• Tweet

Vineri, 29 martie anul curent, dl Răzvan Teodorescu a încercat să medieze la Antena 3 o dezbatere pe tema „să plece sau să nu plece dl Tudorel Toader de la Ministerul justiţiei".

Debordantul Mugur Ciuvică, făcând imposibilă orice mediere, şi-a dominat în mod totalitar adversarul şi l-a apărat pe împricinatul Toader Tudorel, obţinând în favoarea rămânerii sale la minister scorul covârşitor de 97%. Minunat! Aproape toţi participanţii au aplaudat această uimitoare performanţă, declarându-se foarte fericiţi. Rămâne de văzut cât de fericiţi vor fi în final. De asemenea, rămâne de văzut cât de fericit va fi şi vajnicul Mugur Ciuvică când va vedea, tot în proporţie de 97%, că legile pe care le critică cu atâta virulenţă şi care viciază viaţa românească, vor rămâne neschimbate.

Ministrul Toader Tudorel face impresia unui extraordinar jucător de fotbal, capabil să prelungească periculos în faţa porţii un dribling spectaculos, fără a avea determinarea necesară de a marca golul mult aşteptat. Teama de a o nimeri în bară, din cauza unor riscuri misterioase şi la care trebuie neapărat să se gândească mai mult, îi blochează tot avântul decizional. Cazul C. Kovesi și-a făcut efectul.

De fapt, Toader Tudorel suferă de acelaşi sindrom de care suferă mai toţi marii cărturari, admirabili în cele mai complexe teorii dar penibili de neputincioşi în practica curentă. Una este să ţii teorii savante despre învârtirea şurubului şi alta este să faci gestul elementar de a-l învârti efectiv pentru a asigura soliditatea unui sistem concret. Marele savant, specializat în cele mai geniale speculaţii teoretice, va chema întotdeauna un mic meseriaş să-i strângă şurubul buclucaş care i-a destabilizat wc-ul. Mizeria acţiunii concrete nu este pentru marii cărturari. Istoria este plină de asemenea cărturari, care având la dispoziţie mingea decizională a unei mari funcţii de conducere au eşuat lamentabil.

Nicolae Iorga, cu toată dimensiunea sa inegalabilă ca istoric a fost ca prim ministru o foarte mare deziluzie. Americanii care sunt la originea a tot soiul de statistici au dovedit pe această cale că un om cu cât acumulează mai multe diplome şi mai multă ştiinţă pur teoretică, cu atât devine mai lipsit de iniţiativă.

Se pare că acesta este şi cazul dlui Toader Tudorel. Marea sa cultură juridică, acumulată universitar, este incontestabilă. Atunci când trebuie să ajungă, însă, la iniţiativa de a pune efectiv în practică această imensă cultură, Toader Tudorel devine dintr-o dată totalmente ineficiant.

Domnul Toader Tudorel se va mulţumi, deci, imperturbabil, să ne impresioneze în continuare doar cu ireproşabila sa prestaţie mediatică, perfect echilibrată gestual, fizionomic şi verbal. Desăvârşit în stilul său întotdeauna calm şi egal, dl Toader Tudorel va continua să dribleze cu mingea juridică pusă la dispoziţie pe cale ministerială. Întreţinând cu abilitate iluzia că poate marca oricând golurile pe care le tot anunţă, nu va marca însă în final absolut niciun gol remarcabil.

Patologia strigătoare la cer a legislaţiei româneşti - invizibilă pentru cei care au interesul de a nu o vedea - nu va fi remediată la iniţiativa expertului Toader Tudorel, nici încet și nici în urgență.

Codul penal şi Codul de procedură penală, infectate de sute de articole neconstituţionale vor rămâne neschimbate, deoarece ha, ha, ha! aşa vrea un preşedinte eminamente conflictual. Între timp, după modelul bietelor noastre românce plecate în străinătate pentru a-i îngriji pe bătrânii occidentali care au nevoie de slugi cât mai ieftine şi mai ales cât mai cinstite, România va continua să fie sluga colonială a capitaliştilor occidentali, care controlează 90% din capitalul său. Pentru a-şi consolida poziţia şi pentru a-i desfiinţa pe întreprinzătorii români, care prin miracol mai deţin restul de 10%, aceşti capitalişti au absolut tot interesul, prin emanaţiile lor politice, ca Justiţia română să funcţioneze pe latură penală ca până acum. Adică neconstituţional, abuziv şi devastator. În acest fel, România va deveni o slugă perfectă, respectiv ieftină şi cinstită în special în avantajul lor.

Faţă de această situaţie, mitologia care se pare că îl inspiră pe dl Toader Tudorel şi potrivit căreia este suficient să redactezi un proiect de lege pentr a-l trimite singur în lume la aprobare, este ca şi cum ai pune un SOS într-o butelie, pentru a-l arunca în pustiul oceanic. După cum se vede, important pentru dl Toader Tudorel este ca acest SOS să nu pornească într-o imensitate necontrolată pe răspunderea sa. Dar, atenţie! Timpul trece în mod ireparabil şi boala lungă înseamnă moarte sigură. Absenţa capacităţii decizionale în sincronizare perfectă cu momentul potrivit este foarte dur sancţionată în spaţiul politic.

Dacă nu va fi dublat cu autoritatea unui meseriaş priceput la strâns şurubul, dl Toader Tudorel nu va promova din proprie iniţiativă absolut nicio modificare legislativă într-un context contradictoriu şi în absenţa unei ferme voinţe politice, care la ora actuală este într-un tremurici jalnic şi deconcertant.

Pe de altă parte, în ciuda afirmaţiei pe care a făcut-o şi conform căreia schimbările legislative trebuie să fie tocmai rezultatul unei asemenea voinţe politice, domnia sa ştie foarte bine că funcţia unui ministru numit politic este prin excelenţă una de iniţiativă politică. Tot aşa după cum construcţia autostrăzilor trebuie să pornească în primul rând de la iniţiativa colegului său de la Transporturi, simplu figurant într-un decor abandonat.

Dar dacă dl ministru Toader Tudorel consideră că iniţiativa de a pune legile justiţiei în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale nu intră în atribuţiile sale, atunci care ar putea fi soluţia pentru a ieşi din impas, ţinând cont de faptul că, în contextul actual, plecarea sa din funcţie pare a fi cu totul şi cu totul neproductivă.

Evident că, faţă de felul în care evoluează situaţia, rectificarea legilor justiţiei apare din ce în ce mai problematică. Prea mult aşteptări pentru folosirea eficace a unei puteri colosale, care între timp s-a erodat în aşa fel încât ceea ce înainte era uşor de realizat acum devine aproape imposibil. Prea multă absurditate în a alege să nu faci ceva atunci când ai puterea în mână, ci atunci când aproape că ai pierdut-o. Prea multă laşitate în folosirea cu predilecţie a sforăriilor, pentru a fugi cu şiretenie de răspunderea directă. Întârziindu-se prea mult, trenul a plecat din gară. După plecarea lui, cavalerul teutonic a ocupat gara aproape singur, avantajat doar de curajul său frontal şi hotărârea sa feroce. Exact ceea ce le lipseşte copios adversarilor săi, mai mulţi la număr, dar mai puţin capabili să-l înfrunte cu determinare în câmp deschis şi la concret.

Dar, cine ştie! Poate că vom asista şi la o surpriză. Poate că, până la urmă, leul din Toader Tudorel se va trezi. Poate că şi reprezentanţii voinţei politice, care ar trebui să-l sprijine cu hotărâre, se vor trezi şi ei, pentru a nu se prăbuşi altfel cu toate cărţile jucătoare în mână.

Poate că în ultimul ceas se va veni, totuşi, cu iniţiativa pe care România o aşteaptă în proporţie de 80%, chiar dacă în spaţiul public se confruntă opiniile cele mai contradictorii în virtutea unei inerţii deja pornite mai demult.

Ar fi interesant ca dl Răzvan Teodorescu să organizeze o altă dezbatere axată mai degrabă pe această temă, decât pe aceea a plecării din funcţie, scoasă, probabil, din calcul, deocamdată.

Valeriu Verbi