel de agresiune ghiolbănească.

Problema mare este că acest fel de oameni nu sunt capabili, din cauza propriei lor istorii dar și a lipsei propriei morale, să imagineze un viitor. Nici măcar pentru ei, cu atât mai puțin pentru cei pe care îi conduc, nici măcar pentru copiii lor, odrasle îmbuibate și mediocre care cheltuiesc din banii furați de părinții lor de la părinții care plătesc taxe, dar ai căror copii au haine "second-hand" și nu merg în cluburi.

Astfel, îmi pare clar că România aproape a dispărut în mizerabilul "paradis" al prezentului continuu, pe care ni l-am oferit singuri, votând mereu impostură și poleială. Cu berea în mână sau răcnind manele la petreceri cu caviar, cu sau fără maimuța pe umeri, cu sau fără protocoale, turnători abjecți și lacomi de bani și onoruri, acești "morți vii" pentru care nu există trecut, dar mai ales viitor, românesc, ne sufocă cu duhoare neputinței lor de atâtea și atâtea ori demonstrată... Eșecul economiei, tranzacționarea fabricilor, distrugerea morală a poporului, antireforma statului și a justiției făcută în 10 ani marinărești, devalizarea prin furt grosier a bugetelor de fiecare an, încălcarea flagrantă a drepturilor omului, și alte atâtea ne îndreptățesc pe noi, "boii de contribuabili", să aflăm ce s-a întâmplat.

Vedem bine unde au dus țara, dar nu știm precis cum au funcționat relațiile dintre acești nemernici. Cum s-au înțeles ei, desupra unui popor, să le meargă bine, să-și împartă puterea, obligându-ne și pe noi să trăim prezentul lor, al devenirii și îmbogățirii lor, prezentul continuu în care se simț atât de bine, doar cu vreun mic accident de parcurs prin justiție, ce le tulbură doar temporar "belfereala". Poate dacă am afla cum au funcționat relațiile între domnii Băsescu, Ponta, Dragnea, Oprea, Coldea, Maior etc., și numesc doar personajele de primă mărime, atunci ne-am putea explica mai simplu de ce toate aceste relații toxice au ținut România prizonieră în PREZENTUL LOR. Trădări, mizerii, furturi, afaceri necurate, tranzacționarea avuției naționale și scuipatul pe obrazul oamenilor. Asta am avut, și transpir de nervi când revăd trecutul recent. Probabil că dânșii se iluzionează că n-au să dea seamă. Poate că nu. Dar și Vișinescu a plătit la senectute...

Nu scriu fiindcă mă simt mai deștept decât alții, dovadă că nici nu mă pot lăuda c-am schimbat în bine vreo situație proastă. Și nici n-am pretenția că pot da sfaturi. Dar acum când scriu, mai bine sau mai prost, sublimez în aceste rânduri frica pe care o trăiesc mulți dintre noi. Frica de imensul derizoriu al prezentului, cu perspectiva hăului, ce-o evocam la început. Și ne supunem acestui prezent continuu care durează totuși de aproape 30 de ani, dictat de o lume de belferi fără talent, imorali și ticăloși, dispuși în fiecare clipă să facă orice, dar doar pentru a se îmbogăți în plus sau pentru a scăpa de pușcărie.

Groaznică limitare! Unde mai pui faptul că majoritatea votantă a și căzut "la pace" cu minciuna generalizată... Salvarea personală li s a părut multora mai importantă decât orice. O fi uman, dar este perdant total și dă verdictul de "națiune mică". Exact așa, suntem "mici", dar om fi fost mereu așa?
Eram probabil simpatici, hedoniști și visători. Nu umblam în chiloți pe stradă, nu ne drogam, nu credeam și nici nu ne spunea nimeni că suntem buricul pământului și că țara dispare fără infuzia noastră de tinerețe. Știam limba română, și altele pe deasupra, cunoșteam gramatica și după cum am văzut, țara putea foarte bine să meargă înainte fără să ni se ceară să schimbăm generațiile "expirate". Eram tineri normali. Ne mulțumeam să ascultăm povești despre Iisus, mergeam la Denii, așteptam cadourile de Paști și de Crăciun, și colindam pe la neamuri și străini adunând, înghețați, în buzunare monede și hârtii mototolite de un leu. Minciuna cu Ceaușescu și ceaușismul o luam că pe ceva de care nu puteam scăpa, ca pe un jug care trebuie purtat. Era, totuși, o demarcație clară în demnitatea cu care purta fiecare acest jug. Erau cei care îl strigau entuziast de o parte, iar de cealaltă cei care îl acceptau cu un rictus al ființei. Numai că, într-un fel, cred că exact în acele timpuri ne-am obișnuit să trăim în minciună. Fatală treabă. Adică, mai precis, să nu ne pese că suntem conduși de cei mai nepregătiți dintre noi. Și ne mințim în continuare și căutăm doar soluții individuale, că și când salvarea personală ar fi singurul act la dispoziție. Și plătim pentru asta.

Din fericire, sunt mai expirat decât "decrețeii" care o deranjează aprig pe o tânără liberală, și-mi aduc aminte că nu eram toți geniali, nu puteam face mulți performanță, dar eram măcar îndemnați să punem preț pe prietenie, pe echipă, pe întrajutorare, să inventăm, practic, salvări în grup. O fi fost și-asta o prostie, dar mult mai puțin nocivă decât egoismul cotidian de azi. Practicat cu spor, în țara prezentului continuu mizer, ce se-ndreaptă cu viteză către prăpastia de unde generațiile copiilor copiilor noștri vor ieși cu greutate mare. Dacă vor mai ieși...

Octavian Hoandra

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE